ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

RĂZBOI ÎN CER, RĂZBOI PE PĂMÂNT

 O dată cu emiterea de către oamenii întrupaţi a primelor energii de intenţie negative şi cu blocarea Porţii alfa, prima perioadă a celui de-al patrulea ciclu s-a încheiat. În mod firesc, chiar la debutul celei de-a doua perioade, în condiţiile blocării Porţii alfa, n-au mai fost atrase la întrupare în planul cuantic material spirite pure, ci duhuri de oameni cu duhul virusat în ciclurile anterioare. Oamenii cu duhul virusat au făcut parte dintre supravieţuitorii care, la marea disoluţie, se aflau în haos, în iaduri, în regatul morţilor vii şi în regatele văzduhului.

Totuşi, în epocile ce au urmat, întrupându-se în palierul cuantic material, oamenii cu duhul virusat s-au manifestat în mod diferit. Unii dintre ei au ales să respecte legile cosmosului, motiv pentru care, în timp, s-au “cuminţit”, făcând paşi importanţi spre Lumină. O altă parte – cea mai numeroasă – s-a aliat iarăşi cu fiinţele întunecate, astfel că au generat naşterea în lumea materială a unor fiinţe omeneşti foarte rele ce pot fi desemnate prin expresia “sămânţa cea rea” (“purtători ai seminţei răului”).

Prin oamenii purtători ai seminţei răului, nedreptatea şi, implicit, întunecimea s-au răspândit iarăşi în lumea materială, la fel ca la finalul ciclului anterior. Datorită acestora, Primordialii întunericului din haos au refăcut joncţiunea cu palierul cuantic material prin intermediul găurilor de vierme. Parcă nici nu se produsese marea disoluţie.

De-a lungul celei de-a doua perioade a celui de-al patrulea ciclu, oamenii care s-au înmulţit pe suprafaţa pământului şi-au ales, în mod firesc, conducători sau regi pe cei mai vrednici dintre ei. Aceştia au fost (şi pot fi denumiţi prin expresia) “regii cei buni din vechime”. O perioadă de timp, regii cei buni şi-au condus supuşii potrivit Ordinii cosmosului. Ulterior, regii cei buni au fost înlăturaţi de la putere prin intrigă, corupţie şi trădare (aşa cum se petrec evenimentele şi în ziua de astăzi) de reprezentanţii fiinţelor întunecate, iar locul lor a fost luat de cei care aveau mâinile pătate de sânge; aceştia din urmă au fost “regii cei răi”. La scurt timp după cucerirea puterii, scopurile regilor răi s-au împletit cu scopurile fiinţelor întunecate, cărora şi-au vândut sufletele. Dacă şi-ar fi vândut doar propriile lor suflete nu era o problemă chiar atât de mare (sau era o problemă doar pentru ei), dar în cele din urmă, pentru a se menţine la putere, regii cei răi au vândut fiinţelor întunecate sufletele supuşilor care le-au acordat girul (“votul”).

Pentru a realiza cât mai eficient acest deziderat nefast, sub directa supraveghere a regilor răi au fost deschise din ce în ce mai multe găuri de vierme ce făceau legătura dintre planurile cuantice transfizice, în special haosul, şi palierul material. Prin găurile de vierme Fiii întunericului se puteau manifesta la nivelul palierului cuantic material.

După ce au preluat puterea, ca exponenţi ai fiinţelor întunecate, regii cei răi au început să se războiască unii cu alţii, să ducă lungi campanii de cucerire a unor teritorii şi de însuşire a unor bogăţii ce nu le aparţineau. Pe pământ s-au războit oamenii, iar deasupra, la câţiva metri în “văzduh”, s-au luptat fiinţele întunecate. Pilonii activităţii fiinţelor întunecate, atunci, acum şi dintotdeauna sunt lăcomia, mândria şi prostia, astfel că, deşi nu-i obliga nimeni, fiinţele întunecate şi regii cei răi din palierul material nu s-au mai mulţumit cu ce cuceriseră deja. În consecinţă au început să se lupte între ei pentru cucerirea a cât mai multor teritorii, a cât mai multor bogăţii şi câştigarea a cât mai multor suflete (precum clanurile mafiote din ziua de astăzi). Tocmai această lăcomie a posesiunilor materiale şi umane şi implicit, emiterea de energii întunecate de intenţie a condus la mineralizarea accentuată a unor largi zone din palierul cuantic material. Singurele zone care au rămas eterizate au fost, fireşte, cele locuite de oamenii din Centrele de putere.

