AEGYPTIACA

IISUS HRISTOS, ADEVĂRATA LUMINĂ

SCHIMBAREA VREMURILOR

Zeii Egiptului se puteau manifesta în lumea materială doar prin intermediul templelor – inclusiv a piramidelor – şi a ritualurilor ce se desfăşurau acolo. Ritualurile din temple ori din piramide aveau rolul de a facilita legătura dintre zei şi oameni; în cadrul ritualurilor, cel mai important element era invocaţia adresată zeilor de a se încorpora în statuile din sanctuorum-urile templelor.

Templele erau amplasate, aşa cum a fost specificat, în funcţie de arhitectura energetică a globului terestru, adică fie la intersecţia liniilor energetice ley, fie în centrele energetice importante, acolo unde se aflau porţi de comunicare între palierul fizic şi palierul infraeteric. În Cartea morţilor porţile au fost reprezentate prin intermediul unor scări (asket pet – asket înseamnând treaptă). Evident, prin intermediul porţilor se putea “circula” în ambele sensuri. Pe de-o parte, prin intermediul porţilor iniţiaţii îi puteau contacta, în stare decorporată, pe zeii infraeterici sau puteau accede în regiunile ortoexistenţiale, transfizice ale acestora (aşa cum a fost menţionat în cazul iniţierii în marea piramidă). De cealaltă parte, prin intermediul porţilor, sufletele Ka ale zeilor coborau (adică se translatau magic) din palierul infraeteric în cel material, în statuile din sanctuorum-urile templelor.

Totuşi, capacitatea de acţiune în planul material a zeilor coborâţi sub forma sufletului Ka în statui nu era foarte mare, fiind limitată în spaţiu, în funcţie de calitatea ritualurilor practicate acolo şi, foarte probabil, de puterea sacerdoţilor ce îndeplineau ritualul. Toţi oamenii care se botezaseră în interiorul templelor, la fel ca şi sacerdoţii ce îndeplineau ritualurile, erau sclavii acelor zei. Nu altceva se poate afirma despre cei ce se iniţiau sub patronajul zeilor respectivi. Mai mult decât atât: zeii înşişi erau consideraţi părinţi absoluţi ai oamenilor din lumea materială. De fapt, zeii respectivi erau consideraţi stăpânii absoluţi atât al oamenilor întrupaţi, cât şi al arealului în care se afla templul respectiv şi, implicit, al domeniilor adiacente (grădini, pajişti, râuri, ogoare). Se poate vorbi în acest caz chiar despre un areal vital, dincolo de care zeii nu se puteau manifesta.

Războaiele de cucerire din antichitate, războaiele duse între diferite temple şi religii, au fost, de fapt, războaie dintre zei pentru cucerirea unor arealuri vitale. Jos, în lumea materială, se războiau oamenii, iar “sus”, în văzduh, se războiau zeii infraeterici. De altfel, scrierile, inscripţiile şi picturile din antichitate specificau cu multă claritate că războaiele sunt duble: sus, în văzduh, se luptă zeii, iar jos pe pământ se luptă oamenii. De aceea, în picturile de pe morminte şi din temple, erau reprezentate scene din diferite războaie în care faraonii şi armatele lor erau ajutaţi de zei. Zeii planau deasupra armatelor pe care le susţineau.

Unul dintre cele mai mari războaie ale antichităţii, despre care există informaţii că sus, în văzduh, s-au luptat zeii, iar jos, pe pământ, s-au luptat oamenii, s-a produs la Megiddo. În jurul datei de 16 aprilie 1457 (după alte surse 1482 sau 1478) în regiunea muntoasă de la Meggido, fiind ajutat de zeii din văzduh, faraonul Thutmosis al III-lea a înfrânt o puternică coaliţie canaaneană condusă de regele Kadeşului (un puternic imperiu ce rivaliza în acele vemuri cu Egiptul). După mai multe sute de ani, în anul 609, egiptenii şi zeii lor au luptat tot la Megiddo, de data aceasta împotriva babilonienilor şi a Imperiului lui Iuda. Tot în acest loc, după cum ne informează Apocalipsa (cap 16,16), se va da cândva, în viitor, un alt război, ce le va întrece în amploare pe toate celelalte. Şi acest război se va da atât pe pământ, cât şi în palierul infraeteric, denumit uneori “văzduh metafizic”. Şi poate că nu este inoportun să reflectăm la faptul că Megiddo se numeşte în ebraică Har Megiddon sau Armageddon, pentru a înţelege că lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Astfel de scene ce reflectă războaie duble, duse în văzduh şi pe pământ, sunt interpretate în ziua de astăzi ca fiind “metaforice” sau “simbolice” de către concepţia materialistă; de fapt, ele trebuie interpretate ad litteram, în modul cel mai concret. Palierul infraeteric sau “văzduhul” este un element metafizic (transfizic), fiind recunoscut ca atare chiar de către exponenţii cei mai de vază ai concepţiei teologice creştine; după cum afirmă misticul Ignatie Brianceaninov, văzduhul este “o întindere dintre cer şi pământ”, care este situată în afara (coordonatelor spaţio-temporale ale) lumii noastre; la rândul său, ieromonahul Serafim Rose afirma că văzduhul este “un spaţiu de o altă natură, care începe în mod nemijlocit aici, dar care se întinde ca şi cum ar fi în altă dimensiune”. (61) În scrierile mai recente, văzduhul a fost definit uneori ca fiind “a cincea dimensiune”, alteori ca fiind “lumea elementară”; văzduhul nu trebuie însă confundat cu lumea astrală, după cum nu trebuie confundat cu lumea eterică; atât lumea astrală, cât şi lumea eterică sunt regiuni ortoexistenţiale situate dincolo de văzduh.

