MINUNI ALE LUMII ANTICE

PETRA ORAŞUL DIN PIATRĂ

  FOTO CRISTIAN GĂNESCU

Petra, Oraşul din Piatră, se află la poalele Muntelui Hor, de-a lungul părţii de est a Văii Arbah („Wadi Araba”) ce se întinde de la Marea Moarta şi pâna la Golful Aqaba . (op cit -1)

Intrarea în Petra se face printr-un defileu îngust de 1, 2 km denumit Siq: Săgeata. Uneori defileul se îngustează până la 4-5 metri, alteori se lărgeşte până la 12 metri; înălţimea sa depăşeşte de multe ori 40 metri. Culoarea predominantă a canionului şi a oraşului săpat în stâncă este trandafiriul, motiv pentru care Petra a primit numele Oraşul Trandafiriu.

Chiar la ieşirea din defileu se înalţă cea mai celebră construcţie din Petra: Trezoreria („Al Khazneh”). Peretele de stâncă a fost cioplit prin tehnici avansate, probabil de sus în jos cu ajutorul unor rampe mobile. Faţada rezultată, o sculptură de 43 metri înălţime şi 30 de metri lăţime, este spectaculoasă: o intrare impunătoare demnă de un uriaş; la etajul inferior se află şase coloane corintice, iar la etajul superior se află trei colonade şi două nişe decorate cu siluete de amazoane. Două statui, pe care arheologii le-au identificat ca fiind ale lui Castor şi Polux, flanchează intrarea în Trezorerie.

După Trezorerie urmează Amfiteatrul, săpat tot în piatra roşiatic-trandafirie, de unde sunt vizibile mormintele săpate în piatră din apropiere. Iniţial Amfiteatrul a cuprins 3000 de locuri, însă extinderea lui a permis accesul a peste 7000 de persoane. Urmează Nymphaeum, o fântână publică, apoi Strada Colonadelor şi Poarta lui Temenos. Pe partea dreaptă a drumului, pe etajele muntelui se află mai multe morminte regale: al Urnei, al Mătăsii, Corintic, al Palatului, al lui Sextius Florentinus (un guvernator roman). La capătul unei poteci ce urcă muntele se află Templul sau Mănăstirea (Ad-Deir) care are o faţadă ce măsoară 50 metri în lăţime şi 45 metri în înălţime. Uşa are o înălţime de 8 metri. În perioada bizantină vechiul templu a servit drept biserică creştină. Un alt loc important al Petrei este „Locul înalt al Sacrificiului”, unde se desfăşurau ritualuri închinate zeilor şi ritualuri funerare.

Istoricii afirmă că primii locuitori ai zonei s-au numit horriţi, dupa termenul egiptean “khar”, care însemna “locuitori ai peşterilor”, vestiţi cioplitori în piatră, care au trăit cu multe mii de ani în urmă. Apoi locul a fost cucerit în jurul anului 1200 înainte de Iisus Hristos de edomiţi, o populaţie semintică, care a întemeiat un regat numit Edom (roşu). Adică un regat roşu, cu o capitală roşie la Petra, probabil pentru nişte oameni roşii (mult mai probabil edomiţii au fost urmaşii peste timp ai horriţilor). Aceşia au ridicat un oraş în pustiu şi datorită faptului că au avut abilitatea şi ingeniozitatea de a capta apa ploii prin intermediul unor canale, bazine şi cisterne din piatră.

În Vechiul Testament, orasul Petra este identificat cu Sela, care inseamna tot „piatra”, (II Regi XIV, 7). În alt pasaje, Sela este menţionată simplu ca „Piatra” (cf. II Cronici XXV, 12 si LXX). Iosif Flavius, în Antichitati iudaice (IV. 7, 1- 4, 7), Eusebiu şi Fericitul Ieronim, afirmau că numele originar al Petrei este Rekem, nume ce este meţionat şi în Manuscrisele de la Marea Moarta drept locul de căpătîi al edomitilor. În scrierile armaice apare şi sub denumirea Rekem Geya, dar şi sun denumirea Kadesh (op cit -2).

Potrivit unei tradiţii foarte vechi, Petra este legată de Moise; în acel loc Moise a lovit cu toiagul în stâncă din care ieşit apă; fântâna există şi în ziua de astăzi. Tot în împrejurimile Petrei se află se crede că a fost înmormântată Miriam, sora lui Moise.

“În anul 106, când Corneliu Palma era guvernator al Siriei, acea parte a Arabiei care se afla sub conducerea orasului Petra a fost absorbită ca parte Imperiului roman a zonei „Arabia Petraea”. Un secol mai târziu, în timpul domniei lui Alexandru Sever, când oraşul se afla pe culmea dezvoltării sale, are loc şi sfârşitul ridicărilor masive de monumente. Oprirea bruscă a ridicării de clădiri se poate datora unei invazii neo-persane a Imperiului Sassanid. Între timp, centrul comercial de la Palmyra crescuse mult in importanta, atrăgând astfel marea parte a comercianţilor arabi, fapt ce a dus la o scădere în importanţă a oraşului Petra. Scaderea importantei sale comerciale nu a dus la părasirea oraşului de către locuitori, acestia rămânând in oraş din motive religioase. (op cit -3)

În anul 312 era creştină, Petra a fost cucerită de nabateeni, un trib venit din partea de nord a Peninsulei Arabice, care i-au alungat pe edomiţi. Nabateenii, semiţi vorbitori ai limbii aramaice, care au constituit un centru eminamente comercial, întrucât era situat chiar la intersecţia celor mai importante drumuri străbătute de caravanele de cămilele încărcate cu mărfuri din acea perioadă: spre fâşia Gaza, spre Damasc, spre Bosra, spre Aqaba, spre Golful Persic, spre Marea Roşie.

Conform Wikipedia, “limba aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu portugheza. Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele două sunt privite ca două limbi distincte. În timpul lui Hristos limba maternă a populației Palestinei era aramaica. Expresiile aramaice din Noul Testament sunt și ele martore că aceasta era limba folosită de Hristos. „Talitha cumi” (Marcu 5:41), „Efata” (Marcu 7:34) și „Eli, Eli, lama sabachthani?” (Marcu 15:34) sunt câteva dintre expresiile aramaice folosite de Hristos. În timpul lui Hristos, în sinagogi, Biblia era încă citită în limba ebraică, însă mulți oameni, în special femeile, nu o înțelegeau. Din această cauză, cei care citeau în sinagogi au introdus obiceiul să traducă scripturile în aramaică. Mai târziu au apărut traduceri scrise ale Vechiului Testament în aramaică, numite Targumim. În perioada pre-creștină, ebraica vorbită era deja ieșită din uz ca limbă vorbită, a rămas multă vreme mai mult ca limbă de cult și a fost înlocuită în viața de zi de zi cu aramaica. Aramaica s-a păstrat ca limbă vorbită până în ziua de azi, în câteva mici comunități din Orientul Mijlociu, iar sub numele de „siriacă” e folosită în cult în mai multe biserici orientale – maronită, iacobită etc. alături de arabă. Aramaica antică din Babilon și Iudeea continuă să fie folosită ca limbă liturgică și de învățătură religioasă, alături de ebraică, în religia iudaică” (op cit -1).

Nabaetanii se inchinau zeilor lumii arabe şi zeiţelor cultului pre-islamic, alaturi de alţi caţiva regi zeificaţi care au condus poporul. Cel mai cunoscut şi popular zeu dintre toti era Obodas I, care a fost zeificat imediat dupa moarte. Dushara era zeul masculin principal, însoţit fiind de o treime de femei: Uzza, Allat si Manah. Zeii şi zeitele se găsesc în multe dintre statuile sculptate în zidurile templelor. Creştinismul a pătruns în oraşul Petra în jurul secolului al IV-lea d. Hr., la aproape 500 de ani de la înfiintarea orasului Petra drept importand centru comercial. Athanasius mentioneaza un episcop in orasul Petra, numit Asterius. Cel puţin unul dintre morminte – mormântul cu urnă – era folosit pe post de biserică. O inscripţie cu vopsea roşie menţionează sfinţirea acestui loc „în vremea celui mai sfânt episcop, Jason” – inscriptie datată în anul 447. Creştinismul din oraşul Petra nu a rezistat foarte mult, ca şi în partea de nord a Arabiei, cauza fiind cucerirea islamică din anii 629-632. În timpul primei cruciade, orasul Petra a fost ocupat de catre Balduin I, regele Regatului de Ierusalim. Acesta a întemeiat un al doilea loc cu statut de feudă in Al Karak, punându-i numele de „Castelul din Valea lui Moise” sau „Sela”. Acest loc a ramas sub conducerea francilor pana in anul 1189 În anul 363, un cutremur a dărâmat multe dintre clădirile oraşului, altele fiind doar grav avariate. Acest cutremur a afectat şi sistemul de colectare a apei, care asigura viaţa în oraş”. (op cit – 2).

Considerat multa vreme un oraş “pierdut” al antichitaţii, oraşul Petra a fost redescoperit în 1812 de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt. Primele observatii stiintifice asupra orasului s-au făcut în 1878-1879, atunci când R.E. Brunnow and Alfred von Domaszewski au făcut primele schiţe, fotografii şi analize arhitecturale (op cit -2) .