SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

PROLOGOMENE LA ORICE METAFIZICĂ VIITOARE

Deşi poate părea un artificiu destul de pretenţios, inserarea unei prolegomene (prolegomenon) în prima parte a acestei cărţi se impune din mai multe motive ce vor fi devoalate treptat (prin prolegomenon se înţelege “un eseu sau o discuție critică menită să introducă și să interpreteze scopul și obiectivele unei lucrări de mari dimensiuni, un tratat sau o carte”; termenul provine de la cuvântul grecesc prolegein, „a spune anticipat”: pro – „înainte” legein, „a vorbi” – introducere, preambul, prefață, preludiu, prolog, exordiu).

Promotorul inserării unei prologomene la debutul unei cărţi a fost marele filosof german Immanuel Kant, care în lucrarea “Prolegomenae la orice metafizică viitoare care va fi capabilă să se prezinte ca știință”, publicată în 1783, afirma următoarele: „Nu este însa ceva chiar nemaiauzit ca, după o îndelungată strădanie în câmpul unei anumite ştiinţe, atunci când lumea se minunează cât a ajuns ea de departe, să-i treacă totuşi, în cele din urmă, cuiva prin minte intrebarea: dacă şi în ce chip o asemenea ştiinţa este în genere posibilă ? Căci raţiunea umană este atât de dornică să construiască, încât în mai multe rânduri ea a ridicat deja turnul, iar apoi l-a dărâmat pentru a afla cum îi sunt alcătuite temeliile. (2)

Motivul principal pentru care, în prima parte a acestei cărţi a fost inserată o prologomenă rezidă însă în modul de tratare al subiectului; de-a lungul acestei cărţi subiectul va fi dezbătut atât dintr-o perspectivă ştiinţifico-istoriografică, cât şi dintr-o perspectivă spiritualist-mistică. Prin perspectivă se înţelege, evident, o concepţie, adică ceea ce, în ultima perioadă de timp, a fost definit prin termenul de maximă generalitate de „zeitgeist”. Zeitgeistul este o concepţie specifică unei epoci, adoptată de o largă majoritate de oameni. Dat fiind faptul că atât perspectiva ştiinţifico-istoriografică, cât şi perspectiva spiritualist-mistică sunt inedite şi originale, devine o necesitate prezentarea acestora uneori în detaliu şi, deseori, explicitate prin inserarea unei prologomene. Aşadar, scopul primei părţi a acestei cărţi este conceperea unei prologomene la orice metafizică viitoare ce poate fi prezentată ca ştiinţă cu privire la istoria străveche a umanităţii.

De-a lungul timpului, oamenii au înţeles să explice lumea în care trăiesc prin trei mecanisme conceptuale – zeitgeisturi – principale: materialismul, spiritualismul şi dualismul.

De-a lungul  istoriei, cele trei zeitgeist-uri s-au succedat în diferite forme particulare, în funcţie de condiţiile istorice şi de personalitatea celor care le-au promovat.

Materialismul este concepţia potrivit căreia la temelia cosmosului se află materia. Materia, fără nici o intervenţie din afară, a evoluat singură de la simplu la complex; cosmosul actual este rezultatul acestui proces evolutiv. Pentru concepţia materialistă în ansamblul ei, cosmosul este format din materie, iar conştiinţa, spiritul ca atare, este un produs derivat, fiind doar rezultatul materiei organizată superior. Spiritul nu poate exista în afara materiei; în consecinţă, Dumnezeu, îngerii, supravieţuirea post-mortem a oamenilor sau existenţa lumii de dincolo sunt doar poveşti prin care, de mii de ani, masele de oameni au fost „prostite”. Spiritualismul este concepţia potrivit căreia la temelia cosmosului se află Dumnezeu. Dumnezeu este creatorul cosmosului. Dumnezeu este Principiul sau Cauza Primă a tot ce există. Concepţia spiritualistă mai afirmă că Dumnezeu este duh şi spirit, ceea ce înseamnă, evident, că la temelia cosmosului se află aspectul spiritual. Omul, la rândul său, a fost creat de către Dumnezeu, fiind alcătuit dintr-un aspect spiritual şi un aspect material (trupul). La rândul său, dualismul a apărut ca o concesie făcută de unii cercetători ambelor concepţii. Fără ca totuşi să accepte întodeauna existenţa lui Dumnezeu ca Principiu, concepţia dualistă afirmă că atât spiritul, cât şi materia sunt elemente fundamentale ale cosmosului.

