CETATEA POLOVRAGI Situată la o altitudine de aproximativ 1000 de metri, pe malul stâng al Olteţului, cetatea de pe Muntele Padeş a fost adesea identificată cu cetatea Arcina, menţionată de geograful antic Ptolemeu ca fiind una din cele mai strălucite cetăţi din Dacia.Cu 150 de ani înainte începutului erei creştine, pe Muntele Padeş, locuitorii au construit o fortificaţie şi o cetate de tip dava pe platoul denumit astăzi Crucea lui Ursachi (denumită astfel întrucât în jurul anului 1808 un căpitan de plai denumit Ursache a ridicat o cruce din piatră care există şi astăzi). Pentru amplasarea cetăţuii de pe Muntele Padeş, constructorii, cu mari eforturi, au consolidat terenul prin intermediul unor ziduri masive de piatră de calcar nefasonată, formând astfel opt terase, şapte pe versantul nordic şi una pe cel sudic. Datorită faptului că fortificaţiile au fost realizate din blocuri de gresie fasonate, arheologii au tras concluzia că au fost construite după model grecesc în perioada domniei lui Burebista.Legendele locului menţionează că în apropiere existau tunele subterane prin intermeiul cărora războinicii autohtoni „dispăreau” din cetatea apropiată pentru a reapărea în alt loc. De asemenea, legendele afirmă că exista o galerie subterană între cetatea de pe vârful muntelui şi peştera Polovragi. Read More …
Autor: Cristian Ganescu
BIZANȚUL CU DENUMIREA OFICIALĂ „ROMANIA” SAU „BASILEIA ROMAION”
BIZANȚUL CU DENUMIREA OFICIALĂ „ROMANIA” SAU „BASILEIA ROMAION” Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul, cu capitala la Constatinopole, avea denumirea oficială „Romania” sau „Basileia Romaion”. Cei denumiţi vlahi aveau încă de pe timpul lui Constantin cel Mare un cartier al lor în Constantinopole, o biserică, un palat dar și o poartă specială de acces numită „Blachernae”, adică „a valahilor”. Toate acestea se aflau pe malurile golfului Cornul de Aur. Zidurile din acea zonă se numeau Zidurile Blachernae (Zidurile Valahe), Palatul avea numele Blachernae (valah), iar Biserica care era denumită tot Blachernae (Vlaherne), era închinată Maicii Domnului Blachernitissa.După Catedrala Sfânta Sofia Hagia Sophia, Biserica Blachernae (Vlaherne), închinată Maicii Domnului Blachernitissa, era cea mai importantă biserică închinată din Bizanţ.Biserica Blachernae (Vlaherne) (în greacă Θεοτόκος των Βλαχερνών, transliterat: Theotókos ton Blachernón, în turcă Meryem Ana Kilisesi) a fost construită și decorată pe locul unui izvor cu apă sfințită de către împărăteasa Augusta Pulcheria, între anii 450-453 (anul morții sale) și de către soțul acesteia, împăratul Marcian (450-457). Datorită morții sale, împărăteasa nu a reușit să termine ceea ce a început. Biserica a fost terminată de către împăratul Leon I (457-474), care a adaugat și „Hagiasma” (fântâna cu apă sfințită) și „Hagion Read More …
DACO-CARPO-GEŢII
DACO-CARPO-GEŢII După opinia majorităţii istoricilor contemporani, daco-geţii au reprezentat ramura de nord a tracilor, numerosul popor menţionat de autorii antici, inclusiv de Herodot, cel supranumit „părintele istoriei” (care a trăit în secolul al V-lea înainte de Iisus Hristos), care afirma textual că „geţii sunt cei mai viteji dintre traci”. Se ştie că tracii erau împărţiţi în zeci de triburi care la începutul erei creştine ocupau un spaţiu impresionant – cam toată Europa de sud-est. În acest context, mulţi istorici străini – est şi vest-europeni, în special unguri şi ruşi – preferă denumirea de traci nordici atunci când se referă la daco-geţi. În schimb, unii istorici neagă apartenenţa daco-geţilor la marele trib al tracilor. Daco-geţii or fi fost într-adevăr, rude relativ apropiate ale tracilor, dar limbile sunt diferite, „nu se potrivesc sută la sută”, afirma istoricul român Neagu Djuvara. „Nu avem la daco-geţi aceleaşi nume de localităţi, nu avem aceleaşi nume de regi ca la traci (…) Un neam erau deci aceşti geto-daci, alt neam, mai la sud erau tracii, unde sunt Bulgaria şi Turcia de astăzi, şi alţii ilirii, mai la vest unde e Albania şi unde a fost Jugoslavia”(9). Civilizaţia materială a daco-geţilor, afirmă la rândul său istoricul român Read More …
