După demersurile lui Carl Gustav Jung, care a fost unul dintre primii autori care a acordat un statut obiectiv miturilor în sensul că nu sunt chiar plăsmuiri ale unor persoane cu imaginaţia înfierbântată, dar şi ale filozofului structuralist Claude-Levi Strauss, care afirma că mitologia este rezultatul unei “gândiri sălbatice”, un nou suflu a început să-şi facă simţită prezenţa în ceea ce priveşte interpretarea miturilor. Astfel, în cea de-a doua parte a secolului al XX-lea, cercetătorii au convenit, în marea lor majoritate, că miturile sunt naraţiuni complexe care încearcau, în perioada când au fost formulate, să explice fenomenele şi evenimentele cu care erau confruntaţi oamenii.
Studiul mitologiei a cunoscut un mare pas înainte prin opera savantului român Mircea Eliade, care a dezvoltat cea mai amplă analiză a mitologiei din cultura contemporană. Mircea Eliade a fost unul dintre pionierii culturii umaniste ai secolului XX, care a reliefat în opera sa faptul de maximă importanţă că, departe de a fi simple poveşti de adormit copiii sau plăsmuiri ale imaginaţiei, sub mesajul epic adesea înşelător, miturile ascund o înţelepciune profundă.
Mircea Eliade este de părere că “mitul este o naraţiune adevărată şi sacră”. Mitul povesteşte “o istorie sacră care relatează un eveniment care a avut loc în “timpurile primordiale ale începuturilor” (illo tempore). Mitul povesteşte cum, “datorită faptelor fiinţelor supraumane a luat fiinţă o realitate, fie lumea în ansamblul ei, fie un anumit fragment al ei”. Cu alte cuvinte, miturile descriu izbucnirile sacrului în lume, izbucniri care, de fapt, fundamentează ontologic lumea. “Miturile constituie paradigmele tuturor actelor omeneşti semnificative; cunoscând miturile, oamenii cunosc originea lucrurilor şi, drept urmare, ajung să le domine şi să le manipuleze”.
În consecinţă, departe de a fi plăsmuiri ale imaginaţiei, miturile au la bază fapte, fenomene şi evenimente reale, întrucât fantezia omenească nu este în stare să inventeze ceva din nimic, fără un sprijin în cunoaşterea concretă. De aceea, miturile reflectă istorii perfect adevărate. Mircea Eliade mai afirma că „oamenii din vechime erau obligaţi nu numai să cunoască miturile care dezvăluiau istoria sacră a lumii şi a societăţii din care făceau parte, ci mai ales să le rememoreze periodic”. Un olar sau un meşteşugar din vechime, care era integrat societăţii în care trăia, dar şi breslei prin intermediul căreia îşi însuşise meseria, era obligat să cunoască şi să rememoreze periodic, în cadrul sărbătorilor importante, modul în care zeul patron crease lumea; de asemenea, erau obligat să cunoască istoria tribului, dar şi istoria care descria modul în care zeul adusese în lume, printr-un act civilizator, meşteşugul respectiv. Învăţarea unei meserii presupunea iniţierea în tainele zeului patron, ceea ce însemna, în primul rînd, însuşirea unui model comportamental. “Prin cunoaşterea miturilor – afirmă Mircea Eliade – oamenii îşi menţineau trează atenţia asupra valorilor perene ale lumii, care au fost revelate de către fiinţele de natură spirituală. Prin intermediul modelului revelat prin mituri, oamenii cuceresc lumea şi o organizează”. (27)
Mircea Eliade a remarcat de asemenea, uriaşa diferenţa de înţelegere a realităţii dintre oamenii din antichitate şi oamenii moderni, astfel că ultimii nu mai sunt capabili să-i înţeleagă pe primii. Spre deosebire de oamenii arhaici, afirmă autorul citat, oamenii moderni “nu se mai consideră un produs al miturilor, pe care de altfel nici nu le mai înţeleg, ci se consideră un produs al istoriei”. Învăţarea de către oamenii moderni a istoriei universale, a istoriei naţionale sau a istoriei unei meserii specifice are, în fond, aceeaşi funcţie pe care, în vechime, o aveau miturile. Prin cunoaşterea miturilor, “lumea, departe de a fi o masa confussa, plină cu obiecte îngrămădite arbitrar, se revelează a fi un cosmos, adică o lume ordonată, plină de sens şi de logică. Prin cunoaşterea miturilor, lumea devine un cosmos viu, articulat şi inteligibil”.
La rândul său, cam cu aceeaşi abordare, cercetătorul român Victor Kernbach remarca că, departe de a fi plăsmuiri ale imaginaţiei unor visători din vechime, miturile au luat naştere „din spectacolul insolit, enigmatic, produs de fapte, fenomene sau evenimente reale, care depăşesc puterea de înţelegere a spectatorului, întrucât fantezia omenească nu este capabilă să inventeze ceva din nimic, fără un sprijin în cunoaşterea concretă”. 28) Pocesul de formare al unui mit este amplu şi complex. În compoziţia unui mit intră un mister genetic, un adevăr aprioric şi o tehnică a povestirii orale capabilă să reitereze evenimente de mare forţă epică. Cercetătorul român Romulus Vulcănescu completa tabloul, menţionând faptul că procesul de formare al unei mitologii închegate comportă cinci etape distincte: stadiul evolutiv lent de acumulare a informaţiilor; stadiul evolutiv de creştere rapidă până la alcătuirea coerentă a unui sistem bine închegat; stadiul evolutiv de camuflare, disimulare sau ocultare a miturilor prin rituri; stadiul involutiv de destrămare a mitului în ritual şi ceremonial şi stadiul disolutiv de destrămareîn pretexte populare sau în creaţii culte de ordin literar