SCRIEREA DE LA LEPENSKI VIR,
URMAŞA CELEI DE LA TĂRTĂRIA
Pe malul sârbesc al Dunării, în localitatea Lepenski Vir, situată cam în dreptul Porţilor de Fier, au fost descoperite în anul 1965, de către o echipă de arheologi iugoslavi conduşi de academicianul Dragoslav Srejovic, mai multe vestigii arheologice cărora, la început, nu li s-a acordat importanţa cuvenită. Descoperitorii au crezut iniţial că este vorba despre un mic sat din perioada neoliticului. Ulterior, datorită bogăţiei vestigiilor, cercetătorii iugoslavi şi-au dat seama că este vorba despre o formă de civilizaţie şi cultură care depăşeşte cu mult nivelul unui mic sătuc din perioada neoliticului.
Printre vestigiile descoperite în localitzatea amintită figurează morminte cu inventar funerar remarcabil care indică existenţa unor ritualuri de înmormântare complexe, unelte variate de piatră, corn sau os, mici bijuterii, sculpturi în piatră şi tăbliţe pe care erau incizate un sistem bine elaborat de comunicare, o scriere asemănătoare cu cea de la Tărtăria. Datarea acestor vestigii este clară: ele aparţin mileniului al şaptelea înainte de Iisus Hristos.
Faptul că pe o rază de câteva sute de kilometri, atât în nordul, cât şi în sudul Dunării au fost descoperite ulterior vestigii arheologice asemănătoare i-a determinat pe arheologii sârbi să vorbească despre o cultură specifică, pe care au denumit-o cultura Lepenski Vir. În perimetrul amintit au fost descoperite vestigii arheolgice în cel puţin nouă locaţii importante: cinci pe teritoriul României, patru pe teritoriul fostei Iugoslavii. Pe teritoriul României actuale, vestigii considerate de către arheologii iugoslavi că aparţin culturii Lepenski Vir, au fost descoperite în localităţile: Schela Cladovei, Razvrata, Ostrovul Banatului, Icoana, Veterani-Terasa.
Descoperirile arheologice de la Lepenski Vir au impulsionat reconsiderarea unor vestigii descoperite cu ceva timp în urmă. Astfel, arheologii iugoslavi şi-au amintit de un confrate, Miloje Vasic, care descoperise în anul 1908, lângă Belgrad, în localitatea Vinca, vestigii arheologice similare. Aceste vestigii constau din tăbliţe pe care erau înscrise semne similare cu cele descoperite la Tărtăria şi Lepenski Vir. La momentul respectiv, începutul secolului XX, Miloje Vasic le-a considerat în mod corect drept ceea ce erau: semnele unei scrieri misterioase. Evident, nici descoperirile cercetătorilor iugoslavi nu au cântârit prea mult în ochii istoriografiei clasice occidentale, devenită deja apanajul unor formatori de opinie cu vechii state de serviciu, unanim recunonoscuţi în mediile academice datorită seriozităţii şi spiritului ştiinţific.
Câţiva ani mai târziu, în 1970, într-o localitate situată doar la 3 kilometri de Lepenski Vir, localitate numită Vlasec, arheologii iugoslavi au descoperit vestigii similare. Din păcate nu au avut prea mult timp la dispoziţie pentru a face o analiză arheologică amînunţită datorită faptului că în scurt timp terenul respectiv a fost acoperit cu apele Dunării în urma unor lucrări de mare complexitate realizate în vederea construirii hidrocentralei Porţile de fier.
Spre norocul arheologilor iugoslavi şi nu numai, în anul 2002, datorită scăderii apelor Dunării, un pescar a descoperit în dreptul aceleiaşi localităţi Vlasec mai multe vestigii, între care şi un artefact de inestimabilă importanţă: un jerfelnic pe care era vizibilă o scriere asemănătoare celei de la Lepenski Vir, Vinca şi Tărtăria. Aproape la unison, specialiştii sârbi şi-au exprimat convingerea că scrierea de pe jerfelnic demonstrează indubitabil faptul că începând cu mileniul al şaptelea a existat o scriere cunoscută pe o arie extrem de largă în sud-estul europei. Semnele şi pictogramele acestei scrieri au devenit ulterior, afirmă unul dintre cercetătorii citaţi de către Ranko Vucovic în articolul citat, „litere în unele scrieri cunoscute”.
Abia după această descoperire a jerfelnicului din localitatea Vlasec, cercetarea istoriografică clasică mondială a început să admită faptul că trebuie reconsiderată concepţia cu privire la începuturile scrierii şi, implicit, cu privire la debutul civilizaţiei omeneşti. Unul dintre cercetătorii recunoscuţi pe plan mondial, Harald Harman, expert în paleografie în SUA, şi-a exprimat satisfacţia că a putut vedea în sfârşit o descoperire originală de o asemenea importanţă.
Aceste opinii concordă cu cele formulate de decenii de cercetătorii români în domeniu. Profesorul în lingvistică Ariton Vraciu arăta încă în anul 1980 că semenele descoperite la Vinca se asemănă cu cele descoperite la Troia, iar profesoara Ioana Crişan specifica faptul că semenele descoperite în locaţiile enumerate anterior pot fi regăsite în motivele populare ale dacilor, de la ţăsături de interior, la costume naţionale şi sculpturi în lemn sau piatră şi ale continuatorilor acestora în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, românii.
Principalele elemente decorative ale artei populare românei, aprecia autoarea citată, precum X-ul, E-ul, B-ul, D-ul, M-ul, copacul, cercul, spirala, liniile paralele sunt simboluri ce reprezintă idei religioase, metafizice, folosite după principiile magiei. (TEXT CG; ED ALAYA)
