INTUIŢII / ERORI
Marele merit al lui Nicolae Densuşianu a fost coagularea unei concepţii unitare prin intermediul căreia a încercat să dezvăluie principalele etape ale istoriei timpurii a locuitorilor din arealul carpato-danubiano-pontic – strămoşii poporului român de astăzi.
La temelia Daciei preistorice stau câteva intuiţii excepţionale, pe care autorul le-a dezvoltat şi argumentat progresiv. Intuiţiile sale pot fi comparate cu un sistem osos pe care, ulterior, a adăugat substanţa cărnoasă, formată din informaţii adunate cu migală şi pasiune din domenii diverse: ştiinţă, mitologie, istoria religiilor, etnografie, arheologie, palenotologie etc. Evident, informaţiile folosite de autorul Daciei preistorice pentru a-şi argumenta intuiţiile geniale au fost cele ale epocii în care a scris. Bunăoară, în perioada în care Nicoale Densuşianu a scris Dacia preistorică, mitologia comparată, etnologia şi istoria religiilor erau în perioadă de debut a constituirii ca discipline de sine stătătoare, iar cei mai mulţi cercetători ai acestor domenii considerau că miturile şi legendele sunt fantezii.
Dintre intuiţiile excepţionale ale autorului Daciei preistorice se detaşează două. Prima este constatarea că tradiţiile, legendele şi basmele populare româneşti, precum şi miturile popoarelor antice, constituie surse valoroase de informaţii cu privire la istoria timpurie a umanităţii. A doua intuiţie este constatarea că multe dintre stâncile ce prezintă trăsături atipice ori stranii de pe cuprinsul arealului carpato-danubiano-pontic, precum Babele din Bucegi, sunt de fapt artefacte megalitice străvechi, “simulacre preistorice”, ale unor zei din vechime, cioplite cu “intenţiune” de oameni. Această opinie contrastează cu cea formulată de majoritatea cercetătorilor materialişti, desemnaţi adeseori prin formularea “oameni de ştiinţă”, care consideră şi în ziua de astăzi, o sută de ani după ce Nicolae Densuşianu a redactat Dacia preistorică, că stâncile în cauză prezintă forme atipice sau stranii doar datorită acţiunii “forţelor naturii”.
Trebuie totuşi constatat, în egală măsură, că, în pofida concepţiei novatoare, pentru care merită respectul nostru, Nicolae Densuşianu a avut mai multe erori de interpretare, care i-au viciat concepţia şi i-au tulburat în bună măsură înţelegerea corectă a subiectului. De aceea, păstrând respectul cuvenit pentru opera marelui înaintaş, este necesară, în spiritul adevărului şi pentru înţelegerea trecutului, amendarea, în spiritul unei critici constructive dacă se poate spune astfel (deşi expresia este oarecum trecută la index), a unor elemente de bază ale concepţiei sale. În pofida faptului că a fost prima lucrare de mare anvergură scrisă în limba română care a evidenţiat limitările istoriografiei de orientare materialistă şi care a încercat să să prezinte preistoria poporului român, în Dacia preistorică pot fi decelate mai multe erori ce persistă în mod inexplicabil la mai toţi epigonii săi din ziua de astăzi, deşi aceştia au la dispoziţie mai multe surse de informare decât avea maestrul acum o sută de ani.
Prima eroare a autorului Daciei preistorice este că a adoptat varianta istoriografică materialistă a originii liniilor genealogice din antichitate. Nicolae Densuşianu a făcut această eroare cu toate că vechile mituri greceşti pe care le-a menţionat în Dacia preistorică nu au enunţat niciodată o astfel de posibilitate. Recurgând la concepţia materialistă, Nicolae Densuşianu nu a fost consecvent până la capăt; dacă a luat drept bune afirmaţiile mitografilor greci cu privire la zei, trebuia să ia drept bune şi afirmaţiile lor cu privire la apariţia pe scena lumii a liniilor genealogice provenite din aceştia. Aşa se întâmplă când un autor citează în mod facultativ din vechile scrieri doar ceea ce consideră că-i serveşte scopurile, lăsând la o parte restul. Problema originii liniilor genealogice putea fi rezolvată de Nicolae Densuşianu – şi poate fi rezolvată de toţi epigonii săi din ziua de astăzi – în spiritul Adevărului, prin repunerea lui Dumnezeu în locul ce I se cuvine, de Creator a tot ce există, inclusiv al omului.
A doua eroare a autorului Daciei preistorice ce a afectat demersurile sale ulterioare a fost recursul exagerat la factorul etimologic. Stabilirea unor relaţii etimologice dintre cuvinte şi expresii din limbi arhaice diferite, doar pe baza unei vagi asemănări fonetice, conduce deseori la concluzii şi interpretări depărtate total de sensul textelor analizate. În acest context, trebuie remarcat cu onestitate că etimologiile cunoscute astăzi sunt înşelătoare, fiind bazate în principal pe factorul fonetic – pe forma de pronunţare -, care a diferit de la o regiune la alta, de la o seminţie la alta. Deşi în ziua de astăzi mulţi autori concep şi scriu cărţi doar pe baza analizelor etimologice ale unor cuvinte arhaice scoase din context – fie greceşti, fie ebraice, fie latineşti, fie ale altor limbi -, procedura în sine este cea mai înşelătoare dintre toate analizele ce pot servi unor astfel de scopuri. Din acest motiv, folosirea doar a unei analize etimologice în astfel de demersuri, fără o analiză suplimentară din punct de vedere spiritual, trebuie privită cu multă circumspecţie.