La fel ca la finalul ciclului al treilea, în condiţiile reinfuzării răului în palierul material, ca la un semnal, împinşi parcă de un resort nevăzut, oamenii din Centrele de putere au ales din nou să se opună prin luptă Fiilor întunericului ce ameninţau să cucerească întreaga lume. Astfel s-a născut o nouă confruntare de mari proporţii între oamenii din aşezările afiliate Centrelor de putere şi Fiii întunericului. Opozanţii fiinţelor întunecate au fost şi de această dată oamenii din Centrele de putere Adamclisi, Sarmizegetusa, Polul Nord şi Iannus. Aliaţii lor au fost, precum în ciclul al treilea, cei din regatul morţilor vii situat în palierul cuantic infraeteric.

În premieră, s-au aliat opozanţilor tradiţionali ai fiinţelor întunecate şi oamenii prometeici din palierul cuantic eteric (care s-au retras în palierul cuantic eteric abia la finalul celui de-al treilea ciclu). Oamenii prometeici au deschis, la rândul lor, un capăt de pod în palierul cuantic material, întemeind un mare regat pe continentul Atlantida.

Ceea ce poartă astăzi numele Atlantida (nume acordat de altfel în antichitate de filozoful grec Platon) a fost o insulă foarte mare – sau, mai degrabă, un semicontinent -, care a fost situată dincolo de stâncile Gibraltar, denumite în vechime Coloanele lui Hercules, în apele Oceanului Atlantic.. Pe insula Atlantida, oamenii prometeici au reuşit să realizeze conexiuni directe şi permanente între planul eteric şi planul material; aceste conexiuni erau de forma unor găuri de vierme, adică a unor culoare spaţio-temporale ce făceau legătura între reşedinţa oamenilor prometeici din palierul cuantic eteric şi palierul cuantic material.

Atlantida a devenit astfel un redutabil focar de luptă împotriva fiinţelor întunecate mai cu seamă datorită faptului că oamenii prometeici au translatat de la nivelul palierului eteric, unde îşi aveau reşedinţa, la nivelul palierului cuantic material principalele lor producţii tehnologice: în special arme cu care oamenii întrupaţi se puteau lupta, faţă în faţă, cu fiinţele întunecate şi mijloace de transport extrem de rapide. Mijloacele de transport extrem de rapide din acea perioadă pot fi considerate precursoarele OZN-urilor prin intermediul cărora se manifestă oamenii prometeici în ziua de astăzi. În acea perioadă de timp, oamenii prometeici nu ajunseseră să construiască OZN-urile prin intermediul cărora se manifestă în ziua de astăzi, dar reuşiseră să construiască prototipuri destul de complexe ale unor aparate de zbor; cele mai impunătoare erau un fel de corăbii zburătoare, cu care porneau la război împotriva fiinţelor întunericului – ai căror duşmani înverşunaţi au fost şi sunt. Fără această tehnologie eterico-materială, oamenii prometeici nu ar fi fost capabili în acea perioadă de timp să facă faţă Fiilor întunericului.

