DUNĂREA, ISTRUL SAU FISONUL

Pentru a desemna Dunărea (denumire care a început să fie folosită după epoca lui Iulius Caesar), autohtonii din arealul carpato-danubiano-pontic au folosit două denumiri: Donaris pentru segmentul de până la Porţile de fier şi Istros pentru segmentul de la Porţile de fier până la vărsarea în mare. Grecii vechi denumeau zona Dunării de la Cazane prin expresia Coloanele lui Achiles, datorită stâncilor ce ieşeau ameninţătoare din apă; de asemenea, denumeau zona din dreptul Porţior de fier prin formularea Fântâna lui Achiles, iar segementul cuprins între Porţile de fier şi Marea Neagră prin expresia Okeanos Potamos, adică Oceanul fluviu.

În ziua de astăzi, se ştie, fiind o evidență științifică, că Dunărea izvorăşte la suprafaţa pământului sub vârful Kendel situat la 1241 metri altitudine, în Munţii Pădurea Neagră din Germania, sub forma a două râuleţe denumite Brigach şi Breg. Totuşi, s-ar putea ca evidenţele să înşele uneori. Cercetări recente au evidențiat faptul că Dunărea nu izvorăște decât în mod aparent din Munţii Pădurea Neagră.

Dunărea doar se manifestă la suprafaţa pământului în Munţii Pădurea Neagră, dar adevăratul izvor subteran este situat în altă parte. Mai mulţi cercetători germani şi austrieci bănuiesc, nu fără temei, că Dunărea nu are cum să se formeze din râuleţele Brigach şi Breg. Debitul celor două râuleţe este atât de firav încât nu poate susţine nici măcar plutirea unei bărcuţe de hârie. De aceea, principalul curs al Dunării trebuie căutat, afirmă repectivii cercetători, într-un labirint de peşteri subacvatice şi subterane foarte adânci şi complicate, situat în apropierea oraşului german Donaueschingen, aflat la 36 de kilomentri mai jos de izvoarele celor două râuleţe. Cercetătorii respectivi consideră că, de fapt, Dunărea iese pentru prima oară la suprafaţa pământului chiar în apropierea oraşului german Donaueschingen (la altitudinea de 678 de metri), chiar în curtea unui castelul denumit Fürstenberg, unde se află o fântână, sau mai exact spus, o grotă foarte adâncă ce este legată de sistemul de peşteri subterane menţionat. În orice caz, scafandrii germani nu au găsit niciodată capătul acelui labirint de peşteri şi cavităţi subterane, astfel că nu şi-au dat seama de unde provine cu adevărat debitul de apă ce formează cu adevărat Dunărea.

Din acel labirint de peşteri subacvatice pornesc de fapt două fluvii importante, nu doar unul singur: unul o ia spre nord, iar celălalt spre est. Cel care se îndreaptă spre nord este Rinul, iar cel ce se îndreaptă spre est este Dunărea. Rinul şi Dunărea au aşadar aceeaşi origine subterană, astfel că, cel puţin teoretic, pot fi considerate două braţe ale unui fluviu unic.

Nu este aşadar exclus ca Rinul şi Dunărea să fie chiar două din cele patru braţe ale fluviului unic ce izvora cândva din Eden. De fapt este chiar foarte posibil. Evident, celelalte două braţe sunt Tigrul şi Eufratul. Această opinie merită o abordare mai detaliată întrucât poate limpezi multe aspecte obscure din trecutul umanităţii, astfel că nu trebuie considerată hazardată. De altfel, nici un savant modern nu poate şti cu exactitate care este configuraţia subterană şi subacvatică actuală a fluviilor şi a râurilor de pe mapamond – cum izvorăsc şi unde izvorăsc. Savanţii ştiu doar locurile unde apa penetrează suprafaţa pământului. Cert este că analiza reţelei hidrografice actuale nu trebuie redusă doar la aspectele manifeste, ci trebuie să ia în calcul şi configuraţia subterană şi subacvatică a fluviilor şi a râurilor, pentru a-i înţelege amploarea.

Textul Vechiului Testament ce semnalează existenţa celor patru braţe ale fluviului unic nu trebuie analizat simbolic sau metaforic, ci ad litteram; doar astfel poate fi înţeles în mod corespunzător. Textul Vechiului Testament lasă să se înţeleagă că fluviul unic s-a separat în patru braţe chiar în Eden, astfel că nu are de ce să constituie o surpriză faptul că unul din braţele fluviului unic a fost detectat în apropierea strâmtorii Bosfor, unde continuă să curgă cu un debit impresionant prin vechea matcă, astăzi subacvatică, pentru ca apoi să-şi continuie curgerea, tot prin subteran, pe continentul asiatic, pentru a izvorî iarăşi la suprafaţa pământului în podişul Anatoliei, sub forma fluviilor Tigru şi Eufrat. Concluzia ar fi că Fisonul-Dunărea, Gihonul-Rinul, Tigrul şi Eufratul sunt cele patru braţe ale fluviului unic ce izvora cândva din Eden.