SABIA LUI ŞTEFAN CEL MARE
În muzeele turceşti contemporane, mai ales la Istanbul, există numeroase obiecte de provenienţă românească. Bunăoară, la Topkapî, vechiul serai al sultanilor, turiştii pot admira o sabie aparţinând lui Ştefan cel Mare. Într-un volum dedicat subiectului, Emil Vârtosu ne-a lăsat o descriere a artefactelor din Ţările Române aflate în custodia statului turc („Odoare româneşti la Stambul”, 1936).
În sala armelor există trei săbii brâncoveneşti, confecţionate din oţel de Damasc. Una dintre ele, „de factură orientală”, se prezintă în stare excelentă de conservare.
În acelaşi loc sunt expuse trei săbii moldoveneşti, din secolul al XV-lea. Printre care, şi sabia lui Ştefan cel Mare, ipoteză lansată de istoricul Marcu Beza. Şi astăzi turiştii români zăbovesc, cât le permite ghidul, neîncrezători în faţa exponatului. Să fi ajuns arma „Atletului creştinătăţii” în mâinile otomanilor?! Mânerul spadei este din fir de argint. Pe ambele părţi ale lamei sunt inscripţionate câte patru cruci.
*
Sabia lui Ştefan cel Mare (muzeul Topkapî, Istanbul, Turcia) Despre Ştefan cel Mare cu toții știm câte ceva, însă ceea ce este cu adevărat impresionant este faptul că a reușit să domnească 47 de ani, timp în care a dus 47 de lupte (din care a pierdut doar una – de fapt mai mult o remiză decât o înfrângere) și a întemeiat, refăcut sau înzestrat peste 44 de mănăstiri și biserici; și toate acestea într-o perioadă în care o domnie dura câțiva ani sau chiar luni. Unul dintre cele mai prețioase obiecte rămase de la domnul Moldovei este sabia sa. Sabia a fost primită de Ştefan cel Mare după bătălia de la Vaslui din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaștere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creștinătății. Sabia a fost realizată din oțel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în forma de cruce al sabiei este împodobit cu stema Moldovei. În cursul secolului al XVI-lea, sabia a ajuns la Istanbul, unde este păstrată și astăzi la muzeul Topkapî.
Există două variante distincte referitoare la modul în care sabia a părăsit Moldova. Conform uneia dintre ele, sabia a fost dăruita de Ştefan cel Mare sultanului, cu putin timp înainte de a muri. În acest fel, Ştefan a dorit să recunoască meritele unui adversar redutabil. Cea de-a doua legendă plasează momentul pierderii sabiei la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș. Fiu al lui Ştefan cel Mare, Petru a încercat să redeschidă lupta cu Imperiul Otoman în 1538. Campania de represalii a sultanului Soliman Magnificul avea să ducă la pierderea domniei și la refugierea lui Rareș în Transilvania. Trupele otomane au impus ca domn al Moldovei pe Ştefan al V-lea, cunoscut ca „Lăcustă-Vodă“.
Turcii au jefuit tezaurul Moldovei înainte de a se retrage, luând cu ei și sabia lui Ştefan cel Mare. Timp de 460 de ani, sabia nu a mai părăsit Turcia. Ea a fost expusă ultima dată în țara noastră în iulie 2004, la Muzeul Național de Artă al României. Cu această ocazie Guvernul Turciei a donat o copie a sabiei statului roman. Copia sabiei lui Ştefan cel Mare, ea însăși o operă de artă, a fost donată Mănăstirii Putna de către Guvernul României cu prilejul manifestărilor ce au avut loc la Putna la 1 iulie 2004. Sabia care se află expusă la Topkapî are lungimea totală de 125 cm – lama de 102 cm, cu un mâner îmbrăcat în fir din argint împletit; cântărește cca. 2,5 kg. Mânerul sabiei se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc, placat probabil cu aramă. Pe fața superioară a discului apare inscriptia : Eu domnul Stefan, voievod! împreună cu semnul crucii.
Ştefan cel Mare a primit în dar sabia de la Papa Sixt al VI-lea după bătălia de la Podul Înalt (Vaslui), în semn de recunoaştere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creştinităţii. Ea a fost realizată din oţel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în formă de cruce al săbiei este împodobit cu stema Moldovei. Ea are o greutate de 2,5 kg şi o lungime de 125 de centimetri.
