CUFĂRUL CU ESEURI – 135

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

135 – CEI CURAŢI

În timp ce oamenii obişnuiţi, în marea lor majoritate, au aderat, într-un fel sau altul, la fiinţa răului, devenind sclavi, cei care încă nu făptuiseră răul în lumea materială, conduşi chiar de Adam, au migrat în nord. Ei au plecat din teritoriul situat între Tigru şi Eufrat, situat la câmpie, şi au migrat spre locurile înalte, situate în partea de nord a globului terestru. În acele locuri înalte, răul nu-şi întinsese tentaculele, astfel că natura păstra caracteristicile paradiziace pe care le avea la început.

Oamenii care i-au urmat pe protopărinţi pot fi denumiţi Cei curaţi. Ei erau primii născuţi din liniile principale de descendenţi, care nu au păcătuit niciodată. Datorită calităţilor deosebite ale corpului duh, Cei curaţi aveau capacităţi pe măsură – “puteri”: siddhisuri. Ei puteau porunci naturii, puteau tămădui doar prin atingere, puteau păşi pe ape sau prin foc etc.

Întregul grup condus de Adam, s-a stabilit în partea de nord a pământului fizic de atunci, undeva pe teritoriul României de astăzi – sau, mai corect spus, într-un loc ce corespunde cu teritoriul de astăzi al României. În acea perioadă de timp, existau alte coordonate geografice şi alte forme de relief; de atunci, pământul s-a modificat de două ori în mod major: o dată când s-a încheiat ciclul al treilea, şi o dată la mijlocul ciclului al patrulea, când a avut loc potopul lui Noe. Ajunşi în nord, pe teritoriul actual al României, grupul lui Adam şi al Celor curaţi s-a alăturat Primordialilor Luminii – oamenii primodiali din primele două generaţii, care se manifestau acolo în duhurile lor de la început. Primordialii Luminii îşi găsiseră sălaşul în acel perimetru încă din perioada de început a celui de-al treilea ciclu al cosmosului. Ei au continuat să existe, în duhurile lor de la început (corpurile duh originare), chiar şi în răstimpul perioadelor de nemanifestare dintre ciclurile cosmice. Când s-a format palierul cuantic material, ei au ales să populeze acea zonă înaltă, care şi-a păstrat caracteristicile paradiziace originare.

În partea centrală a teritoriului României de astăzi, Primordialii Luminii, Adam, Eva şi urmaşii lor denumiţi Cei curaţi au format Centrul de Putere al Luminii. În acest Centru de Putere, ei au dorit să pună bazele unei activităţi planetare cu scopul de a reîntoarce la Lumină umanitatea căzută sub influenţa Celui Rău. În acest scop, ei au cerut ajutorul Fiilor Luminii, Îngerii cei buni. În scurt timp, Îngerii cei buni, Fiii Luminii sau Fiii Flăcării, şi-au stabilit un capăt de pod chiar în acel perimetru. Dumnezeu însuşi a delegat o înaltă fiinţă îngerească pentru a proteja, în mod direct, nou constituitul Centru de Putere. Această fiinţă îngerească foarte înaltă este ceea ce astăzi poartă denumirea de Îngerul Veghetor (Prinţul) al Poporului Român. Numele Prinţului Poporului Român este Işşhion. Işşhion este Îngerul Veghetor sau Prinţul Veghetor al Poporului Român şi în ziua de astăzi. Işşhion, ca fiinţă îngerească lipsită de formă umanoidă, are capacitatea de a emite o energie modulată informaţional – sunet, miros şi lumină – foarte puternică, ce învăluie ca un halou luminos teritoriul ce i-a fost arondat. De asemenea, Prinţul Işşhion are şi rolul de a transforma energetic rezultatul colaborării dintre fiinţele omeneşti din Centrul de Putere al Luminii şi Dumnezeu.

În acest areal, îngerii din ierarhia Fiilor Luminii aveau posibilitatea de a veni şi a pleca oricând – ceea ce nu prea se întâmpla în celelalte zone ale pământului, datorită decalajului foarte mare de vibraţie energetică. Pentru a se manifesta în lumea materială, orice Fiu al Luminii are nevoie de un “capăt de pod”; desigur, Fiii Luminii nu pot fi chemaţi prin scrisori sau prin e-mailuri, ci prin menţinearea unei vibraţii pozitive (luminoase) a solului şi a mediului, prin emiterea unor energii pharismah luminoase, prin menţinerea inimii curate şi prin menţinerea purităţii aurice; toate acestea nu pot fi obţinute decât prin respectarea Ordinii cosmice şi a Poruncilor lui Dumnezeu de către oamenii care locuiesc într-un teritoriu.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)