ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

HAOSUL

Haosul este o negaţie a Oceanului de Lumină. Haosul este opusul Oceanului de Lumină. Haosul este o antilume, în care domneşte dezordinea. Fiind situat în afara Oceanului de Lumină, haosul a devenit locuinţa permanentă a tuturor celor care s-au întunecat.

Dacă ne-am reprezenta Oceanul de Lumină ca o imensă sferă aurică de forma planetei Saturn, atunci ar trebui să ne reprezentăm haosul ca fiind asemănător cu inelul format din praf şi pulbere, ce o înconjoară. Fireşte, comparaţia cu inelul lui Saturn implică doar o reprezentare spaţială, care doar sugerează modul în care haosul s-a format ca o contraparte a Oceanului de Lumină.

Haosul este ca un fel de buncăr, fiind format din mai multe niveluri suprapuse. Între nivelurile suprapuse ale acestui buncăr imens nu există căi de comunicare. Fiecare nivel al buncărului numit haos are propria sa ieşire, ca un fel de scurtătură (în limbajul informaticii: shortcut), prin intermediul cărora fiinţele dinăuntru pot comunica cu exteriorul.

În antiteză cu haosul, Oceanul de Lumină este un cosmos – vechii filosofi greci desemnau prin termenul de “kosmos” o lume organizată -, care are la bază anumite legi de funcţionare; legile de funcţionare ale kosmosului pot fi înţelese ca expresie a Voinţei lui Dumnezeu. Toate legile formează Ordinea cosmică. În schimb, haosul poate fi caracterizat prin absenţa oricăror legi de funcţionare, prin dezordine şi prin entropie. De altfel, cuvântul haos provine tot de la vechii greci, care desemnau prin acest termen o stare existenţială lipsită de organizare, de legi şi de ordine. Actualmente, în limbajul cotidian prin termenul de haos se înţelege acelaşi lucru.

Este interesant şi în acelaşi timp edificator de remarcat faptul că, în antichitate, mitografii, iniţiaţii, poeţii şi filozofii greci considerau că la originea cosmosului se află chiar haosul. Un caz tipic îl constituie poetul Hesiod (sec al VIII-lea înainte de Iisus Hristos) care în scrierile sale Theogonia şi Nopţi şi zile, considera că la început a existat haos-ul, care poate fi considerat “originea tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor”. Din haos, afirmă autorul citat, au apărut Gaia-Pământul şi Eros, energia formatoare a universului. Gaia a născut o fiinţă egală cu sine: Uranos, Cerul, care a acoperit totul. Fiind plin de iubire, Uranos a adus Noaptea, pentru a înveli Pământul-Gaia. Din unirea sacră dintre Gaia şi Uranus – grecii desemnau unirea sacră prin termenul hierosgamos – au apărut mai multe generaţii de fiinţe zeieşti: Okeanos, Cronos, Zeus etc. Cu minime variaţiuni, aceste afirmaţii au fost vehiculate ulterior de alţi mari poeţi şi filozofi ai antichităţii precum Homer, Philon din Alexandria, Sanchuniaton etc, fiind în vogă chiar şi în ziua de astăzi în scrierile unor ezoterişi şi teozofi. Este evident că nu haosul este “originea tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor”, ci Dumnezeu, dar faptul că filozofii menţionaţi au desemnat haosul ca fiind originea a tot ce există demonstrează fără tăgadă că autorii menţionaţi nu au luat în considerare decât un aspect al istoriei creaţiei lumii şi anume aspectul întunecat, ce-şi are într-adevăr originea în haos şi în activitatea fiinţelor care se manifestă acolo.