Singurii care nu s-au implicat în această confruntare au fost, aşa cum a fost menţionat, Primordialii Luminii din Centrul de putere Transilvania; ei nu s-au mai manifestat în nici un fel la nivelul lumii materiale, iar locaţia exactă a enclavei a fost ocultată. Primordialii Luminii şi-au justificat acţiunea sau, mai exact spus, non-acţiunea, afirmând că în cazul în care vor lupta împotriva Fiilor întunericului prin mijloace violente, adică dacă vor răspunde la rău cu rău, vor cădea în mrejele lumii materiale şi nu se vor putea reîntoarce în propriul habitat. Fapt cât se poate de adevărat, căci în condiţiile în care s-ar fi lăsat antrenaţi în făptuirea răului în lumea materială – chiar dacă făptuirea răului era justificată de apărarea semenilor căzuţi sub influenţa Fiilor întunericului – duhurile lor s-ar fi virusat, astfel că şi-ar fi pierdut puritatea. Pierderea purităţii ar fi dus, în final, la incapacitatea de a se mai reîntoarce în enclava Centrului de putere al Luminii; structura lor aurică nu ar mai fi corespuns cu materia diafană din care era formată enclava respectivă.

În mod firesc, nu toţi oamenii din Centrele de putere Adamclisi, Sarmizegetusa, Polul Nord etc au purces la război. Majoritatea dintre ei au rămas în propriul habitat şi nu s-au implicat în mod direct în război. La război au pornit grupuri relativ compacte de misionari, mesageri sau instructori în arta războiului. Datorită faptului că au folosit forţa pentru a distruge răul, efortul oamenilor din Centrele de putere a fost în cele din urmă, zadarnic. Cu cât au alungat mai multe fiinţe ale întunericului, cu atât au venit din haos altele şi mai puternice; un rău cheamă întotdeauna un rău şi mai mare, într-o progresie exponenţială. De aceea, acţiunile eroice de eradicare a răului duse de oamenii din Centrele de putere prin intermediul forţei au eşuat.

Eradicarea răului prin folosirea forţei presupune, înainte de toate, emiterea unor energii de intenţie întunecate. Energiile de intenţie întunecate atrag din haos, prin fenomenul de sintonie – prin “empatie” -, alte şi alte fiinţe ale răului, într-un circuit de neoprit. Emiterea energiilor de intenţie întunecate, combinate cu noxele rezultate din uciderile şi actele reprobabile săvârşite în răstimpul războiului au degradat aproape ireversibil mediul natural al pământului, care este foarte sensibil la astfel de influenţe. În condiţiile acumulării noxelor, contrapartea aurică a mediului natural s-a întunecat, iar palierul material a intrat într-un proces accentuat de degradare. Pământul nu a mai asigurat suficiente roade pentru hrană, holdele nu s-au mai copt în condiţii optime – într-un cuvânt pământul a fost otrăvit. În consecinţă, materia s-a densificat foarte mult, ajungând în cele din urmă aşa cum o cunoaştem în ziua de astăzi.

Era totuşi previzibil ca, în ciuda faptului că au dus multe bătălii soldate cu pierderi grele, oamenii proveniţi din Centrele de putere menţionate să nu fie capabili să înfrângă definitiv forţele întunericului.

Astfel că, după o lungă perioadă de timp, în ciuda victoriilor repurtate şi a eroismului de care au dat dovadă, văzând că nu sunt capabili să înfrângă definitiv forţele întunericului, participanţii la război au dorit să se reîntoarcă în propriile lor habitaturi, în enclavele Centrelor de putere. Dar nu au mai putut. Motivul a fost deja dezvăluit: datorită faptului că au desfăşurat acţiuni de luptă ce au implicat violenţa, structura fiinţială (trupească şi aurică) a acestor oameni a suferit modificări dramatice.

