66 – SCLAVIA SUFLETELOR (5)
Fiinţele luciferice au tot interesul ca oamenii din lumea materială să nu-şi descopere potenţialităţile – puterile dumenzeieşti de Preoţi în devenire ai lui Dumnezeu. Ele vor să profite de puterile potenţiale ale oamenilor, pentru a le folosi în scopuri proprii.
Cei mai importanţi oameni care îşi duc existenţa în iad sunt cei care pot fi denumiţi Învăţători. Ei formează o categorie foarte mică de oameni, cam zece la un milion, care prin exercitarea liberului arbitru, aleg să devină educatori ai semenilor lor aflaţi în iad.
Învăţătorii sunt oameni evoluaţi, care au ajuns în iad în urma unor evenimente ceva mai speciale. Majoritatea dintre ei au ajuns în iad datorită faptului că, aflaţi în lumea materială, au fost copleşiţi de nedreptăţile unor semeni de-ai lor şi au ales să se răzbune în mod personal. Totuşi, ca amploare, răzbunarea lor a transcens atât nivelul omenesc, cât şi nivelul Fiilor întunericului, în sensul că acţiunile lor distructive nu au fost influenţate de nici o altă fiinţă – nici chiar de fiinţele luciferice. Şi ca putere, răzbunările lor au transcens atât nivelul omenesc, cât şi nivelul Fiilor întunericului.
Un om devenit învăţător în iad are ca antecedent karmic o răzbunare absolută, de mare amploare, realizată prin puterile fiinţei proprii. Prin răzbunare absolută se înţelege crima. În cazul acestor oameni, răzbunarea absolută se realizează conştient. În această categorie intră oamenii care se răzbună în mod absolut, prin crimă, în urma unui acces necontrolat de furie, pe un număr mare de semeni de-ai săi. Tot în această categorie pot intra oamenii care, fiind nedreptăţiţi de un semen, l-au blestemat pe acesta printr-o formulă de tipul: „praful şi pulberea să se aleagă de tine şi de familia ta”. Emisia de energie negativă din timpul blestemului a fost atât de puternică, încât a declanşat o acţiune distructivă, în care nu a fost implicată nici mână omenească, nici mână îngerească. Până seara, atât persoana care-i făcuse nedreptatea, cât şi familia sa, au murit. Este ca şi cum, furia intensă a trezit în omul respectiv o capacitate / putere – un siddhis – care a acţionat într-un scop distructiv. În viaţa de zi cu zi, astfel de stări de furie sunt destul de dese, dar, de regulă, nu provoacă efecte distructive. În general, dacă au drept subiect o persoană motivată, ele pot cauza perturbări serioase ale aurei celor din preajmă, iar în cazul în care se folosesc blesteme, pot produce accidente mai mult sau mai puţin banale. Dar, cu cât emisia de furie este mai intensă, cu atât efectele sunt mai dramatice. Există însă persoane, a căror furie atinge un nivel atât de profund, încât prin rostirea unor injurii sau blesteme declanşează efecte distructive imediate. Emisia de furie este atât de mare în momentul răzbunării absolute, încât transcende atât nivelul omenesc, cât şi nivelul Fiilor întunericului. O astfel de capacitate o aveau doar oamenii primelor două generaţii – în special Shantiah -, care porunceau naturii să crească, doar prin intermediul rostirii unor cuvinte. Acest tip de răzbunare absolută poate fi realizată prin trei mijloace: prin folosirea voinţei (sunetul contra nedreptăţii); prin folosirea faptei (lumina contra nedreptăţii); prin folosirea gândului (mirosul contra nedreptăţii).
După moarte, ajunşi în iad cu asemenea antecedente, fiind încărcaţi cu o energie remanentă de ordin distructiv, o parte dintre oamenii din această categorie se schimbă şi devin Învăţători. Ei devin atât de puternici, încât nu pot fi legaţi sau supuşi de Gardienii luciferici ai iadului, dar nici de gradele ierarhice înalte ale fiinţelor întunecate. Datorită puterilor lor, Învăţătorii pot să-i contacteze chiar pe conducătorii iadului, pe Primordialii întunericului, pe spiritele întunecate ale naturii sau pe fiinţele luciferice de grad înalt, de care adesea îşi bat joc. Învăţătorii sunt singurele fiinţe din iad care se pot lupta de la egal la egal cu orice fiinţă luciferică din categoria Fiilor întunericului.
