PEŞTERA MUIERII
(GREŞIT A MUIERILOR; A FOST A UNEI SINGURE MUIERI) 
A existat o CETATE A MUIERII, UN DRUM AL MUIERII, O PEŞTERĂ A MUIERII (NU A MUIERILOR cum greşit apare pe indicator, CI A UNEI SINGURE MUIERI; CINE A FOST ACEASTA, CÂND A TRĂIT, CE A STĂPÂNIT ?)
MUIERE: SANSCRITĂ: MUHEREA; LATINĂ: MULIER
LEGENDE:
Prima legendă spune că Drumul Muierii a fost inaugurat de o femeie („muiere”) din părţile Craiovei, care a dorit să ajungă undeva prin judeţul Gorj (Gorj: Ţinutul Jiului de sus; Dolj : Ţinutul Jiului de jos), în apropiere de Peştera Muierii, fără a trece vreo apă mai mare. Şe ştie că în vremurile trecute, existau prea puţin vaduri peste râuri, astfel că era imperios necesar de a ajunge în condiţii optime, pe drum uscat, într-un loc mai depărtat, fie cu turmele de oi sau bovine, fie cu căruţa.
A doua legendă a fost furnizată, aşa cum a fost menţionat, de Marele Dicţioar Geografic coordonat de George Ioan Lahovari, în volumul al doilea, la pagina 412 „Dealul Muierii ce se întinde din Muntele Păpuşa de la N la S, străbătând plaiul Vulcan, plasa Amaradia şi plasa Gilortului în părţile lor de est, formând hotar despărţitor între judeţele Gorj şi Vâlcea, se termină aproape de Dunăre, dincolo de Locustreni, Jud. Dolj. Poartă deosebite denumiri ca: Culmea Zănoaga, Dealul Muerei, Poenari etc. Servea de drum mocanilor ce se cobor cu oile de la munte pentru a evita trecerea râurilor care în general primăvara sunt crescute.
În partea dinspre comuna Saca se află nişte ruine, într-o poiană zisă Cetatea. Despre acest deal legenda spune că, în vechime, nişte tătari s-ar fi aşezat prin prejur şi au construit cetatea, ale cărei urme se cunosc şi astăzi. Jaful şi barbariile tătarilor, disperând populaţiunea şi mai cu seamă pe femei, ele s-ar fi decis ca să se înarmeze cu ce or putea şi au izbutit a-i goni în toată lungimea acelui deal, până i-au trecut spre Craiova, iar dealul de atunci încoace s-a numit Dealul Muerei” .
Aşadar, Drumul Muierii străbătea „Dealul Muerei” pe o întindere apreciabilă, servind ciobanilor care se coborau cu oile de la munte.
PEŞTERA MUIERII
Principalele atracții ale peșterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare și imaginea Stâncii Insângerate denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola inaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci. Alte câteva atracții sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urșilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre. De asemenea, în 1952 au fost descoperite și fragmente de oase provenind, foarte probabil, de la trei indivizi diferiți.
DESCOPERIREA UNUI SCHELET:
Fragmentele de craniu aparținând unui individ de sex feminin au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de aproximativ 30.000 ani.
1 – există două linii de cunoaştere: una pământească (mai mult sau mai puţin materialistă) şi cealaltă cerească (spirituală); şi peştera poate fi interpretată prin cele două; cea mai banală explicaţie, mai mult sau mai puţin materialistă este că într-un trecut îndepărtat, în timpul invaziilor, acolo se ascundeau femeile; această explicaţie este dată inclusiv de ghizii peşterii; a doua explicaţie este ceva mai complicată; muierile erau denumite cândva babe. Explicaţia spirituală (sau cel puţin o mică parte din ea) este: în peşteră a fost lăcaşul sau refugiul unei Babe (O SINGURĂ BABĂ); Babă nu înseamnă femeie bătrână, ci era o apelaţie sacră; nu orice femeie era babă; era denumită Babă doar întemeietoarea unei linii genealogice: există o relaţie între Babe şi procesul de parthenogeneză (naşterea din coapsă); Babele au fost întemeietoarele liniilor genealogice din care ulterior s-a format poporul român; Babele iniţiale au fost în umăr de 9-14. (PS: eu nu prea mai postez pe Fb aspecte de ordin spiritual, mă mulţmesc cu cele relativ pământeşti, nu de alta, dar am observat o anumită reticenţă cu privire la aceste aspecte).
2 -Opinia cu privire la Hestia şi cu Vestalele a introdus-o Dumitru Bălaşa în câteva dintre cărţile sale; nu a avut prea multe informaţii, dar a avut câteva intuiţii excelente; unele interpretări le-a brodit, altele nu; Babele nu au de-a face în mod direct cu Hestia (Vatra Universului la vechii greci) cu hierodulele sau cu vestalele (păstrătoarele focului sacru la vechii romani); nu au de-a face în mod direct cu Belaginele (Legile frumoase) lui Zalmoxis, nici cu Sibilele (profetesele din vechime); Babele au fost mai mari (mai puternice şi mai vechi) decât Zalmoxis (Zalmoxis a fost ultimul mare zeu al dacilor, dar înaintea sa au fost alţii şi mai puternici – şi Zalmoxis are propria sa linie genealogică, care există şi în ziua de astăzi pe teritoriul României)); nu este suficient să ai intuiţii, trebuie să le duci până la capăt; trebuie să ieşi din maya „muzicii sferelor” pentru a duce un astfel de raţionament până la capăt (a scrie nu înseamnă doar a înşira cuvinte în fraze inteligibile).
3 – ritualul focului viu se practica şi în Dacia; se stingeau focurile din vatra centrală a moşiei şi din vetrele colibelor, iar apoi pe un altar din pietre de râu erau depuse ofrande şi era invocat focul sacru din cer care venea ca o rază laser şi mistuia jertfa de pe altar; cu focul sacru se aprindea iarăşi vatra; omul nu trebuie să ia viaţa animalului jertfit: viaţa se întoarce la Cel ce a dăruit-o, omul mânâncă restul.