„Ai grijă să nu mă strivești după căderea nopții, piciorușele mele nu îmi permit sa fug repede din calea mașinii .

Dacă mă vezi în gradină pune-mi te rog crochete de pisică și apă să beau, doar apă, niciodată lapte.

Nu pune insecticide și când treci cu mașina de tuns iarba verifică cu atenție colțurile și pe lângă arbuști să nu mă rănești.… (nota 1)

… // …

Potrivit mitologiei româneşti, ariciul a participat la actul creaţiei lumii, fiind „sfetnicul” lui Dumnezeu. Astfel ariciul a participat la „încăputarea pămîntului sub cer, ridicarea cerului deasupra pămîntului, ridicarea şi împărţirea apelor pe pămînt”, crearea munţilor, dealurilor, movilelor, văilor şi cîmpiilor.

În Mitologia Poporului Român, marele etnolog Tudor Pamfile (1883 – 1921) trece în revistă şase legende mitice despre rolul ariciu­lui în urzirea cerului şi a pămîntului, dintre care ne oprim la aceea care pare arhetipică : „voind [Fărtatul] să facă pămîntul, a început întîi să-l urzească pe sub cer, ca să fie de-o potrivă de mari amîndouă. Pentru asta şi-a luat ajutor pe arici. Dîndu-i un ghem de aţă, l-a trimis să-l depene sau să-l desfăşoare pe sub poalele cerului; ariciul însă socotind în mintea lui că mai bine ar fi dacă ar fi pămînt mai mult, a urzit o câtime mai mare decît i se poruncise. În chipul acesta s-a pomenit Fărtatul că pămîntul era mai mare decît cerul şi de aceea cerul nu-l putea acoperi în întregime”. Constatînd greşala pe care a făcut-o cu întinderea pămîntului, Ariciul s-a băgat sub pămînt şi a ridicat munţii, dealurile şi măgurile”, strângând astfel tot pămîntul sub bolta cerului.

În răsucirea firului vremii, care trebuie împeltit din alte două fire, unul alb (ziua) şi altul negru (noaptea), Fărtatul a fost ajutat direct de arici. „Şi a stat ariciul un an, doi ani, trei, o sută, o mie, ba zece mii de ani şi a (…) învîrtit mereu, mereu/ cele două gheme/ ca să se deşire deopotrivă cele două fire. Iar [Fărtatul] sta şi răsucea firele şi făcea din două deosebite unul pestriţ şi-l depăna pe ghemul vremii. Şi era menit ca după ce se va isprăvi de depănat, Fărtatul să facă oamenii şi apoi să înceapă să desfacă firul vremii de pe ghem. Şi acu, se zice că uitîndu-se ariciul la cele două gheme şi învîrtindu-le mereu, mereu, a aţipit de oboseală; iar în vremea asta s-a rupt firul cel alb şi Fărtatul depăna înainte de ghemul vremii un singur fir, în loc de două, numai cel negru (…)[ceea ce însemna că] atîta vreme trebuia să fie pe lume numai noapte (…)”

Ariciul însă a descoperit iarba fiarelor şi a învăţat pe oameni cum să o folosească. Iarba fiarelor este o plantă miraculoasă, care după credinţa populară are proprietatea de a apăra pe om de armele de fier, de a deschide toate uşile şi încuietorile metalice, de a atrage banii la cel care o posedă, de a înţelege limba animalelor şi plantelor, de a da posesorului puteri suprafireşti. Creşte în anumite locuri, se plimbă noaptea şi cînd înfloreşte străluceşte metalic ca aurul. Ca să scape de cei ce vor s-o culeagă, intră în pămînt, se afundă în ape. Culesul ei implică un anume ritual, aşa cum iniţial a procedat ariciul. Trebuie să o rogi să se lase smulsă, şi să-i promiţi că nu o vei folosi împotriva firii ei, ca să faci rău altora. Deci ariciul a învăţat pe om să împletească şi despletească firele, să măsoare pămîntul şi cerul, să folosească plantele în scopuri utile. (nota 2)

Nota 1 – preluare pagina Ştiaţi că?

Nota 2 – adaptare Tudor Pamfilie / Mitologia Poporului Român // Romulus Vulcănescu : Mitologie română