Ajunşi în iad, Învăţătorii înţeleg că au greşit, dar nu doresc să mai plece de acolo. Prin aceasta, Învăţătorii vor, într-un fel, să-şi răscumpere greşelile comise, astfel încât devin eliberatori ai oamenilor din iad. Cu oamenii care deja sunt în iad, în zona a treia, Învăţătorii nu au ce face; nimeni nu se poate înţelege cu ei, sunt umbre lipsite de înţelegere şi de conştiinţă. Atunci atenţia Învăţătorilor se îndrepată asupra acelor oameni care abia pătrund pe Poarta iadului – în special asupra acelor oameni cu care sunt în rezonanţă aurică. Datorită puterilor de care dispun, Învăţătorii simt imediat când pătrunde un nou venit şi nu-i lasă pe Gardienii iadului să se „ocupe” imediat de el. Ei se luptă pentru noii veniţi cu Gardinii iadului, care sunt înarmaţi cu săbii. De fapt, şi Învăţătorii sunt înarmaţi. Ei ştiu că, o dată intrat în mâinile Gardienilor iadului, orice om devine o umbră cu care nu se mai poate înţelege nimeni.
În acest punct, pentru a risipi orice neînţelegere a subiectului, trebuie adusă din nou completarea absolut necesară menţionată deja de mai multe ori: în cosmosul spiritual, la nivelul eteric, la nivelul iadului sau la nivelul altor paliere cuantice, toate forţele beligerante sunt înarmate. Chiar şi Îngerii din ierarhia Fiilor Flăcării sunt înarmaţi cu săbii de lumină. Lupta eternă dintre forţele binelui şi ale răului sau dintre diferitele facţiuni ce populează cosmosul spiritual nu este doar metaforică, ci cât se poate de concretă, fiind însoţite întotdeauna de lupte corporale, faţă în faţă, între beligeranţi, care sunt urmate de suferinţă trupească şi morală; evident, în toate cazurile, este vorba despre arme formate din energia-substanţă corespunzătoare palierului cuantic respectiv, care au capacitatea de a răni trupul în care se manifestă fiinţe beligerante, la fel ca în palierul cuantic material.
Fireşte, Învăţătorii nu-i pot salva pe toţi noii veniţi care pătrund în iad, întrucât nu au capacitatea de aseitate (de a fi în multe locuri simultan); de aceea, acţionează aproape la întâmplare, racolând tot ce stă în putinţa lor. Totuşi, treptat, fiecare dintre Învăţători îşi formează o „bază de instrucţie” stabilă, formată din cât se poate de mulţi noi veniţi în iad, care de acum înainte vor forma armata sa personală. Armata unui Învăţător din iad este formată din trei grupuri principale. Primul grup este format din războinici (înarmaţi), al doilea grup este format din predicatori, iar al treilea grup este format din marea masă a oamenilor. Sub conducerea Învăţătorului, predicatorii îi învaţă pe noii sosiţi elementele de bază: cine sunt ei cu adevărat şi cine este Dumnezeu; ce este iadul, cine-l conduce şi cum au ajuns acolo; cum pot să supravieţuiască în continuare în iad, fără să înnebunească, în condiţiile absenţei lui Dumnezeu. În sfârşit, îi învaţă cum să se reîntoarcă la Lumină, în lumile „de deasupra”. În cele din urmă, cunoscând adevărul, oamenii astfel educaţi devin liberi – nu mai sunt sclavii nimănui.
Deşi se luptă permanent cu fiinţele luciferice, cu Gardienii iadului (care sunt înarmaţi cu săbii), cărora adesea le trag bătăi straşnice, aducând prejudicii majore trupurilor de formă umanoidă ale acestora, cei aflaţi sub conducerea Învăţătorilor au o mare compasiune pentru toate aceste fiinţe. Ei dobândesc o mare compasiune pentru fiinţele luciferice, pentru spiritele întunecate ale naturii şi pentru Primordialii întunericului (aici nu este însă vorba despre „simpatia” călău – victimă, ci despre un sentiment mult mai profund). âÎncetul cu încetul, sub conducerea Învăţătorilor are loc reeducarea tuturor oamenilor astfel salvaţi, până când, din întunecată imaginea lor devine luminoasă. În momentul în care imaginea devine luminoasă, se realizează un flash energetic între omul în cauză şi Poarta iadului, care se deschide instantaneu. În acel moment, devenit liber, omul iese din iad, iar porţile se închid în urma sa. De fapt, iadul îl ejectează afară instantaneu pe acel om, datorită diferenţei de potenţial. Învăţătorii sunt singurele fiinţe luminoase (cu imaginea luminoasă) din iad, care nu vor să iasă. Înverşunarea lor este atât de mare, încât rămân acolo perioade foarte lungi de timp. Visul lor este să distrugă definitiv iadul şi să scoată de acolo toate sufletele captive.
Lozinca Învăţătorilor este „Împreună (noi, oamenii), prin puterea noastră, vom învinge„, iar salutul lor se realizează prin ridicarea ambelor mâini deasupra capului, cu pumnii strânşi (pumnul strâns, ridicat în sus, este semnul Victoriei şi a aparţinut iniţial Îngerului Mihail; în cosmos, Îngerul Mihail este – reprezintă – Victoria).
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)