CAPUL LUI MIHAI VITEAZUL
(Fotografii rare ale capului lui Mihai Viteazu expus spre închinare în Catedrala Metropolitană din Iaşi. 8 noiembrie 1918 -Fond-Saint-Georges-dosar-1436-fila-281)
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC
„Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulți bărbați făr’ de vină, ca și acesta. Căci era ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creștinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meșterșugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă și morții. Și rămaseră creștinii și mai vârtos Țara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm… pre Bașta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungurești, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”.
TURTUREA PAHARNICUL
Mihai Viteazul a fost asasinat la ordinul generalului Gheorghe Basta, cu acordul (nu neapărat tacit) al împăratului Rudolf al II-lea, în ziua de 9 august 1601, pe Câmpia Turzii, aflată la aproximativ 3 kilometri de Turda.
Conspiraţia uciderii lui Mihai – este de părere Gheorghe Anghel – a avut loc în cortul generalului Basta, sâmbătă 8/20 august 1601, urmând ca duminica, căpitanul valonilor Iacobus de Beauri, în cronică Bori, să încerce să execute acţiunea numai după ce va vedea steagul cel mic (cornetul) ridicat deasupra cortului generalului. Oastea pregătită, de 300 de valoni şi germani, a înconjurat cortul domnitorului duminică dimineaţa, 9 august, la răsăritul soarelui. Mai departe, iată cum povesteşte Szamosközy desfăşurarea acestei tragedii: “Unul din căpitani cu numele de Bori (Beauri şi Mortagne, după unele izvoare) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins! Mihai i-a zis BA (cuvântul în textul cronicii maghiare este scris în româneşte) şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treila valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo, tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp. Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voivodului despuindu-i spatele şi coastele, umerii şi le-au oprit ca amintire (obicei practicat în evul mediu de unii care aveau convingerea că cel care-l poartă va moşteni însuşirile celui dispărut). În cele din urmă, aşa scârbos cum era, l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică ca să nu-l mânce câinii”.
După ce a fost lăsat vreme de trei zile în colbul drumului, trupul lui Mihai Viteazul a fost înhumat – după cum afirmă unele surse documentare – la Alba Iulia, dar nu în ceea ce astăzi poartă numele de Catedrala Reîntregirii, ci în bisericuţa de lemn situată ceva mai jos de aceasta. Se pare că Mitropolitul de atunci al Transilvaniei, Ioan, numit chiar de Mihai Viteazul în această funcţie după bătălia de la Şelimbăr şi cucerirea Transilvaniei, nu a fost străin de această înhumare realizată pe timp de noapte, la adăpostul ochilor indiscreţi. Capul lui Mihai Viteazul a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte, de Radu Buzescu şi de jupâneasa Preda, fiica banului Mihalcea.
Dacă identitatea celor ce au înhumat capul lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu, adică Radu Buzescu şi fiica banului Mihalcea, nu poate fi contestată de nimeni, întrucât figurează pe piatra mormântului, numele personajului care a adus capul lui Mihai Viteazul din Transilvania în Valahia este controversat. Cei mai mulţi istorici îi atribuie lui Radu Buzescu acest efort. Două documente evidenţiate de istoricul Constantin Razachevici dezvăluie însă faptul că personajul care a adus capul lui Mihai Viteazul la Târgovişte, unde apoi a fost înhumat de Radu Buzescu şi de fiica banului Mihalcea, a fost un boier mai puţin cunoscut, pe nume Turturea, care a deţinut dregătoria de paharnic.
Primul document care certifică această afirmaţie este o anexă a Letopiseţului Cantacuzinesc, adăugată ulterior uneia dintre versiunile ce au circulat în paralel la sfârştitul secolului al optsprezecelea în Valahia. Al doilea document este un act administrativ emis pe timpul domnitorului Radu Mihnea în anul 1612.
Astfel, într-una dintre multele versiuni ale “Letopiseţului cantacuzenesc”, un cronicar anonim a adăugat istoria boierului Turturea Paharnicul, despre care afirmă că a încheiat, încă din timpul vieţii, un legământ solemn cu Mihai. “Atunci au fost legat Mihai Vodă cu Tutrurea Paharnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pe altul la moartea lor. Şi dă se va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-altă ţară să nu-i lase oasele, ci să le aducă la Valahia şi să le îngroape. De aceea dacă văzu Turturea Paharnicul că tăiară pe Mihai Vodă mult s-au nevoit pentru jurământul ca să ducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul şi l-au dus în Valahia şi l-au îngropat la mănăstirea Den Deal de la Târgovişte”).
Al doilea document este un act administrativ emis de „Radu Mihnea, voievodul Ţării Româneşti, în 7 decembrie 1612, prin care întăreşte lui Turturea Paharnicul, satul Găuriciu, cumpărat de Mihai Viteazul şi dăruit lui: pentru multă şi bună credincioasă slujbă cu care a slujit lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă şi încă în alte ţări străine până în Ţara nemţească. Şi apoi răposatu Mihai Voievod s-a întâmplat acolo moarte de au pierit. Întru acela sluga domniei lui, mai sus zis, Turturea Paharnic el a furat capul lui şi l-au adus în ţară, de l-au slujit şi l-au îngropat cu multă cinste ca pe un domn”.
(Cristian G[nescu / Craiova, Perla Valahiei / Ed Alaya)
(Fotografie a capului lui Mihai Viteazu expus spre închinare în Catedrala Metropolitană din Iaşi. 8 noiembrie 1918 -Fond-Saint-Georges-dosar-1436-fila-281)
