ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI CODRUL, FRATE CU ROMÂNUL O particularitate definitorie pentru arealul carpato-danubiano-pontic o constituie faptul că din antichitate până la finele Evului Mediu, acesta a fost acoperit într-o măsură covârşitoare de păduri. Nu a fost însă vorba despre păduri de genul celor actuale, formate din copaci relativi tineri (maxim două-trei sute de ani), ci din copaci multiseculari, motiv pentru care termenul potrivit pentru a le caracteriza în mod optim este cel de codri. Astfel, din antichitate până la finele Evului Mediu, arealul carpato-danubiano-pontic a fost acoperit de codri aproape impenetrabili, care au format un ecosistem specific care nu mai există astăzi. Tocmai în acest habitat natural s-a perpetuat poporul român, care a constituit aşezări stabile într-un număr mult mai mare decât suntem astăzi înclinaţi să credem. Referindu-se la acest habitat natural scriitorul Romulus Vulcănescu remarca următoarele: Relieful montan (cu depresiunile intra-şi-extramontane) şi cel de deal, apoi câmpia, au fost acoperite cu păduri imense care au dăinuit până în plin ev modern românesc. Toate hărţile vechi prefeudale şi feudale, care se referă la teritoriul Daciei libere şi a Daciei romane, ca şi mai tîrziu a ţărilor române Muntenia, Transilvania şi Moldova, scot în evidenţă între pădure şi spaţiul despădurit un Read More …
Autor: Cristian Ganescu
VLAHIA MARE ŞI VLAHIILE MICI
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI VLAHIA MARE ŞI VLAHIILE MICI Faptul că teritoriul imens menţionat anterior – anume din nordul Crimeii până la Marea Adriatică, din Ucraina până la Munţii Balcani, de la Marea Neagră până în Polonia – a fost stăpânit de etnia românilor din străvechime până la încheierea marii migraţii a populaţiilor asiatice a fost reliefat cu lux de amănunte de mai toţi istoricii români. Astfel, Constantin C. Giurescu afirma în Istoria Românilor că de-a lungul evului mediu, românii au ocupat o suprafaţă foarte întinsă. “Grupe mai mari sau mai mici – afirmă autorul citat – de români se găseau în întreaga Peninsulă Balcanică, de la Marea Egee până la Dunăre şi de la ţărmul Mării Negre până la acela al Adriaticei. Cele mai multe însă din aceste grupe nu s-au putut menţine şi au dispărut: pe de o parte, fiindcă erau în minoritate numerică prea accentuată faţă de populaţia slavă înconjurătoare, pe de altă parte, fiindcă n-au izbutit nicăieri să formeze un stat (…) În momentul în care au început marile năvăliri ale slavilor peste Dunăre, adică la începutul veacului al VI-lea, exista în răsăritul Europei, din Ardeal până în Macedonia şi de la Marea Neagră la cea Adriatică, Read More …
TRIBALIA
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI TRIBALIA Unul dintre teritoriile locuite din cele mai vechi timpuri de etnici români a fost ceea ce a purtat odinioară numele de Tribalia. După cum afirma unul dintre cei mai buni cunoscători ai subiectului, patriotul român timocean Ion di la Vidin (nume slavizat Mladen Petrov), care a şi fost declarat persona non grata de oficialităţile bulgare după publicarea în limba franceză a cărţii “Sacra Tribalia” (ed. fr. 1991, ed. rom. 1996), Tribalia de acum 2000 de ani era o zonă locuită de etnici vlahi, ce se întindea de la Bononia (Vidinul de astăzi) până la Zaiciar, în Serbia. “Tribalia – afirmă Ion di la Vidin într-un interviu acordat cu câţiva ani înainte de a deceda la venerabila vârstă de 85 de ani – este o regiune de aproximativ 40.000 kilometri pătrați, locuită de peste 2,2 milioane de români (vlahi) de pe malul drept al Dunării – de la Moravia și Passarowitz în vest (Yugoslavia), trecând prin Timoc, până la Svistova în est (Bulgaria), învecinându-se cu Dunărea în nord și cu Balcanii în sud. Popor de origine traco-dacică, tribalienii vorbesc aceeaşi limbă ca frații lor din nordul Dunării, iar nu un dialect al limbii române, ca macedonenii (aromânii) Read More …
PRIMII MIGRATORI
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI PRIMII MIGRATORI: BULGARII ŞI SLAVII După anul 602, când s-a produs prăbuşirea limesului dunărean, arealul carpato-danubiano-pontic a fost teatrul migrării mai multor valuri de populaţii; dintre acestea cele mai importante au fost avarii, slavii, bulgarii, maghiarii şi cumanii. Avarii au fost o populaţie asiatică, originară din Mongolia, care s-au aşezat în Câmpia Pannonică, de unde ulterior au exercitat o dominaţie agresivă asupra Europei centrale şi au întreprins incursiuni împotriva Imperiului Bizantin; în cele din urmă, avarii au fost învinşi de împăratul german Carol cel Mare. La rândul lor, urmându-i îndeaproape pe avari, slavii au migrat de la nordul Mării Negre, au tranzitat arealul carpato-danubiano-pontic şi s-au stabilit la sudul Dunării, între Dunăre şi Balcani. După cum afirmă istoricul Şerban Papacostea, “plecaţi din zonele occidentale ale Ucrainei, de pe Niprul Mijlociu şi Superior, în secolele V-VI slavii se aflau în regiunile de la nord şi nord-est de Carpaţi. Ei trăiesc într-un final de preistorie, cu şefi militari în fruntea unor triburi ce migrează spre regiuni mai bogate ori mai puţin populate. Îi tentează mai ales Imperiul Bizantin, care exercită asupra lor mirajul bogăţiei. După prăbuşirea hunilor, pe la sfârşitul sec. V şi începutul sec. VI slavii întreprind primele Read More …
MAGHIARII ŞI ROMÂNII UNGURENI
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI MAGHIARII ŞI ROMÂNII UNGURENI Maghiarii au fost o populaţie ugrofinică, a căror limbă se înrudeşte cu cea a finlandezilor, a estonilor şi a laponilor. Deşi numele lor real a fost şi este cel de maghiari, germanicii şi bizantinii le-au spus unguri, ceea ce a generat o mare confuzie cu privire la etnia lor. Traducerea cuvântului maghiar este de “om al pământului”, “copil al pământului” sau “fiu al pământului”. Înfăţişarea lor era, după cum afirmă istoricul Constantin C. Giurescu, cea “obişnuită a fino-ugrienilor: mici de statură, cu pomeţii obrajilor ieşiţi în afară, ochii puţin oblici, pielea de culoare mai închisă, nu albă, şi părul împletit în cozi care le cădeau pe spate. Erau originari din mijlocul Asiei, din regiunea care se întinde la apus de ultimele ramificaţii ale Munţilor Altai, în apropiere de nordul Persiei. De aici pleacă ei, în secolul I după Hristos, spre apus. O vreme au zăbovit în ţinuturile de stepă care se întind între cursul mijlociu al Volgăi şi Munţii Urali. Mai târziu, pe la 830, îi găsim între Don şi Nipru, în ţinutul cunoscut în izvoarele bizantine sub numele de Lebedia. Atacul pecenegilor îi sileşte să părăsească însă şi acest ţinut. O parte Read More …
