În sprijinul acestor afirmaţii se alătură, ca o completare absolut necesară, celebra ecuaţie de la Green Bank. Este cunoscut faptul că, în 1961, în orăşelul american Green Bank, a avut loc o conferinţă la care au participat cei mai prestigioşi astronomi şi biofizicieni din lume, printre care Carl Sagan, Otto Struve şi Melvin Calvin. Participanţii la această conferinţă au dat publicităţii următoarea ecuaţie: N = R+Fp Ne Fe Fi Fc L.

Explicaţia acestei ecuaţii este următoarea: “R este numărul mediu de stele analoage Soarelui nostru care se nasc anual; Fp este numărul mediu de stele susceptibile să găzduiască fiinţe vii; Ne este numărul mediu de planete susceptibile de a găzdui viaţa aşa cum o concep oamenii; Fe este numărul mediu al planetelor pe care viaţa s-a putut dezvolta într-un mod efectiv; Fi este numărul mediu al planetelor populate cu fiinţe care au dobândit o anumită autonomie faţă de soarele lor; Fc este numărul planetelor populate cu inteligenţe care au atins un stadiu avansat de civilizaţie tehnică; L este durata medie a unei civilizaţii.”

Dacă se iau valori minimale pentru toate componentele ecuaţiei, numărul sistemelor stelare pe care este posibil să se fi dezvoltat viaţa la fel ca şi pe pământ este de 40, iar dacă se iau valori maximale, numărul lor este de 50.000.000. Aşadar, potrivit acestei ecuaţii se poate specula că, în cel mai rău caz, în Calea Lactee ar putea exista cel puţin 40 de civilizaţii asemănătoare celei umane, iar în cel mai spectaculos caz ar putea exista nu mai puţin de 50 de milioane. Pe de altă parte, majoritatea savanţilor ce se înscriu în contextul conceptual al realismului industrial consideră că viaţa se poate dezvolta şi în condiţii diferite de cele specifice pământului. Există, de altfel, suficiente dovezi, chiar şi pe pământ, că viaţa se poate dezvolta chiar şi în mediile cele mai inospitaliere cu putinţă, inclusiv în cele, în care, o lungă perioadă de timp, se credea că ar fi imposibil să se dezvolte. Astfel, au fost descoperite specii de bacterii ce pot supravieţui chiar şi în apa din reactoarele nucleare. Există, de asemenea, bacterii care trăiesc în vulcani sau în alte medii total inospitaliere. De fapt, nimeni nu ştie cu adevărat toate speciile care trăiesc în marile caverne naturale ale oceanelor, acolo unde lumina soarelui nu ajunge niciodată.

De altfel, promotorii concepţiei realismului industrial tind să ia în considerare din ce în ce mai mult faptul că viaţa – viul – nu este un rezultat specific globului nostru terestru, ci este o caracteristică a materiei superior organizate ce a apărut pe multe sisteme stelare. Pentru mulţi savanţi este o dovadă de obtuzitate afirmaţia că, în imensitatea cosmosului, planeta noastră este singura pe care a apărut viaţa şi inteligenţa. În acest sens, exobiologia – ştiinţă care studiază posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete -, a obţinut o serie de rezultate pozitive prin studierea compoziţiei chimice a meteoriţilor, ceea ce a întărit convingerea oamenilor de ştiinţă cu privire la posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe alte sisteme solare.
Pe de altă parte, descoperirea unor radiosurse în spaţiul cosmic (precum CTA-102 sau W-3), a oferit noi posibilităţi de cercetare a posibilei întâlniri viitoare cu fiinţe dotate cu inteligenţă. Cei mai încrezători cercetători iau în calcul, în modul cel mai serios, posibilitatea contactării unor fiinţe extraterestre dotate cu inteligenţă.

În acest scop, în deceniul al şaselea al secolului XX, a prins viaţă proiectul OZMA, iar două decenii mai târziu a fost creat programul CYCLOP, cu scopul declarat de a scana cerul şi de a identifica căi şi mijloace de contactare ale unor civilizaţii extraterestre. Din păcate, cel puţin deocamdată, nu există nici un fel de indicii că se poate lua contactul pe aceste căi cu reprezentanţii vreunei civilizaţii extraterestre; cercetările însă continuă, iar eforturile sunt pe măsura speranţelor puse în joc.