În best-sellerurile “Şocul viitorului”, “Al treilea val” şi “Lumea în mişcare” apărute succesiv în ultimile trei decenii ale  secolului al XX-lea, sociologul american Alvin Toffler considera că, de-a lungul istoriei, din punct de vedere economic, social şi politic s-au succedat trei perioade principale denumite valuri. Fiecare val a generat un anumit tip de concepţie. Primul val, în opinia autorului menţionat, a început în momentul descoperirii şi extinderii pe scară largă a agriculturii, adică acum aproximativ nouă milenii. Al doilea val a început la mijlocul secolului al XVII-lea, când a avut loc apariţia primelor maşini cu aburi, dar creasta valului a fost atinsă de-a lungul secolului XX, când procesul industrializării a atins apogeul. Al treilea val a început în a doua jumătate a secolului XX, când, pe fundalul industrializării, în cele mai dezvoltate ţări industriale s-a născut o nouă formă de civilizaţie şi cultură.

Fiecare dintre cele trei valuri a generat un anumit tip de concepţie despre lume şi viaţă, un zeitgeist specific, pe care şi-a însuşit-o marea majoritate a oamenilor, astfel că şi în domeniul concepţiilor se poate vorbi despre valuri. Astfel, concepţia specifică primului val poate fi definită ca fiind spiritualist-mistică, concepţia celui de-al doilea val poate fi definită ca fiind industrială, concepţia celui de al treilea val poate fi definită ca fiind tehno. În consecinţă se poate vorbi despre o concepţie (zeitgeist) mitică, despre o concepţie industrială şi despre o concepţie tehno. Concepţia mistică are o orientare spiritualistă dat fiind faptul că postulează existenţa spiritului ca bază a existenâei cosmosului şi omului. Concepţia industrială are o orientare materialistă. Concepţia tehno are o orientare generală dualistă, dat fiind faptul că se bazează pe cercetările unor ştiinţe noi apărute în ultima jumătate a secolului XX ce au la bază cercetările revoluţionare în domeniul fizicii cuantice. Tuturor acestor concepţii sau zeitgeist-uri trebuie să li se adauge însă termenul realism. În contextul dat, termenul realism este aplicat pentru a sublinia că fiecare dintre concepţiile enumerate este reală, întrucât se referă la un anumit aspect sau domeniu al realităţii; concepţia mistică se referă la realitatea lumii spirituale, care se află “dincolo” de planul material, concepţia industrială se referă în exclusivitate la realitatea lumii materiale, iar concepţia tehno încearcă să explice “întregul” în mod dualist.

Oricât de surprinzător ar părea, cea mai veche concepţie din istoria cunoscută a umanităţii a fost concepţia spiritualist-mistică, realismul mistic. Concepţia mistică a apărut încă din cea mai îndepărtată antichitate, fiind promovată în mai multe forme de-a lungul întregii istorii a umanităţii. De fapt, concepţia mistică era deja coagulată complet în momentul în care primii oameni, denumiţi de concepţia materialistă impropriu şi abuziv “primitivi” sau “preistorici”, au început să-şi înhumeze defuncţii în poziţie ghemuită, cu capul spre răsărit, vopsindu-i cu ocru roşu, în morminte în care erau aşezate obiecte ce sugerau supravieţuirea. Înhumarea şi vopsirea cu ocru roşu, la fel ca şi inventarul mormintelor descoperite până în prezent denotă o concepţie spirituală foarte bine coagulată, generatoare a unor practici de ordin mistico-religios.