ŢARATUL ROMÂNO-BULGAR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI ŢARATUL ROMÂNO-BULGAR Debutul secolului al treisprezecelea a găsit populaţia din arealul carparo-danubiano-pontic într-o situaţie similară celei în care se aflase în ultima mie de ani: în singurătatea luptătorului de cursă lungă care nu este simplu spectator în faţa vicisitudinilor istoriei, ci un combatant din ce în ce mai călit. Pe plan intern, descoperirile arheologice relevă faptul că numărul aşezărilor stabile de tipul moşiilor a crescut simţitor; de asemenea, descoperirile arheologice relevă faptul că, paralel cu stratificarea populaţiei şi cu apariţia clasei boiereşti, s-a produs trecerea de la aşezarea tradiţională de tip moşie la cea de tip fossatum. Satele româneşti – atât cele de la munte, cât şi cele de la şes – au fost dotate cu sisteme de apărare (şanţuri, palisade etc), astfel încât să poată face faţă unei agresiuni. După cum reliefa istoricul Alex Mihai Stoenescu, “cercetările arheologice au arătat că în secolul al XIII-lea, în timpul invaziei tătare, satele se dezvoltaseră în tot Piemontul Getic, acoperind aproape întregul nivel geografic între 400 şi 600 de metri altitudine şi cu apariţii până dincolo de 800 de metri, înfăţişând un proces de concentrare de aşezări din care s-au născut târguri şi oraşe. Se constată astfel de grupuri Read More …
CARTEA MORŢILOR ŞI INIŢIEREA
AEGYPTIACA CARTEA MORŢILOR ŞI INIŢIEREA Spiritul vechilor scrieri egiptene este încă inaccesibil, deşi mai toate textele importante au fost traduse în principalele limbi moderne. Una dintre aceste scrieri enigmatice şi inaccesibile este Cartea egipteană a morţilor. Cartea egipteană a morţilor (“Cartea pentru ieşire la lumina zilei”) rămâne una din cele mai enigmatice lucrări care au străbătut timpurile până în zilele noastre. În epoca actuală, mulţi cercetători vorbesc despre Cartea egipteană a morţilor ca despre “un amestec eterogen de speculaţii pseudometafizice, de ritualuri magice, formule, procedee catartice dispuse neîngrijit, într-o ordine incoerentă”. Trebuie însă evitate, după cum remarca scriitorul francez Jean M. Riviere, analize superficiale care privesc cu dispreţ forme de gândire arhaice. “Nu gramatica este cea care ne împiedică, afirmă autorul menţionat. Ea este, în general foarte simplă, sensul cuvintelor este cunoscut şi, totuşi, se întâmplă deseori ca o frază uşor de tradus să ne prezinte o idee bizară, ce pare puerilă, ca să nu spunem de-a dreptul prostească. Nu am descoperit aceste adevăruri pentru că nu cunoaştem destul de bine modul în care egiptenii redau ideile abstracte. Traducerea Cărţii morţilor este provizorie în multe privinţe.” Dar poate că nu numai dificultăţile legate de limbă împiedică descifrarea corectă a Cărţii Read More …
DIPLOMA IOANIŢILOR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI DIPLOMA IOANIŢILOR JUDEŢUL VÂLCII ESTE AL LUI VÂLC, VÂLC ÎNSEAMNĂ LUP – ÎN UNGUREŞTE FARKAŞ. În cadrul moşiilor s-a dezvoltat un cadru socio-economic şi religios de tip tradiţional-sacru; principiile sale de bază trebuiau respectate de toţi membrii comunităţii. Acest cadru era diferit de cel al unui sat, ultimul fiind bazat pe proprietatea asupra pământului a unei clase bogate din care ulterior s-au ales boierii. Denumirea acordată obştilor de moşii era în concordanţă cu realităţile geografice şi cu cutumele acelor timpuri, astfel că denumiri precum Codrii Cosminului, Câmpul lui Vlad, Codrii Lăpuşnei, Valea lui Ioan, Codrii Herţei nu trebuie să surprindă, întrucât indică faptul că în zonele respective s-au format obşti de moșii mai mult sau mai puţin întinse. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că factorul primordial în denumirea obştilor a fost factorul uman, nu locul unde s-a constituit obştea. În acest sens, istoricul Alex Mihai Stoenescu remarca cu perfectă îndreptăţire faptul că „cele mai multe sate româneşti poartă nume la plural, nume care deci nu indică nici locul, nici stăpânirea, ci comunitatea de locuitori. Dacă ne uităm pe o hartă a Olteniei vom observa predo¬minanţa denumirilor la plural: Drăgăneşti, Călimăneşti, Scorniceşti, Bălceşti, Băileşti sau Drăgăşani, Read More …
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC & CRONICA BĂLENILOR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI LETOPISEŢUL CANTACUZINESC RUMÂNII CARE S-AU DESPĂRŢIT DE RUMÂNI Principalele scrieri autohtone care au oferit o privire de ansamblu asupra formării Valahiei ca stat medieval recunoscut pe plan internaţional au fost două letopiseţe: Letopiseţul cantacuzinesc şi Cronica Bălenilor. Cele două letopiseţe menționate, care au fost compilaţii bazate pe cronici mai vechi, au fost scrise la sfârşitul secolului al șaptesprezecelea, pe timpul conflictului dintre două grupări (partide) de familii boiereşti care au luptat pentru putere în Ţara Românească: familia Cantacuzino şi familia Bălenilor; fiecare letopiseţ a fost întocmit pentru a servi interesele politice ale familiei care a comandat scrierea. Cel mai amplu letopiseţ a fost Letopiseţul cantacuzinesc, cunoscut şi sub numele complet „Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini”, ce acoperă perioada 1260-1690, şi care a fost scris, după cum afirmă majoritatea istoricilor, de logofătul Stoica Ludescu în a doua jumătate a secolului al şaptesprezecelea. Referitor la perioada de început a Ţării Rumâneşti, în care au descălecat pravoslavnicii creştini, Letopiseţul cantacuzinesc menţionează următoarele: “Însă dintâi izvodindu-se de rumânii cari s-au despărţit de la romani şi au pribegit spre miazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alţii în Ţara Ungurească, pre apa Oltului, şi pre Read More …
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA DE DINCOLO
AEGYPTIACA CĂLĂTORIE ÎN LUMEA DE DINCOLO Cartea egipteană a morţilor prezintă aşadar, pe de o parte, traiectul fiecărui defunct în lumea de dincolo, iar pe de altă parte prezintă drumul care trebuia parcurs de neofiţi în răstimpul iniţierii. Cele două procese sunt, în esenţă, identice. Deşi întregul ritual egiptean de iniţiere a fost ţinut secret, se mai pot încă decela, cel puţin în mare, principalele etape. În prima etapă, care începea imediat după ce neofitul era primit într-o şcoală iniţiatică ce funcţiona pe lângă un templu, avea loc un lung proces de pregătire care cuprindea exerciţii fizice şi psihice ce întăreau curajul şi alte calităţi psiho-mentale, absolut necesare. Perioada de pregătire comporta, de asemenea, purificări, băi rituale, însuşirea unor cunoştiinţe teoretice cu privire la alcătuirea lumii de dincolo, cu privire la cunoaşterea “geografiei” aspectului ortoexistenţial al cosmosului, cu privire la cunoaşterea naturii zeilor şi a structurii panteonului. Pregătirea preliminară avea drept scop atingerea unei “stări de graţie”, fără de care neofitul nu se putea prezenta înaintea zeului care patrona iniţierea. După etapa pregătitoare, care dura mai mulţi ani, urma iniţierea propriu-zisă. În condiţiile în care iniţierea avea loc într-un templu, neofitul era supus unui ceremonial foarte complex, care începea prin Read More …
