Gh. Cârlan consideră că Tezaurul de la Pietroasa nu a apartinut vizigotilor, nici ostrogotilor, ci traco-românilor. Descifrând inscriptia de pe inelul colan, scrisă prescurtat, autorul menţionat consideră că acest text reprezintă cea mai curată si mai corectă limbă românească. Una dintre ideile de bază a acestei cărti este formulată astfel: „Această inscriptie aduce o lumină nouă asupra modului si timpului când si cum s-a format poporul român si limba română. Teoria romanizării în cei 165 de ani de stăpânire romană a Daciei cade. Era si cazul, era si timpul. O nouă viziune se impune, asa cum a demonstrat-o cu un secol în urmă Nicolae Densusianu în Dacia preistorică, ce ar trebui să fie cartea de căpătâi a neamului românesc”.

Autorul menţionat consideră că „Closca cu puii de aur” oferă o verigă din multele traditii si obiceiuri practicate de tracii antici în memoria lui Terra Mater, Apollo Hyperboreul, al Pământului Mamă si Cerului Tată, a legăturilor dintre Cer si Pământ, a legăturilor dintre cele patru elemente esentiale: Soare (Foc) ce dă căldură si lumină, Pământ ce asigură încoltirea semintelor, Apa si Aerul ce asigură Viata pe planeta noastră.

Încă din neolitic aceste patru element au simbolizat, crucea de pe tăblita rotundă de la Tărtăria, cea de pe vasul neolitic de la Cucuteni, crucea de pe ouăle rosii si numai după aceea a venit credinta în crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. La baza tuturor credintelor popoarelor din lume stă oul cosmic. O traditie veche, la chinezi, este aceea că foloseau ouăle rosii cu două mii de ani înainte de Hristos. Egiptenii, persii, indienii, fenicienii si israelienii considerau oul principiu al creatiei.

În etno-astronomia mitică română a existat constelatia Closca cu pui, din care „steaua Desteptătorul” corespunzătoare Aldebaranului apartinea „duhurilor rele” si răsărea la a 3-a cântare a cocosilor. O „closcă” păzea „ouăle de aur” din Muntii Apuseni.

Pe Patera Tezaurului de la Pietroasa se află zeul Apollo ce are sub picioare un grifon asemănător cu cel figurat de o oglindă etruscă din secolul al III-lea î.Hr., între numele zeilor traci si etrusci existând mari asemănări. Locuitorii orasului Tarquinii au fost, după cum ne spune Hierocle, originari din tinuturile hiberboreilor, unde grifonii le păzeau tezaurele cele mari de aur.

Concluzia autorului citat este că Tezaurul de la Pietroasa a apartinut vechilor traci, cunoscuti sub numele de „hiperborei” sau „pelasgi”, inscriptia de pe inelul colan se aseamănă ca litere si ca mod de scriere, fără despărtire între litere si cuvinte, cu modul de scriere etrusc. Deosebirea între cele două feluri de scriere era aceea că în timp ce tracii din Carpati „vorbeau si scriau româneste”, etruscii din Apenini sau cei din Lemnos aveau o limbă mai greu de înteles. Dacă analizăm chipurile umane desenate, pictate, modelate în aur ale tracilor, după înfătisare sunt mult mai vechi, mai stângaci făcute, îndeosebi cele de pe Patera cu figuri mitologice, din care remarcăm statueta Terra Mater.