PRIMA ŞTIRE SCRISĂ: HAVILAH, ANAGRAMA VLAHIEI
PRIMA ŞTIRE SCRISĂ: HAVILAH, ANAGRAMA VLAHIEI Potrivit concepţiei istoriografice moderne, istoria începe cu prima ştire scrisă. Tot ce a precedat prima ştire scrisă intră pentru istoriografie în domeniul preistoriei, epocă pe care, de obicei, istoricii o tratează laconic. Prima ştire scrisă cu privire la existenţa unor comunităţi în spaţiul carpato-dunăreano-pontic datează din anul 514 înainte de Iisus Hristos, fiind furnizată de către istoricul grec Herodot, care scria despre expediţia armatelor lui Darius, regele perşilor, în nordul Dunării. Datorită faptului că prima consemnare istorică scrisă datează din anul 514 înainte de Iisus Hristos, printr-o convenţie, istoriografia a stabilit că la acea dată a început istoria strămoşilor românilor; foarte rar şi cu mare precauţie istoriografia prezintă informaţii cu privire la ceea ce s-a petrecut anterior. Şi totuşi, poate în mod paradoxal şi destul de puţin verosimil pentru opinia deja înceăţenită în epoca modernă, se poate afirma încă de la început că ceea ce s-a petrecut anterior primei ştiri scrise are o importanţă decisivă pentru înţelegerea istoriei ulterioare şi chiar actuale a poporului român. Evident, istoria locuitorilor din spaţiul carpato-dunăreano-pontic a început cu mult timp înaintea apariţiei primei ştiri scrise, iar acest aspect este confirmat de majoritatea vestigiilor arheologice descoperite până în Read More …
FLUVIUL SUBTERAN CE CURGE PE SUB MAREA NEAGRĂ
FLUVIUL SUBTERAN CE CURGE PE SUB MAREA NEAGRĂ Deşi în ziua de astăzi nu există nici un fel de informaţii precise cu privire la configuraţia geografică şi, în special, hidrografică din acea perioadă, o serie de indicii de natură ştiinţifică permit totuşi o analiză de ansamblu a acestui aspect. Mai mult decât atât: dacă informaţiile de natură ştiinţifică sunt corelate cu informaţiile furnizate de sursele antice, în special cu cele furnizate de Vechiul Testament, atunci analiza devine mult mai coerentă. Astfel, atât din punct de vedere al Vechiului Testament, cât şi din punct de vedere ştiinţific, există doar trei posibilităţi cu privire la acest aspect: după potop, cele patru braţe ale râului (care avea probabil dimensiunea unui fluviu) fie au dispărut de pe suprafaţa pământului, fie şi-au modificat configuraţia, fie au fost translatate în subteran de forţa reziduală generată de dezlănţuirea stihiilor naturii la potop. Dintre cele trei posibilităţi, a doua şi a treia au cele mai multe şanse de a fi adevărate atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punctul de vedere al Vechiului Testament, astfel că identificarea, de către autorii antici şi moderni, a celor patru braţe ale fluviului unic ce izvora din Eden cu fluviile Read More …
DUNĂREA, ISTRUL SAU FISONUL
DUNĂREA, ISTRUL SAU FISONUL Pentru a desemna Dunărea (denumire care a început să fie folosită după epoca lui Iulius Caesar), autohtonii din arealul carpato-danubiano-pontic au folosit două denumiri: Donaris pentru segmentul de până la Porţile de fier şi Istros pentru segmentul de la Porţile de fier până la vărsarea în mare. Grecii vechi denumeau zona Dunării de la Cazane prin expresia Coloanele lui Achiles, datorită stâncilor ce ieşeau ameninţătoare din apă; de asemenea, denumeau zona din dreptul Porţior de fier prin formularea Fântâna lui Achiles, iar segementul cuprins între Porţile de fier şi Marea Neagră prin expresia Okeanos Potamos, adică Oceanul fluviu. În ziua de astăzi, se ştie, fiind o evidență științifică, că Dunărea izvorăşte la suprafaţa pământului sub vârful Kendel situat la 1241 metri altitudine, în Munţii Pădurea Neagră din Germania, sub forma a două râuleţe denumite Brigach şi Breg. Totuşi, s-ar putea ca evidenţele să înşele uneori. Cercetări recente au evidențiat faptul că Dunărea nu izvorăște decât în mod aparent din Munţii Pădurea Neagră. Dunărea doar se manifestă la suprafaţa pământului în Munţii Pădurea Neagră, dar adevăratul izvor subteran este situat în altă parte. Mai mulţi cercetători germani şi austrieci bănuiesc, nu fără temei, că Dunărea nu are Read More …