POTOPUL DE LA MAREA NEAGRĂ
POTOPUL DE LA MAREA NEAGRĂ (Al doilea „potop”, care nu trebuie confundat cu potopul din vremea lui Noe) În acea perioadă de timp configuraţia geografică a Europei era întrucâtva diferită de cea actuală. În partea central şi estică a continentului european existau trei mări interioare destul de întinse. Prima mare interioară era situată pe teritoriul unde astăzi se află Câmpia Panonică (mare parte din teritoriul Austriei şi Ungariei de astăzi); unii savanţi moderni au denumit această întindere de ape Marea Panonică; alţi analişti au preferat denumirea Lacul Panonic, considerând că întinderea de ape avea dimensiuni prea mici pentru a fi denumită mare. A doua mare interioară se afla pe teritoriul actual al României, mai exact spus în zona sudică a României. În linii generale, pe axa vest-est, întinderea de ape începea în zona Cazanelor-Porţile de Fier şi se termina aproape de Balta Brăilei, iar pe axa sud-nord, întinderea de ape începea aproape de actuala matcă a Dunării şi se termina aproape de poalele Munţilor Carpaţi. Pe teritoriul României apele înconjurau aşadar Carpaţii Occidentali, Meridionali şi o parte din cei Orientali ca un inel. Munţii Carpaţi, care pe atunci erau mult mai înalţi în raport cu cota zero a Oceanului planetar, Read More …
RECONSTRUCŢIA FACIALĂ A CHIPULUI LUI MIHAI VITEAZUL
SECŢIUNEA: DE PRIN LUME ADUNATE RECONSTRUCŢIA FACIALĂ A CHIPULUI LUI MIHAI VITEAZUL După cum afirmă situl PRESS ONE, „proiectul de reconstrucție facială a unui personaj istoric real din timpuri îndepărtate este fără precedent în spațiul muzeal românesc…Pornind de la rezultatul studiului reconstrucției carnației, a fost realizat un nou model de portret cu bust, de această dată apelându-se la tehnicile și materialele moderne, folosite cu precădere în industria cinematografică pentru modelarea fizionomiei personajelor. Modelarea epidermei a fost realizată într-o tehnică hiper-realistă, în cele mai mici detalii. S-a ținut cont de vârstă, rasă și mediul în care a trăit domnitorul. Materialul final din care este realizată lucrarea este un latex ce a permis pigmentarea tenului și, ulterior, inserarea firelor de păr natural. Ca modificare majoră adusă proiectului inițial, s-au adăugat proteze oculare și veșminte princiare (cucă, caftan și mantie)”, explică sculptorul Radu Panait în descrierea lucrării. Etapele reconstruirii chipului lui Mihai Viteazul. Plus gravuri de epocă cu imaginea sa:Pentru tânărul artist, acest proiect, la care a lucrat doi ani, a reprezentat o premieră. I-au fost de mare folos cunoștințele de anatomie și studiile de la Universitatea de Artă, urmate de un masterat la Carrara, în Italia. Radu Panait a început Read More …
PIATRA CRAIULUI: „DEGETUL” LUI ANGHELIDE
SECŢIUNEA: DE PRIN LUME ADUNATE PIATRA CRAIULUI: „DEGETUL” LUI ANGHELIDE în Munţii Carpaţi, mai exact spus în Masivul Piatra Craiului, există şi în ziua de astăzi un artefact litic gigantic, nebăgat în seamă până în prezent de nici un cercetător ce a analizat acest subiect, care are forma aproape exactă a unui phalus (penis) imens de aproape 16 metri înălţime; artefactul litic a fost descoperit în epoca modernă (dacă informaţiile pe care le am sunt exacte) de un alpinist experimentat pe nume Nae Anghelide, în anul 1975. Alpinistul Nae Anghelide a murit chiar în acel an, într-un accident produs tot în Masivul Piatra Craiului; după decesul său, un traseu marcat din Masivul Piatra Craiului a primit numele „traseul Anghelide”, iar imensul phalus din piatră a fost desemnat prin expresia „degetul lui Anghelide”. Astfel de phalusuri imense din piatră pot fi regăsite în multe alte locuri de pe suprafaţa pământului; unul din locurile cele mai cunoscute unde se află astfel de statui din piatră în formă de phalus este în aşa numita „Vale a Iubirii” din Cappadochia, Turcia de astăzi. Acolo există mai multe phalusuri de piatră ce au servit foarte probabil, aceluiaşi scop. Este demnă de o antologie a hilarului Read More …
SÂNTANA – ARAD CETATE VECHE DE 3500 DE ANI, MAI MARE DECÂT TROIA
SÂNTANA – ARAD CETATE VECHE DE 3500 DE ANI, MAI MARE DECÂT TROIA După cum afirmă jurnalistul Daniel Ștefanîntr-un articol pentru „Playtech”, „o echipă de arheologi români și germani a făcut o nouă descoperire în județul Arad, unde a fost scoasă la lumină o cetate antică, de proporții gigantice. Locația sitului arheologic este în localitatea Sântana, din județul Arad, iar cetatea despre care acum s-au aflat mai multe detalii ar avea o vechime de 3.400 de ani, deci datează din Epoca Bronzului. Arheologii au numit construcția antică Cetatea Veche și se pare că se întinde pe o suprafață de aproape 90 de hectare, o caracteristică impresionantă pentru o cetate antică din acea perioadă. Primele săpături la acest sit arheologic au început prin 2009, dar se știe de existența unei cetăți de mai multe decenii. Lucrării arheologice s-au intensificat abia în urmă cu doi ani, bineînțeles, tot sub imboldul străinilor.Cel care conduce operațiunea de cercetare este profesorul german Rüdiger Krause, de la Universitatea Goethe din Frankfurt, și care a lucrat alături de profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie și Istorie a Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca. Fiecare a întrunit câte o echipă de cercetare și împreună au ajuns Read More …
PEŞTERA BOLII
SECŢIUNEA: DE PRIN LUME ADUNATE DE PRIN LUME ADUNATE PEŞTERA BOLII Locul unde ciudăţeniile se împletesc cu misterele şi cu istoria La câţiva km de Petroşani, pe drumul spre Haţeg, pe partea dreaptă a drumului se află un mamelon cu înălţimea de 900 m, unde odionioară s-a aflat cetatea dacică Băniţa; singurul versant accesibil este cel de nord, acolo unde dacii au contruit un impresionant sistem de fortificaţie, un zid lung de 115 m, gros de 2 metri, după modelul arhicunoscut: Murus Dacicus. În partea de nord-est se afla cândva o poartă monumentală cu trepte de calcar încadrată de balustrade de andezit. Largimea portii la intrare este de 2,50 m, in partea opusa de 3,30 m, iar lungimea de 4,50 m. Dincolo de poartă, pe trei terese se afla cetatea. În interiorul cetăţii au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu dale de piatră precum la Sarmizegetusa, temelii ale unor construcţii de lemn, un turn de veghe, o platformă de luptă. La baza mamelonului curge râul Băniţa, care se uneşte cu pârârurile Jigoreasa şi Bolii. Tot acolo se află Peştera Bolii (nume care provine de la un nobil pe nume Bolia, care, dat fiind faptul că a luptat cu turcii Read More …
DESCĂLECAT SAU ÎNTEMEIERE ?
