AEGYPTIACA

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON

(2)

INVENTARIEREA MORMÂNTULUI

Pe 26 noiembrie, caracterizată de lordul George Carnervon “ziua zilelor, cea mai minunată pe care am trăit-o vreodată şi, cu siguranţă, una dintre acelea pe care nu mai pot spera să le mai văd vreodată”, după ce au forţat prima uşă, arheologii au ajuns în faţa unei a doua uşi, sigilată la fel ca şi prima, dar care prezenta, la rândul ei, urme de forţare şi de restaurare. “Cu mâinile tremurânde – nota Howard Carter – am făcut o deschizătură în stânga sus (a uşii n.n.). Am introdus în ea o bară de fier, care, oricât de departe am putut-o împinge pe întuneric, n-a întălnit decât vid. Dincolo de uşă, spaţiul era liber. Nu exista nici o umplutură de pietriş, ca în pasajul pe care-l curăţasem mai înainte. La început n-am putut să văd nimic, curentul de aer cald făcea să tremure flacăra lumânării, dar, pe măsură ce ochii mei se obişnuiau cu această lumină, anumite detalii ieşeau încet din umbră: animale ciudate, statui şi aur, pretutindeni strălucire şi aur.” (24)

După ce a fost forţată şi a doua uşă, Howard Carter şi însoţitorii săi au pătruns într-o antecameră. Antecamera, care era lungă de 7 metri, lată de 3,65 metri şi înaltă de 2, 3 metri, era ticsită cu sute de obiecte, printre care litiere, vase de ceramică, lăzi şi sipete, un tron de aur, care de luptă în miniatură. Erau acolo – după cum scrie Horia Matei – ”comori fabuloase, care se dezvăluiau în faţa ochilor celor trei arheologi uluiţi: mai multe litiere, un tron de aur, vase de alabastru, lăzi cu forme stranii, capete de animale bizare care în lumina lămpilor electrice aruncau pe pereţi umbre fioroase; dintr-o ladă, un şarpe îşi repezea spre ei limba aurită, şerpi se încolăceau şi pe frunţile celor două statui aşezate faţă în faţă şi reprezentănd străjeri îmbrăcaţi în şorţuri … statui negre, în mărime naturală, ale faraonului, cu şorţurile, vergelele şi caduceele din aur.” (24)

Cercetarea şi inventarierea primei camere a mormântului, denumită de egiptologi “antecamera”, a durat până în februarie 1923. Din antecameră au fost scoase peste 700 de obiecte. Abia după ce antecamera a fost complet degajată, iar obiectele au fost clasate şi inventariate, apoi trimise la Muzeul de Antichităţi din Cairo, arheologii au pătruns în încăperea anexă, care era un fel de depozit. După aceea, au pătruns în camera funerară. La intrarea în camera funerară, care era lungă de 6,40 metri, lată de 4,03 metri şi înaltă de 3,62 metri, erau dispuse două statui din lemn negru, placate cu aur, care aveau rolul de paznici ai mormântului. Pe o plăcuţă de aur, erau desenate texte magice ce aveau rolul de a-l apăra pe faraon de intruziunea eventualilor profanatori. În mijlocul camerei funerare trona imensul relicvariu-catafalc, de 3,30 pe 3,62 metri, care conserva sarcofagul faronului.

Deschiderea oficială a relicvariului, ce conţinea mumia faraonului, a avut loc în februarie 1924. Relicvariul era compus din patru cufere. Datorită balsamurilor şi unguentelor, obiectele aflate în al doilea cufăr, cu excepţia obiectelor din aur sau din pietre semipreţioase, erau aproape distruse. După ce au desfăcut cele trei cufere exteriore, arheologii au ajuns la sicriul lung de 1,85 metri. După ce au ridicat, cu un scripete, capacul din granit al sicriului, care cântărea o tonă, arheologii au ajuns, în sfârşit, la sarcofagul tăiat dintr-un singur bloc de cuarţit gălbui. Sub linţolii, mumia faraonului purta pe chip o mască din aur, cu ochii de aragonit şi obsidian; mumia era acoperită cu un scut aurit, iar mâinile erau încrucişate pe piept, ţinând însemnele puterii. Masca din aur a faraonului, înaltă de 54 centimetri, avea pe frunte şarpele Uraeus, fiind decorată cu pietre preţioase. Pe pieptul mumiei faraonului Tutankhamonîncă se afla coroniţa de flori, pe care, în urmă cu treizeci şi trei de secole, o pusese tânăra sa soţie, Ankhesenamon. “Coroniţa de flori – avea să scrie Howard Carter în memoriile sale – era ultimul semn de adio al tinerei văduve, adresat iubitului ei soţ. Toată splendoarea şi măreţia regală păliră în faţa acestor biete flori ofilite care, decolorate, păreau că nu-şi pierduseră de tot prospeţimea”. (24)