Haosul nu trebuie însă confundat nici cu Nimicul. Dacă prin haos este desemnată o stare de dezorganizare şi o absenţă a ordinii (o cauzalitate inversată, o spaţialitate inversată, în care susul este jos şi josul este sus, o temporalitate inversată, în care evenimentele sunt discontinue), prin Nimic este desemnată o stare de absenţă absolută a spaţialităţii, a temporalităţii sau a oricăror determinaţii ontologice. Termenul modern nimic provine din termenul latin nec antem, în traducere nimic înainte, astfel că este vorba despre o stază sau mai degrabă despre o enstază ce a precedat întâiul act creator al lui Dumnezeu: rostirea Numelui Său Sacru. Aşadar, înaintea lui Dumnezeu nu a existat nimic: nec antem sau nimic înainte de Dumnezeu. De asemenea, trebuie specificat şi faptul că noţiunea de ciclu cosmic este necunoscută Vechiului Testament; ea a fost însă folosită în vechile scrieri indiene (Vede, Upanishade, Purane), unde a primit denumirea de kalpa (o kalpa este formată din mai multe manvantare, cicluri mai mici). Nici perioadele de nemanifestare dintre ciclurile cosmice nu au fost luate în calcul de Vechiul Testament, ci doar de aceleaşi scrieri indiene care desemnau prin pralaya astfel de perioade. Prin pralaya, vechile scrieri indiene desemnau perioadele de nemanifestare ale sufletului universului denumit Alaya; vechile scrieri indiene afirmau că pe timpul pralayei, sufletul universului denumit Alaya “doarme învălătucit în sine”.

După lunga perioadă de nemanifestare, Dumnezeu a creat un nou palier cuantic în Oceanul de Lumină. În succesiunea creaţiei lui Dumnezeu acest palier este al cincelea. În interiorul acestui palier cuantic Dumnezeu a creat o nouă sferă sau lume. Astfel a început al doilea ciclu cosmic.

În al doilea ciclu, pe al cincelea palier al cosmosului, Dumnezeu a recreat cosmosul, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic anterior. Mai întâi, Dumnezeu a creat întocmirile de mediu, astfel încât, în prima parte a existenţei sale, al cincelea palier al cosmosului se asemăna cu o imensă grădină a Edenului. Acesta a fost al doilea Eden, după cel din ciclul cosmic anterior. Îngerii din categoria Fiilor Luminii au revenit pe al cincelea palier al cosmosului ca şi cum nu s-ar fi produs nici o disfuncţionalitate.

Pe al cincelea palier al cosmosului a avut loc o nouă creaţie a oamenilor. Şi pe al cincelea palier al cosmosului a existat un om primordial – care poate fi considerat al doilea Adam (al doilea Adam Kadmon). Pentru a crea un nou Adam, Dumnezeu a adus un nou spirit din Palierul cuantic primordial – Lumea fără formă, căruia i-a construit un duh de formă umanoidă. Duhul celui de-al doilea Adam era diferit de duhul oamenilor primei generaţii; astfel se poate vorbi despre al doilea prototip de duh omenesc. Şi al doilea Adam a “umblat” cu Dumnezeu o lungă perioadă de timp.

Ulterior, s-au întrupat, cu noul tip de corp duh, multe alte spirite din Lumea fără formă. Nu a fost vorba despre o reîntrupare a spiritelor din primul ciclu, ci despre spirite noi – despre spirite noi în duhuri noi, care erau întrucâtva diferite de cele ale oamenilor din primul ciclu. Toţi oamenii (spiritele de oameni) care s-au întrupat pe al cincelea palier al cosmosului au format a doua generaţie. Dacă prima generaţie de oameni era formată din androgini, în a doua generaţie oamenii au devenit sexuaţi: bărbaţi şi femei. Prima femeie din cosmos s-a născut pe al cincelea palier al cosmosului, fiind consoarta celui de-al doilea Adam. Numele primei femei a fost Lillith.

Mistica evreiască, în special Kaballa, menţionează în mai multe rânduri perechea primordială Adam – Lillith, dar nu precizează că este vorba despre cel de-al doilea Adam, care a apărut în cel de-al doilea cilcu al cosmosului.

Din păcate, şi pe al cincelea palier al cosmosului procesul rebeliunii împotriva Poruncilor lui Dumnezeu s-a repetat. Capii rebeliunii au fost un om şi un înger. Omul a fost cel de-al doilea Adam (care a fost însoţit de femeia sa, Lillith), iar îngerul a fost, de acestă dată, un Heruvim Purtător de Lumină, pe nume Lux. După rebeliune, Heruvimul Purtător de Lumină Lux a fost denumit Lucifer.