Din păcate, mare parte din analizele etimologice pezentate de Nicolae Densuşianu sunt eronate, motiv pentru care au fost contestate cu vehemenţă în ultima sută de ani, probabil spre dezamăgirea acelor cititori de bună credinţă care simt că în Dacia preistorică este tratat un subiect fierbinte cu care intră în rezonanţă spirituală. Din păcate, trebuie constatat cu onestitate că dacă sunt eliminate analizele etimologice eronate (dovedite ca fiind eronate de lingvistica modernă), din cartea Dacia preistorică nu mai rămân decât intuiţiile geniale ale autorului, care încă sunt percepute de o mare parte a publicului ca fiind “fierbinţi”, semn că cititorii sunt în rezonanţă spirituală cu ele.
A treia eroare a lui Nicolae Densuşianu a fost neînţelegerea naturii zeilor. La întrebarea fundamentală “cine au fost zeii ?” şi cum s-a ajuns ca oamenii din vechime să le atribuie o asemenea importanţă încât să le dedice artefacte uluitoare atât prin dimensiuni, cât şi prin complexitatea arhitectonică, autorul Daciei preistorice nu a oferit un răspuns adecvat. Nicolae Densuşianu a rezolvat totuşi în felul său problema printr-un recurs destul de simplist la vechea concepţie euhemeristă, potrivit căreia zeii au fost oameni obişnuiţi, muritori, onoraţi după moarte pentru faptele lor de eroism sau pentru servicii aduse semeilor. (43)
Euhemismul este doar o prelungire a concepţiei materialiste, fiind folosită în mod abuziv şi supradimensionat şi în ziua de astăzi de mulţi dintre epigonii lui Euhemeros, aflaţi în criză de idei. De altfel, concepţia materialistă nu are decât două tipuri de răpuns la problema existenţei zeilor. Primul tip de răspuns susţine, cu minime variaţiuni, că zeii au fost doar fantezii ale oamenilor din vechime, efortul “ştiinţific” al cercetătorilor materialişti constând în detectarea traumelor psihice ce au dus la inventarea acestora de către oamenii preistorici. Al al doilea tip de răspuns presupune recursul la vechea concepţie euhemistă, pentru care zeii au fost oameni onoraţi sau “divinizaţi” după moarte pentru faptele lor măreţe.
O altă eroare a autorului Daciei preistorice este aprecierea că zeii menţionaţi în scrierile mitice greceşti şi-au avut originea în arealul carpato-danubiano-pontic, ceea ce este total eronat. Există una sau două excepţii notabile, care constituie excepţiile de la regulă, dar sub nici o formă nu trebuie exagerat în ceea ce priveşte identificarea între zeii menţionaţi în vechile scrieri greceşti şi zeii Daciei. Cea mai notabilă excepţie este a zeului Apollon, a cărui origine pare să fi fost undeva pe o insulă apropiată de ţărmurile Dobrogei, care însă nu trebuie identificată cu Insula Şerpilor. De asemenea, nu este valabilă nici afirmaţia că Zalmoxis poate fi identificat cu vreun zeu menţionat în vechile scrieri ale grecilor, tot astfel cum, în ziua de astăzi, preşedintele Republicii România nu are de ce să fie indentificat bunăoară cu preşedintele Greciei, deşi amândoi îndeplinesc cam aceleaşi atribuţii politice.
În fine, a cincea eroare a autorului Daciei preistorice a constat în absolutizarea şi exagerarea rolului civilizator al seminţiei pelasgilor. În opinia lui Nicolae Densuşianu, pelasgii au fost cea mai importantă seminţie care a apărut pe suprafaţa pământului, pelasgii au construit toate artefactele litice ce încă există în munţii României şi, mai mult decât atât, de pe tot cuprinsul continentului european, pelasgii au fost promotorii culturii şi civilizaţiei mondiale în epoca preistorică, pelasgii au inventat scrisul etc. Ceea ce, evident, este o exagerare, care nu folseşte nimănui. Nici măcar poporului român. Realitatea istorică a fost mult mai complexă, iar pentru a o decela în mod corespunzător trebuie excluse încă de la început opiniile fără acoperire în realitatea documentară sau arheologică.
Oricum, chiar dacă au fost trecute laconic în revistă câteva dintre erorile autorului Daciei preistorice, vizibile pentru orice cercetător lipsit de prejudecăţi, scopul acestor rânduri nu este evidenţierea acestora, astfel că enumerarea se opreşte în acest punct. Nicolae Densuşianu a fost şi rămâne un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte cunoaşterea preistoriei arealului carpato-danubiano-pontic, iar intuiţiile sale geniale vor constitui mult timp un far călăuzitor pentru noile generaţii de cercetători. Iar pentru a preîntâmpina orice înţelegere greşită a observaţiilor trecute laconic în revistă, trebuie recurs la redefinirea subiectului în spiritul celor nouă paradigme ale concepţiei spirituale enunţate anterior. Fiind însă vorba despre un subiect de factură spirituală, trebuie precizat înainte de toate că acesta este neinteligibil din perspectiva concepţiei materialiste.