70 – OAMENII NEUTRI DIN LUMEA ETERICĂ
Prima categorie de oameni din lumea eterică este formată din „oamenii neutri”. Această categorie de oameni – majoritatea fac parte din cea de-a treia generaţie -, au reuşit să se salveze la marea ştergere şi să pătrundă în lumea eterică.
Actualmente, aceste fiinţe omeneşti stau în zona lor din lumea eterică, au propria lor politică şi nu se aliază cu niciuna dintre părţi – nici cu Fiii Luminii, nici cu Fiii întunericului. Aceste fiinţe umane, cu o înfăţişare aurică impunătoare, sunt posesoarele unei înalte ştiinţe spirituale. Structura lor aurică este diferită de cea a oamenilor din cea de-a patra generaţie. Oamenii neutri nu sunt mulţi ca număr şi locuiesc în propriile zone din lumea eterică, aşteptând timpul în care, după spusele lor, se vor alipi programului evolutiv uman. Deocamdată, afirmă ei, „încă nu a sosit timpul”, căci umanitatea trece prin perioade destul de grele. Oamenii neutri trăiesc în comunităţi închise, un fel de colonii, situate în diferite zone din lumea eterică. Locuitorii unei astfel de colonii au o înfăţişare asemănătoare cu cea a oamenilor decorporaţi actuali, cu deosebirea că au părul lung, alb strălucitor, ochii albaştri sau verzi şi trăsăturile feţei foarte frumoase. Unii dintre ei, puţin la număr, au părul de culoare roşie aprinsă. Îmbrăcămintea lor este destul de simplă: poartă togi lungi, albe, cu mâneci largi, iar în picioare au sandale. Toţi poartă prinse pe frunte coroniţe în forma literei “V”, la care sunt ataşate pietre preţioase. Acestea seamănă întrucâtva cu diademele care sunt atribuite atlanţilor. Înălţimea lor este normală: un metru optezeci de centimetri; femeile sunt puţin mai scunde.
O aşezare a oamenilor neutri din lumea eterică arată în felul următor: printre copaci înalţi şi stufoşi, arbori fructiferi şi flori asemănătoare trandafirilor, există mici alei sau străduţe, de-a lungul cărora sunt înşirate mai multe case. Majoritatea caselor au un singur etaj. Totul radiază culori eterice frumoase şi o luminozitate intensă. Casele sunt cochete, împodobite cu basoreliefuri şi cu sculpturi magnifice. În centrul micii colonii se află un sanctuar, oarecum asemănător cu cel aflat cândva la Sarmizegetusa Regia. Sanctuarul este format dintr-un postament piramidal cu nouă trepte, în vârful căruia se află un altar. Altarul are la bază patru figuri animaliere, care-l susţin. Altarul mai are numeroase însemne simbolice, trasate cu roşu. Deasupra altarului se află un fel de baldachin, pe care sunt desenaţi cavaleri în armuri ciudate. Sub desenele care-i reprezintă pe cavaleri se pot vedea alte simboluri. Între locuitorii acestei comunităţi se pare că nu există diferenţieri sociale, astfel că nu există o ierarhizare strictă. Toţi însă au un mare respect pentru un personaj impunător, care ar putea fi numit, în limbajul nostru, „Moşul”. Moşul este un personaj foarte vechi. El este foarte vechi chiar şi pentru oamenii celei de-a treia generaţii. Moşul are barba şi mustăţile lungi şi albe, faţa osoasă, ochii mari, albaştri-verzui. Calota craniană este disproporţionat de mare, mai ales în partea posterioară, în contrast cu ceilalţi membri ai comunităţii, care au craniul normal. Moşul poartă adesea un toiag, asemănător toiagului sacerdoţilor din vechime. Este ciudat faptul că pe toiag cresc flori adevărate.
În timpul ritualurilor ce se desfăşoară pe treptele sanctuarului situat în mijlocul micii comunităţi, Moşul foloseşte mai multe obiecte rituale, printre care şi un un pocal împodobit cu basoreliefuri ce înfăţişează un om înconjurat sau flancat de oameni-pasăre. În pocal, Moşul are ceea ce membrii comunităţii numesc „lichidul sfânt”.
Oamenii neutri nu sunt prea vorbăreţi. Doar unul dintre ei, căruia îi place să fie numit Shaka Than. Shaka Than are o înălţime medie, adică aproximativ 1,80 metri, părul lung, alb strălucitor, ochii albaştri, buzele pline. Shaka Than are veşmântul format dintr-o togă albă, lungă, cu mânecile largi şi sandale. De multe ori, Shaka Than îşi aminteşte cu multă plăcere, dar şi cu multă nostalgie, despre vremurile de demult, când trăia în lumea materială. Poveştile sale, care seamănă cu vechile mituri, pot şoca un om al zilelor noastre prin insolitul evenimentelor care au avut loc cândva. Atunci când povesteşte despre vremurile de demult, la fel ca orice om din lumea noastră, de care nu se deosebeşte decât ca nivel evolutiv şi ca structură aurică, Shaka Than se reazimă de unul din copacii înalţi, privind cu nostalgie undeva în depărtările lumii eterice, spre epoci ce par apuse definitiv.