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI DESCĂLECAT SAU ÎNTEMEIERE ? Evenimentele principale narate în letopiseţe, în special “descălecatul” care a fost identificat cu întemeierea Țării Românești (şi, implicit, a Moldovei) au fost amplu comentate de-a lungul timpului atât de vechii cronicari, cât şi de istoricii moderni. Într-o lucrare de referinţă în istoriografia română modernă, “Constituirea statelor feudale româneşti” reputatul istoric Nicolae Stoicescu a făcut o trecere în revistă cuprinzătoare a opiniilor vechilor cronicari şi a istoricilor moderni cu privire la acest subiect. Astfel, Dimitrie Cantemir considera „descălecatul” ca pe o reîntoarcere a locuitorilor din Ţara Românească şi Moldova la vetrele lor, părăsite de teama tătarilor. El considera că Dragoş Vodă, întemeietorul Moldovei şi Radu Negru Vodă, întemeietorul Ţării Româneşti au fost rude de gradul întîi sau doi. “Dimitrie Cantemir, după părerea căruia Radu Negru şi Dragoş ar fi fost fraţi sau veri, fiind urmaşii regelui româno-bulgar Ioan, refugiaţi de teama tătarilor la 1241 în Transilvania, de unde s-au întors pe la anul 1274. El susţine că întrucât amîndouă ţările române s-au chemat „Neagră” (Vlahia Neagră şi Bogdania Neagră) şi dinastiile lor au fost înrudite”. La rândul său, Miron Costin considera că descălecările din Moldova şi Ţara Românească au avut loc pe vremea lui Read More …
INIŢIEREA
AEGYPTIACA ABYDOS – CENOTAFUL LUI OSIRIS Vechii iniţiaţi egipteni afirmau că, undeva, într-un palier ortoexistenţial al cosmosului, denumit Amenti, se află o fiinţă capabilă să-i protejeze. Acesta a fost zeul Osiris, care poate fi considerat patronul spiritual al poporului egiptean. Aşa cum a fost narat de scriitorul grec Plutarhos, mitul lui Osiris comporta două aspecte: un aspect istoric şi un aspect mistic. Primul aspect al lui Osiris, care poate fi denumit „istoric”, se referă la încarnarea lui Osiris în trup omenesc. Osiris, afirmau vechile mituri egiptene sintetizate ulterior de Plutarhos, a civilizat poporul egiptean, învăţăndu-l diferite ştiinţe şi arte. Asasinat de duşmanul său, zeul Seth, Osiris a fost resuscitat de fiul său Horus. Al doilea aspect important al lui Osiris, care poate fi denumit „mistic”, începe acolo unde se sfârşeşte mitul narat de Plutarhos. Scrierile egiptene – în special, Textele sarcofagelor şi Cartea morţilor, ca şi inscripţiile de pe morminte sau picturile de pe pereţii templelor -, au pus accentul mai mult pe aspectul mistic al lui Osiris. Aspectul mistic, prezentat doar voalat de Plutarhos, a reprezentat modelul paradigmatic, exemplar, atât al defuncţilor, cât şi al tuturor celor care voiau să se iniţieze în vechiul Egipt. Potrivit textelor egiptene, activitatea Read More …
POTICNEALA NENOROCITĂ A ISTORIOGRAFIEI
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI POTICNEALA NENOROCITĂ A ISTORIOGRAFIEI Începând cu a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, toate aceste informaţii cu privire la procesul întemeierii Ţării Româneşti au fost amplu analizate de istoriografia constituită ca ştiinţă. Un mare partizan al descălecatului lui Negru Vodă a fost ilustrul istoric A. D. Xenopol, care considera că adevărata cauză a poposirii lui Negru Vodă la sud de Carpaţi ar fi constat în prigonirea religioasă la care a fost supus din partea coroanei maghiare catolice. Contestatarul prin excelenţă al descălecatului a fost însă istoricul Dimitrie Onciul, care a considerat că “tradiţia descălecatului Ţării Româneşti a fost alcătuită de cronicari în secolul al XVII-lea”. Totuşi, fiind la rândul său contestat de alţi istorici, Dimitrie Onciul şi-a schimbat de mai multe ori opinia. În cele din urmă, pentru a se opune lui A.D. Xenopol, pe care-l considera “cel mai hotărât apologet al şcolii vechi”, Dimitrie Onciul a încercat să lege descălecatul lui Negru Vodă de imperiul vlaho-bulgar al Asăneştilor. „Statul lui Negru Vodă al tradiţiei noastre îşi are originea chiar în Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor”, de care a ţinut multă vreme şi din care s-ar fi desfăcut după 1241. După opinia sa, Asăneştii „au pus temelia statului Read More …
PAPIRUSUL CAIRO- ÎMBĂLSĂMAREA
AEGYPTIACA PAPIRUSUL CAIRO- ÎMBĂLSĂMAREA Principalele scrieri eschatologice egiptene – Textele piramidelor, Textele sarcofagelor, Cartea celor două căi, Cartea despre Amduat, Cartea morţilor, Papirusul Cairo – permit doar în linii mari descifrarea principalelor linii directoare ale concepţiei vechilor iniţiaţi egipteni cu privire la lumea de dincolo. Vechile scrieri menţionează că, la sorocul de nimeni cunoscut, “solul morţii” vine pentru a lua sufletul. De regulă, “solul morţii” venea sub înfăţişarea unuia dintre cei doi zei psihopompi, Anubis sau Horus. Un papirus atribuit scribului Khonsu-hotep afirma următoarele: “Fixează-ţi ca ţel de atins o bătrâneţe în care să se poată spune că ţi-ai îndeplinit misiunea, în dimineaţa în care trupul tău va fi ascuns în Valea Morţii. Când vei fi bătrân te vei întinde între faptele tale; nimic nu-l poate descumpăni pe cel care a făcut binele şi care este pregătit. Astfel, când va veni solul tău să te ia, să te găsească gata. Nu vei avea, desigur, timp să vorbeşti, fiindcă se va năpusti asupra ta, de cum va veni.” (9) După ce solul morţii îşi va fi făcut datoria şi după ce era constatat decesul, trupul defunctului ce trebuia mumificat era transportat rapid într-un loc special amenajat, o mică capelă numită “aşezarea Read More …
RADU NEGRU CARVALAH
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI RADU NEGRU CARVALAH ÎN CÂMPIA ŢĂRII CARAVALAH, UNDE ERA DOMN RADU CARAVALAH În ceea ce priveşte identificarea lui Negru Vodă şi datarea corectă a evenimentelor care au condus la întemeierea statului medieval Ţara Românească, opiniile istoricilor sunt aproape unanime. Negru Vodă a fost un personaj legendar (a se înţelege imaginar) – un mit istoriografic, după cum afirmă istoricul Dimitrie Onciul. Iar pentru că a trebuit identificat în extremis cu unul dintre personajele istorice reale, cei mai mulţi istorici l-au identificat cu Voievodul Basarab. Au existat însă şi istorici care l-au identificat pe Negru Vodă cu Thocomer (Thocomerius), prezumtivul tată al lui Basarab; în ultima perioadă, dintre aceştia se desprinde istoricul Neagu Djuvara, care – în două lucrări relativ recente “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” şi “Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti” – este absolut sigur nu numai că Thocomer (Thocomerius) şi Negru Vodă sunt una şi aceeaşi persoană, dar mai ales că au o origine cumană. De asemenea, au existat şi istorici, dar mult mai puţini, care l-au identificat pe Negru Vodă cu voievodul Radu I (1376-1387), cunoscut în istorie şi sub numele Radu Negru (care a fost nepotul lui Basarab). Read More …
