Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca și în nopțile trecute, Arhanghelul Mihail i-a apărut în vis, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Și, pentru ca episcopul să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul Mihail și-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna.

În zorii secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câștigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla așezată o piatră destul de mare, despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcției sanctuarului. În cele din urmă, copilașul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăția sa, reușește ceea ce toți ceilalți eșuaseră, tot așa cum Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reușise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă.

Legenda șarpelui din Irlanda i-a asigurat Muntelui un renume internațional. Legenda spune că un șarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contra balaurului, dar când cavalerii au sosit la fața locului, monstrul era deja mort. L-au ars și i-au împrăștiat cenușa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: un scut de lemn de cedru și de piele întărită, precum și o spadă de oțel, foarte scurtă, încă pătată de sângele monstrului. Scutul și spada erau de dimensiuni curioase, adevărate jucării de copil.

Noaptea următoare, Ivor l-a văzut pe Arhanghelul Mihaill în vis, iar acesta i-a poruncit ca aceste relicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinați să ducă armele sfinte, au luat drumul Italiei, crezând că la Gargano, cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, este sanctuarul preferat al Arhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperați că nu reușesc să ajungă în Italia, ei s-au rugat Arhanghelului Mihail: acesta le-a apărut și i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum muntele Tombe.

Tradiția fixează la 16 octombrie 708 sfințirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe. Episcopul Aubert organizează viața religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugări care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul Arhanghelului Mihail. Trimiși de episcop, acești călugări au format prima comunitate instalată și organizată vreodată în Munte.

Prin revelație, Aubert a fost înștiințat de Arhanghelul Mihail de existența unei surse de apă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicată Sfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiției medievale. Muntele se numește încă Tombe.

Muntele și-a luat definitiv numele actual pe la sfârșitul secolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcții, Muntele căpătând o înfățișare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insulele Chausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive și și-au înscris pe ele, pentru a-și primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră erau apoi urcate în vârf și așezate la locul potrivit.

În 1066, William, ducele Normandiei, pornește expediția de cucerire a Angliei, pe care vărul său Eduard i-o lăsase moștenire. Soția sa Mathilde a reprezentat pe o tapiserie Muntele Saint-Michel, unde trupele normande ale lui William au mers, în pelerinaj, spre a cere ajutorul divin, înainte de a trece Marea Mânecii. Mănăstirea l-a ajutat pe William cu șase corăbii.

În anul 1017, abatele Hildebert al II-lea a inceput edificarea clădirii centrale a mănăstirii. Regele francez Filip al II-lea, devenind suzeran al Normandiei în secolul al XIII-lea, a finanţat construcţia edificiilor în stil gotic ale mănăstirii. Declinul puterii mănăstirii a început în timpul Războiului de o Sută de Ani. Asediul britanic a durat din anul 1424 până înanul 1434, dar insula nu a fost cucerită. Oraşul a fost aproape complet distrus. Cu toate acestea, de la mijlocul secolului al XV-lea, abaţia a început să primească din nou pelerini. În anul 1469 aici se afla resedinţa Ordinului Sfântului Mihail.

În anul 1520 a fost finalizată biserica principală, construită în stil gotic târziu. Cu toate acestea, Mont Saint-Michel a decăzut treptat. În timpurile Revoluţiei franceze, abaţia era aproape abandonată. Mai târziu, mânăstirea a fost închisă (călugării au revenit pe insulă abia în anui 1966), funcţionând până în anul 1863, ca închisoare. În acel timp, insula purta numele ironic „Muntele libertăţii”. Mulţi dintre deţinuţi erau oponenţii politici ai regimurilor de guvernământ din Franţa, incepând cu Prima Republică până la al Doilea Imperiu.

La 6 august 1897, se instalează, în vârful săgeții de 32 de metri a bisericii mănăstirii, la 150 de metri deasupra nivelului mării, statuia de cupru a Arhanghelului Mihail. La mai puțin de un secol, la 4 octombrie 1987, după reparații și aurire, s-a reașezat statuia Arhanghelului, de data aceasta, cu ajutorul elicopterului. Din 1965, benedictinii s-au reinstalat în Munte, fără ca abația, ca realitate autonomă, să fie reconstituită.

În prezent, pe Munte se află Fraternitatea Monastică de la Ierusalim (Abația Mont-Saint-Michel). În 1368, confreria Sfântului Iacob declara că primise 15.570 de pelerini la Mont Saint-Michel. Astăzi, Muntele primește trei milioane două sute de mii de vizitatori, în fiecare an.

Poetul Victor Hugo, cu puțin înainte de moarte, afirma: „Muntele Saint-Michel este pentru Franța ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt. Trebuie să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată cu orice preț această dublă operă a naturii și a artei”.

Abaţia, care ocupă o suprafaţă de aproximativ 55.000 de metri pătraţi, funcţionează şi astăzi, aici locuind permanent aproximativ 50 de călugări benedictini. Legenda spune că de atunci, în ziua Sfântului Mihail, marea se retrage, lăsând un loc de trecere spre insulă. Se mai vorbeşte că în pereţii abaţiei ar fi zidit Sfântul Graal.

Surse: Wikipedia; Enigmaticaro, etc