Lună: iulie 2021

Faptul că scrisul a apărut datorită unor necesităţi destul de prozaice poate fi dedus şi din analiza termenilor care se foloseau în antichitate. Bunăoară, cuvântul grecesc pentru carte, “biblos”, se referă la aspectul material şi mai puţin la aspectul spiritual al cărţii. Numele biblos, de unde a provenit de fapt cuvântul Biblie, indică doar faptul că sulul de papirus ce servea scrisului era procurat din oraşul fenician Byblos, care livra în arealul mediteraneeean materia primă necesară scrisului. Echivalentul ebraic al cuvântului grecesc biblos este sepher, al cărei sens este de a număra, de a enumera; la rândul său, cuvântul sopher are sensul de contabil, socotitor sau administrator, cuvânt tradus destul de inexact în versiunile moderne ale Bibliei, prin termenul de scrib sau scriitor. Aşadar, sensul cuvântului modern “carte” este identic în limba greacă şi în limba ebraică; sepher sau biblos înseamnă listă, iar principiul narativ al expunerii este structurat după modul de alcătuire al unui proces verbal. Fiind scrise aşadar după principiul listei, miturile primistoriei trebuie interpretate ca atare. Tot astfel, cărţile, denumite sepher, ale Vechiului Testament au fost concepute, începând chiar cu Geneza, sub forma unor liste: lista zilelor creaţiei şi ale activităţilor Creatorului, lista generaţiilor de la Adam, Read More …

Analiza miturilor nu poate pleca decât de la premisa fundamentală că miturile sunt rezultatul conectării la aspectele spirituale ale lumii, în urma unor operaţiuni transconştiente, reliazată de persoane cu vocaţie, care pot fi desemnate prin titulatura generică de specialişti ai conectării. La început, miturile au fost transmise doar în mod oral datorită faptului că o lungă perioadă de timp a existat o interdicţie de ordin magic în ceea ce priveşte transmiterea miturilor prin scris. Iniţial, s-au format şcoli iniţiatice, în cadrul cărora informaţiile de natură mistică furnizate de contactori – aleşi, iniţiaţi, şamani etc – erau transmise aproape exclusiv prin viu grai, de la maestru la discipol, într-un lanţ iniţiatic, ce s-a perpetuat secole de-a rândul. Textele erau memorate cât mai fidel, discipolul învăţând cu precizie modul de recitare, intonaţia şi procedeele respiratorii ce trebuiau respectate. Într-un fel, se proceda la fel ca în institutele de actorie din zilele noastre, în care elevii învaţă cum să recite corect un anumit text. În perioada transmiterii orale, miturile au fost transmise în versuri nu atât pentru frumuseţea exprimării, cât mai ales pentru că, versificate, puteau fi memorate mai uşor. În şcolile iniţiatice exista o „diviziune a muncii” foarte strictă. Maestrul, ca un Read More …

Analiza miturilor nu poate pleca decât de la premisa fundamentală că miturile sunt rezultatul conectării la aspectele spirituale ale lumii, în urma unor operaţiuni transconştiente, reliazată de persoane cu vocaţie, care pot fi desemnate prin titulatura generică de specialişti ai conectării. La început, miturile au fost transmise doar în mod oral datorită faptului că o lungă perioadă de timp a existat o interdicţie de ordin magic în ceea ce priveşte transmiterea miturilor prin scris. Iniţial, s-au format şcoli iniţiatice, în cadrul cărora informaţiile de natură mistică furnizate de contactori – aleşi, iniţiaţi, şamani etc – erau transmise aproape exclusiv prin viu grai, de la maestru la discipol, într-un lanţ iniţiatic, ce s-a perpetuat secole de-a rândul. Textele erau memorate cât mai fidel, discipolul învăţând cu precizie modul de recitare, intonaţia şi procedeele respiratorii ce trebuiau respectate. Într-un fel, se proceda la fel ca în institutele de actorie din zilele noastre, în care elevii învaţă cum să recite corect un anumit text. În perioada transmiterii orale, miturile au fost transmise în versuri nu atât pentru frumuseţea exprimării, cât mai ales pentru că, versificate, puteau fi memorate mai uşor. În şcolile iniţiatice exista o „diviziune a muncii” foarte strictă. Maestrul, ca un Read More …