OECUMENA DACIEI PRIMORDIALE
OECUMENA DACIEI PRIMORDIALE Istoriografia consemnează că între secolele al cincelea dinainte de Iisus Hristos şi sfârşitul primului secol de dinaintea erei creştine, strămoşii poporului român – daco-carpo-geţii – stăpâneau deja un spaţiu foarte vast; acest spaţiu poate fi definit prin termenul de „oecumenă arhetipală”. Cercetarea istoriografică a reliefat faptul că oecumena primordială – spaţiul vital sau habitatul-matcă – ocupată de strămoşii poporului român era delimitată, în mare, de reperele geografice deja enunţate: Munţii Balcani la sud (unii autori vorbesc despre ţărmurile Mării Egee), Nistrul (unii autori vorbesc despre linia Niprului sau chiar a Donului) şi Pontul Euxin (Marea Neagră) la est şi sud-est, râul Tisa şi versanţii Carpaţilor nordici (din Bucovina, teritoriul Ucrainei de astăzi, şi Polonia) la nord, câmpia Panoniei şi Dunărea mijlocie la vest şi teritoriul actual al Serbiei, Muntenegrului şi Bosniei la sud-vest (unii autori vorbesc despre malurile Mării Adriatice). Acest spaţiu a fluctuat, de-a lungul acestor secole, în funcţie de diferite conjuncturi politice. Oecumena arhetipală ocupată strămoşii poporului român a cunoscut cea mai mare expansiune pe timpul regelui Burebista, care a domnit cu aproximaţie între anii 85 şi 44 înainte de Iisus Hristos. După asasinarea regelui Burebista, datorită expansiunii în creştere a Imperiului roman, Read More …
BEDUINII GEBALIEH, ORIGINARI DIN ŢARA „LAH” (VLAHIA)
BEDUINII GEBALIEH, ORIGINARI DIN ŢARA „LAH” (VLAHIA) O dovadă solidă a faptului că termenul arhaic lah se traduce prin „ţară” a fost descoperită recent în peninsula Sinai, acolo unde împăratul bizantin Iustinian (care a condus Imperiul roman de răsărit între anii 527 şi 565) a trimis în răstimpul domniei sale un grup de ostaşi originari de la nordul Dunării, din Valahia, pentru a apăra drumurile ce duceau de la ţărmurile Golfulului Persic până în Peninsula Sinai. De-a lungul domniei sale, Iustinian a construit nu mai puţin de 90 de biserici, printre care Hagia Sophia din Constantinopole şi Mănăstirea Rugului Aprins de la poalele Muntelui Sinai – denumită ulterior Sfânta Ecaterina. Având origini daco-geto-trace, fiind de altfel născut în localitatea Tauresium din Iliria, lângă actualul oraş Skopje din Macedonia, situat la sudul Dunării, împăratul Iustinian a purtat numeroase războaie în Persia, Africa și Italia, el fiind cel care a eliberat Roma de sub dominaţia ostrogoţilor. Fiind considerat ultimul mare împărart roman, Iustinian s-a bazat în demersurile sale militare, administrative şi politice pe sprijinul ostaşilor din Peninsula Balcanică, în special pe sprijinul etnicilor traci, geţi şi daci, care locuiau între Munţii Balcani şi Munţii Carpaţi, astfel că nu trebuie să fie considerată o Read More …
AVII, CEI MAI DREPŢI DINTRE OAMENI