În ziua de astăzi, un autor destul de cunoscut, David Icke, adept al “teoriei conspiraţiei”, în lucrarea “Secretul Suprem”, devenită deja best-seller mondial, este de părere că, încă din cele mai vechi timpuri, fiinţe de forme umanoido-reptiloide, provenite din a “cincea dimensiune”, aşadar din “văzduh”, desfăşoară activitatăţi ostile îndreptate împotriva umanităţii. Pe baza mărturiilor unor clarvăzători moderni, autorul citat afirma că, la nivel subtil, multe persoane de vază din ziua de astăzi, inclusiv lideri politici marcanţi, prezintă caracteristica de a-şi transforma fizionomia aurică în reptile. (62) Evident, pentru concepţia materialistă, astfel de aspecte sunt, într-adevăr, foarte clare: clarvăzătorii în cauză, în cel mai bun caz, au avut halucinaţii, cât despre autorul citat, acesta trebuie să-şi facă foarte repede un examen psihologic atotcuprinzător şi să înghită cât mai repede medicamentele prescrise de medici (dacă se poate, toate odată !).

Pentru concepţia paleoastronautică, îmbrăţişată chiar de către autorul cărţii Secretul Suprem, lucrurile sunt simple: în urmă cu vreo cinci mii de ani (cu trei mii de ani înainte de întruparea lui Iisus Hristos), o rasă de fiinţe extraterestre cu înfăţăşări reptiloido-umanoide (jumătate reptile, jumătate oameni), a aterizat pe pământ cu ajutorul unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri), cu scopul de a cuceri umanitatea. Această rasă care, actualmente, locuieşte în a “cincea dimensiune”, s-a manifestat de-a lungul întregii istorii a umanităţii, prin intermediul unor lideri politici şi continuă să se manifeste şi în ziua de astăzi, pentru a-i influenţa pe oameni şi, în cele din urmă, pentru a-i distruge. (62)

Din punctul de vedere al concepţiei spiritualist-ezoterice se poate afirma că autorul citat se bazează pe informaţii cât se poate de veridice, dar că, din păcate, interpretările conferite evenimentelor sunt eronate: de la afirmaţia că oamenii sunt la discreţia unor fiinţe de formă reptiloidă şi până la aplicarea tezei paleoastronauticii în toate cazurile, este cale lungă. În primul rând, trebuie considerată drept veridică constatarea de fond a autorului: există fiinţe de formă reptiloidă care se manifestă în lumea materială, dar nu este vorba despre o rasă “extraterestră” îmbarcată în aparate zburătoare neidentificate, ci despre unii dintre zeii infraeterici cărora vechii egipteni (nu numai egipteni, ci şi greci, sumerieni, hitiţi, fenicieni etc) le aduceau jertfe, zei care se manifestă în “a cincea dimensiune” – în “văzduh” sau în regiunea infraeterică. În al doilea rând, trebuie constatat faptul că acei clarvăzători citaţi de David Icke nu au văzut decât o singură categorie de astfel de fiinţe: cea care are forme reptiloide. În afara lor, în antichitate mai existau şi altele: unele cu capete de câini, precum zeul Anubis, altele cu cap de pisică, unele cu cap de şoim, precum Horus şi exemplele ar putea continua. La fel ca acei lideri politici din ziua de astăzi, despre care David Icke afirmă că îşi schimbă uneori fizionomia aurică în reptile, mulţi dintre faraonii, iniţiaţii şi sacerdoţii din vechiul Egipt îşi schimbau fizionomia aurică, dobândind adesea înfăţişări animaliere sau umanoido-animaliere, în funcţie de zeul patron.

În concluzie, pot fi aceptate ca fiind veridice demersurile psihotronice ale clarvăzătorilor citaţi de scriitorul David Icke, dar, din păcate, autorul în cauză a generalizat cu multă largheţe subiectul, creionând un scenariu pseudoapocaliptic, potrivit căruia oamenii sunt victime sigure ale unei conspiraţii mondiale a infamilor reptilieni. Rezultatul demersului său este, în bună măsură, contestabil, întrucât nu suflă o vorbă despre activitatea lui Dumnezeu sau despre activitatea acelor oameni care luptă, fie în lumea materială, fie în “văzduh”, împotriva reptilienilor de toate soiurile.

