CUFĂRUL CU ESEURI – 117

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

117 – FEEDBACK

După apariţia palierului cuantic material, văzând cele ce s-au petrecut, protopărinţii s-au căit, au vărsat lacrimi, iar Dumnezeu şi-a întors iarăşi Faţa spre ei. Mediul Protopământului nu era vitalizat de Lumina creaţiei precum Edenul eteric, iar vegetalele au început să moară şi să se reproducă (ceea ce nu era posibil anterior). Totuşi, pentru a salva situaţia, chiar şi în aceste condiţii, Dumnezeu a continuat să infuzeze viaţă divină în nou apărutul palier cuantic, prin intermediul Îngerilor Puri ai Temeliei, care au construit, la nivelul palierului cuantic eteric, o structură globulară formată din linii de lumină. Această structură globulară menţine viaţa lumii materiale în lipsa Luminii creaţiei. În condiţiile în care materia a apărut în urma acţiunii Razei false, tot ce exista pe Terra ar fi murit (s-ar fi cristalizat complet) dacă nu ar fi fost susţinut în continuare de către Dumnezeu, prin intermediul celor 21 de Îngeri Puri ai Temeliei.

Existenţa acestei structuri globulare diferenţiază Terra de orice alt corp ceresc. Actualmente, nici un alt corp ceresc din cosmosul material nu are o astfel de structură globulară, susţinută de către Dumnezeu, prin intermediul celor 21 de Îngeri Puri. În consecinţă, pe nici un alt corp ceresc nu există viaţa. Materia actuală este, de fapt, antilumină (întunecime) cristalizată. Antilumina nu ar putea susţine nici o secundă existenţa unor fiinţe vii. Materia, ca antilumină cristalizată, nu poate produce viaţa. Antilumina este moartea şi depărtarea de Dumnezeu. De aceea, se poate spune că cosmosul material este mort – este format din corpuri cereşti moarte. Cosmosul material este un imens cimitir.

În prima perioadă a existenţei sale, mai precis în primele sale ore de existenţă, pe Protopământ, mediul înconjurător a început să pălească treptat. Totuşi, chiar şi în condiţiile degradării treptate a mediului înconjurător, protopărinţii au putut să-l vadă în continuare pe Dumnezeu şi să vorbească cu el. Abia în acel moment, ei au înţeles ce înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Totodată, ei au aflat, expusă chiar de către Dumnezeu, istoria anterioară a cosmosului spiritual, inclusiv apariţia răului în primele două cicluri cosmice. În perioada următoare, „Cel rău” a stabilit mai multe capete de pod în planul cuantic material, prin intermediul altor raze false, devenite raze de creaţie. Procesul s-a produs în două etape. În prima etapă, noile raze s-au format doar între nucleul întunecat al Terrei şi haos. Toate razele au fost formate în prelungirea energiilor pharismah emise de protopărinţi în lumea materială. Dacă protopărinţii nu ar fi emis în continuare energii pharismah întunecate, razele de creaţie nu s-ar fi format. Energiile pharismah ale protopărinţilor şi, ulterior, ale urmaşilor lor, s-au scurs în haos prin nucleul întunecat. Astfel, nucleul întunecat al Protopământului a devenit poarta spre palierul cuantic al Celui rău, situat în afara Oceanului de Lumină. În acest mod, „Cel rău”, care este mort, este alimentat în mod continuu cu energie luminoasă din Oceanul de Lumină. În a doua etapă, razele de creaţie s-au reîntors din haos, intersectând iarăşi palierul cuantic material. Totuşi, este imposibil ca razele de creaţie să se întoarcă din haos în acelaşi loc din palierul cuantic material. Razele de creaţie se reîntorc totdeauna la periferia cosmosului. Aici se impune notată existenţa unei importante legi de funcţionare a cosmosului, care poate fi sintetizată într-o singură frază: ceea ce este aspirat prin nucleu reapare la periferie.

Dacă am schematiza acest proces, am spune că nucleul întunecat al Protopământului este punctul A, iar haosul este punctul B. Astfel, energia pharismah întunecată absorbită în punctul A este atrasă instantaneu în punctul B. Ajunsă în punctul B, energia pharismah întunecată se transformă în rază de creaţie. Din punctul B, raza de creaţie are tendinţa de a se reîntoarce în punctul A, dar nu o poate face în mod direct. Ea nu poate penetra Oceanul de Lumină decât pe la periferie. Astfel că raza de creaţie pătrunde în Oceanul de Lumină şi, implicit, în cosmosul material, pe la periferie, printr-un nou punct – punctul C. Chiar în punctul C, locul în care raza de creaţie pătrunde pe la periferia cosmosului material, se formează un alt nucleu întunecat – copia celui din punctul A. Din noul nucleu întunecat, din punctul C, raza de creaţie este atrasă prin rezonanţă din nou în punctul A. Astfel se închide circuitul unei raze de creaţie. Apoi circuitul se repetă.

O rază de creaţie are, aşadar, un aspect nemanifestat şi un aspect manifestat. Aspectul nemanifestat porneşte din nucleul întunecat al pământului (punctul A) şi se continuă până în palierele cuantice ale Celui rău – punctul B, haosul. De acolo, raza de creaţie este transmisă la periferia cosmosului material (în punctul C). La reintrarea razei la periferia (circumferinţa) cosmosului material se formează un alt nucleu întunecat. Prin formarea noului nucleu, raza de creaţie devine iarăşi manifestată. La nivelul palierului cuantic material se formează două puncte de convergenţă a energiei: punctul A, care este nucleul Protopământului şi punctul C, care este noul nucleu întunecat. Înstantaneu, între cele două puncte se creează o relaţie de sintonie, fiind formate din aceeaşi energie modulată informaţional. Punctul A atrage punctul C, astfel că raza de creaţie străbate spaţiul cosmic şi pătrunde iarăşi în nucleul pământului. Astfel se naşte un proces de conexiune cu dublu sens (acţiune-retroacţiune) – feedback.

Treptat, la capătul razelor de creaţie s-au format noi şi noi nuclee întunecate, iar din nuclee s-au născut noi găuri negre. Din nucleele noilor găuri negre, razele de creaţie s-au reîntors iarăşi în nucleul întunecat al Protopământului, astfel că circuitul s-a închis. Acest proces se produce neîncetat, de la formarea palierului cuantic material până în ziua de astăzi. Pe măsură ce se formează noi găuri negre, spaţiul se extinde – universul material întră în expansiune cuantică.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)