AVII, CEI MAI DREPŢI DINTRE OAMENI Denumirea avi – folosită implicit de Moise în cadrul cuvântului compus Havilah, cât şi explicit de Homer în Iliada – desemnează atât o populaţie, cât şi un calificativ. Mai corect spus, desemnează un nume acordat unei populaţii prin reliefarea unei însuşiri – un calificativ care a devenit nume şi apoi renume.În textul Iliadei, cel care a făcut propriu-zis referirea la locuitorii denumiţi avi a fost de fapt Zeus, zeul suprem al grecilor, dar nu se poate şti cu exactitate dacă Homer i-a atribuit lui Zeus aceste afirmaţii sau dacă Zeus a grăit prin gura lui Homer. Despre viaţa poetului grec Homer nu se cunosc prea multe amănunte; nici măcar perioada în care a trăit nu se cunoaşte cu exactitate. Unii autori afirmă că existenţa sa s-a desfăşurat între secolul al IX-lea şi al VIII-lea înainte de Iisus Hristos. Herodot însă, destul de bine informat, consideră că Homer a trăit cam cu 400 de ani înaintea epocii sale, adică în jurul anului 850 înainte de Iisus Hristos, ceea ce întăreşte convingerea istoricilor moderni că oraşul său natal a fost Smyrna, întemeiat de ionieni cam în acea perioadă. De altfel, este posibil ca numele Homer, în Read More …
MODELUL GEOLOGIC „CATASTROFIC”
MODELUL GEOLOGIC „CATASTROFIC” Diluviul planetar denumit potop este suficient de bine argumentat din punct de vedere geologic şi arheologic, astfel că trebuie luat în considerare cu cea mai mare seriozitate. Noile cercetări şi analize în domeniul geologiei şi paleontologiei confirmă faptul că potopul s-a produs într-o perioadă relativ recentă a istoriei umanităţii, lăsând urme vizibile în straturile pământului. Una dintre concepţiile apărute în ultimul sfert de veac în domeniul paleontologiei şi arheologiei şi cunoscută sub numele de catastrofism afirmă că globul tererstru s-a modificat foarte rapid, nu în milioane şi milioane de ani precum afirmă concepţia geologică clasică. Printre aceste modificări produse rapid trebuie menţionate deriva continentelor, schimbarea polilor magnetici ai Terrei şi orogeneza. Concepţia catastrofistă a fost promovată la finele secolului XX de un grup de savanţi de la principalelele universităţi americane, reunit într-un grup de studii multi-disciplinare denumit Intelligent design, condus de savantul Henry M. Morris. Ulterior, un număr de aproximativ 700 de savanţi şi profesori universitari din cele mai prestigioase universităţi americane s-au alăturat grupului, ceea ce a dus la fondarea unui prestigios institut denumit “Institute for Creation Research”. Savantul Henry M. Morris, care până la sfârşitul vieţii sale a fost unul dintre promotorii cei mai activi Read More …
POTOP DUPĂ POTOP
POTOP DUPĂ POTOP Chiar şi după ce apa potopului s-a retras în adâncuri, multe zone de pe suprafaţa pământului au rămas inundate. După potop, configuraţia geografică a globului terestru, dispunerea continentelor şi configuraţia oceanului planetar erau relativ asemănătoare cu cele de astăzi. Totuşi, în prima perioadă de după retragerea apelor în adâncuri, configuraţia geografică a Europei era destul de diferită de cea actuală. După cum indică cercetări geologice de dată recentă, în partea centrală şi estică a continentului european existau trei mări interioare destul de întinse : Marea Panonică, Marea Getică (Carpatică) şi Marea Neagră. Prima mare interioară era situată pe teritoriul unde astăzi se află Câmpia Panonică (mare parte din teritoriul Austriei şi Ungariei); unii savanţi au denumit această întindere de ape Marea Panonică; alţi analişti au preferat denumirea Lacul Panonic, considerând că întinderea de ape avea dimensiuni prea mici pentru a fi denumită mare. A doua mare interioară se afla pe teritoriul actual al României, mai exact spus în zona sudică. Pe axa vest-est, întinderea de ape începea în zona Cazanelor-Porţile de Fier şi se termina aproape de Balta Brăilei, iar pe axa sud-nord întinderea de ape începea aproape de actuala matcă a Dunării şi se termina aproape de Read More …
CASTRONUL LUI NOE
