10 – OMUL ÎN AFARA TRUPULUI
Cercetarea structurii energetico-informaţionale a fiinţei umane relevă mai multe aspecte extrem de importante, ce vor fi prezentate succint în cele ce urmează. Prima concluzie preliminară este că nu pot fi clasificate în mod corect elementele ce formează structura aurică, decât dacă se are în vedere modul în care se prezintă fiinţa umană înainte de naştere, pe timpul vieţii şi după moartea fizică. Acesta este şi motivul pentru care, pe parcursul demersului, abordarea structurii aurice a fiinţei umane va fi realizată diferenţiat, din trei perspective distincte: înaintea naşterii în lumea materială, în timpul existenţei materiale şi după actul morţii. A doua concluzie preliminară este aceea că orice clasificare trebuie să se facă dinspre elementul situat în interior spre ultimul strat al aurei. Astfel, undeva la mijlocul acestei clasificări se situează corpul material, care este instrumentul de manifestare a fiinţei umane în lumea materială.
Pentru foarte mulţi dintre semenii noştri, ceea ce este omul înaintea naşterii în lumea materială este o enigmă insondabilă. Dacă îi lăsăm în plata Domnului pe cei pentru care omul se reduce numai la trupul material, la procesele psihosomatice cercetate prin intermediul ştiinţelor considerate „pozitiviste”, există foarte mulţi oameni care cred, pe bună dreptate, că omul este un spirit care se încarnează în lumea materială. Totuşi, majoritatea oamenilor preocupaţi de astfel de subiecte nu a găsit încă o explicaţie coerentă şi convingătoare, pentru a înţelege motivul pentru care spiritul se încarnează în lumea materială. La fel de neconvingătoare sunt şi explicaţiile ce se dau în mod curent inegalităţilor fizice, psihice şi sociale dintre oameni. De ce un om se naşte bogat sau într-o familie înstărită, iar altul sărac, fără nici o şansă în viaţă; de ce unul moare foarte tânăr, iar altul se chinuie în bătrâneţe, boală sau mizerie şi „nu-l ia Dumnezeu la cer” mai devreme. Şi astfel de probleme, pe care orice minte omenească le pune dintotdeauna, conştient sau inconştient, pot fi exprimate la nesfârşit.
Toate aceste probleme esenţiale îşi pot găsi un răspuns, cât de cât acceptabil, în momentul în care, afirmaţia destul de abstractă şi de generală, după care omul înaintea naşterii în lumea materială este un spirit, este explicată de cineva care poate percepe aspectele spirituale. Numai analiza concretă a aspectelor spirituale poate explica într-un mod satisfăcător nu numai ce este omul, ci şi ce este aura. Înainte de naştere, omul este, într-adevăr, un spirit. Spiritul nu este totuşi o noţiune abstractă, ci o structură complexă, concretă şi, implicit, perceptibilă. Totuşi, spiritul unui om nu este chiar ceea ce ne-am fi aşteptat cu toţii, adică ceva de necunoscut, ci este ceva simplu şi neaşteptat: spiritul are forma unei bile strălucitoare, cam de mărimea unui mingi de ping-pong, situată la nivelul pieptului. Această bilă strălucitoare este învelită în alte două învelişuri sferice; la rândul lor, toate aceste structuri sferice sunt întrupate într-un corp diafan de lumină de formă umanoidă. Să ne imaginăm deci un corp luminos, diafan, de dimensiuni ceva mai mari decât trupul material, în interiorul căruia, undeva la nivelul pieptului, se află trei sfere concentrice, strălucitoare. Cele trei sfere sunt dispuse, dacă se poate spune astfel, una în alta. Folosind limbajul acceptat astăzi, cele patru elemente ar putea fi denumite astfel: sfera luminoasă de mărimea unei mingi de ping-pong, este spiritul însuşi – adică Steaua. Învelişul sferic care acoperă spiritul ca o membrană poartă numele de corp sau înveliş al spiritului, iar sfera care le include pe amândouă poartă numele de corp cauzal. În fine, corpul diafan de lumină ce conţine acest ansamblu poartă numele de duh sau corp duh.