În rebeliunea sa, Lucifer a fost urmat de un număr mare de îngeri şi spirite ale naturii. La rândul său, al doilea Adam a fost urmat de un număr destul de însemnat de oameni din cea de-a doua generaţie (cam trei sferturi din a doua generaţie). La rândul ei, prima femeie din cosmos, Lillith, s-a întunecat devenind “mama tuturor prostituatelor”, după cum o denumesc scrierile evreieşti. După rebeliune, al doilea Adam & Lillith şi oamenii care l-au urmat, precum şi Lucifer cu îngerii săi, au intrat rapid în sfera de influenţă a lui Hallshithan şi a lui Adam primordial, Adam Kadmon din primul ciclu (care în acest timp erau în haos). Cu toţii au devenit “Cel rău”.

Simţindu-se siguri pe ei, Cei răzvrătiţi s-au opus în mod făţiş îngerilor din categoria Fiilor Luminii; mai mult decât atât, au pornit un război total împotriva Fiilor Luminii (îngerii care au continuat să respecte poruncile lui Dumnezeu), dar în cele din urmă, au fost înfrânţi. Războiul dintre Lucifer & Co şi Fiii Luminii poartă numele de “primul război al cerului”.

Al cincelea palier cuantic poate fi considerat, ca aspect, un precursor eterat al palierului cuantic material. Singura diferenţă între al cincelea palier cuantic şi actualul palier material este că, pe de-o parte, al cincelea palier cuantic se afla la un nivel subtil, eterat, iar de cealaltă parte este că pe atunci exista o singură planetă. Aşadar, al cincelea palier cuantic era format dintr-o planetă imensă; îngerii numesc această planetă imensă Perfer. La sfârşitul războiului dintre Lucifer&Co. şi armata îngerilor din categoria Fiilor Luminii conduşi de Arhanghelul Mihail, Lucifer (care anterior a fost un înalt heruvim ocrotitor al oamenilor) a fost deposedat de însemnele domniei, adică ale gradului ierarhic şi funcţiei pe care o îndeplinea în organigrama cosmosului şi a fost “azvârlit” din ceruri; printre însemnele domniei de care a fost deposedat Lucifer se numără un smarald încrustat pe o coroniţă pe care o purta pe cap (cu privire la care s-au ţesut mult legende) şi o sabie. La finalul războiului uriaşa planetă Perfer a fost incendiată; ea continuă să ardă şi astăzi la nivelul celui de-al cincelea palier cuantic.

În cele din urmă, după ce au pierdut primul război al cerului, cei întunecaţi – oameni şi îngeri – s-au refugiat în haos, alături de cei din prima generaţie. Prin afluxul oamenilor din cea de-a doua generaţie haosul s-a extins. La nivelurile (etajele) deja existente ale haosului s-au mai adăugat altele. Fiecare nivel al haosului are propria sa ieşire, diferită de a celorlalte; nu există căi de comunicare între nenumăratele niveluri ale haosului.

Într-un fel, haosul se aseamănă cu lumea astrală actuală, numai că este o lume astrală inversată. Actualmente, lumea astrală are mai multe niveluri sau subplanuri, fiecare dintre ele fiind locuită de oameni decorporaţi, în funcţie de gradul de dezvoltare spirituală al fiecăruia. Acelaşi lucru se poate spune despre haos, care este locuit de fiinţele răzvrătite – îngeri, spirite ale naturii şi oameni -, în funcţie de natura (caracteristicile) rebeliunii contra Poruncilor lui Dumnezeu.

O dată cu distrugerea planetei Perfer s-a încheiat al doilea ciclu al cosmosului. Mai trebuie specificat doar că în mitologia vechilor greci această planetă a fost denumită Phaeton.

A urmat o nouă perioadă de nemanifestare. După lunga perioadă de nemanifestare, a început al treilea ciclu cosmic.