118 -ADAM ŞI EVA
Înainte de formarea palierului cuantic material, în Edenul eteric, protopărinţii Adam şi Eva aveau trupuri perfecte, formate din lumină – corpuri duh. De aceea, ei nu aveau nevoie de veşminte. Abia după formarea palierului cuantic material, protopărinţii au primit „veşminte de piele” – trupuri materiale. Ca particularitate frapantă, în Edenul eteric, Adam şi Eva aveau ochii lipsiţi de iris. Ochii lor erau formaţi din lumină. Irisul s-a format abia în momentul în care, în lumea fizică nou formată, oamenii au devenit muritori. Irisul este semnul morţii.
După formarea palierului cuantic material, în Edenul fizic, Adam şi-a păstrat, în mare, înfăţişarea pe care a avut-o în Edenul eteric. Doar aspectul ochilor s-a modificat. În Edenul fizic, Adam avea ochii albaştri-azur, foarte mari şi profunzi, cu iris şi cristalin. Ochii lui Adam erau mult mai mari şi mai rotunzi decât ai oricărui om din ziua de astăzi, iar sprâncenele erau foarte ample, arcuite ca o boltă desupra ochilor rotunzi. Nasul său era drept, dar vârful era lăsat puţin în jos. Avea faţa ovală, bărbia rotundă şi trupul mlădios, perfect proporţionat. De-a lungul existenţei sale în lumea materială, Adam a purtat mereu o barbă mică, asemănătoare cu a unui bărbat din ziua de astăzi care nu se bărbiereşte câteva zile. Părul său, foarte lung, era negru ca pana corbului – un negru atât de profund încât nici un fel de vopsea de păr nu-l poate reproduce astăzi. Spre deosebire de urmaşii săi de trup, Adam nu a avut dinţi canini, care nici măcar nu erau prefiguraţi. Dinţii săi erau proporţionaţi în mod desăvârşit, perfect albi. Adam nu a îmbătrânit nicodată, astfel că a păstrat aceleaşi trăsături fizionomice pe toată durata vieţii sale. De-a lungul existenţei sale în palierul fizic, Adam a păstrat înfăţişarea unui bărbat de maximum 25 de ani. Când a venit sorocul, Adam şi-a părăsit trupul material în modul cel mai lin cu putinţă. El nu a murit la fel ca ceilalţi oameni; pur şi simplu, el şi-a părăsit trupul material, rămânând în trupul său de lumină.
Eva era puţin mai scundă decât Adam: îi ajungea cam până la lobul urechii. Şi Eva avea părul negru, ceva mai lung decât al lui Adam, pe care-l lega cu o panglică în coadă sau îl răsucea sub formă de coc. Eva avea faţa albă, delicată, cu ochii mari şi rotunzi, de aceeaşi nuanţă cu cei ai lui Adam. Eva avea umerii puţin mai înguşti decât coapsele, picioarele foarte lungi, pieptul ca de adolescentă.
Adam şi Eva au avut câte un singur rând de haine pe toată durata existenţei în palierul material: câte o togă lungă, făcută dintr-o singură bucată de material – un fel de ţesătură din elemente vegetale. Se spune că veşmintele protopărinţilor au fost făcute chiar de Domnul Dumnezeu, imediat după apariţia palierului material.
Cât timp au trăit în lumea materială, Adam şi Eva nu au călcat pe sol – pluteau, pur şi simplu, deasupra pământului cam la o palmă. Nici măcar nu puteau pătrunde în apă: călcau pe apă. Adam şi Eva nu aveau nevoie să se spele, astfel că nu interacţionau cu apa. Ei se hrăneau doar cu fructe. Trupurile lor emiteau permanent mirosuri florale, extrem de parfumate, de o deosebită delicateţe. Din Eva, mai ales, emanau permanent parfumuri ameţitoare, care erau esenţa tuturor florilor din lumea paradiziacă de la început de ciclu cosmic. De-a lungul întregii lor vieţi trupeşti, Adam şi Eva au vorbit mai mult în şoaptă. Când vorbeau, pe o rază de aproximativ 20 de metri în jur, natura – plantele, arbuştii, florile – vibrau la unison cu ei, ca şi cum semnalul acustic ar fi fost retransmis prin intermediul unor staţii de amplificare, creînd impresia unor sunete polifonice ce veneau din toate părţile. Nu puteau vorbi prea tare, datorită faptului că vocea lor era propagată de natură. Dacă Adam ar fi vorbit mai tare sau ar fi strigat, s-ar fi dezintegrat totul în jur. Când ridica uneori vocea, totul în jurul său începea să vibreze. Adam încă putea porunci naturii; tot ce spunea el, se făptuia de la sine. Când Adam se mânia în interiorul său (în afară nu s-a mâniat niciodată) – eveniment ce s-a produs mai ales în ultima parte a existenţei sale trupeşti, când urmaşii săi au devenit tot mai răi – totul în faţa sa începea să tremure (nu şi în spatele său, unde nu se întâmpla nimic).
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)