Mai trebuie notat că aprecierea sociologului american Alvin Toffler cu privire la împărţirea istoriei umanităţii în trei valuri este restrictivă. Înaintea primului val, care a început o dată cu descoperirea agriculturii, a mai existat un val – adică o perioadă de timp – despre care în ziua de astăzi, se ştiu puţine amănunte. Pentru a nu strica împărţirea în trei valuri propusă de sociologul american, acest val poate fi desemnat prin termenul de “primistorie” şi poate fi inclusă în primul val. De-a lungul primistoriei s-a propagat o concepţie specifică ce poate fi considerată precursoarea concepţiei spiritualist-mistice actuale. Autorii concepţiei spiritual-mistice au fost persoanje de înalt prestigiu social, ce pot fi denumiţi “specialişti ai conectării” (la aspectele spirituale ale cosmosului). Specialiştii conectării au reuşit, într-un fel sau altul, să se conecteze la aspectele spirituale ale cosmosului şi să dezvăluie semenilor lor ceea ce se află dincolo de lumea materială. *Mulţi dintre specialiştii conectării au reuşit să acceseze aspectele spirituale ale cosmosului în urma unui antrenament desfăşurat în acest scop, adică în urma unei iniţieri, motiv pentru care pot fi desemnaţi şi prin termenul de maximă generalitate de iniţiaţi.

Cercetarea istoriei relevă faptul că de-a lungul timpului, concepţia mistică a îmbrăcat mai multe forme de exprimare: prima formă de exprimare a concepţiei mistice a fost mitologia, a doua a fost philosophia, a treia a fost teologia, iar a patra a fost concepţia mistică-spirituală modernă.

Mitologia sau mai corect spus, mitosofia, a reprezentat prima formă conceptuală coerent formulată din istoria cunoscută a umanităţii – primul zeitgeist – prin intermediul căreia oamenii au încercat să sintetizeze cunoştiinţele pe care le aveau despre lumea în care trăiau. Prin intermediul miturilor oamenii din antichitate au încercat să răspundă în felul lor specific problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea şi cum a luat fiinţă, dacă a fost creată sau nu, de ce lumea este aşa şi nu altfel, care a fost trecutul ei, dacă există şi alte lumi în afara celei perceptibile prin organele de simţ, ce este omul, de unde vine şi încotro se îndreaptă, ce se întâmplă cu el după momentul morţii. Autorii concepţiei mitice au fost acei specialişti ai conectării denumiţi mitografi.

De-a lungul primei părţi a primului val, concepţia mitică a fost reflectată în construcţia templelor şi în apariţia unor forme de cult specifice. Deşi cercetătorii materialişti afirmă contrariul trebuie spus că este cât se poate de logică afirmaţia că mai întâi a existat o concepţie globală, un zeitgeist,  iar apoi, pe baza ei, au fost construite diferite artefacte: morminte, temple, sanctuare, statui, etc. Între secolele al VII-lea şi al IV-lea înainte de Iisus Hristos, străvechea concepţie mitică a început să facă treptat loc unei noi atitudini conceptual formulate, care poate fi desemnată prin termenul grecesc sophia (gr. sophia: înţelepciune). Sophia, la fel ca şi concepţia mitică, a încercat să dea un răspuns coerent problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea, cine a creat-o, ce sau cine este omul, ce se întâmplă după momentul morţii etc. Autorii sophiei au fost o categorie elevată de specialişti ai conectării denumiţi sophosi – înţelepţi. Între mitografi şi sophosi nu era o diferenţă de esenţă, ci doar de prezentare şi de coerenţă a concepţiei formulate. În ziua de astăzi, nu există prea multe informaţii cu privire la sophia. În schimb, există o abundenţă de informaţii cu privire la succesoarea ei în timp: philosophia (philos: iubire; sophia: înţelepciune). De fapt, existenţa sophiei nu poate fi decât dedusă din apariţia, în secolul al cincelea înainte de Iisus Hristos, în Grecia, a philosophiei. După cum se ştie, în antichitatea grecească se făcea o distincţie clară între “căutarea” sau “iubirea de înţelepciun”, care era desemnată prin termenul philosophia, şi înţelepciunea propriu-zisă, care era desemnată prin termenul sophia. Vechii greci considerau că philosophia este doar o “căutare a înţelepciunii”, care se poate realiza de către oameni prin intermediul raţiunii (mentalului). În schimb, sophia era considerată drept înţelepciunea înseşi. Sophia aparţinea doar acelor oameni care aveau capacitatea de a transcende lumea fizică.

