BIZANȚUL CU DENUMIREA OFICIALĂ „ROMANIA” SAU „BASILEIA ROMAION”
Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul, cu capitala la Constatinopole, avea denumirea oficială „Romania” sau „Basileia Romaion”. Cei denumiţi vlahi aveau încă de pe timpul lui Constantin cel Mare un cartier al lor în Constantinopole, o biserică, un palat dar și o poartă specială de acces numită „Blachernae”, adică „a valahilor”. Toate acestea se aflau pe malurile golfului Cornul de Aur. Zidurile din acea zonă se numeau Zidurile Blachernae (Zidurile Valahe), Palatul avea numele Blachernae (valah), iar Biserica care era denumită tot Blachernae (Vlaherne), era închinată Maicii Domnului Blachernitissa.După Catedrala Sfânta Sofia Hagia Sophia, Biserica Blachernae (Vlaherne), închinată Maicii Domnului Blachernitissa, era cea mai importantă biserică închinată din Bizanţ.Biserica Blachernae (Vlaherne) (în greacă Θεοτόκος των Βλαχερνών, transliterat: Theotókos ton Blachernón, în turcă Meryem Ana Kilisesi) a fost construită și decorată pe locul unui izvor cu apă sfințită de către împărăteasa Augusta Pulcheria, între anii 450-453 (anul morții sale) și de către soțul acesteia, împăratul Marcian (450-457). Datorită morții sale, împărăteasa nu a reușit să termine ceea ce a început. Biserica a fost terminată de către împăratul Leon I (457-474), care a adaugat și „Hagiasma” (fântâna cu apă sfințită) și „Hagion Lousma” (baia sfântă, unde se spălau preoții). Împăratul Leon I a mai construit și Paraclisul „Hagia Soros”, un relicvar special făcut pentru a păstra în el „Acoperământul Maicii Domnului”, adus în Constantinopol din Palestina, în anul 473. Pentru a proteja biserica, împăratul Heraclie a construit un zid de apărare în jurul acesteia (Zidurile Blachernae – Zidurile Valahe). Mai târziu, a fost ridicat Palatul Vlaherne (Valah), puțin mai sus pe deal; între biserică și palat a fost construită o scară impozantă și o poartă specială.Cel mai renumit eveniment a avut loc în anul 626, când orașul Constantinopole a fost asediat de către avari, în timp ce împăratul Heraclie și trupele sale erau plecați la luptă cu perșii, în Asia Mică. Icoana Maicii Domnului Blachernitissa a fost scoasă în procesiune pe câmpul de luptă de către fiul împăratului absent și de către Patriarhul Sergius (610-638). Avarii au încetat asediul și s-au retras, iar victoria a fost pusă pe seama apariției icoanei sfinte a Maicii Domnului.Tradiția menționează că, în anul 944, „Sfânta Mahramă” cu Chipul lui Hristos si „scrisorea regelui Abgar” au fost aduse din Edessa și depuse în Paraclisul Bisericii Vlaherne. Biserica a fost avariată în anul 1070, când un incendiu a distrus clădirea, aceasta fiind reconstruită de către împărații Romanus IV Diogenes (1067-1071) și Mihail VII Ducas (1071-1078). După incendiu, biserica a fost reconstruită după planul inițial.Întregul complex de clădiri a ajuns în ruină în anul 1434, cu puțin timp înainte de cucerirea orașului de către turci, când „niște tineri nobili în căutare de cuiburi de pasăre” s-au cățărat pe acoperișul acesteia și, din neatenție, au pornit un incendiu. După cucerirea din anul 1453 și Căderea Constantinopolelui, din Biserica Vlaherne nu a mai rămas decât locul ce păstrează încă Izvorul Sfânt. *Palatului Vlaherne cuprindea mai multe construcții: Sala lui Anastasius sau Anastaniakos (triklinos; numită după împăratul Anastasie I care a construit-o), Sala Oceanului (sau Okeanos), Porticul lui Iosif (sau Iosephiakos) și Sala Dunăre (sau Danoubios). Această sală comunica cu Altarul din apropiere al Bisericii Ortodoxe Sfânta Maria din Vlahernae (Sfânta Maria din Valahia) printr-o serie de scări pe care cobora pentru slujbă marea familie imperială bizantină.La sfârșitul secolului al XI-lea împăratul Alexios I Comnen (1081 – 1118 d.Hr.) s-a mutat în acest palat, ca punct de ședere principal. Și el, dar și nepotul său, Manuel I. Comnen (1143 – 1180 d. Hr.) au întreprins aici lucrări de fortificare și de ridicare a noi edificii. Manuel I a construit zidul de apărare exterior (Zidul Valah) și mai multe săli, cum ar fi Sala Irinei (numită astfel, se spune, după Împărăteasa Irene a Ungariei) și Polytimos Icosul (Oikos). După Cruciada a IV-a și după recucerirea orașului în anul 1261, împărații din dinastia Palaiologan restaurează palatul Vlaherne și îl declară reședință principală a împăratului. După secolul al XIII-lea se ridică Palatul Porfirogenetului (cunoscut de turci ca „Tekfur Sarayi” – „Palatul Suveranului”), situat la sud de Palatului Vlaherne, dar legat de acesta prin coridoare și alei. „Porfirogenetul” înseamnă „născut în purpură”, fiind locul unde nășteau împărătesele. Palatul a servit ca reședință imperială principală până în ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Aflat în apropierea zidurilor exterioare ale orașului, palatul a suferit pagube importante în timpul cuceririi otomane a Constatinopolelui în 1453. surse: wikipedia, articole semnate Grigore Grigore, ziarul natiunea, articol Adrian Pătruşcă, etc