SACRCOFAGUL – INELUL MAGIC
AEGYPTIACA SACRCOFAGUL – INELUL MAGIC La puţin timp după decesul fulgerător al faraonului, ritualul îmbălsămării a fost inaugurat de scribul regal, mai marele scribilor din palat. El s-a apropiat de trupul defunctului faraon şi, cu un gest repezit, pe partea stângă a trupului, a trasat o linie longitudinală cu cerneală roşie. După ce a închis călimara din ceramică în care-şi înmuiase pensula, scribul regal a părăsit tăcut sala mortuară. Imediat după aceea, la un semn al preotului care conducea operaţiunea, păşind şovăielnic, aşa cum cerea ritualul, cu un cuţit de bronz în mâna dreaptă, paraschistul – preotul despicător – s-a apropiat de cadavru şi a fulgerat o tăietură lungă, expertă, urmând conturul trasat cu cerneală roşie de scribul regal. Apoi, brusc, fără a mai zăbovi o clipă, paraschistul o zbughise pe uşa lăsată deschisă, urmărit de huiduielile şi afuriselile celor prezenţi. Aceştia urmau ritualul ce însoţea profanarea cadavrului. Paraschistul, deşi împlinea o operaţiune necesară, era considerat impur, aşadar era exclus de la treburile obştei, fiind un paria în cadrul societăţii egiptene. Deşi preoţii-medici făceau multe autopsii, actul paraschistului era considerat o profanare. După fuga paraschistului, ca la un semnal, cu chipurile ascunse sub măştile zeilor, solemni, preoţii îmbălsămători s-au apropiat Read More …
PROTECŢIA MAGICĂ A MORMINTELOR
AEGYPTIACA PROTECŢIA MAGICĂ A MORMINTELOR Primul nivel de protecţie al mormântului îl constituia chiar intrarea. Acolo erau aşezate inscripţii. Mulţi cercetători au relatat faptul că, pe o tăbliţă de argilă, aflată chiar la intrarea în camera mortuară a lui Tutankhamon era înscris un avertisment deloc optimist: “Moartea îl va doborî cu aripile ei pe cel ce va profana mormântul faraonului”. (37) Fireşte că, în febra descoperirilor, nimeni nu a luat în seamă un astfel de avertisment, dar, ulterior, au fost destui care şi-au amintit de existenţa sa. Principalul argument al celor care i-au minimalizat importanţa a fost că astfel de inscripţii apar pe mai toate mormintele – spun ei, “pentru a-i speria pe profanatori”. Ca şi cum profanatorii din vechime erau atât de instruiţi pentru a şti să citească hieroglifele. Avertismentul, amplasat chiar la intrarea în mormânt, nu trebuie interpretat doar ca o banală figură de stil sau ca o toană copilărească a vechilor egipteni. Vechii egipteni nu făceau nimic gratuit, iar avertismentul trebuia luat ca atare. Ar fi chiar naiv să credem că egiptenii au aşezat această plăcuţă la intrare numai pentru a-i speria pe eventualii profanatori. Astfel de inscripţii nu au fost puse acolo pentru a fi Read More …
CÂMPULUNG – ANUL DOMNULUI 2015
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI CÂMPULUNG – ANUL DOMNULUI 2015 Marile probleme din trecutul poporului român, inclusiv problema întemeierii statului medieval Ţara Românească, nu pot fi soluţionate decât printr-un recurs serios la scrierile autohtone din veacurile trecute, care sunt bazate pe cronici şi anale boiereşti şi bisericeşti foarte vechi, precum şi la basmele, miturile şi legendele populare româneşti – la tradiţia populară în general, indiferent sub ce formă se prezintă: strigături, colinde, balade etc – , aşa cum a indicat, la vremea sa, şi marele cărturar care a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu, cu menţiunea că acestea trebuie interpretate ad litteram. Tradiţia populară nu minte, astfel că trebuie înţeleasă ad litteram. Dacă legendele indică faptul că Ţara Românească, ca stat medieval, a fost întemeiată de un personaj numit Negru Vodă, înseamnă că aşa a fost. Negru Vodă a existat în realitate, astfel că nu a fost o ficţiune sau un “mit istoriografic”. Negru Vodă a venit, aşa cum indică legendele, preluate şi în letopiseţe, din Ţara Făgăraşului care era locuită de etnici români, a trecut Munţii Carpaţi şi a întemeiat la Câmpulung un oraş care, în scurt timp, a devenit cetate de scaun şi centru de putere al noii formaţiuni statale. De asemenea, Read More …
OPOZIŢIA SACRU-PROFAN
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI OPOZIŢIA SACRU-PROFAN Evenimentul întemeierii Ţării Româneşti şi, implicit, al descălecatului lui Negru Vodă a avut două componente: una istorică, iar cealaltă mistică. Dacă componenta istorică, care a fost trecută parţial în revistă, a fost reliefată îndeosebi de documentele oficiale ale cancelariilor vremii (ale coroanei maghiare, ale imperiului bizantin etc), componenta mistică a fost dezvăluită cu precădere în documentele bisericeşti (cronici, pomelnice, pisanii etc), în legendele populare şi, până la un punct, în letopiseţe. Este lesne de observat că documentele cancelariilor folosite de istoriografie ca surse exclusive, cum ar fi de exemplu Diploma Ioaniţilor, menţionează doar un aspect al realităţii, în timp ce documentele bisericeşti (cronici, pomelnice, pisanii etc), legendele populare şi, până la un punct, letopiseţele menţionează un alt aspect. Între cele două categorii de surse documentare este o opoziţie profan-mistic (sau profan-sacru, în sensul folosit cândva de Mircea Eliade); istoriografia este profană, iar cronicile bisericeşti, legendele populare şi letopiseţele au un vădit conţinut mistic. De fapt, cel mai mare conţinut mistic îl au cronicile bisericeşti (ceea ce este evident) şi legendele populare (la care conţinutul mistic este uneori latent, astfel că nu se dezvăluie imediat în cazul unei analize superficiale); despre letopiseţe se poate afirma că Read More …
VREMEA ACOPERĂ PE CELE CE NU SE GRĂIESC
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI VREMEA ACOPERĂ PE CELE CE NU SE GRĂIESC Un cleric ortodox cunoscut sub numele Ştefan Ieromonahul a publicat în anul 1839, pe baza unor documente, cronici, anale, pomelnice şi pisanii bisericeşti astăzi pierdute, o monografie despre Cuviosul Nicodim şi despre cea mai importantă ctitorie a sa, mănăstirea Tismana. În cadrul acestei monografii, Ieromonahul Ştefan a prezentat o istorie a arealului carpato-danubiano-pontic radical diferită de cea prezentată de istoriografie; din acest motiv nici nu este luată în considerare de istoriografie. Monografia Ieromonahului Ştefan despre Tismana a fost publicată de scriitorul Nicolae Tomoniu şi de Fundaţia Tismana cu titlul “Cuviosul Nicodim de la Tismana” (Editura “Cuget românesc”, 2010). În prefaţa ce precede mononografia Ieromonahului Ştefan despre Tismana, Nicolae Tomoniu afirma următoarele: “Pătruns de un profund patriotism, Ştefan Ieromonahul a făcut ceea ce facem şi noi astăzi, redând lumii pagini de căpătâi ale istoriei Mănăstirii Tismana şi în consecinţă ale istoriei tuturor românilor deoarece leagănul istoriei noastre are la Tismana o tulpină puternică. „Pentru că se ştie, precum norul ascunde pe soare, aşa şi vremea acoperă pre cele ce nu se grăiesc” zicea acest mare savant al timpului său din a cărui operă s-au inspirat istoricii Alexandru Ştefulescu, Nicolae Iorga Read More …
