AVII, CEI MAI DREPŢI DINTRE OAMENI

Denumirea avi – folosită implicit de Moise în cadrul cuvântului compus Havilah, cât şi explicit de Homer în Iliada – desemnează atât o populaţie, cât şi un calificativ. Mai corect spus, desemnează un nume acordat unei populaţii prin reliefarea unei însuşiri – un calificativ care a devenit nume şi apoi renume.În textul Iliadei, cel care a făcut propriu-zis referirea la locuitorii denumiţi avi a fost de fapt Zeus, zeul suprem al grecilor, dar nu se poate şti cu exactitate dacă Homer i-a atribuit lui Zeus aceste afirmaţii sau dacă Zeus a grăit prin gura lui Homer.

Despre viaţa poetului grec Homer nu se cunosc prea multe amănunte; nici măcar perioada în care a trăit nu se cunoaşte cu exactitate. Unii autori afirmă că existenţa sa s-a desfăşurat între secolul al IX-lea şi al VIII-lea înainte de Iisus Hristos. Herodot însă, destul de bine informat, consideră că Homer a trăit cam cu 400 de ani înaintea epocii sale, adică în jurul anului 850 înainte de Iisus Hristos, ceea ce întăreşte convingerea istoricilor moderni că oraşul său natal a fost Smyrna, întemeiat de ionieni cam în acea perioadă.

De altfel, este posibil ca numele Homer, în greceşte Homeros să fi fost iniţial un calificativ, care s-ar traduce prin “fiul ostaticului”; exista în perioada respectivă un fel de societate poetică, confrerie sau breaslă denumită Homeridae, care s-ar traduce prin “fiii ostaticilor”, cu referire la urmaşii prizonierilor de război ai grecilor, care nefiind recrutaţi pentru războaie, aveau misiunea de a compune şi memora, versificate, sub forma unor poeme epice sau “cânturi”, fapte de arme şi evenimentele istorice importante. Evident că, iniţial, în lipsa transmitrerii acestora prin scris, poemele erau compuse, transmise şi memorate oral de persoane special pregătite în acest sens. Persoana cunoscută în istorie prin numele Homer a fost una din aceste persoane, fapt dovedit cu prisosinţă de faptul că poemele sale Iliada şi Odiseea au fost iniţial formulate oral şi abia mult mai târziu consemnate în scris. Structura şi vocabularul celor două poeme conţin fraze versificate de o anumită tipologie, formulate atent, ce se repetă de mai multe ori, ceea ce denotă nu numai transmiterea orală, ci şi faptul că au fost compuse pe loc. Deşi, potrivit tradiţiei, Homer a fost orb, chiar la începutul Iliadei a găsit de cuviinţă să menţioneze, în mod explicit, pentru cei care au urechi de auzit, că prin gura sa vorbesc Muzele, adică nişte făpturi încântătoare, invizibile muritorilor (Muzele erau în număr de nouă, fiind fiicele lui Zeus şi ale Mnemosynei) care-i insuflă şi uneori îi dictează istorii străvechi desfăşurate aievea. (20)

Aşadar, referirea lui Hoemer la populaţia avi-lor are o însemnătate deosebită, indiferent dacă prin gura sa se exprima sau nu Zeus. Afirmaţia sa ca avii „sunt cei mai drepţi dintre oameni” este asemănătoare cu cea formulată de cel supranumit părintele istoriei», Herodot, care afirma după doart câteva sute de ani că “geţii sunt cei mai viteji şi mai înţelepţi diuntre traci”.

Nici denumirea geografului antic Strabon nu este prea diferită, el folosind tot un superlativ atunci când i-a denumit abioi pe autohtonii agatârşi (care nu erau sciţi, precum afirmă majoritatea istoricilor) care locuiau odinioară în Transilvania. Nu este prea dificil de remarcat că termenul abi-oi se trage din cuvântul avi ; aceasta înseamnă că, la un moment dat, termenul avi a devenit abi, prin înlocuirea literei v cu litera b; mai mult ca sigur litera v a devenit b datorită traducerii termenului original în limba greacă; conform cursurilor de limba greacă, a doua literă a alfabetului grecesc, litera Β β adică Beta care se citeşte Vita, corespunde literei v din alfabetul românesc. Analizând termenul abioi, cercetătorul român Constantin Daniel remarca la rândul său că a-bioi are sensul “cei vii”, în limba greacă “bios” înseamnând evident “viaţă”. “Cei vii” sau “cei foarte vii” este un superlativ, fiind echivalent cu denumirile similare de genul “cei puri, “cei blânzi”, “cei blajini” sau “cei nonviolenţi”. (21)

Aceste denumiri sunt echivalente cu termenul arhaic “rohman”, numele acordat la un moment dat tuturor locuitorilor arealului carpato-danubiano-pontic, din care a derivat ulterior cuvântul modern “român” (care nu are nimic de-a face cu romanii din Peninsula Italică sau cu faptul că legiunile conduse în împăratul Traian i-au învins pe dacii lui Decebal). Traducerea slavă pentru termenul “rohman”, este “blajin”, rohmanii fiind unii şi aceeaşi cu blajinii despre care legendele populare româneşti afirmă că sărbătoresc “Paştele blajinilor” la o săptămână după Paştele creştin.