Luminozitatea corpului duh este mai mult interioară; luminozitatea sa este aseamănătoare cu cea a unui neon, care nu emite o radiaţie prea mare în mediul înconjurător. Prin acest corp diafan de lumină – corpul duh – trece o linie foarte subţire de lumină argintie, strălucitoare, care se pierde în înalt şi care nu este vizibilă decât până la trei, patru metri deasupra capului omului. Această linie, pe care o denumim linie divină, trece exact prin centrul spiritului, pentru a se pierde undeva sub picioarele omului. Ceea ce este cu adevărat impresionant şi, mai ales, surprinzător este modificarea dimensiunilor corpului duh în momentul naşterii unui om în lumea materială. Înainte de naştere, corpul duh este mai mare decât statura unui om adult; la naştere, corpul duh devine mai mic decât trupul fătului, iar de-a lungul vieţii rămâne totdeauna mai mic cu câţiva milimetri decât trupul. Cauza acestui fenomen este simplă: corpul duh se comprimă în momentul naşterii, pentru ca „volumul său” să intre în volumul corpului material. Desigur, termeni precum „volum” sau „dimensiuni” trebuie luaţi doar în sens figurat şi mai mult pentru explicarea fenomenului, întrucât structurile ce compun fiinţa umană se află, fiecare, pe paliere cuantice diferite.
Ulterior, de-a lungul vieţii omului, începând de la naştere până în momentul morţii, corpul duh urmează dezvoltarea în dimensiuni a trupului material. El „creşte” simultan cu corpul material, nedepăşind însă limitele acestuia. Abia după moarte, corpul duh, în urma unei restructurări, revine la dimensiunile pe care le-a avut înainte de naştere. Acest prim ansamblu de elemente componente, format din spirit, învelişul spiritului, corpul cauzal şi corpul duh, care preexistă naşterii şi care supravieţuieşte morţii, este ceea ce numim individualitatea perenă şi indestructibilă a omului, elementul nemuritor care se reîncarnează periodic, în lumea materială, pe planeta Pământ.
La naşterea în lumea materială, chiar în momentul în care este tăiat cordonul ombilical, iar fătul respiră pentru prima oară, se formează a doua categorie de structuri aurice, care formează personalitatea. Personalitatea este formată dintr-un ansamblu de structuri aurice care, împeună, pot primi numele de suflet. Sufletul este, la rândul lui, format din trei elemente componente: steaua sufletului, corpul cauzal al sufletului şi corpul sufletului. În momentul primei respiraţii, la nivelul gâtului, în zona laringelului apare o stea strălucitoare. Aceasta este steaua sufletului. Imediat după acest moment, steaua sufletului îşi formează un înveliş ovoidal, ca un cocon strălucitor, de dimensiunea unei nuci; acesta este corpul cauzal al sufletului.
La scurt timp după naştere, steaua sufletului emite o energie albă, ca un fluid ce se răspândeşte pe o suprafaţă. În mai puţin de un minut după prima respiraţie a fătului, această energie ca un fluid auric alburiu formează un corp de formă vag umanoidă: acesta este corpul sufletului.
Spaţial, corpul sufletului este situat între corpul duh şi corpul material. Corpul sufletului este un corp de formă vag umanoidă, care nu reproduce în totalitate structura exterioară a trupului material. Pe timpul vieţii omului, corpul sufletului este puţin mai mic, ca dimensiuni, decât trupul material. El se maturizează şi creşte o dată cu trupul material, fără a-l depăşi în dimensiuni.