Din păcate, datorită uleiurilor şi balsamurilor, doar mâinile şi picioarele mumiei nu se alteraseră. Sub bandaletele şi feşele ce acopereau mumia s-a descoperit un număr de 143 de obiecte, printre care diadema, coliere, amulete, inele, brăţări, perle fixate în centuri de aur. În picioare, faraonul avea sandale din foiţă de aur. Arheologii au mai descoperit, lucru foarte surprinzător, o amuletă de fier. Fierul, se ştie, nu era folosit în vechiul Egipt şi, dacă s-ar da crezare cercetătorilor moderni, era un metal prohibit, fiind legat de zeul Seth, ucigaşul lui Osiris. Ulterior, radiografia mumiei a determinat vârsta la care a murit faraonul Tutankhamon: între şaptesprezece şi nouăsprezece ani.

Ultima cameră, camera tezaurului, era dominată de statuia zeului Anubis. Camera tezaurului, lungă de 4 metri şi lată de 2,90 metri, era plină cu mobilier funerar, bijuterii, bărci în miniatură, lăzi, cufere şi vase de alabastru. Cufărul care conţinea vasul canopic, în care erau puse organele interne ale faraonului, era aşezat în mijlocul încăperii, sub un baldachin de aur. În mormânt s-au mai descoperit bărci sau instalaţii de coacere a pâinii şi de fabricare a berii, de care defunctul se putea servi în existenţa post-mortem. În camera tezaurului, mai erau aşezate numeroase statuete de uşebti (slujitori), care aveau rolul de a-l servi pe defunct în lumea de dincolo.

Printre descoperirile făcute, interesante sunt şi resturile mumificate a doi copii, născuţi morţi – cel mai probabil copiii faraonului Tutankhamon şi ai lui Ankhesenamon -, o şuviţă din părul reginei Tii, precum şi statuia de aur a faraonului Amenofis al III-lea Magnificul. În încăperea anexă, s-au mai descoperit provizii de hrană, de vin, de alifii şi balsamuri.

Arheologii au remarcat că mormântul lui Tutankhamon este prea mic pentru un personaj cu un rang atât de mare, dar şi pentru mulţimea obiectelor dispuse în el, ceea ce demonstrează că a fost încropit la repezeală. Ei au presupus că Tutankhamon a dorit să-şi construiască un mormânt măreţ, dar că moartea prematură l-a împiedicat. Se pare că, ulterior, succesorul lui Tutankhamon, faraonul Ay, a fost înmormântat în mormântul pe care Tutankhamon îl începuse pentru sine. (36)

Unii arheologi sunt de părere că fastul şi bogăţia mormântului lui Tutankhamon se datorează în bună măsură unei glorificări postume a faraonului, glorificare datorată repunerii în drepturi a cultul lui Ammon. “Recunoscător faţă de reastaurarea proclamată de tânărul faraon – este de părere scriitorul Paul Ştefănescu – această puternică castă sacerdotală (a lui Ammon n.n.) îi acordase funeralii fastuoase şi un mormânt pentru odihna veşnică în formă neobişnuită până atunci. De aceea, prin inventarul său funerar, Tutankhamon arată o glorificare. Mortul devenise spiritul protector al acestei preoţimi victorioase. El fusese dăruit de Osiris cu puteri magice, conservate în cavoul, devenit impresionant, graţie numărului imens de obiecte legate de practicile ezoterice”. (24)