TERMINI LIBERI PATRIS
Alte artefacte spectaculoase, menţionate de autorul Daciei preistorice, sunt movilele funerare, denumite uneori tumuli sau gorgane (Marija Gimbutas le-a denumit kurgane), sub care, în străvechime au fost înhumaţi eroi şi regi care au săvârşit fapte măreţe: „aproape în fiecare judeţ al României se află una ori mai multe movile funerare, de dimensiuni colosale şi cari poartă numele de „Movilă mare” ori „Măgură mare”. Româniaeste una din ţările cele mai avute de tumule funerare”.
Dintre artefactele construite în preistoria pelasgă a Daciei, au mai fost evidenţiate de autorul Daciei preistorice “Brazda lui Novac” şi “Termini Liberi Patris”. Brazda lui Novac este un şanţ de pământ ce străbate partea de sud a României actuale din apropierea Porţilor de fier până în zona Galaţiului. Cu aproximaţie, traseul brazdei este următorul: Hinova, Oraviţa, Dobrun, Craiova, Greci, Târgovişte, Buzău, Tuluceşti, Galaţi. „De-a lungul Munteniei şi peste partea de jos a Moldovei, afirmă Nicolae Densuşianu, se mai cunosc si astăzi urmele unui sant adânc si de o lungime extraordinară, care tăia în două şesul dintre Carpaţi şi Dunăre”. Brazda a fost menţionată şi de prinţul-cărturar Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, care-l denumea “Fossa Traiani imperatores” sau “Troian”, atribuind construcţia sa, evident, împăratului Traian. Pe timpul vieţii prinţului cărturar, şanţul era adânc de 12 coţi, de unde se poate presupune, completază Nicolae Densuşianu, că „dimensiunea din vremea construirii era încă o-dată pe atât de lat şi adânc”.
Opinia lui Nicolae Densuşianu este că brazda a fost trasă de Osiris (denumit Ostrea în legendele populare), după victoria împotriva lui Typhon, cu scopul implementării agriculturii printre autohtoni. Originea acestei brazde, afirmă autorul citat, “se reduce astfel la timpurile primitive ale civilizaţiei oemenşti, când pentru prima oară, pe şesurile cele mai întinse, ocupate de triburile pastorale, se introduse agricultura în formă oficială şi solemnă, cu toate că că începuturile activităţii agricole la poporul pelasg este mult mai vechi”. Potrivit legendelor populare culese la sfârşitul secolului al XIX-lea tot de Nicolae Densuşianu, brazda a fost atribuită de tradiţia populară unui viteaz din vechime, pe nume Ostrea-Novac, din neamul Jidovilor, adică al uriaşilor. Jidovul Novac, afirmă legendele populare, “a fost un om mare negru, care a făcut un plug mare negru, la care a înhămat dou boi sau bivoli mari, negri şi a tras brazda cea mare, neagră pentru pomenire cât o fi cerul şi pământul”. (30)
La rândul său, “Termini Liberi Patris”, a fost un aliniament megalitic străvechi dale de piatră şi de pietre înfipte în pământ ce marca un drum sacru ce se întindea din Basarabia până în Crimeea şi apoi până în Rusia medridională. Marii scriitori ai atichităţii au menţionat adeseori în termeni elogioşi acest drum sacru. Astfel, poetul Ovidiu menţiona “Căile triumfale ale sciţilor”, iar poetul grec Pindar menţiona “Căile sacre ale hiperboreenilor de la nordul Mării Negre”, marcată de stâlpi înfipţi în pământ, care conduceau spre locul principal de adunare al hiperboreenilor. “Nici dacă vei călători pe mare, nici pe uscat, nu vei afla calea cea demnă de admiraţie care duce la locul principal de adunare al hiperboreenilor”, afirma acesta. Şi Herodot menţiona la vremea sa “Calea sacră din Scytia”, denumită Exampaeos. În atichitate au existat şi alte drumuri sacre, denumite exampee, cea mai celabră fiind cea care lega oraşele greceşti Athena şi Eleusius. Într-o epocă mai recentă, străvechiul Liber Patris sau Exampaeos de la nordul Mării Negre indica comercianţilor şi călătorilor neolitici “drumul cel mare dintre Europa şi Asia” – afirmă autorul Daciei preistorice.
În cele din urmă, Imperiul pelasg s-a fărâmiţat, iar apoi a dispărut din istorie, astfel că amintirea existenţei sale nu mai figurează în nici un fel de istorie oficială. Doar câteva vestigii preistorice, care nu mai sunt recunoscute ca atare, precum şi scurte fragmente din legendele populare româneşti ori din vechile mituri reamintesc gloria sa de odinioară.