Scrierile eschatologice egiptene afirmau că, după moarte, oamenii obişnuiţi au statutul ontologic de umbre lipsite de personalitate, de memorie şi de conştienţă care rătăceau în aburii Amduatului, ai Infernului sau ai Hadesului. Doar cei care urmau, încă din timpul vieţii, procesul dificil şi îndelungat al iniţierii, cei purificaţi şi „justificaţi” – puţini la număr – aveau ocazia ca, la sfârşitul periplului iniţiatic, să acceadă într-o regiune ortoexistenţială ceva mai înaltă: “lumea” lui Osiris. De asemenea, scrierile eschatologice egiptene afirmau că doar cei al căror trup era mumificat – destul de puţini la număr, dacă sunt  raportaţi la restul populaţiei – aveau şansa de a cuceri nemurirea, dat fiind faptul că această nemurire înceta brusc în condiţiile distrugerii suportului material, mumia, iar duhurile lor erau ejectate, ca de un resort nevăzut, tot în Amduat. În acest context, trebuie remarcat faptul că mumificarea cadavrelor, aşa cum a fost practicată de vechii egipteni, prin mijloace magice combinate cu folosirea unor substitute chimice, nu mai este un procedeu de actualitate. Prin mumificare, aşa cum a fost menţionat, cel mumificat rămânea legat de planul material şi de mumie, iar duhul său îi infuenţa pe cei vii – de cele mai multe ori, împotriva voinţei acestora.

Trebuie remarcat, de asemenea, faptul că oamenii din antichitate nu erau “primitivi” în raport cu cei din ziua de astăzi, aşa cum işi imaginează concepţia materialistă. În mod paradoxal, trebuie remarcat şi faptul că este la fel de falsă interpretarea că oamenii din antichitate sunt identici cu cei din ziua de astăzi. Oamenii din antichitate nu erau nici naivi, nici primitivi, dar nu trebuie situaţi pe acelaşi nivel cu oamenii din ziua de astăzi. Oamenii din antichitate erau altfel decât oamenii din ziua de astăzi. Între oamenii din antichitate şi cei din ziua de astăzi este o mare diferenţă, dar această diferenţă nu este generată doar de dezvoltarea tehnologică produsă de-a lungul secolelor. Evident, nu este neapărat vorba despre o diferenţă provocată de schimbări petrecute la nivelul trupului, ci despre modificarea structurilor aurei – a corpurilor eteric, astral şi mental. Corpul eteric şi sufletul – Ba-ul şi Ka-ul – vechilor egipteni erau diferite, ca structură, faţă de cele ale oamenilor moderni. Ele erau, dacă se poate spune astfel, strămoaşele corpurilor aurice de astăzi. În ziua de astăzi nu mai există oameni care să aibă asemenea structuri aurice, la fel cum nu mai există microorganismele care trăiau cândva, la începutul formării globului terestru, în adâncurile oceanului planetar (iar dacă există, reprezintă ciudăţenii). De aceea, descrierile vechilor scrieri egiptene cu privire la lumea de dincolo, la zei şi la diferite operaţiuni magice reprezintă etape trecute şi depăşite. În consecinţă, toate operaţiunile magice care se puteau realiza prin intermediul Ba-ului sau al Ka-ului, inclusiv procedeul mumificării, nu mai sunt posibile în ziua de astăzi – cel puţin în forma în care se practicau atunci. Toţi cei care cercetează vestigiile antichităţii ar trebui să ţină seama de acest aspect.

De altfel, mulţi reprezentanţi ai concepţiei materialiste constată ironic faptul că în ziua de astăzi nu se produc suficiente fenomene “paranormale”, eventual manifestări la lumina zilei ale unor fiinţe infraeterice de genul zeilor, care să fie studiate în “condiţii de laborator”. Şi, într-adevăr, cercetătorii avizaţi ai domeniului au constatat cu îndreptăţire faptul că fenomenele “paranormale” şi manifestarea în lumea fizică a unor fiinţe provenite de pe nivelurile ortoexistenţiale ale cosmosului s-au împuţinat foarte mult. Ceea ce poate fi considerat un factor benefic, căci oamenii din vechime erau, de cele mai multe ori, oripilaţi de manifestarea în lumea materială a unor astfel de fiinţe. Uneori se trezeau lângă ei, ca din senin, cu astfel de fiinţe infraeterice, care le cereau imperativ să îndeplinească diferite sarcini, iar dacă oamenii nu voiau să se conformeze, lucrurile se complicau în mod dramatic.

În ziua de astăzi, lucrurile s-au schimbat într-un mod fericit. Evenimentul care a determinat această schimbare a fost crucificarea, moartea pe cruce şi învierea lui Iisus Hristos, care poate fi considerat punctul central al istoriei lumii.

 

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE