CETATEA POLOVRAGI
Situată la o altitudine de aproximativ 1000 de metri, pe malul stâng al Olteţului, cetatea de pe Muntele Padeş a fost adesea identificată cu cetatea Arcina, menţionată de geograful antic Ptolemeu ca fiind una din cele mai strălucite cetăţi din Dacia.Cu 150 de ani înainte începutului erei creştine, pe Muntele Padeş, locuitorii au construit o fortificaţie şi o cetate de tip dava pe platoul denumit astăzi Crucea lui Ursachi (denumită astfel întrucât în jurul anului 1808 un căpitan de plai denumit Ursache a ridicat o cruce din piatră care există şi astăzi). Pentru amplasarea cetăţuii de pe Muntele Padeş, constructorii, cu mari eforturi, au consolidat terenul prin intermediul unor ziduri masive de piatră de calcar nefasonată, formând astfel opt terase, şapte pe versantul nordic şi una pe cel sudic. Datorită faptului că fortificaţiile au fost realizate din blocuri de gresie fasonate, arheologii au tras concluzia că au fost construite după model grecesc în perioada domniei lui Burebista.Legendele locului menţionează că în apropiere existau tunele subterane prin intermeiul cărora războinicii autohtoni „dispăreau” din cetatea apropiată pentru a reapărea în alt loc. De asemenea, legendele afirmă că exista o galerie subterană între cetatea de pe vârful muntelui şi peştera Polovragi. Aceleaşi legende menţionează încă o galerie, lungă de 40 kilometri, între peştera Polovragi şi Sarmizegetusa.Pe una din terasele cetăţuii, arheologii au descoperit o plăcuţă dreptunghiulară din bronz, realizată tot în perioada domniei lui Burebista sau puţin mai târziu, cu bazoreliefuri pe ambele feţe. Pe una din feţe este redat, din profil, un personaj bărbos, cu pantaloni strînşi pe picior, o mantie ce flutură în vânt, şi un fel de bonetă, călare pe un cal mult mai mic (ca dimensiune) decât el; alături, în partea stângă şi în partea dreaptă, personajul este salutat cu mâna ridicată de doi supuşi îmbrăcaţi după modelul cam cosmopolit (influenţe greceşti) ce caracteriza epoca lui Burebista. Pe cealaltă faţă a plăcuţei dreptunghiulare era redat în basorelief un vas de tip cărăbuş, încadrat de doi (probabil) cocoşi, ce aveau ca fundal două semicalote ca două jumătăţi de ou. Legendele locului menţionează că deasupra peşterii, pe versantul denumit Piatra Polovragilor, au locuit odinioară jidovii, adică urieşii, care stăteau cu un picior pe un munte şi cu un picior pe celălalt şi se spălau cu apa Olteţului, motiv pentru care locaţia a primit numele popular Obordul Jidovilor. Pe Muntele Padeş mai există o arcadă gigantică din piatră de înălţimea de aproximativ 6 metri, cu semne ciudate săpate în pereţi, denumită în ziua de astăzi Şura Haiducilor. *Invariabil, orice basm românesc începe cu formula: “a fost odată un moş şi o babă” – sau “un împărat şi o împărăteasă” -, “că de n-ar fi nu s-ar povesti”, iar încadrarea temporală a evenimentelor descrise este destul de limpede redată: “în vremea când se băteau munţii cap în cap, când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; când se băteau urșii în coade; când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se, când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier”.Cheile Polovragi, pe defileul Olteţului este locul unde doi munţi „se bat cap în cap”.Dintre teoriile lingviştilor moderni care au încercat să găsească etimologia exactă a cuvântului „polovragi”, doar cercetătorul Aurelian Sacerdoteanu a detectat sensul exact, de „câmpie vrăjită”; aşadar, etimologia cuvântului indică faptul că între cei doi munţi ce se bat cap în cap exista cândva o „câmpie vrăjită ”.Ultima reminiscenţă a acestei câmpii vrăjite ce s-a ridcat odinioară deasupra solului este o plantă cu propietăţi vindecătoare denumită tot „polovragi”, ce încă mai poate fi descoperită în zonă…Urmând o tradiţie extrem de veche, în fiecare an, la 20 iulie (de Sf. Ilie), la Polovragi are loc o mare nedeie.text CG