69 – AL ŞASELEA CENTRU DE PUTERE
Aşa cum a fost menţionat, oamenii surprinşi în lumea materială de marea ştergere, au fost retraşi din circuitul palingeneziei. Corpurile duh au fost „şterse” (au intrat în disoluţie), iar oamenii au redevenit spirite, fiind retraşi în Lumea fără formă.
Totuşi, marea ştergere a afectat doar palierul material, nu şi celelalte paliere cuantice, care au rămas intacte. În răstimpul marii ştergeri, lumea eterică, iadul (iadurile), palierele cuantice ale fiinţelor luciferice şi Regatul morţilor vii (infraetericul) au rămas intacte. În consecinţă, au supravieţuit marii ştergeri cei care locuiau în momentul respectiv aceste paliere cuantice (în această clasificare nu sunt incluşi Primordialii Luminii, Primordialii independenţi şi Primordialii întunericului, care, oricum, au supravieţuit tuturor perioadelor de nemanifestare, începând din primul ciclu cosmic).
Prima mare categorie care a supravieţuit a fost formată din oamenii care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în iad. A doua mare categorie a fost formată din oamenii care formau sămânţa cea rea, şi care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în palierele cuantice luciferice. A treia mare categorie a fost formată din oamenii care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în Regatul morţilor vii. A patra mare categorie a fost formată din acei oameni care au participat direct, aflaţi în trup fizic, la bătălia dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului – fie de o parte, fie de alta a baricadei – şi care s-au refugiat strategic în lumea eterică, cu puţin înaintea declanşării marii ştergeri. Oamenii din această ultimă categorie se împart în două clase. Prima clasă de oameni ai generaţiei a treia, care s-a retras în lumea eterică înaintea marii ştergeri, este formată din oamenii „neutri”. Această categorie de oameni a constituit, la nivelul lumii eterice, comunităţi închise, în care desfăşoară o existenţă paşnică, nebeligerantă.
A doua clasă este formată din oameni pe care-i putem denumi „prometeici”. Numele lor eteric este ment. Oamenii prometici sunt denumiţi astăzi „extratereştri”, datorită faptului că se deplasează cu ajutorul OZN-urilor – obiectele zburătoare neidentificate. În lumea eterică, ei au construit o civilizaţie bazată pe tehnologie eterică. În lumea eterică, oamenii prometeici au constituit un Centru de Putere propriu – care poate fi considerat al şaselea Centru de Putere (anterior au fost create Centrul de Putere al Luminii, care avea două filiale importante, unul în centrul Transilvaniei, iar celălalt în Dobrogea, Centrul de Putere al Întunericului, Centrul de Putere al oamenilor independenţi, Centrul de Putere al lui Iannus, Centrul de Putere al morţilor vii).
Oamenii prometeici nu sunt aliaţi cu Fiii Luminii, dar nici cu Fiii întunericului, ai căror duşmani declaraţi sunt. De fapt, oamenii prometeici sunt cei mai mari duşmani ai fiinţelor luciferice. În timpul bătăliei de la sfârşitul celei de-al treilea ciclu cosmic, oamenii prometeici au fost aliaţi cu fiinţele luciferice, în războiul contra Fiilor Luminii. În ultima fază a bătăliei, oamenii prometeici şi-au dat seama că au fost minţiţi de către fiinţele luciferice şi s-au retras în lumea eterică prin porţile amintite. Şi în ziua de astăzi, fiinţele luciferice acuză de trădare pe oamenii prometeici.
La rândul lor, oamenii prometeici le acuză pe fiinţele luciferice de minciună. În concluzie, oamenii prometeici – cei denumiţi „extratereştrii” – au apărut în istorie doar la începutul celui de-al patrulea ciclu, după marea ştergere. De-a lungul timpului, ei şi-au perfecţionat în mod continuu tehnologia eterică, astfel că, în ziua de astăzi, se pot manifesta la nivelul lumii materiale, prin intermediul obiectelor zburătoare neidentificate. Ei se pot manifesta în trup de formă umanoidă (care nu este însă un trup fizic propriu-zis) chiar şi la nivelul lumii materiale, unii dintre ei fiind probabil acei misterioşi „oameni în negru” – men in black – care se manifestă uneori şi în ziua de astăzi.