SCOPUL MUMIFICĂRII
AEGYPTIACA SCOPUL MUMIFICĂRII Procesul îndelungat şi, desigur, costisitor al mumificării nu avea drept scop resuscitarea ulterioară a trupului mumificat, aşa cum sunt înclinaţi să creadă unii istorici moderni, care în cel mai bun caz îi acuză pe vechii egipteni de naivitate. Evident, şi pentru vechii egipteni o dată mumificat, trupul, mumia, nu mai avea de jucat nici un rol activ. El nu avea cum să mai fie reînviat vreodată, ci avea să servească doar ca suport material pentru activităţile ulterioare ale sufletului. Întrucât viaţa terestră înseamnă entropie, adică tendinţa spre dezintegrare a tuturor sistemelor vii, mumiile rămâneau sisteme energetice deschise, care se opuneau entropiei universale. Concepţia spiritualist-ezoterică modernă consideră că, imediat după moartea trupului, sufletul şi corpurile aurei – corpul eteric, corpul astral, corpul mental -, adică ceea ce, printr-un termen general, a primit numele de perispirit – suferă transformări radicale. În răstimpul celor trei zile care urmează morţii, sufletul sau perispiritul se separă de trup. În a treia zi după momentul încetării funcţiilor trupeşti, corpul eteric se separă de trupul fizic. Din acel moment, trupul începe procesul entropic de reîntoarcere în lumea minerală, iar corpul eteric începe să se disipe în mediul său specific. După separarea de trup, Read More …
GOŢIA SCHITELOR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI GOŢIA SCHITELOR Recapitulând însă ceea ce a scris Ieromonahul Ştefan şi făcând abstracţie deocamdată de informaţiile furnizate de istoriografie (ca şi cum nu le-am cunoaşte, iar faptul că le cunoaştem s-ar putea la un moment dat să constituie un handicap în înţelegerea trecutului), aflăm astfel că înainte de venirea Cuviosului Nicodim în Ţara Românească s-au desfăşurat trei epoci. Prima a fost epoca unor interminabile războaie între creştini şi păgâni (barbari sau “varvari”, după expresia aflată în uz la acea vreme). A doua epocă a fost cea a triumfului creştinismului, care a culminat cu creştinarea în masă a barbarilor păgâni. A treia epocă a fost cea din timpul existenţei trupeşti a Sfântului Nicodim, în care au apărut primele cărţi religioase în limba română; de fapt, aşa cum a fost menţionat, Cuviosul Nicodim nu a fost străin de apariţia în limba română a primei cărţi religioase. Cu privire la populaţia ce exista în acele timpuri în arealul carpato-danubiano-pontic, aflăm din scrierea Ieromonahului Ştefan că era formată majoritar din români; o parte dintre aceşti români (care vorbeau limba română), denumiţi “goţi” – dar care, evident, erau geţi -, erau supuşi “tătarilor” (care, de fapt, erau cumani) închinători la idoli, astfel Read More …
KHAIBIT – FANTOMA
AEGYPTIACA KHAIBIT – FANTOMA Persoana mumificată devenea astfel o fantomă, dobândind posibilităţi de acţiune foarte mari şi, desigur, puteri pe măsură.Vechii iniţaţi egipteni au denumit această fantomă prin termenul Khaibit – “spirite ale morţilor”. Tocmai despre aceste “spirite ale morţilor” denumite Khaibit, preotul antic Manethon afirma că au domnit asupra Egiptului peste cinci mii de ani. Privită din această perspectivă, istoria oficială a Egiptului, cea care, astăzi, este cunoascută de istorici şi învăţată în şcoli, s-ar putea să nu fie decât o simplă figură de stil. Istoria Egiptului antic pare să fi fost mai degrabă teatrul unui prelungit război parapsihologic, în care se înfruntau forţe şi puteri magice în cele mai diverse forme. Vechile mituri lasă să se înţeleagă că, iniţial, în Tep Zepi, trupurile în care s-au încarnat „zeii cu chipuri de oameni” au fost mumificate pentru a influenţa poporul. Aceste trupuri mumificate aveau valoarea unor relicve ce radiau energii transfizice (precum moaşterele din ziua de astăzi). Ulterior, în apropierea relicvelor au fost amplasate locuri de iniţiere. În timpurile care au urmat Erei de aur, conducătorii statului egiptean, faraonii, au fost îmbălsămaţi pentru a acţiona în mod magic (energetico-informaţional) asupra poporului. Ei puteau să acţioneze în mod eficient asupra Read More …
“PIROMIS”, SPIRITELE MORŢILOR
AEGYPTIACA “PIROMIS”, SPIRITELE MORŢILOR Dacă ar fi să ne luăm după simbolismul zodiacului pictat pe pereţii templului Zeiţei Hathor de la Dendera, civilizaţia care a existat în perioada denumită Tep Zepi are o vechime de cel puţin 90000 de ani; ea s-a încheiat acum aproximativ 12000 de ani. În această perioadă de timp, desemnată de vechii egipteni prin expresia Tep Zepi, pe pământ s-au manifestat „zeii cu chipuri umane”, despre care vechile scrieri afirmă că au domnit asupra oamenilor. Ultimul dintre zeii cu chipuri de oameni a fost, în opinia vechilor mitografi Horus, fiul lui Osiris, pe care grecii l-au identificat cu zeul Apollo. Horus, după ce l-a răsturnat de la putere pe Typhon, a fost cel din urmă zeu domnitor al Egiptului. După plecarea zeilor cu chipuri de oameni a venit însă timpul oamenilor să-şi ia soarta în propriile lor mâini şi să se conducă singuri. Dintre învăţaţii greci care au vizitat Egiptul în epoca târzie a civilizaiei egiptene, Herodot (484 – 425 înainte de Iisus Hristos; originar din Halicarnas) pare să fi fost cel mai bine informat. Desigur, chiar şi afirmaţiile „părintelui istoriei” trebuie cercetate cu precauţie întrucât, de multe ori, datorită unor conjuncturi obiective sau subiective ce Read More …
BATIE, DISTRUGĂTORUL
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI BATIE, DISTRUGĂTORUL Hronograful “a fost scris de chaldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iaşi în anul 1591, publicat în Veneţia la anul 1691. În anul 1821 îl foloseşte Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 ani apare în limba română. (…) Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 până la Iisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la Iisus Hristos până la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie a Hronografului. Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament: Facerea, Ieşirea, Levitic, Numeri şi Deuteronom la anul 4108 după zidirea lumii. Vechiul Testament este scris de 3405 ani. Din anul 4108 pînă în 2005 sunt 3405 ani”. În ceea ce priveşte analiza surselor documentare, trebuie reamintit că în timp ce istoriografia se bazează pe documentele “oficiale” emise de cancelariile principalelor puteri politice ale acelor vremuri, în special de coroana maghiară, istoria narată de Read More …
INVAZIA HOARDEI MONGOLE
