TRIBURILE ZEIŢEI DANA
(TUATHAS DE DANA)
Cele mai vechi mituri lasă să se înţeleagă că istoria celţilor a început imediat după potop, când o populaţie denumită fomhoiri, ce a venit de peste mări, a poposit în acele locuri. Nu mult după aceea, o altă populaţie a pătruns pe acel teritoriu, aduncând un plus de prosperitate prin întronarea unor legi şi a unor instituţii. După o lungă perioadă, s-a aşezat în acele locuri un alt val de imigranţi, denumiţi „triburile zeiţei Dana” (Tuathas de Dana), în fruntea cărora s-au aflat nenumăraţi iniţiaţi şi cunoscători ai ştiinţelor magice.
Triburile zeiţei Dana, în frunte cu zeul lor suprem pe nume Lugh, au dus un război necruţător împotriva fomhoirilor, pe care, în cele din urmă, i-au alungat din Irlanda. După victoria asupra fomhoirilor au poposit în acele locuri şi celţii din Spania, conduşi de vrăjitorul Amharghinn.
O lungă perioadă de timp, relaţiile dintre cele două populaţii au fost încordate. În cele din urmă, triburile zeiţei Dana s-au retras (unele surse afirmă că s-au retras „sub pământ”), iar celţii au ocupat întregul teritoriu al Irlandei. În toate aceste confruntări un rol foarte însemnat l-au avut eroii, vrăjitorii şi iniţiaţii, care cunoşteau diferite tehnici magice şi erau posesorii unor obiecte de putere, precum săbii, lănci, pumnale, cupe, ceaune, pietre.
De-a lungul timpului, două instituţii sacre au dominat destinul celţilor: regalitatea şi druidismul. Pentru a accede la tronul domniei, un rege trebuia să îndeplinească diferite acte rituale. Printre acestea, un rol deosebit îl avea împreunarea viitorului rege cu marea zeiţă – probabil cu un substitut al acesteia. Uneori, zeiţa apărea în faţa viitorului rege sub înfăţişarea unei bătrâne cu o înfăţişare respingătoare, dar imediat după ce se întindea în pat alături de viitorul rege, se transforma într-o preafrumoasă fată.
Celţii practicau sacrificiile umane. Potrivit lui Diodor din Sicilia, victima era fie lovită cu o spadă, fie străpunsă se săgeţi, fie trasă în ţapă. Preoţii preziceau viitorul în funcţie de convulsiile sale.
De-a lungul istoriei celţilor, un rol important l-au avut druizii. Druizii erau învăţători, savanţi, filosofi şi preoţi. Ei aveau cunoştinţe magice complexe, dar şi cunoştinţe ştiinţifice avansate, ceea ce i-au determinnat să construiască mari edificii bazate pe mişcarea Soarelui şi a stelelor. Druizii credeau în metempsihoză, considerând că oamenii au un spirit care animă trupul. Ei erau convinşi că „sufletele nu pier, ci trec după moarte dintr-un trup în altul”.
Instituţia druizilor a avut un rol important atât în ceea ce priveşte ritualurile, cât şi în ceea ce priveşte transmiterea memoriei colective. Încă de la începuturile istoriei druizilor, exista interdicţia de a fi notate în scris informaţii cu privire la conţinutul religiei, cultului, ritualului, miturilor. Druizii acordau o importanţă foarte mare memorării textelor, care, pentru a fi reţinute mai uşor, erau scrise în versuri. Se pare că şcolile druizilor durau aproape 20 de ani.
FRAGMENT DIN : CRISTIAN GĂNESCU – EXAMPÆOS
TAINELE INIŢIAŢILOR VECHILOR CIVILIZAŢII (CARTE ÎN CURS DE REDACTARE) © EDITURA ALAYA
PS: CÂNDVA, ÎN LOCURILE DIN FOTOGRAFIA DE MAI JOS, AVEAU LOC RITUALURI ALE TRIBURILOR ZEIŢEI DANA (TUATHAS DE DANA)