*
În primul rînd, ţinem să precizăm că, atît pînă la Ştefan cel Mare, cît şi după el, domnii, boierii şi alţi înalţi demnitari ai Ţării Moldovei purtau ca armă personală nu o sabie, ci o spadă. În legătură cu aceasta, trebuie să arătăm că, deşi ambele arme erau confecţionate din oţel, între sabie şi spadă sînt deosebiri esenţiale. Dacă sabia avea lamă îngustă, de regulă cu un singur tăiş, ca formă era dreaptă sau încovoiată şi se ţinea cu o singură mînă, apoi spada avea lamă lată şi dreaptă, cu două tăişuri şi era ţinută cu două mîini, fiind mai grea.
Ba mai mult, spada domnului ţării era în grija unui înalt dregător al curţii – marele spătar, care treptat a preluat şi înalte funcţii judecătoreşti şi administrative
Ştefan cel Mare a comandat meşterilor armurieri din Genova (Italia) o spadă. Faptul că Ştefan cel Mare nu s-a mulţumit să comande spada la meşterii din Braşov sau Lvov, unde erau confecţionate de cele mai multe ori asemenea arme pentru demnitarii moldoveni, arată că domnul Moldovei dorea să aibă o spadă de o calitate deosebită, pe care o puteau asigura numai cei mai vestiţi meşteri armurieri din Italia.
După cîte se pare, nu este vorba în cazul dat de o armă cu care voievodul chiar mergea în lupte, ci mai curînd era unul din simbolurile puterii lui Ştefan , alături de coroana domnească, sceptrul domnesc şi buzduganul personal.
Spada lui Ştefan cel Mare a fost identificată sau descoperită în vechiul Muzeu Eski Serai de la Istanbul şi a fost descrisă cu destule amănunte de către istorici încă în perioada interbelică din secolul trecut, atribuind-o lui Ştefan cel Mare, ca mai tîrziu relicva să fie inclusă în „Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare”.
Astăzi, spada voievodului moldovean face parte din colecţia Muzeului Top Kapi Sarayi din Istanbul. În mediile ştiinţifice din Turcia se crede că spada în cauză a fost dăruită sultanului otoman de Petru Rareş în cea de a doua domnie (1541-1546).
SURSA: articol scris de Eşanu Andrei, Eşanu Valentina şi publicat în ziarul Accente, Chişinău, 19 Februarie, 2004
COMENTARII
1 – nu cred că sabia expusă la Topkapî (pe care am văzut-o personal) este cea la care fac referire legendele populare.
2 – este diferenţă între sabie şi spadă: deşi ambele arme erau confecţionate din oţel, între sabie şi spadă sunt deosebiri esenţiale. Dacă sabia avea lamă îngustă, de regulă cu un singur tăiş, ca formă era dreaptă sau încovoiată şi se ţinea cu o singură mînă, apoi spada avea lamă lată şi dreaptă, cu două tăişuri şi era ţinută cu două mîini, fiind mai grea. Spada domnului ţării era în grija unui înalt dregător al curţii – marele spătar, care treptat a preluat şi înalte funcţii judecătoreşti şi administrative.
Cu sabia, domnitorul pleca la luptă, iar spada reprezenta simbolul puterii sale (alături de sigiliu). Ştefan trebuie să fi avut mai mult săbii care, evident, s-au uzat în luptă şi au fost schimbate. Dar a avut o singură spadă, ca simbol al puterii.
Aşadar, spada era simbolul puterii, domnitorul nu pleca cu ea la luptă. La luptă pleca cu sabia; în concluzie la topkapî nu este expusă spada ce reprezenta simbolul puterii lui Ştefan cel mare, ci una dintre săbii care, destul de probabil, pare să fi aparţinut lui Ştefan cel Mare – este vorba despre o sabie uzată, ceea ce înseamnă ca fost folosită intens în luptă.
3 – cred că adevărata spadă a lui Ştefan cel Mare se află tot la Topkapî, dar undeva în subsol; această opnie a fost susţinută cândva de sergiu nicolaescu care a vizitat muzeul în perioada filmărilor unor scene din flmul mihai viteazul la istambul în 1970; de asemenea a fost susţinută de fostul prim ministru adrian năstase care a lăsat să se înţeleagă faptul că într-o vizită oficială în turcia i s-a arătat această sabie într-un subsol în care se află mai multe artefacte importante „achiziţionate” de imperiul otoman de-a lungul timpului.