Corpul sufletului se aseamănă cu o fantomă alburie, la fel ca acele fantome din benzile desenate sau din filme: lată în regiunea umerilor şi mai subţire în partea de jos a trupului. Mâinile şi picioarele sunt configurate destul de imprecis. Corpul sufletului nu reproduce nici organele interne ale trupului material, nici sistemul nervos. Corpul sufletului reproduce imaginea trupului material doar la nivelul feţei. Ochii corpului sufletului – intensitatea privirii, culoarea ochilor, inclusiv ticurile nervilor oculari etc – sunt identici cu cei ai trupului material. Aici îşi găseşte foarte bine confirmarea acea zicală străveche care spune textual că „ochii sunt oglinda sufletului”. Acest lucru este mai exact decât am fi înclinaţi să credem. Corpul sufletesc îşi modifică neîncetat culoarea, în funcţie de moralitatea omului. Culorile corpului sufletului urmează, în mare, culorile din gama cromatică a spectrului solar din lumea fizică. Deşi îşi modifică neîncetat culoarea, în funcţie de moralitatea reflectată în fapte, gânduri şi vorbe, corpul sufletului dobândeşte treptat o culoare dominantă. Culoarea dominantă reflectă modul în care, de-a lungul întregii existenţe, omul a respectat legile spirituale ale cosmosului – Ordinea Cosmosului. Dacă, o perioadă de timp, omul se manifestă în disonanţă cu legile spirituale, culoarea corpului sufletului devine mai întunecată. Dacă, în perioada următoare, omul îşi modifică comportamentul spre bine, culoarea devine mai luminoasă. Dacă o lungă perioadă de timp, un om se comportă în disonanţă cu legile spirituale, culoarea corpului sufletului se închide din ce în ce mai mult. În funcţie de modul de comportament, se poate astfel vorbi despre un om cu sufletul negru, despre un om cu sufletul roşu, despre un om cu sufletul portocaliu, despre un om cu sufletul galben, despre un om cu sufletul violet etc. Cele trei elemente componente – steaua sufletului, corpul cauzal al sufletului şi corpul sufletului – formează o unitate indestructibilă pe timpul vieţii încarnate a omului, pe care o putem denumi personalitate.
Individualitatea, formată din ansamblul spirit şi corpul duh, nu se poate manifesta în mod direct în lumea materială şi, de aceea, are nevoie de o dublură, prin care să se manifeste în lumea materială. Această dublură este personalitatea sau sufletul. De aceea, sufletul (ca ansamblu) nu este altceva decât reflectarea, pentru o singură viaţă, a corpului duh.
În timpul existenţei încarnate a omului, individualitatea se manifestă prin intermediul sufletului, formând mai multe elemente aurice, care persistă doar până la moartea trupului. Aceste elemente aurice ce se formează prin intermediul sufletului sunt, în ordine, următoarele: corpul eteric, corpul emoţional, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior şi corpul spiritual. Toate aceste elemente formează a treia categorie de structuri aurice ce formează fiinţa încarnată a omului.
Cu excepţia corpului eteric, care are formă umanoidă, toate aceste elemente se prezintă ca nişte straturi aurice concentrice, care îşi modifică neîncetat culoarea datorită unor factori atât externi, cât şi interni. Întrucât aceste ultime elemente componente ale structurii aurei umane – corpul emoţional, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior şi corpul spiritual – depăşesc limita trupului uman, considerăm util să le denumim corpuri aurice exterioare sau derivate. În schimb, elementele componente ce nu depăşesc limita corpului material – spiritul, corpul spiritului, corpul cauzal, corpul-duh – considerăm util să le denumim corpuri aurice interioare. Corpul sufletului este, la rândul său, mai mic decât trupul material; în consecinţă, poate fi inclus în categoria corpurilor interioare. Corpurile aurice interioare sunt diferite de corpurile aurice exterioare: au alte culori, alte străluciri, emit alte sunete şi mirosuri. Corpurile aurice interioare pot fi observate doar prin clarvederea eterică. În schimb, corpurile aurice exterioare sau derivate pot fi observate şi prin clarvederea infraeterică.
În afara corpurilor aurice interioare şi a celor exterioare, mai există încă patru structuri aurice: structura de protecţie şablon, noul corp eteric (sau corpul eteric superior), inima aurică şi banda de lumină din jurul capului. De asemenea, mai există o structură aurică care apare doar în răstimpul în care un om rosteşte, cu voce tare, Numele lui Iisus Hristos. Această structură este corpul haric al plaselor mesianice. După rostirea numelui lui Iisus Hristos, această structură aurică dispare.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)