Oamenii prometeici nu trebuie însă confundaţi cu Educatorii umanităţii din ciclul al treilea. În ciclul al treilea, oamenii prometeici erau întrupaţi în lumea materială şi implicaţi în procesul palingeneziei cosmice. Abia în ciclul al patrulea, după marea ştergere, după ce s-au refugiat în lumea eterică, oamenii prometeici au devenit ceea ce sunt. Abia în perioada de început a celui de-al patrulea ciclu cosmic, o parte dintre oamenii prometeici (denumiţi „constructori” sau „creatori de forme”) au acţionat în sensul civilizării oamenilor de atunci – oamenii celei de-a patra generaţii. Totuşi, rolul lor în civilizarea oamenilor nu a fost atât de mare precum se crede astăzi. În antichitate, existenţa lor era destul de cunoscută, dar nu au fost prea des menţionaţi în vechile scrieri. În antichitate, oamenii prometeici erau numiţi călători sau pelerini, fiind adesea înveşmântaţi în negru; nimeni nu-i confunda cu fiinţele îngereşti, aşa cum procedează mulţi comentatori din ziua de astăzi, într-un mod naiv.
Oamenii prometeici au fost în legătură directă, la începutul ciclului al patrulea, cu acel continent denumit astăzi de oameni Atlantida, iar de spiritele naturii Hlisa-Veh. Trebuie menţionat că, în acea perioadă de timp, configuraţia continentelor era diferită de cea actuală. Geografic, continentul propriu-zis Atlantida se întindea în nordul Oceanului Atlantic de astăzi, undeva în apropierea Groenlandei. Folosirea denumirii Atlantida naşte mereu confuzii. Unii cercetători moderni situează Atlantida în mijlocul Oceanului Atlantic, alţii o situează în apropierea Mării Negre, alţii în Antile, alţii o situează în Marea Egee ş. a. m.d. De fapt, au cu toţii dreptate. Ceea ce astăzi poartă numele de Atlantida nu se referă în mod strict la un continent, la o ţară sau la un perimetru strict delimitat, ci mai degrabă la o epocă. Se ştie, de altfel, că arheologii moderni denumesc epocile trecute cu ajutorul unor denumiri de locuri geografice. Astfel, ei vorbesc despre epoca „aurignaciană”, despre epoca „solutreană” sau despre epoca „magdaleniană”, folosind denumirile localităţilor istorice unde s-a descoperit, pentru prima oară, material arheologic cu anumite caracteristici. Ar fi, bineînţeles, o eroare să considerăm că evoluţia civilizaţiei s-ar fi consumat doar în acel perimetru în care au fost descoperite, pentru prima oară, vestigii arheologice. Caracteristicile respective sunt comune unei anumite epoci istorice, desfăşurate pe întregul glob terestru. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Atlantida. Continentul astăzi dispărut, Atlantida, era doar unul din locurile de pe suprafaţa Pământului, în care s-a desfăşurat istoria celei de-a patra generaţii. Atlantida propriu-zisă era un continent brăzdat de munţi înalţi, pe vârfurile cărora fumegau vulcani. Ulterior, Atlantida s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, datorită unei activităţi vulcanice intense.
Totuşi, în afara acelui continent situat în nordul Oceanului Atlantic, existau multe alte locuri populate, în care s-a dezvoltat o civilizaţie înaintată – de exemplu, pe teritoriul României de astăzi, atât în Podişul Transilvaniei şi în Munţii Carpaţi, cât şi pe litoralul Mării Negre, chiar în apropierea gurilor Dunării, în insulele din Marea Egee şi în Grecia continentală, în nordul Africii, în Orientul Apropiat, în Extremul Orient, în America de Sud etc. De aceea, este mult mai corect să vorbim despre o epocă atlanteeană, în care putem include activitatea desfăşurată de oameni atât pe continentul Atlantida, cât şi în celelalte locaţii.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)