În cea de-a doua parte a primului val, philosophia s-a despărţit definitiv de sophia, pentru a-şi urma propriul drum. Cei care au urmat calea philosophiei au fost cei desemnaţi prin apelaţia de philosophos – filosofi. Filosofii, prin demersurile lor specifice, au încercat să înţeleagă lumea şi, în cele din urmă, să o domine, descoperindu-i legile de funcţionare. Drumul philosophiei poate fi urmărit începând din secolul al V-lea înainte de Iisus Hristos şi până în zilele noastre. Debutul a fost făcut de marii filosofi ai Greciei antice, începând cu Thales, Heraclit, Anaximadros, Empedocles, continuând cu Pithagoras, Socrate şi Platon. Un moment de cotitură l-a constituit opera lui Aristotel. Urmaşii lui Aristotel, philosophii sfîrşitului antichităţii şi ai Evului Mediu au încercat să înţeleagă din ce în ce mai bine lumea materială şi să-i înţeleagă legile de funcţionare. Rezultatul acestei activităţi desfăşurate fără întrerupere de-a lungul primului val a fost reflectat în dezvoltarea tehnologiei şi, implicit, în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor.

De-a lungul primului val a avut loc fondarea celor două mari religii ale umanităţii: religia iudaică şi religia creştină. Prin revelaţie, Dumnezeu, care este etern şi unic, s-a revelat oamenilor, prin intermediul unor specialişti ai conectării de tip nou, diferiţi de cei anteriori. Rezultatul demersurilor conceptuale specifice religilor amintite l-a constituit apariţia teologiei: theos-logos (Theos: Dumnezeu; Logos: Cuvântare). Prin teologie poate fi desemnată orice cuvântare – discurs – cu privire la activitatea lui Dumnezeu. Prin intermediul teologiei, ca atitudine formulată conceptual, oamenii au încercat să răspundă aceloraşi întrebări perene: ce este lumea şi cum a luat fiinţă, în ce fel a fost creată de Fiinţa supremă, Dumnezeu, de ce lumea este aşa şi nu altfel, care a fost trecutul ei, ce este omul, de unde vine şi încotro se îndreaptă, ce se întâmplă cu el după momentul morţii. Primii autori ai teologiei ebraice au fost o categorie aparte de specialişti ai conectării, denumiţi profeţi (nabiim în ebraică); primii autori ai teologiei creştine au fost apostolii. Ulterior, atât teologia ebraică cât şi cea creştină au fost dezvoltate, amplificate, comentate şi adaptate de noi şi noi generaţii de specialişti ai conectării; la evrei aceştia au primit numele de sofrim şi rabini.

