MISTERIOSUL DRUM SECRET DIN DOBROGEA, DENUMIT ÎN ANTICHITATE EXAMPAEOS SAU LIBER PATRIS

A existat într-adevăr un drum pavat cu dale late de piatră şi cu stâlpi megalitici înalţi de câţiva metri ce străbătea delta dunării, dar în orice caz nu a fost construit de piraţi, aşa cum se afirmă în diferite articole din presă. Piraţii nu construiesc drumuri. Nici măcar dacă beau un vapor plin cu sticle de rom. Nici măcar în filme; nici jack sparrow şi piraţii săi din caraibe n-ar construi un drum care să-i conducă pe alţii la comorile lor. Nici cel mai prost pirat n-ar face aşa ceva. În antichitate a existat într-adevăr un drum cu dale de piatră ce pornea din zona adamclisi (adam-hlisa: ţărâna lui adam), dobrogea, străbătea delta dunării şi se îndrepta spre nord. Drumul străbătea actualul teritoriu al Republicii Moldova până în rusia actuală. În antichitate, acest drum era cunoscut sub numele Termini Liber Patris, Exampaeos sau, în traducere, Calea Sacră a Părinţilor-Întemeietori (întemeietori de linii genealogice). Uneori drumul era denumit „Calea Zeilor-Părinţi”.

Documente care să ateste existenţa unei Căi sacre în estul României sunt destul de numeroase, atât la cronicarii antichităţii cât şi la cei ai timpurilor moderne. Astfel, poetul Ovidiu vorbea admirativ despre Liber Patris sau Căile triumfale din Sciţia. În Isthimia, Pindar scria că „atât dincolo de izvoarele Nilului, cât şi în Ţara Hiperboreenilor, există o mulţime de stâlpi itinerari, făcuţi din piatră tăiată, înalţi de câte o sută de picioare şi aşezaţi în şir, drept monumente ale unor fapte glorioase”. Iar în Pithya, acelaşi Pindar scria : „nici dacă vei călători pe mare, nici dacă vei călători pe uscat nu vei putea afla calea cea demnă de admiraţie care duce la locul principal de adunare al hiperboreenilor.”

La rândul său, istoricul roman Quint Curţiu Ruft, care a trăit pe timpul împăratului Vespasian, într-o lucrare compilată după surse greceşti, De Gentis Alexandri Magni, în care povestea despre incursiunile lui Alexandru Macedon împotriva sciţilor din nordul Mării Negre, amintea despre stâlpii lui Liber Patri. După una din bătălii, spunea Ruft, sciţii au început să se retragă în neorânduială, iar cavaleria lui Alexandru „i-a urmărit dincolo de stâlpii lui Liber Patri”. După Ruft, stâlpii lui Liber Patri erau, de fapt, lespezi de piatră aşezate în şir regulat, la mici intervale unele de altele.
Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldavie, scria că, pe timpul său, în apropiera Chişinăului, mai existau „o serie de lespezi foarte mari, dispuse în linie dreaptă în aşa mod ca şi când ele ar fi fost puse acolo prin activitatea omului”.
Ceva mai târziu, pe la 1850, poetul Constantin Stamati scria că, în apropierea Chişinăului, se puteau vedea un şir de lespezi dispuse în linie dreaptă, îngropate pe jumătate în pământ. El mai spunea că locuitorii din împrejurimi dezgropau pietrele pentru a le folosi în diferite construcţii. Acest fapt a fost confirmat şi de un ofiţer din armata ţaristă, căpitanul Zascuk, care, într-o statistică geografică a Basarabiei, afirma că s-au mai conservat lespezi îngropate pe jumătate în pământ, dar că ţăranii din regiune le dezgroapă pentru trebuinţele lor.
În Dacia preistorică, Nicolae Densuşianu, „monumentalul şir de lespezi împlântate vertical în pământ era o aliniere (alignement) de o lungime extraordinară, care se întindea de la Prut până departe în Crimeea”. Bazându-se pe o inscripţie descoperită în Dalmaţia ,în care Liber Patris era scris Leiber Patrus, Densuşianu a conchis că este vorba despre o apropiere fonetică între Leiber şi Ler. Calea sacră era, în viziunea lui Nicolae Densuşianu, „un aliniament construit pentru a indica direcţiunea drumurilor prin ţinuturile mai puţin populate şi pe unde alte semne de orientare lipseau; întinderea cea vastă a Sciţiei era formată din nişte pustietăţi de păşuni, fără păduri şi fără oraşe, prin care rătăceau neconntenit nenumărate triburi de păstori, care-şi transportau pe care, casele şi familiile”.
Căile sacre, EXAMPAEOS, erau totuşi mai mult decât simple căi de comunicaţie. În antichitate, primeau numele de Exempaios numai drumurile care făceau legătura dintre centrele religioase importante ,şi nu orice drum comercial. De-a lungul Căilor sacre aveau loc diferite procesiuni solemne . Ele erau presărate cu statui, sanctuare, hanuri şi locuri de popas pentru pelerini. În lumea „civilizată” a antichităţii, la confluenţa Căilor sacre au înflorit oraşe prospere. Ulterior, aceste căi sacre au devenit şi importante drumuri comerciale. Aşa a fost cazul cu drumurile care duceau, în Grecia antică, la Delphi sau Olimphia ,cu drumul de la Athena la Eleusius, cu drumurile din vechiul Egipt, care legau Theba sau Memphisul de oraşele şi satele din jur , sau cu drumurile care legau oraşele cetăţi din Mesopotamia.

(CF. DACIA PRIMORDIALĂ, ED. ALAYA CRAIOVA)

PS: RĂMÂNE ÎNSĂ O PROBLEMĂ DE REZOLVAT: DINCOLO DE PRUT, CALEA ZEILOR-PĂRINŢI DENUMITĂ EXAMPAEOS ÎNCEPE DIN ZONA GALAŢIULUI, NU DIN ZONA DELTEI DUNĂRII.