VENEŢIA  

Veneția este împărțită în șase părți, numite sestiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule si 354 poduri. Piața San Marco poate fi considerată „centrul centrului” orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găsește Bazilica San Marco, Palatul Ducal (Palazzo Ducale) și campanila bazilicii. Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine.Veneția este bogată în biserici (124) de la stilul romanic (biserica San Zaccaria) până la baroc.

Simbolul Veneției ca oraș și pe vremuri ca republică este Bazilica Sfântul Marcu (Basilica di San Marco), care a avut ridicat inițial în stil bizantin altarul pentru moaștele Sfântului Marcu Evanghelistul, cât și biserica Palatului Ducal. În anii 976 până în 1094 a fost o biserică după modelul de la Constantinopol. Mai devreme s-a ridicat bazilica pe Torcello, Santa Maria Assunta. Din secolul al VII-lea este biserica San Giacomo di Rialto (Chiesa di San Giacomo di Rialto), care trece drept cea mai veche biserică din centrul Veneției, deși și aici, ca la majoritatea bisericilor, au fost aduse mari modificări arhitecturale. La biserica San Giovanni Battista Decollato (Chiesa di San Zan Degolà) se menține încă materialul original pe o porțiune mai mare, precum și la biserica San Giacomo dall’Orio (Chiesa di San Giacomo dall’Orio), care predominant provine din secolul al 14-lea.

În Veneția, un palat este în general denumit Casa (abreviat Ca′). Au existat doar două palate din oraș care au fost desemnate ca atare: Palatul Dogilor (Palazzo Ducale) și reședința Patriarhilor Venetiei.

Palatul Dogilor (în italiană Palazzo Dogale), simbol al orașului Veneția și capodoperă a goticului venețian, este o clădire monumentală care se află în Piața San Marco, în sestiere San Marco, între piazzetta omonimă și molo di Palazzo Ducale, lângă Bazilica San Marco. Caracterizat printr-un stil inspirat de arhitectura și bizantină și de cea orientală ca urmare a intenselor relații comerciale și culturale dintre Republica Venețiană și alte țări europene, el este de o frumusețe bazată pe un paradox estetic inteligent și fizic, legat de faptul că masa grea a corpului principal este susținut de coloane zvelte încrustate. Interiorul, acum parțial privat de operele care-l decorau odată, păstrează încă o galerie de artă, ce cuprinde lucrări realizate de cei mai renumiți maeștri venețieni, printre care Jacopo și Domenico Tintoretto, Tiziano Vecellio, Francesco Bassano, Paolo Veronese, Giambattista Zelotti, Jacopo Palma cel Tânăr, Andrea Vicentino și Antonio Vassilacchi.

Alte importante monumente venețiene sunt: Arsenalul (Arsenale di Venezia), Bazilica Santa Maria della Salute și Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari.

Veneția are aproximativ 175 de canale, cu o lungime totală de aproximativ 38 km. Canalele principale ale orașului sunt: Marele Canal (Canal Grande) și Canalul Giudecca (Canale della Giudecca). Primul traversează orașul formând un „S”, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Diferență de maree se cifra înainte la 60 cm. Canalele au fost inițial proiectate pentru aproximativ 1,85 m adâncime. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în anii 1990, ele nu au mai fost curățate. În plus, încă din secolul al XVIII-lea multe canale au fost completate sau închise. Printr-un sistem de reglare a apei a fost garantat o permanentă circulație, care curăță orașul și apa.

În oraș există 398 de poduri. Până în anul 1480 au fost în mare parte din lemn, mai târziu au fost înlocuite cu poduri de piatra. Între timp, doar două sunt fără balustrade, unul dintre ele este Podul Diavolului (Ponte del Diavolo) pe insula Torcello, celălalt duce spre o casă privată în Cannaregio (3750).

Multe poduri au fost construite foarte plat, pentru a le face accesibile pentru cai și căruțe. Podul Rialto a fost până la mijlocul secolului al XIX-lea, singurul pod peste Canal Grande. Între timp, s-au mai adăugat alte trei poduri, și anume Ponte degli Scalzi în apropierea stației de tren, care în 1932 a înlocuit un pod din fier din 1856 și Ponte dell’Accademia, care a fost construit între anii 1854 și 1933.

Un al patrulea pod, Ponte della Constituzione este cel mai nou și probabil cel mai controversat pod al Veneției. O operă a arhitectului Santiago Calatrava, acest pod destinat circulației pietonale dintre Piazzale Roma și gara Santa Lucia are 94 m lungime și a fost inaugurat pe 11 septembrie 2008. Una dintre cele mai renumite poduri, Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri), lega fosta închisoare de stat cu Palatul Ducal. Podul paielor (Ponte della Paglia), care traversează Rio di Palazzo până la Palatul Dogilor.

Alte poduri sunt numite după canalul pe care îl traversează, un palat din apropiere sau o biserică, de multe ori după un sfânt. În fiecare an la 21 noiembrie este special construit un pod de pontoane peste Canal Grande, care leagă Biserica Santa Maria del Giglio și Bazilica Santa Maria della Salute. Pe acest pod are loc o procesiune în semn mulțumire pentru scăparea orașului de ciuma din 1630/1631.

Podul de cale ferată, care a fost construit 1841-1846, leagă Veneția de continent. Acesta este Podul Libertății (Ponte della Libertà), care a primit numele pentru a onora eliberarea de sub dictatura fascistă. Are 3623 m lungime și 222 de arcade din piatră.

Alte puncte demne de reținut sunt insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Venezia și Pellestrina.

Murano este poate cea mai faimoasă insulă din Lagună, cu o tradiție importantă în prelucrarea artizanală a sticlei.

Burano atrage repede atenția prin casele viu colorate, fiind faimoasă și pentru broderiile sale.

Torcello, considerată cea mai mică dintre insulele lagunare, are un trecut nobil, chiar dacă astăzi are câteva zeci de locuitori.

Lido di Venezia este o fâșie de pământ care se întinde în mare. Este un obiectiv accesibil cu automobilul, îndrăgit de către turiștii interesați de plajă.

Pellestrina delimitează, împreună cu Lido, peninsula Chioggia și peninsula Jesolo, de lagună.

Orașul lagunar Veneția are fracțiuni pe litoral: Mestre și Marghera.