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI INVAZIA HOARDEI MONGOLE DIN 1251 Evident, istoriografia descrie aceleaşi evenimente: în anul 1241, mongolii au atacat Rusia şi Europa de est provocând mari daune. Conducătorul acestei ofensive este personajul denumit de istoriografie Batu-Han. Pentru conformitate, iată desfăşurarea aceloraşi evenimente descrisă sintetic din perspectivă istoriografică de istoricul Neagu Djuvara: “Genghis-han moare în 1226. După el urmează Ogodai, care domneşte până în decembrie 1241, anul când a avut loc invazia în ţinuturile dunărene. Din cauza întinderii extraordinare a imperiului, stăpânirea în partea apuseană a lui o avea, prin delegaţie, Batu-han. Acesta primeşte ordin de la Ogodai să înainteze mai departe, spre Dunăre. Expediţia a avut loc în anul 1241 şi este, prin proporţiile, precizia, viteza şi rezultatele ei militare, una din cele mai însemnate ale istoriei universale. Armata mongolilor avea, după câte se pare, 150 000 de oameni, o cifră uriaşă pentru vremurile acelea. Comandantul efectiv era vestitul general Subutai, biruitorul de la Kalga. Mai întîi fu atacată Rusia, împărţită pe atunci într-o serie de cnezate şi mari cnezate. Una câte una căzură aceste formaţiuni politice; oraşe înfloritoare fură prefăcute în cenuşă. Au ars atunci Moscova, Vladimirul şi vestitul oraş al Kievului, cel cu multe biserici. După aceea veni Read More …
ELIBERAREA DE SUB JUGUL TĂTARILOR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI ELIBERAREA DE SUB JUGUL TĂTARILOR Primul element de excepţională importanţă ce trebuie evidenţiat în contextul celor deja menţionate este chiar existenţa reală – confirmată atât de Hronograful rusesc, cât şi de scrierea Ieromonahului Ştefan – a craiul Vladislav, Domnul Românilor din Ungro-Vlahia locuită de ungureni. Cu privire la Vladislav, reputatul istoric A D Xenopol afirma că acesta ar trebui identificat cu regele maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul (varianta slavonă Vladislav, iar varianta românească Laslău), care a domnit între 1272-1290. Totuşi, în timpul invaziei Hoardei de aur din anul 1241, rege al Ungariei a fost Bela al IV-lea, care a domnit între anii 1235-1270, nu Ladislau. Ieromonahul Ştefan şi Hronograful afirmă că Vladislav era rege al Ungro-Vlahiei, că avea capitala la Oradea şi că avea o soră care l-a trădat, trecând de partea lui Batie, astfel că nu are de ce să fie identificat cu Ladislau al IV-lea Cumanul care a domnit treizeci de ani mai târziu. Mult mai probabil este vorba, aşa cum a fost menţionat, despre o realitate istorică paralelă, care nu a fost luată în seamă sau nu a fost cunoscută de coroana maghiară (sau a fost voit ignorată), dar a fost reţinută de sursele Read More …
CONFESIUNEA DEFUNCTULUI
AEGYPTIACA CONFESIUNEA DEFUNCTULUI Ultimul act al unei înmormântări în vechiul Egipt, ceremonia „deschiderii gurii” era urmată, în epoca tardivă, de punerea unui ban – obol sau ort – în gura defunctului. Istoricul Diodor din Sicilia afirma că obolul sau ortul era pus în gura defunctului pentru ca acesta să plătească barcagiului care-l transporta cu luntrea pe celălalt tărâm. Ceremonia deschiderii gurii se efectua şi statuilor zeilor, fiind cel mai important procedeu magic prin care sufletul Ba al unui zeu era invocat să ocupe o statuie şi să se manifeste în lumea fizică. În cazul defuncţilor, ceremonia deschiderii gurii, în afara faptului că permitea sufletului să părăsească trupul, permitea şi transferarea conştiinţei terestre, a memoriei şi a individualităţii la nivelul sufletului Ba. Sufletul Ba, afirmau vechile papirusuri, devenea atunci stăpân pe „limba şi pe inima sa”. Cartea egipteană a morţilor descrie deschiderea gurii ca pe un eveniment sublim. După actul morţii, sufletul Ba al defunctului se trezea brusc la o nouă viaţă – viaţa de suflet decorporat. „Salut, o, Prinţ al Luminii; tu care luminezi Sălaşul Beznelor; Priveşte, sosesc în faţa ta, sfinţit, cu gânduri curate. Ce vreau eu? Să-ţi întorci cele două braţe pe spate. Eliberat de păcatele venite de Read More …
UNIREA SUB ACELAŞI SCEPTRU
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI UNIREA SUB ACELAŞI SCEPTRU CU TREI SUTE DE ANI ÎNAINTE DE MIHAI VITEAZUL Însă elementul cu adevărat senzaţional abia urmează: după aceea – lasă să se înţeleagă Ieromonahul Ştefan – acelaşi Radu Vodă Negru a realizat marea unire a tuturor teritoriilor locuite de români: sub sceptrul său, Goţia (care nu mai era a tătatilor, întrucât aceştia fuseseră alungaţi) care era formată din cele 12 judeţe din dreapta Oltului, adică din Muntenia, s-au unit cu Bănia Severinului (compusă din cinci judeţe), cu Ardealul (Transylvania) şi cu Banatul, care formau împreună Ungro-Valahia. Textul Ieromonahului Ştefan este clar: “Iară Românii, lăcuitorii de acolo, ce se numeau Goţi, ce era până atuncea sub stăpânirea Tătarilor, măcar că era unii din ei varvari şi înkinători de idoli, precum s’a zis mai sus, dar fiind tot o limbă cu Românii ostaşi, cari eşise din Ardeal, toţi s’a supus lui Radu Negru V. V. şi priimind dreapta credinţă christianescă, s’a botezat toţi de la mic până la mare, prin sântul botez cel pravoslavnic. Şi aşa s’a alcătuit şi s’a făcut Românii tot-una, dintr’aceste ţeri, zise adică: cele două-spre-zece judeţe de preste Olt cu Bănia Severinului şi Ardealul şi Banatul.” (24) Este interesant de remarcat Read More …
PSYCHOSTASIA, CÂNTĂRIREA INIMII
AEGYPTIACA PSYCHOSTASIA, CÂNTĂRIREA INIMII După confesiunea în faţa demonilor-judecători, în Marea Sală a lui Maat, zeul Anubis aşeza inima defunctului pe un taler al balanţei pentru a-i cântări păcatele. Pe celălalt taler al balanţei stătea chiar zeiţa Maat, reprezentată pe frescele de pe morminte printr-o pană sau printr-o femeie cu genunchii la piept. Alături, zeul Thoth, scribul zeilor, nota rezultatul în Cartea sa. Acest proces de cântărire a inimii defuncţilor a primit în vechile scrieri numele de psychostasie. În Cartea lui Thoth erau notate numele reale, numele de suflet, de duh sau de spirit ale tuturor fiinţelor omeneşti. Numele adevărate de suflet, de duh sau de spirit nu trebuie confundate cu numele terestre de persoane (persona, la vechii latini, însemna mască); numele de suflet, de duh sau de spirit erau considerate sacre de vechii egipteni; cunoaşterea lor echivala cu deţinerea puterii magice de a acţiona asupra fiinţei respective. Numele de persoană nu avea nici o însemnătate, constituind numai aspectul exterior al fiinţei. Dacă inima defunctului era găsită plină de păcate, atunci era aruncată monstrului cu cap de crocodil şi corp de hipopotam, numit sugestiv “Cel ce mănâncă morţii”, care veghea lângă balanţă şi care abia aştepta, cu o poftă sadică Read More …
