EXEMPAEOS

BAB ILU – POARTA ZEILOR

De-a lungul a aproape patru mii de ani, în arealul mesopotamian s-a format o uriaşă sinteză etnică, culturală şi religioasă ce a culminat cu construirea Babilonlui. Sinteza etnică s-a produs prin aportul a patru populaţiii diferite. Prima populaţie ce a locuit Ţara dintre cele două fluvii a fost forma tă din sumerieni, o populaţie nesmitică, cu aspect mediteraneean, sedentară, care a creat o civilizaţie de mare complexitate şi rafinament. Sumerienii, care au fost menţionaţi în Vechiul Testament prin numele Sinar, au creat primele oraşe, precum Uruk, Ur şi Lagaş, au revoluţionat tehnologia, au folosit pe scară largă scrierea cuneiformă, au realizat primele construcţii monumentale – ziguratele. Apogeul civilizaţiei sumeriene s-a produs în perioada 3200-2300 înainte de Iisus Hristos. Ulterior, sumerienii au fost cuceriţi de trei mari valuri de triburi semitice: akkadienii, babilonienii (amoriţi) şi asirienii, realizându-se astfel sinteza etnică, culturală şi religioasă menţionată, iar Babilonul a devenit cel mai mare oraş al antichităţii.
În perioada sa de glorie, Babilonul, aşa cum menţiona Herodot, era înconjurat de două rânduri de fortificaţii străjuite de turnuri de apărare, iar intrarea în cetate se realiza prin opt porţi monumentale, cea mai importantă fiind poarta zeiţei Ishtar. De la Poarta zeiţei Ishtar, încadrată de două turnuri de apărare, se pătrundea pe un drum foarte larg denumit Drumul procesiunilor, în citadela sacră, acolo unde se aflau principalele temple şi în special marele zigurat Etemenanki, care era aşezat pe un soclu de 33 de metri înălţime; ziguratul avea 7 etaje ce simbolizau cinci planete cunoscute la acea vreme, soarele şi luna. Deasupra ziguratului se afla o încăpere specială numită camera zeului. De jur împrejurul ziguratului se aflau nenumărate alte construcţii civile, dintre care cele mai impunătoare trebuie să fi fost palatele regale (unul dintre ele construit de regele Nabucodonosor) şi grădinile suspendate ale reginei Semiramida, etajate pe patru nivele susţinute de peste 1500 de stâlpi.
Templele sumeriene, ziguratele, dezvăluie existenţa unei concepţii mitice foarte clar conturate; de altfel, sumerienilor le aparţine primul poem cosmogonic din istoria cunoscută: Enuma Eliş (în traducere: Când sus).
Concepţia mitică a sumerienilor promova un politeism centrat în jurul unor traide de mari zei. Una din listele păstrate în vastele biblioteci babiloniene enumera nu mai puţin de 2500 de zei. Fiecare templu avea drept patron unul dintre zeii principali, iar ceilalţi zei erau consideraţi subordonaţi acestuia. Zeii trebuiau hrăniţi în temple prin ofradele ce trebuiau aduse de către credincioşi. Procedeul era destul de simplu: ofrandele trebuia arse pe altare, iar zeii trebuiau hrăniţi cu fumul bine mirositor al jerfelor.
Totuşi, credincioşii nu avea voie să pătrundă în temple ori să urce în zigurate, ci numai în curţile exterioare ale acestora unde aduceau jertfe animale pe altare. Doar preoţii aveau voie să pătrundă în încăperile templelor, astfel că fiecare templu era deservit de un număr destul de mare de preoţi, care erau ierharhizaţi într-o organigramă foarte vastă.
Îîn afara aducerii unor jertfe animale, care constituiau hrana zeilor, specialiştii conectării babilonieni au pus un accent desosebit pe cunoaşterea lumii de dincolo, a “cerurilor” care erau în număr de trei, fiecare cer fiind guvernat de câte un zeu, şi a infernului. În mod metaforic, lumea era comparată cu o barcă răsturnată: oamenii fizici locuiesc deasupra bărcii, iar oamenii din lumea de dincolo locuiesc în interiorul bărcii, mai precis între apă şi fundul bărcii.
TEXT – CG – fragment din cartea aflată în lucru EXEMPAEOS
FOTO – ANCIENT HISTORY