46 – FURTUL DE SUFLETE (1)
Activitatea principală a fiinţelor luciferice – care vor fi desemnate şi prin expresia „Cei cu ochii negri” – este de a ispiti oamenii în decursul existenţei încarnate, pentru a-i coborî energetic – a-i determina să decadă din demnitatea de oameni. Scopul final al acestei acţiuni potrivnice este distrugerea oamenilor, întrucât, după cum consideră fiinţele luciferice, era „mai bine la începuturi”, când oamenii nu apăruseră pe scena cosmosului. Pentru a-şi atinge scopul final, Cei cu ochii negri acţionează prin ispite. Cel mai adesea, de-a lungul vieţii, oamenii întrupaţi cad în cele mai banale ispite, astfel încât la moarte devin „copţi” pentru a intra sub influenţa fiinţelor luciferice şi a vibra în consonanţă cu ele. Fiinţele luciferice sunt atrase de acei oameni care, de-a lungul vieţii, în urma exercitării liberului arbitru, s-au lăsat pradă ispitelor şi viciilor de orice fel. Fiinţele luciferice sunt atrase mai ales de acei oameni care, pentru un motiv sau altul, au colaborat conştient cu ele de-a lungul existenţei încarnate. În această ultimă categorie intră şi acei oameni care, pe timpul vieţii, s-au lăsat corupţi de aspectele oculte, au abuzat de practici vrăjitoreşti, au încheiat pacte sau au participat la şedinţele de spiritism. Orice contact cu o vrăjitoare presupune încheierea unui pact cu fiinţele luciferice, în scopul obţinerii unor beneficii materiale, financiare, în scopul unor răzbunări etc. Toţi aceşti oameni sunt pasibili de a le fi furat sufletul de către fiinţele luciferice, imediat după moarte. Este vorba despre acel element auric denumit „suflet”, nu despre corpul duh. Corpul duh nu poate fi atins de nici o activitate potrivnică.
Furtul unui suflet, imediat după momentul morţii, are o importanţă deosebită pentru fiinţele luciferice. Datorită faptului că ele nu se pot materializa în lumea fizică pentru a beneficia de experienţe şi de energie, fură sufletetele oamenilor. Ele fură aceste structuri aurice şi le duc în lumea lor – pe propriile subpaliere cuantice. Într-un fel, ele consideră că aceste corpuri aurice sunt de drept ale lor, întrucât oamenii respectivi, în timpul vieţii, au intrat în legătură energetică cu ele. Furtul unui suflet – şi, implicit, al experienţelor vieţii omului – de către fiinţele luciferice se produce extrem de rapid, chiar în acele câteva secunde preţioase de după moartea trupească, în care sufletul este autonom, iar conţinutul informaţional nu este încă absorbit în duh.
Sufletul nu este omul însuşi, ci doar un înveliş – la fel cum este trupul material. Sufletul este ca un palton pe care omul trebuie să-l dezbrace la moarte. Evident, atunci când omul îşi dezbracă paltonul, trebuie să golească buzunarele de tot avutul său – să ia portmoneul, carnetul CEC sau cardul din buzunarul de la piept. În lumea materială, dacă omul nu este atent, vin tâlharii şi-i fură avutul, cu tot cu palton. Ceva asemănător se întâmplă imediat după moartea omului. Dacă, de-a lungul existenţei întrupate, omul a dobândit o afinitate energetică pe baza principiului sintoniei – principiul diapazonului – cu fiinţele luciferice, la moarte acestea cer ce consideră că le aparţine, şi anume plata – „preţul”. Iar preţul, în acest caz, constă în energiile modulate informaţional acumulate de-a lungul vieţii în suflet. Cazul unui om căruia îi este furat sufletul este dramatic: este ca şi cum omul n-ar fi trăit. De fapt, fiindu-i furat sufletul, este ca şi cum omul a trăit degeaba, întrucât energiile modulate informaţional nu au fost încă aspirate de corpul duh. Omul, care în ultimă instanţă este un corp duh, nu câştigă nimic în urma unei existenţe în lumea materială. Cei care câştigă sunt fiinţele luciferice, care preiau conţinutul informaţional al experienţelor de viaţă ale omului în cauză. Furtul unui suflet de om se realizează în câteva fracţiuni de secundă, după timpul din lumea oamenilor. Fiinţele luciferice fură sufletul omului în cauză – îl „devalizează” din punct de vedere energetico-informaţional. Apoi, fiinţele respective se întorc rapid în lumea lor.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)