Înainte de a porni războiul împotriva forţelor întunericului, mesagerii, misionarii şi instructorii din Centrele de putere aveau structuri aurice şi trupeşti compatibile cu propriul habitat, adică pure; între structurile lor aurice şi propriile lor habitaturi exista o rezonanţă energetică perfectă. Însă după război, la întoarcerea acasă, toţi aceşti oameni şi-au dat însă seama că structura lor aurică s-a întunecat şi că nu mai pot pătrunde în propriile habitaturi, alături de fraţii lor. Între fiinţa lor aurică şi structura energetică a Centrelor de putere se formase o dizarmonie uriaşă. În aceste condiţii, instructorii, mesagerii şi misionarii ce participaseră la război au trebuit să se mulţumească să locuiască în apropierea propriilor Centre de putere, dar la nivelul planului cuantic material. Instructorii, mesagerii şi misionarii nu mai puteau “urca” în enclavele Centrelor de putere, iar cei din Centrele de putere nu mai puteau “coborî” în palierul cuantic material, care devenise din ce în ce mai dens. Dacă cei din Centrele de putere ar fi coborât în palierul material, ar fi rămas, la rândul lor, captivi. În acele momente a fost o jale de nedescris printre cei care, atâta amar de timp, desfăşuraseră acţiuni de luptă eroice împotriva forţelor întunericului şi care, astfel, nu s-au mai putut întoarce “acasă”.

Abia când nu au mai putut să se întoarcă în enclavele Centrelor de putere Sarmizegetusa şi Adamclisi instructorii, mesagerii şi misionarii şi-au dat seama pe propria lor piele că Primordialii Luminii din Centrul de putere Transilvania au avut motive întemeiate să nu participe la războiul contra întunecimii. Primordialii Luminii ştiau că dacă vor folosi forţa (vor folosi violenţa, ca în orice război) împotriva Fiilor întunericului, vor fi la rândul lor contaminaţi şi vor rămâne captivi în materie – vor rămâne întemniţaţi în materie. Într-un fel, se poate spune că pornind războiul împotriva fiinţelor întunecate, misionarii, mesagerii şi instructorii din Centrele de putere au renunţat de bună voie şi nesiliţi de nimeni la “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Ei nu s-au mai putut întoarce în enclavele din care au coborât datorită faptului că structura lor aurică a suferit un proces de întunecare accentuată. O dată cu coborârea în lumea materială au devenit muritori; au început să îmbătrânească treptat şi, apoi, să moară trupeşte. Totuşi, cel puţin în prima perioadă a existenţei în palierul cuantic material care pe atunci era format dintr-o materie mai elevată decât astăzi, misionarii, mesagerii şi instructorii din Centrele de putere au îmbătrânit mult mai lent decât ceilalţi oameni, iar viaţa lor trupească a fost aproape la fel de lungă ca cea a patriarhilor menţionaţi de Vechiul Testament. Fiind deja căzuţi în materie, despărţiţi de fraţii lor din Centrele de putere, pentru toţi oamenii captivi în lumea materială devenise o necesitate stringentă să se purifice treptat de zgura aurică acumulată în răstimpul războaielor şi să redevină apţi pentru a se reîntoarce rapid “acasă”. Sau cel puţin aşa credau ei în acele vremuri.

În comunităţile nou înfiinţate în palierul cuantic material, pentru a se putea reîntoarce rapid “acasă”, oamenii şi-au dus existenţa la fel cum o făceau odinioară în Centrele de putere; au continuat să respecte Legile cosmosului pentru a nu se întuneca auric şi mai mult. Au avut, fireşte, la rândul lor, fii şi fiice. Fiii şi fiicele lor şi-au format, în timp, propriile lor linii genealogice.

A venit însă o vreme în care unii dintre urmaşii celor coborâţi odinioară din Centrele de putere nu au mai respectat Legile cosmosului – în special cele cu privire la procreaţie -, astfel că au atras iarăşi la întrupare oameni din haos, precum odinioară, înainte de marea disoluţie. Poate uimitor, chiar dacă au fost atraşi din haos, întrupaţi fiind în lumea materială, oamenii s-au comportat corect – au respectat Legile lui Dumnezeu. Acest fapt a devenit posibil datorită faptului că cei aflaţi deja în lumea materială au conceput un plan sau, mai modern spus, un sistem de învăţământ, datorită căruia, atunci când ajungeau la maturitate, oamenii proveniţi din haos aflau despre existenţa Unicului Dumnezeu, aflau despre cine sunt ei cu adevărat, aflau istoria adevărată a cosmosului, aflau despre Poruncile date de Dumnezeu pentru menţinerea nealterată a Ordinii cosmosului şi căutau să le respecte. A contribuit la această “cuminţire” şi faptul că mulţi dintre oamenii reîntrupaţi învăţaseră din experienţa iadului şi a haosului, pe care încă şi-o aminteau difuz, astfel că nu mai doreau să se reîntoarcă acolo. Mulţi dintre oamenii reîntrupaţi şi-au dat seama că au fost păcăliţi de fiinţele întunecate în existenţele lor anterioare, astfel că nu mai aveau de gând să repete aceleaşi erori. De aici provine şi îndârjirea cu care au luptat apoi împotriva fiinţelor întunecate.