CASTRONUL LUI NOE Până acum vreo treizeci-patruzeci de ani era greu de dovedit din punct de vedere ştiinţific că au existat Marea Panonică şi Marea Carpatică, după cum era greu de dovedit că la un moment dat s-a produs un diluviu zonal. Situaţia s-a modificat în ultimii ani graţie unor echipe de cercetători care au studiat amănunţit cu aparatură performantă fundul Mării Negre. Debutul cercetărilor s-a produs în anul 1985, când o expediţie bulgaro-rusă a investigat fundul Mării Negre, descoperind un vas din nisip şi argilă, perfect rotund, cu o vechime estimată la peste 8000 de ani, pe care cercetătorii l-au botezat „castronul lui Noe”. Rezultatele cercetărilor au fost publicate ulterior în analele institutelor de cercetări marine de la Constanţa, Varna şi Sevastopol. A doua cercetare detaliată a fost realizată în perioada 1997-2001, de către hidrologul William Ryan şi geologul Walter Pitman, amândoi profesori la Universitatea Columbia (SUA). Beneficiind de aparatură sofisticată, echipa de oceanografi americani a confirmat faptul că într-un trecut deloc îndepărtat, Marea Neagră a fost o mare interioară, de apă dulce, fără legătură cu Marea Mediterană. Între Marea Neagră şi Marea Mediterană, afirmă autorii citaţi, exista un istm; diferenţa de nivel între cele două mări era de Read More …
AL DOILEA POTOP
AL DOILEA POTOP Înaintea celui de-al doilea diluviu, partea de sud a României actuale, mai cu seamă porţiunea cuprinsă, pe axa vest-est, între Porţile de Fier şi Balta Brăilei şi, pe axa sud-nord, între Dunăre şi Munţii Carpaţi, era acoperită de ape – adică de ceea ce savanţii de astăzi denumesc Marea Getică. Deloc întâmplător, geografii greci ai antichităţii considerau că acolo începe Oceanul ce înconjoară pământul – “Okeanos Potamos”. După toate probabilităţile, Munţii Carpaţi se ridicau direct din Marea Getică. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre munţii din Dobrogea. Atât zona Munţilor Carpaţi (Occidentali, Meridionali şi Orientali până în Ucraina transcarpatică de astăzi), cât şi zona Dobrogei formau pentru călătorii străini – mai ales pentru cei greci – o terra incognita aproape inaccesibilă, ale cărei vârfuri muntoase păreau să atingă cerul. Vechii greci au mai denumit regiunea de la nordul Dunării prin termenul “hiperboreea”; stricto sensu, prin “hiperboreea” era desemnat ţinutul unde suflă vântul îngheţat de nord trimis de zeul Boreas. De altfel, puţini navigatori greci din antichitate au ajuns în peregrinările lor în aceste locuri, iar rapoartele pe care le-au prezentat în epocă erau aproape neverosimile. Se pare că unul dintre căşători a fost argonautul Iason, cel Read More …
PUTERNICE CUTREMURE ŞI INUNDAŢII, ÎNTR-O SINGURĂ ZI
PUTERNICE CUTREMURE ŞI INUNDAŢII, ÎNTR-O SINGURĂ ZI De-a lungul secolelor au circulat, într-o formă sau alta, numeroase menţiuni punctuale, adesea fragmentare, referitoare la configuraţia geografică a Europei înainte de cel de-al doilea potop. Astfel, misticul austriac Jakob Lorber afirma în cartea Casa Domnului, scrisă în anul 1864, că înainte de “marele potop”, pe teritoriul Europei “existau două mări interioare principale. Cea din nord ocupa marele bazin care pornea din actuala Mare Neagră şi străbătea întreaga Rusie europeană şi ţările baltice, iar în partea opusă câmpiile actualei Turcii europene, până la aşa-numita Poartă de fier. În timpul marilor furtuni, această mare ridica valuri la fel de înalte ca şi munţii, care au croit trecătorile strâmte care conduc către Belgrad şi Semlin. Aceasta a fost marea interioară din nord. A doua mare interioară, care nu avea nici o legătură cu prima şi care mai există şi astăzi sub numele de Mediterana, nu avea nici ea comunicare cu vreun ocean.” În analiza textului trebuie ţinut cont de faptul că Jakob Lorber a scris cartea din care este extras citatul în anul 1864, iar cunoştinţele sale erau cele ale epocii; trebuie înţeles implicit faptul că prin “Rusia europeană” autorul a desemnat zona septentrională a Read More …
TATA NOE CEL BĂTRÂN, FOST-A FOST PUI DE ROMÂN