Al doilea val a debutat la mijlocul secolului al XVII-lea. Primul act s-a produs când, în occidentul Europei, a avut loc apariţia primelor maşini cu aburi. Uimitor de repede, de-a lungul a două secole şi jumătate, noile concepţii şi noile tehnologii construite pe baza lor au modificat din temelii faţa planetei şi viaţa a miliarde de oameni. Concepţia celui de-al doilea val  poate fi sintetizată printr-o expresie cuprinzătoare introdusă de către sociologul american Alvin Toffler : realismul industrial. Când vechile realităţi feudale au succombat, o dată cu apariţia fabricii ca model al unei noi ere, mentalitatea oamenilor s-a modificat, adaptându-se noilor realităţi economico-sociale. Astfel, pe fundalul industrializării tot mai rapide, desfăşurată între secolul al XVII-lea şi mijlocul secolului XX, s-a format treptat un nou mod de a vedea lumea, un nou tip de mentalitate şi o nouă concepţie despre lume: realismul industrial. Din punctul de vedere al istoriei culturii, realismul industrial s-a definitivat complet pe fundalul unor ample transformări sociale şi a coincis cu sfârşitul filosofiei clasice germane, care promova un idealism abstract, aproape cu neputinţă de asimilat de marea masă a oamenilor.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, realismul industrial s-a scindat: pe de-o parte s-a coagulat o concepţie industrială ponderată, lucidă şi cu deschidere faţă de nou, creatoare de bunuri materiale şi implicit de bunăstare socială, iar de cealaltă parte s-a coagulat un un realism industrial agresiv şi politizat în mod excesiv. Realismul industrial ponderat s-a dezvoltat mai cu seamă în statele din vestul Europei, fiind strâns legat de revoluţia industrială ce a debutat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În schimb realismul industrial agresiv s-a dezvoltat începând cu a doua decadă a secolului al XX-lea în special în răsăritul Europei şi China când a devenit concepţie (zeitgeist) oficială în ţările ce s-au autoproclamat comuniste. În ziua de astăzi această formă denaturată a realismului industrial a primit numele de materialism dialectic şi istoric. Triumful celei de-a doua ramuri a concepţiei realismului industrial s-a datorat în bună măsură clasicilor marxismului, Karl Marx şi Friedrich Engels (ulterior V. I. Lenin), care au reuşit să modifice într-un timp destul de scurt felul de a gândi al oamenilor. Lucrările de bază ale clasicilor marxismului au fost clădite cu multă abilitate pe fundamentul conceptual al filosofiei clasice germane, în special pe operele lui Immanuel Kant şi F. G. Hegel, constituindu-se într-o revoltă împotriva a tot ce a reprezentat gândirea omenească până în acel moment. Clasicii marxismului n-au făcut altceva decât să răstălmăcească filosofia clasică germană – să o întoarcă cu susul în jos – eliminând din gândirea oamenilor tot ce ţine de aspectul spiritual al cosmosului. Rezultatul a fost eliminarea concepţiei spiritualiste din conştiinţa oamenilor, iar punctul culminant a constat în apariţia ateismului, a negării absolute a lui Dumnezeu. Pe tot parcursul celei de-al doilea val, chiar şi în zonele libere de ideologia materialistă impusă ca dogmă de stat, a avut loc un proces de eliminare treptată a concepţiei spirituale din conştiinţa oamenilor, pentru a se face loc concepţiei materialiste – realismul industrial. În ultimele decenii ale secolului XX concepţia materialistă agresivă a intrat într-o lungă agonie. Lovitura de graţie a fost dată la finele anului 1989, când regimurile totalitatare şi-au găsit obştescul sfârştit. O dată cu sfârşitul regimurilor totalitate, s-a produs şi sfârşitul concepţiei ce le-a susţinut: materialismul dialectic şi istoric de tip marxsist.  După decesul materialismului agresiv – deces trecut adesea sub tăcere -, şi-a făcut loc, treptat, o nouă concepţie despre lume şi despre om, care a preluat de la vechile forme de gândire ale realismului industrial acele elemente capabile să asigure continuitatea cunoaşterii într-o nouă eră. Noile orientări care şi-au făcut loc în cercetarea cosmosului şi a omului, a macrocosmosului şi a microcosmosului, sunt bazate atât pe cercetările experimentale ale fizicii cuantice, cât şi pe formularea unor noi modele teoretice cu rădăcini solide în ştiinţele exacte – cu precădere, în matematică. Concepţia rezultată în urma acestor demersuri poate fi sintetizată sub denumirea de realism tehno.

Totuşi, chiar în toată perioada de triumf a industrializării şi de promovare a realismului industrial – fie a materialismului agresiv, fie a materialismului ponderat, creator de valori materiale – ca o prelungire pe un  alt plan a mithosului, s-a dezvoltat concepţia spiritualist-mistică modernă, care a încercat să ofere, la rândul ei, o atitudine formulată conceptual cu privire la marile probleme fundamentale ale lumii şi ale omului. Ca denumire generică, concepţia spiritualist-mistică înglobează toate acele concepţii perpetuate de-a lungul timpului, care afirmă că, dincolo de aspectul perceptibil prin simţuri – aspectul existenţial – se află un alt aspect, aspectul ortoexistenţial sau transcendent, care reprezintă fundamentul existenţei lumii materiale. Concepţia spiritualist-mistică a fost formulată – ca atitudine formulată conceptual – de persoane care au reuşit să spargă limitările ontologice ale fiinţei umane şi să plonjeze în cea ce se află dincolo de aspectul material al cosmosului