55 – ÎNTRE POARTA ALFA ŞI POARTA OMEGA
Omul – fiecare om în parte – este însoţit şi vegheat permanent, de la naştere la moarte, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa, de fiinţe îngereşti care încearcă să-l sprijine în demersurile pe care le întreprinde în scurta sa existenţă din lumea materială. Tot astfel, fără grija necontenită a spiritelor naturii faţă de mediul de care omul îşi bate joc aşa cum vrea, socotindu-se singurul stăpân al naturii şi, deci, pe deplin îndreptăţit să o mutileze, lumea s-ar fi scufundat demult în magma primordială, din care, prin magia înţelepciunii divine, a ieşit cândva. Fără lucrarea extraordinar de complexă a fiinţelor îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, corpul omenesc n-ar putea subzista nici măcar o secundă, ereditatea ar fi o simplă vorbă în vânt, iar natura în care trăim, mediul înconjurător şi lumea materială în ansamblul ei, n-ar putea exista nici ca realitate virtuală. O caracteristică importantă a procesului de „dreaptă învăţătură” prin aura terestră, atât în lumea materială cât şi în cea de „dincolo”, este aceea că orice eveniment important, orice trecere a unei trepte sau a unei etape evolutive este însoţită de un anumit ceremonial sau ritual. Naşterea, botezul, cununia religioasă, moartea, înmormântarea, sunt evenimente importante în cadrul cărora omului întrupat i se fac anumite ceremonii sau ritualuri de către fiinţele îngereşti. Aceste ceremonii se desfăşoară la nivelul palierului eteric, alături de omul în cauză (care, evident, se află în lumea materială), indiferent dacă acesta doarme sau se află în stare de veghe. De asemenea, trecerea unei etape în timpul existenţei încarnate este marcată printr-o ceremonie sau printr-un ritual. Într-un fel, se poate spune că ceremoniile la care participă omul în existenţa cotidiană – aniversări onomastice, primirea unor diplome, medalii, însemne, absolvirea unor cursuri ori a unor şcoli etc – nu sunt decât reflectarea terestră a ceremoniilor ce au loc în lumea eterică. Toate ceremoniile care se fac în palierul eteric lasă anumite urme la nivelul aurei umane. După fiecare ritual se imprimă pe aura omului un anumit semn – sigiliu, pecete, siglă etc.
Fireşte, fiinţele întunecate, Cei cu ochii negri, se opun Planului lui Dumnezeu şi încearcă, pe toate căile, să zădărnicească procesul de dreaptă învăţătură în care sunt implicaţi oamenii. Cei cu ochii negri au „inventat” un alt plan pentru oameni, pe care încearcă să-l ducă la îndeplinire prin toate mijloacele de care dispun.
Prima ceremonie care se face unui spirit omenesc este ceremonia de intrare prin Poarta Alfa. Forma în care pătrunde spiritul prin poarta de intrare este forma ovoidală – de sferă sau de stea. Aceeaşi formă o are şi în momentul în care părăseşte aura terestră şi pleacă prin poarta de ieşire. Ca formă vizibilă, atât în palierele superioare, cât şi în lumea materială, spiritul nu se modifică. La omul încarnat, spiritul este centrat în mijlocul pieptului, undeva în zona în care se află chakra anahata. Spiritul care pătrunde prin Poarta Alfa este pur, primordial, nemurdărit de păcat. Întrucâtva, el este aseamănător Creatorului – este esenţă din esenţa Sa, trup din Trupul Său de Lumină. Este aidoma Celui care l-a creat. Imediat după ce este adus prin Poarta de intrare, în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, are loc cea dintâi ceremonie la care participă spiritul omului: ceremonia de construire a corpului duh. La ceremonie participă Iisus Hristos, Îngerul Gabriel precum şi alte cîteva fiinţe îngereşti. În cadrul ceremoniei, spiritului i se conferă sau, mai precis, i se construieşte un corp duh. În acest moment incipient al palingeneziei în Terra aurica, corpul duh are culoarea metalului topit.