TATA NOE CEL BĂTRÂN, FOST-A FOST PUI DE ROMÂN Vechile basme, legende şi mituri ale poporului român susţin la unison că pe teritoriul României de astăzi a început creaţia şi, implicit, că a existat primul loc solid de pe suprafaţa pământului – denumit metaforic “locul dintâi”. Fiind, de asemenea, situat în vecinătatea locaţiei Edenului (locul de origine al fluviului unic ce s-a ramificat apoi în patru braţe), legendele şi miturile poporului român mai afirmă că în arealul circumscris de Munţii Carpaţi şi în Dobrogea s-au desfăşurat multe evenimente memorabile ale istoriei antediluviene menţionate în Vechiul Testament. Legendele şi miturile poporului român susţin că în arealul carpato-danubiano-pontic au locuit Adam şi Eva, precum şi patriarhii, de la Enoh la Noe. O veche legendă cosmogonică autohtonă afirma că, la început, creatorul lumii, desemnat în legende prin termenul Fărtache (Fârtatul), a creat în mijlocul apelor primordiale un prim loc solid unde să se odihnească. Dar în acea perioadă de început a cosmosului, Fărtache nu era singur. Alături de el, mai exista un personaj pe care legendele populare l-au numit Nifărtache (Nefârtatul). Una din variantele legendei, culeasă la finele secolului al XIX-lea de Elena Niculiţă Voronca afirmă că, pentru a crea lumea, Fârtache l-a Read More …
PEŞTERA COMORILOR
PEŞTERA COMORILOR Multe dintre informaţiile prezentate în legendele şi miturile poporului român se regăsesc în “Cartea lui Adam şi Eva”, una dintre scrierile cele mai reprezentative ale antichităţii, apărută în al doilea secol al erei creştine, despre care tradiţia afirmă că a fost scrisă sau povestită de Noe, imediat după potop, pentru ca urmaşii săi să nu uite trecutul. “Cartea lui Adam şi Eva” afirmă că imediat după izgonirea din Eden, Adam şi Eva s-au refugiat într-o peşteră denumită “Peştera Comorilor”, care era situată pe un munte foarte înalt, relativ aproape de locaţia Edenului din care fuseseră izgoniţi. “În ziua a treia – stă scris în “Cartea lui Adam şi Eva” -, Dumnezeu a sădit grădina la răsăritul pământului, la hotarul lumii dinspre răsărit, dincolo de care, spre răsăritul soarelui, nu se găseşte nimic în afară de apă, care înconjoară toată lumea şi ajunge până la marginile cerului. Şi la miazănoapte (de grădină) este o mare (întindere) de apă, limpede şi curată la gust, cum nu este nimic altceva; aşa încât prin limpezimea ei se poate vedea în adâncurile pământului. Dar când Dumnezeu l-a alungat din grădină l-a pus pe tatăl nostru Adam să locuiască în marginea de apus a Read More …
NEOLITICUL ROMÂNESC
NEOLITICUL ROMÂNESC Pe teritoriul României, perioada de dispariţie treptată a glaciaţiunii Wurm a coincis cu începutul neoliticului. Perioda neolitică s-a desfăşurat în arealul carpato-danubiano-pontic între mijlocul mileniul al şaptelea şi a doua juumătate a mileniul al treilea. Săpăturile arheologice indică faptul că la începutul mileniului al şaptelea înainte de Iisus Hristos, pe teritoriul României au apărut primele aşezări stabile, concomitent cu coagularea progresivă a populaţiei în ginţi constituite după principii matriliniare. Neoliticul românesc a început cu cultura Criş. Cele mai importante locaţii unde au fost descoperite vestigii ale culturii Criş pe teritoriul României sunt cele de la Glăvăneştii Vechi (comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi), unde au apărut prima dată dovezile extinderii acestei culturi, Perieni (lângă Bârlad), Valea Lupului (Iaşi). În Transilvania s-au descoperit vestigii la Leţ, comuna Boroşneu Mare, la Bedehaza – Sf. Gheorghe, Cosmeni (lângă Sf. Gheorghe), Cipău (lângă Luduş), iar în Oltenia la Verbiţa (lângă Pleniţa). Ulterior, cultura Criş s-a răspândit pe o arie foarte mare în sud-estul Europei, acoperind întreaga Peninsula Balcanică, din Bulgaria, unde este denumită Kremikovci, după o localitate din apropierea oraşului Sofia unde s-au descoperit vestigii, până în Serbia unde este denumită Starcevo, după o localitate aflată pe stânga Dunării, nu departe de Read More …