NEGRU VODĂ CEL BĂTRÂN („CEL VECHI” SAU „CEL DE DEMULT”)
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI NEGRU VODĂ CEL BĂTRÂN („CEL VECHI” SAU „CEL DE DEMULT”) Concluzia celor afirmate în paginile anterioare este că letopiseţele au luat în calcul doar momentul “oficial” al poposirii lui Negru Vodă în oraşul Câmpulung în anul 1290, fără să menţioneze efortul său magnific de peste 40 de ani, şi, din acest motiv, au început socotirea anilor săi de domnie din momentul încoronării oficiale. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care, potrivit letopiseţelor, după încoronarea la Câmpulung, Radu Negru Vodă a domnit 24 de ani. În momentul decesului, care s-a produs în anul 1314, Radu Negru Vodă era foarte bătrân şi foarte singur. Dar despre cât de bătrân şi de singur a fost Radu Negru Vodă în momentul decesului, va fi vorba în paginile următoare. Înainte de aceasta mai trebuie remarcat faptul că, fiind fratele lui Radu Negru, Craiul Vladislav care l-a învins pe Batie în anul 1241, a fost tot un Negru Vodă. Au existat aşadar cel puţin doi Negru Vodă. Primul a fost Vladislav, cel care l-a înfrânt pe Batie, a cărui domnie în Ungro-Vlahia era în curs în anul 1241/1242. Al doilea a fost Negru Vodă al cărui prenume a fost Radu (aşa afirmă Ieromonahul Read More …
“CASA CEA PURĂ A VEŞNICIEI”
AEGYPTIACA “CASA CEA PURĂ A VEŞNICIEI” Dimineaţa devreme, imediat după ce Aton, discul solar, reflectare vizibilă a lui Ra, se arătase la orizont, luminând blând dunele nisipoase din împrejurimile Thebei, cortegiul funerar al faraonului defunct se punea în mişcare. Tot poporul se adunase de-a lungul Căii Soarelui din Theba, strada principală care, urmând drumul lui Ra în barca solară, străbătea oraşul de la est la vest. La trecerea cortegiului funerar, bărbaţi şi femei se prosternau cu faţa la pământ, aruncându-şi nisip sau cenuşă pe cap sau sfâşiindu-şi hainele. Femeile îşi dezgoleau sânii, ţipând şi jelind, sfredelindu-şi carnea cu unghiile. Era un spectacol de-a dreptul apocaliptic: trupuri zgâriate din care ţâşnea sângele, ţipete deznădăjduite, sudoarea amestecându-se cu praful drumului ridicat de mulţimea haotică care se împingea şi forfotea din ce în ce mai dezordonat. În faţa cortegiului, la o oarecare distanţă, un grup de slujitori purta mobilierul cu care va fi utilat mormântul: scaune, paturi, sipete, cufere, figurine, materiale, flori, ulcioare sau vase. După ei, o altă grupare de slujitori purta, pe tăvi de aur sau de argint, obiectele personale ale defunctului faraon: sceptre, bijuterii, bastoane etc. În faţa carului mortuar mergea cu spatele, deci cu faţa întoarsă spre carul mortuar, Read More …
NEGRU VODĂ CEL TÂNĂR
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI NEGRU VODĂ CEL TÂNĂR Privind evenimentele din acest punct de vedere, poate fi reconstituit cu relativă aproximaţie ce s-a întâmplat de-a lungul secolului al treisprezecelea, mai precis spus de la descălecarea primului Negru Vodă, supranumit “Cel Bătrân”, din anul 1215, şi până la debutul domniei oficiale al lui Radu Negru Vodă care s-a produs în anul 1290. Primul eveniment important a fost, evident, descălecarea lui Negru Vodă Cel Bătrân (al cărui prenume nu se cunoaşte, deşi ar putea fi tot Radu) în anul 1215, care a venit din Ţara Făgăraşului, unde era “mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş”, a coborât pe apa Dâmboviţei şi a poposit la Câmpulung, unde a construit o biserică înaltă şi frumoasă, aşa cum afirmă letopiseţele. Negru Vodă Cel Bătrân poate fi considerat, în sensul folosit de letopiseţe, descălecătorul statului feudal Ţara Românească. Evident, la începutul secolului al treisprezecelea, teritoriul aflat la sud de Carpaţi, Ţara Românească, nu era lipsit de locuitori, pe cuprinsul său aflându-se nenumărate aşezări (moşii), aşa cum indică de altfel descoperirile arheologice. Letopiseţele indică doar itinerariul urmat de voievod şi de suita sa, formată din “mulţime de noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot feliul de oameni”. Cu toţii Read More …
MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (1 ) DESCOPERIREA
AEGYPTIACA MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (1) CARTER & CARNERVON Dacă, iniţial, descoperirile de pe teritoriul vechiului Egipt din ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi din primii ani ai secolului XX au dat aripi arheologilor, perioada următoare a adus un val de insatisfacţie, întrucât descoperirile erau tot mai sărace şi mai nesemnificative. Ţinta principală a tuturor arheologilor era, fireşte, Valea Regilor – necropola unde au fost înmormântaţi majoritatea faraonilor. La sfârşitul primei decade a secolului al XX-lea arheologii erau din ce în ce mai conştienţi de faptul că hoţii şi profanatorii de morminte, care lucraseră cu sârg douăzeci-treizeci de secole, îşi făcuseră meseria ireproşabil, nelăsând nimic demn de luat în seamă. Bogăţiile trecutului şi documentele arheologice, căutate cu atâta efort, se risipiseră în cele patru vânturi. Totuşi, la începutul celei de-a doua decade a secolului al XX-lea, în mediile egiptologilor exista încă speranţa descoperirii intacte a unui mormânt de faraon. În acea perioadă în care toate eforturile păreau zadarnice, doi cercetători temerari – lordul George Carnervon şi arheologul Howard Carter – se încăpăţânau să caute mormântul unui faraon despre care bănuiau că se află undeva, între dunele nisipoase din Valea Regilor. Lordul George Carnervon (1866 – 1923), pe numele său adevărat Read More …
RĂZBOIUL DE 40 DE ANI
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI RĂZBOIUL DE 40 DE ANI Cu privire la domnia “oficială” a lui Negru Vodă Cel Tânăr, care a început în anul 1290 şi s-a încheiat în anul 1314, mai trebuie făcute câteva analize sumare, dat fiind faptul că documentele sunt extrem de firave. Prima analiză se referă la religia lui Negru Vodă Cel Tânăr – dacă era catolic sau ortodox. A doua analiză se referă la traseul, doar schiţat în paginile anterioare, urmat de Negru Vodă Cel Tânăr din anul părăsirii locului de origine pe care l-am identificat cu Ţara Loviştei şi până în momentul 1290 când a poposit la Curtea de Argeş. A treia analiză se referă la înscăunarea sa (nerecunoscută de istoriografie) din anul 1290. Prima analiză se referă aşadar la religia lui Negru Vodă Cel Tânăr. Toate sursele citate consideră că Negru Vodă Cel Tânăr era ortodox, dar că soţia sa era catolică. Tot astfel, o parte din “ceata” (oştirea) ce l-a urmat pe Negru Vodă Cel Tânăr era de confesiune ortodoxă, iar o altă parte era catolică. Ieromonahul Ştefan a specificat faptul că, de-a lungul perioadei menţionate, Negru Vodă Cel Tânăr i-a creştinat pe goţii (geţii) varvari, astfel că aceştia au adoptat, în Read More …