După ceremonia construirii corpului duh, chiar înaintea primei întrupări, omul este supus unei alte ceremonii importante – ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei. Între cele două ceremonii se scurge o perioadă foarte scurtă de timp. Ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei se desfăşoară cam în felul următor. Îngerul Gabriel ţine mâinile căuş, iar omul – mai precis spus, corpul său duh – se aşază, plutind, undeva deasupra mâinilor sale. Treptat, corpul duh începe să pulseze, emiţând un sunet asemănător cu vocile reunite ale unor femei vesele care chicotesc. Imediat după acest moment, trei Îngeri Întrupători pun în jurul corpului duh trei hexagoane făcute din lumină, care încep să se rotească. Hexagoanele par a pluti în aer, rotindu-se cu viteze inegale, în direcţii diferite: primul hexagon, situat cam în dreptul capului, se roteşte spre dreapta, cel de la mijloc se roteşte spre stânga, iar cel de jos stă pe loc. Cu cât hexagoanele se rotesc mai repede, cu atât corpul duh începe să pulseze mai tare, ca şi cum s-ar încinge. Treptat, din culoarea metalului topit, corpul duh al omului dobândeşte culoarea maronie, culoare cu care, de altfel, se va încarna pentru prima oară în lumea materială. În momentul în care se încheie ceremonia, omul începe circuitul palingeneziei. Totodată, primeşte şi aprobarea de a se încarna în lumea materială. Imediat după ceremonie, omul începe efectiv ciclul încarnărilor în lumea materială. Prima încarnare a unui om în lumea materială este de foarte scurtă durată, rolul ei fiind ca omul să ia contact cu palierul fizic. Uneori, fătul nici nu atinge două săptămâni de viaţă. El ia contact direct cu mediul terestru şi abia după aceea, după ce moare în trup fizic, poate merge în lumea astrală, unde va aştepta până ce i se va pregăti o nouă încarnare, atunci când se împlineşte sorocul potrivit calculelor cosmice.
La începutul procesului de dreaptă învăţătură prin aura Terrei, în şcoala vieţii, corpul duh are culoarea metalului topit – culoarea aramei topite, aşa cum poate fi observată în laminoare. Chiar în momentul primei încarnări, culoarea aramei topite se transformă în maroniu. De-a lungul încarnărilor succesive, culorile corpului duh devin din ce în ce mai elevate, urmând întrucâtva gama cromatică a spectrului solar: maroniul se schimbă în roşu – de la roşu-maroniu la roşu aprins -, apoi în portocaliu, trece prin portocaliul de toate nuanţele, apoi se transformă în galben, cu nuanţele sale, în auriu, apoi în albastru. În sfârşit, în ultima fază a procesului de dreaptă învăţătură în Terra aurica, corpul duh dobândeşte culoarea albă (argintie) – de la albul pal la argintiul imaculat. Spiritele omeneşti, al căror corp duh dobândesc culoarea argintie strălucitoare, îşi încheie trecerea prin şcoala vieţii.
După ultima încarnare terestră, oamenii al căror corp duh a dobândit culoarea argintie strălucitoare nu se mai întorc în lumea duhurilor, ci, imediat după moartea fizică, se prezintă în faţa Îngerului Gabriel şi a lui Iisus Hristos, apoi în faţa lui Hauti, Dumnezeu Tatăl, în palierul cel mai înalt al Terrei aurica, acolo unde participă la ultima ceremonie – „ceremonia de absolvire”. După această ultimă ceremonie, spiritul omului se va elibera de forma umanoidă a corpului duh şi va părăsi pentru totdeauna Terra aurica prin poarta Omega. Există şi oameni care nu părăsesc Terra aurica. Ei rămân pe nivelurile superioare ale aurei terestre, devenind îndrumători ai fraţilor lor din clasele mai mici.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)