EXEMPAEOS

ANAMNESIS

Este uimitor la prima vedere că unul din marii înţelepţi ai antichităţii, filosoful grec Platon, refuza la vremea sa rolul scrisului de motor principal al dezvoltării civilizaţiei omeneşti, considerând tototdată că scrisul este o piedică în calea “adevăratei cunoaşteri”.

Este memorabil în acest sens răspunsul pe care Platon, în dialogul Banchetul, l-a pus pe seama zeului Theut (Thoth al egiptenilor, Hermes la greci), care, dialogând cu regele Egiptului, Thamous, spunea următoarele: „Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, dat fiind că oamenii, punându-şi credinţa în scris, nu-şi mai aduc aminte dinăuntru (gr: anamimneskomenous) şi prin puterea lor, ci dinafară cu ajutorul unor întipăriri străine. Leacul pe care tu l-ai dat nu e pentru memorie (gr: mneme), ci doar pentru aducere aminte (gr: hypomnesis)”.

Astfel, pentru Platon anamnesis se referă la o reamintire interioară, lăuntrică, iar hypomnesis se referă la utilizarea unui instrumentr exterior, scrisul. Hypomnesis desemna şi acţiunea de a acumula, de a obţine hypomnemata, adică înregistrări, memorii, liste, notiţe, inventare.

Hypomnemata este un termen grecesc, folosit în antichitate, pentru a desemna o serie de procese verbale scriptice cu caracter administrativ, un fel de registre de casă sau de credit ale bancherilor, un fel de inventare sau liste de elemente prezentate cantitativ, în care se consemnau produse, bunuri, bani.

Ideea fundamentală era că prin încorporarea în materie, prin încarnare, sufletul omului uită cine şi ce este. Omul uită adevăratele sale origini şi, în consecinţă, trebuie determinat să-şi reaminească aceste lucruri. De aceea, pentru Platon, care a sintetizat într-un mod genial principalele concepţii mitice ale antichităţii, „a cunoaşte” este sinonim cu a-ţi „aduce aminte”, adică cu ceea desemna prin termenul anamnesis.

Vechii mitografi greci, ale căror informaţii au fost sintetizate de Platon, spuneau că, atunci când sufletul se încarnează în lumea fizică, este obligat să bea din fântâna Lete, care-i aduce uitarea. Sufletul uită astfel cine este şi de ce s-a născut în această lume.

Salvarea, fireşte, constă în anamnesis, adică în “aducere aminte”. Aducerea aminte presupunea, înainte de toate, ocolirea Fântânii Lete – Fântâna care aducea uitarea – pe „drumul din dreapta”, – pentru a ajunge la fântâna Mnemosynei, Fântâna aducerii aminte. Aceasta a fost doar prima etapă a procesului iniţiatic; prima etapă presupune doar întoarcerea la origini la nivel individual.

Astfel, după ce sorbeau cu nesaţ din apa curată şi cristalină a fântânii Mnemosynei, Fântâna aducerii aminte, neofiţii îşi reaminteau toată istoria lor trecută, din momentul în care, pur şi curaţi, au ieşit din athanorul Creatorului. Ei accedeau astfel la memoria existenţelor lor anterioare, retrăind toate evenimentele desfăşurate de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, ca suflete încarnate pe pământ sau ca suflete decorporate în lumea de dincolo.
Mai mult decât atât, neofiţii dobândeau accesul la “memoria cosmică”, retrăind evenimentele cosmogonice, teogonice, antropogonice sau genealogice ale lumii.

TEXT – CG – fragment din cartea aflată în lucru EXEMPAEOS
FOTO – ANCIENT HISTORY