Toţi oamenii neutri au trăit înaintea marii ştergeri, pe vremea celor trei Regate, afirmă Shaka Than. La începutul celor trei regate, povesteşte Shaka Than, oamenii generaţiei a treia au avut drept îndrumători spirituali fiinţele îngereşti din categoria Fiilor Flăcării, care se manifestau direct în lumea terestră, pentru a-i civiliza pe oameni. Cu timpul, mare parte din oamenii generaţiei a treia a început să se închine unor spirite ale naturii rebele, Lorehh, ori direct la fiinţele luciferice. Shaka Than însuşi a intrat în slujba şi sub protecţia unui spirit întunecat al naturii, denumită „Zeiţa”, despre care afirmă că avea un „regat” în Lumea Văzduhului. Shaka Than nu a specificat însă ce înţelege prin Lumea Văzduhului, socotind probabil că nu este cazul să explice ceea ce şi copiii mici ştiu. El mai spune că „Zeiţa” – care, cel mai probabil era un spirit de aer ori de văzduh (în limbajul actual poartă numele de silfă sau elfă) – care-şi avea sălaşul în văzduh, l-a luat în regatul ei, însărcinându-l drept „purtător de arc şi de pocal”. În acea perioadă era o mare cinste ca un om să fie luat sub protecţia unei astfel de fiinţe. Alţi oameni s-au aliat direct cu fiinţele luciferice, opunându-se atât Fiilor Luminii, cât şi oamenilor aflaţi sub protecţia acestora. Învrăjbirea dintre oameni şi fiinţele îngereşti a dus, în cele din urmă, la marea bătălie ce a pus capăt ciclului al treilea. După bătălie, dar înainte de a se fi declanşat marea ştergere, Shaka Than, împreună cu mulţi alţi oameni, a reuşit să se refugieze în locul unde se află în prezent, adică în lumea eterică, unde a găsit „linişte şi uitare”. Nu înainte de a fi „străbătut oceane de timp”, pentru a folosi o expresie de-a lui. Toţi ceilalţi oameni (este vorba despre cei care n-au reuşit să se refugieze în alte paliere cuantice) au dispărut la marea ştergere. Ei au fost retraşi din circuitul evolutiv; pământul fizic a rămas sterp şi nelocuit, iar lumea de dincolo – Casa Tatălui Ceresc – a devenit goală. Oamenii retraşi la marea ştergere au fost deposedaţi de corpul duh şi au redevenit „stele” – adică spirite, aşa cum au fost cândva, la începutul creaţiei. După marea ştergere, Terra aurica a revenit la viaţă, astfel că un nou val de spirite a venit din Lumea fără formă, primind corpuri duh, diferite ca structură de cele ce existau anterior. Lumea de dincolo a fost repopulată, iar pământul material a revenit la viaţă. Strigătele oamenilor s-au auzit de-a lungul şi de-a latul pământului, iar fiicele oamenilor s-au făcut din ce în ce mai frumoase…
Împreună cu mulţi alţi oameni de felul său, Shaka Than a rămas în lumea eterică până în ziua de astăzi. Toţi oamenii de felul său continuă să existe neschimbaţi în lumea eterică; ca trup eteric, nu par să aibă mai mult de treizeci de ani. Numai ochii îi trădează, privirea lor indicând o vârstă imensă. Oamenii de felul lui Shaka Than nu au nici un fel de tehnologie eterică, cu excepţia unor cristale, care emană o lumină blândă. Nu se implică în politica cosmosului, rămânând la statutul de nebeligeranţă. Ei au rămas până în ziua de astăzi neutri.
La fel ca toate celelalte fiinţe care se manifestă în lumea eterică, oamenii neutri se pot deplasa foarte repede în diferite locuri. Totuşi, viteza lor de reacţie şi de deplasare nu este chiar atât de mare precum a celorlalte fiinţe ale lumii eterice şi nu poate fi comparată cu cea a fiinţelor îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii.
Totuşi, oamenii neutri nu se deplasează în afara zonei lor de reşedinţă, despre care spun că le-a fost acordată de către Domnul Lumilor. Ei sunt foarte trişti, datorită faptului că „Dumnezeu nu le mai vorbeşte, aşa cum făcea cândva”. Oamenii neutri nu au linie divină, aşa cum au ceilalţi oameni decorporaţi.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)