Procesul de învăţare la care au fost supuşi oamenii reîntrupaţi poartă numele de iniţiere; tocmai datorită acestei iniţieri, oamenii întrupaţi din haos şi din iad aflau cine sunt şi ce trebuie să facă pentru a nu cădea iarăşi în mrejele fiinţelor întunecate. Procesul de învăţare, iniţierea, presupunea, printre altele, decorporarea voluntară – ceea ce astăzi poartă numele de dedublare, out of body experience (ieşire în afara trupului) sau “voiaj astral” – şi pătrunderea cu duhul în diferite zone ale lumii de dincolo. Trebuie însă specificat că folosirea expresiei “voiaj astral” cu privire la acea perioadă este incorectă, dar poate fi folosită cu limitările de rigoare întrucât a intrat deja în limbajul comun, fiind utilizată astăzi pe scară largă. Pe atunci nu exista lumea astrală, care a apărut în forma în care se prezintă astăzi abia după învierea lui Iisus Hristos; palierul astral de astăzi este o porţiune din vechiul regat al morţilor vii, străluminată de puterea lui Iisus Hristos. Înainte de învierea lui Iisus Hristos, regatul morţilor vii nu era luminos; el a devenit luminos – adică astral (strălucitor ca un astru) -, abia după coborârea lui Iisus Hristos în iad, ce s-a produs imediat după răstignire sau, mai exact spus, în cele trei zile scurse între momentul morţii pe cruce şi înviere.

Fenomenele de dedublare spontană, de “out of body experience” – experienţă în afara trupului – sau de voiaj astral nu sunt chiar atât de necunoscute în ziua de astăzi, întrucât se produc şi în cazurile, nu foarte rare, de moarte clinică – cazuri investigate în ziua de astăzi prin mijloace ştiinţifice. În timpurile antice declanşarea fenomenului de out of body experience se realiza în mod voluntar fie prin intermediul unor practici magice, fie prin repetarea unor sunete modulate informaţional (formule rituale scurte de genul mantras-urilor), fie prin mijloace artificiale – de exemplu, prin inhalarea sau ingerarea unor substanţe de tipul drogurilor de astăzi: fumul cânepei, ingerarea unor substanţe de tipul mătrăgunei sau a unor poţiuni “magice”.

Toate aceste procedee iniţiatice au declanşat o înaltă emulaţie spirituală în cadrul comunităţilor din ce în ce mai numeroase încă afiliate Centrelor de putere. Emulaţia spirituală a determinat în cele din urmă mutarea centrului de comandă de la nivelul subtil al Centrelor de putere originare la nivelul planului cuantic material. Astfel s-a ajuns la constituirea unor Centre de putere situate la nivelul planului cuantic material. Ulterior, de-a lungul veacurilor, Centrele de putere din palierul cuantic material au devenit capitale administrative, politice şi sociale.

Centrele de putere de la nivelul lumii materiale au fost constituite în imediata vecinătate a celor transfizice. În mod cât se poate de firesc, pe de-o parte, acolo oamenii se simţeau protejaţi, iar pe de altă parte, acolo puteau lua legătura foarte uşor cu fraţii lor din Centrele de putere transfizice. De cele mai multe ori, Centrele de putere din palierul material erau construite în aşa fel încât să semene cu cele originare din “cer”.