ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI

Una dintre cele mai dificile încercări este de a argumenta în mod corespunzător subiectul foarte delicat al existenţei celor două categorii de oameni: oamenii cerului şi oamenii pământului (fiii oamenilor). Acest subiect este cu adevărat o piatră de poticnire, dacă nu este explicat corespunzător.

Pentru publicul de astăzi, existenţa celor două categorii de oameni este un subiect cât se poate de insolit. Nu este totuşi un subiect nou, ci foarte vechi, dar nu a fost spus foarte des în epoca modernă. În mod aparent se poate deduce că acest subiect constituie un mister, dar o atare interpretare nu este întru-totul adevărată. Nu este întru-totul adevărată datorită faptului că, de-a lungul vremurilor, a fost totuşi cunoscut de unii iniţiaţi, deşi nu a fost exprimat public. Mai trebuie adăugat că, într-adevăr, o lungă perioadă de timp, acest subiect nu a fost cunoscut de o bună parte din populaţia mapamondului. În condiţiile în care populaţia majoritară a fost şi este formată din oameni ai pământului, şi, în consecinţă, lor le-au aparţinut principalele scrieri şi artefacte cunoscute astăzi, este firesc ca acest subiect să nu fi fost exprimat în mod public.

Există, de asemenea, pericolul ca acest subiect să fie caracterizat, într-un fel sau altul, drept rasist. Totuşi, subiectul nu are nimic de-a face cu rasismul, ci cu istoria; faptul că există mai multe rase sau categorii spirituale de fiinţe omeneşti, ţine de istorie, nu de vreo interpretare subiectivă. De exemplu, constatarea simplă a faptului că, alături de rasa albă, în lume mai există şi rasa neagră sau cea galbenă nu are de-a face cu rasismul. Constatarea ţine de evidenţă, astfel că nu are conotaţii rasiste. Ceea ce defineşte existenţa oamenilor în lumea materială sunt faptele şi, implicit, comportamentul, nu originea, seminţia, categoria spirituală sau culoarea pielii; oamenii sunt judecaţi de către Dumnezeu după faptele lor şi după modul în care respectă Poruncile Sale. Poruncile lui Dumnezeu au rolul de a menţine nealterată Ordinea cosmosului.

În fond, pe acest pământ este loc pentru toate categoriile, clasele şi seminţiile de fiinţe omeneşti, iar dacă vreo fiinţă omenească doreşte să-şi însuşească ceea ce nu este al său, nu o face în virtutea vreunei presupuse inegalităţi în ceea ce priveşte categoria spirituală din care face parte, ci datorită faptului că nu respectă Legile cosmosului, Poruncile lui Dumnezeu. În concluzie, enunţarea unui subiect atât de delicat trebuie să presupună înainte de toate descrierea faptelor şi a evenimentelor aşa cum s-au petrecut – căci orice adevăr trebuie să corespundă realităţii -, astfel că subiectul în cauză nu are de-a face cu vreo formă de rasism sau de naţionalism exacerbat.

Pe de altă parte, trebuie remarcat că prin acceptarea faptului că există nu una, ci (cel puţin) două categorii spirituale de oameni se poate rezolva cu uşurinţă, în mod optim, acea controversă fără sfârşit ce s-a stârnit între cei ce afirmă că oamenii se reîncarnează periodic şi cei ce afirmă că oamenii au o singură existenţă. Această dihotomie aparent de nerezolvat nu poate fi depăşită prin simpla renunţare la una în favoarea celeilalte; poate fi depăşită doar prin eliminarea unor generalizări nefondate. În fond, ambele opinii sunt corecte. Nicio teorie nu poate convinge pe cineva că este altcumva decât simte că este. Nicio opinie contrară nu poate convinge, de exemplu, un om al cerului că nu există reîncarnare, din moment ce acel om aşa simte; şi are tot dreptul să simtă astfel, întrucât, chiar de-a lungul existenţei sale întrupate, spiritul se manifestă în răstimpul somnului, influenţând conştiinţa trupească printr-un proces de “empatie” spirituală.

Tot astfel, nici un spiritualist “specialist” în reîncarnare nu poate convinge un om al pământului de faptul că se reîncarnează, când acesta nu simte în fiinţa lui o asemenea afirmaţie. Omul pământului în cauză, pur şi simplu, este aşa cum simte: nu s-a mai reîncarnat vreodată şi nu a “preexistat” naşterii în palierul cuantic material. Aşa cum simte fiecare fiinţă omenească în parte, aşa este realitatea sa. Fiecare fiinţă omenească ştie cel mai bine ceea ce se ascunde în adâncurile sale şi care este “realitatea” sa.

Mai trebuie precizat că oamenii cerului se reîncarnează doar în oameni; nu este posibilă reîncarnarea oamenilor cerului în fiinţe inferioare: în plante sau animale. Pe de altă parte, trebuie specificat că nu sufletul se reîncarnează, ci duhul purtător al spiritul. Sufletul nu se poate reîncarna.

În marea lor majoritate, liniile genealogice şi seminţiile formate în antichitate s-au perpetuat până în ziua de astăzi – atât cele de oameni ai cerului, cât şi cele de oameni ai pământului. La nivel mondial, în ziua de astăzi, există aproximativ 75% oameni ai pământului şi doar 25% oameni ai cerului. Ceea ce înseamnă că doar 25% din populaţia globului terestru se reîncarnează. Mai trebuie afirmat că, dacă, la nivel mondial, în ziua de astăzi, există doar 25% oameni ai cerului, în antichitate procentajul acestora era sub 10%. Nu numai în timpul redactării textului Vechiului Testament, ci chiar şi în timpul întrupării lui Iisus Hristos în lumea materială, procentajul oamenilor cerului la nivel mondial era sub 10%.

Trebuie, de asemenea, specificat şi faptul, care limpezeşte oarecum subiectul, că oamenii cerului întrupaţi în lumea materială au ales dacă să meargă fie pe calea Luminii, fie pe calea întunericului. Poate că, de asemenea, nu este inoportun de specificat faptul că, de-a lungul timpului, s-au produs schimbări, adeseori dramatice, de atitudine ale oamenilor cerului care s-au întrupat în lumea materială. În funcţie de alegerea personală, de experienţa de viaţă sau de conjunctura istorică, unii oameni ai cerului din categoria celor luminoşi s-au întunecat, în timp ce unii oameni ai cerului întunecaţi s-au luminat; o atare fluctuaţie a devenit mai evidentă după întruparea lui Iisus Hristos, care, aşa cum Însuşi a confirmat verbal, s-a întrupat în lumea materială “să-i adune pe cei ce sunt ai Săi” – adică pe acei oameni ai cerului care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iisus Hristos s-a întrupat şi pentru oamenii pământului, pe care, dacă se poate spune astfel, i-a adoptat ca un Tată, întrucât sunt o turmă fără stăpân. Mulţi oameni ai cerului, care i-au adus la viaţă pe fiii oamenilor după chipul şi asemănarea lor, n-au fost capabili să-i educe pentru a-l recunoaşte pe Unicul Dumnezeu, astfel că aceştia şi-au pierdut busola existenţială. De aceea stă scris în vechile scrieri sacre ale creştinismului că există mai multe “staule” pline cu oiţe rătăcite, care au toate acelaşi Păstor – Iisus Hristos.

După învierea din morţi a lui Iisus Hristos, istoria a fost influenţată în mod direct de Iisus Hristos aflat în trupul de slavă (în care a apărut după înviere), aşa cum stă scris în Evanghelia după Matei: “Eu Sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor.”