EPOCA MEGALITICĂ
EPOCA MEGALITICĂ Modalităţile de acţiune asupra materiei, determinate de tehnologiile specifice acelei perioade, au declanşat o importantă activitate psiho-mentală şi, mai ales, spirituală. Cea mai importantă constantă a comportamentului oamenilor din cea mai îndepărtată antichitate a fost modul de înmormântare al defuncţilor. Încă de la începutul istoriei oamenilor pe pământ, defuncţii au fost înmormântaţi cu capul orientat spre răsărit, fiind pictaţi cu ocru roşu, semn al renaşterii; alături de ei erau aşezate obiecte ce le-au aparţinut în răstimpul existenţei trupeşti. Cercetarea modului în care oamenii îşi îngropau morţii reliefează o atitudine foarte clar formulată conceptual cu privire la destinul post-mortem – aceea că oamenii supravieţuiesc morţii. Această atitudine conceptuală, transformată ulterior într-un zeitgeist al epocii, a fost formulată de o categorie de persoane care pot fi desemnate prin termenul de maximă generalitate de specialişti ai conectării la aspectele transcedentale ale lumii – la „lumea de dincolo” sau la „cer”. Specialiştii conectării la aspectele transcedentale au apărut în urma unei noi diviziuni a muncii. Noua diviziune a muncii, deocamdată nerecunoscută ca atare de cercetarea istoriografică, a fost cea între oamenii obişnuiţi şi cei care au avut acces la aspectele nevăzute ale cosmosului – specialiştii conectării. Această diviziune importantă a muncii – Read More …
CEA MAI ÎNDELUNGATĂ REVOLUŢIE
CEA MAI ÎNDELUNGATĂ REVOLUŢIE După cronologia acceptată de istoriografie, răspândirea agriculturii s-a produs cel mai probabil la sfârşitul glaciaţiunii Wurm, care a provocat schimbări climaterice masive, ce au determinat, la rândul lor, modificări ale florei şi faunei. De altfel, nu este prea greu de dedus că glaciaţiunea Wurm a fost un efect direct al celui de-al doilea diluviu, fiind un fenomen absolut normal. După cel de-al doilea diluviu a urmat, cel puţin în emisfera nordică, o perioadă relativ lungă de timp, în care ocupaţiile predilecte ale supravieţuitorilor au fost vânătoarea şi culesul. Oricât de avansate au fost civilizaţiile ce înfloriseră înaintea celui de-al doilea diluviu, supravieţuitorii a trebuit să o ia de la început în ceea ce priveşte confecţionarea unei îmbrăcăminţi adecvate, construcţia locuinţelor, organizarea unor aşezări sedentare, precum şi reinventarea meşteşugurilor. Tot astfel s-au produs evenimentele imediat după potopul din vremea lui Noe; la fel se vor desfăşura şi în condiţiile în care, în viitor, oamenii nu vor avea grijă de propria lor planetă şi se va produce un cataclism similar: supravieţuitorii o vor lua de la capăt. Trecerea de la vânătoare ca unică ocupaţie, care a generat mentalitatea de prădător, la cea sedentară de cultivator şi de producător Read More …
CÂNTECUL HARPISTULUI
CÂNTECUL HARPISTULUI (poem gravat în piatră în mormântul faraonului Antef care a domnit către sfârşitul Imperiului de Mijloc în dinastia a Xl-a (2160 — 2000 înainte de Iisus Hristos) „Trupuri de oameni pleacă şi trec, iar altele rămân, Din vremea strămoşilor care au trăit mai înainte, Regii divini care au fost pe vremuri se odihnesc în piramidele lor, Şi la fel oamenii de neam mare şi slăviţi, Înmormîntaţi în piramidele lor. Trupuri de oameni trec şi merg departe din vremurile zeului Şi o altă generaţie vine în locul lor. Zeul Ra străluceşte în zorii dimineţii Şi zeul Aton coboară în Manun. Bărbaţii zămislesc, femeile dau naştere. Şi fiecare nas omenesc răsuflă văzduhul. Ziua mijeşte şi copiii (oamenilor) merg fiecare la locurile lor”. Herodot: „Egiptenii, trăind sub un altfel de cer şi alături de un fluviu atît de osebit de celelalte, şi-au statornicit şi obiceiuri şi legi care în multe privinţe se bat cap în cap cu cele ale altor neamuri. La ei, femeile merg la târg şi desfac marfa, în timp ce bărbaţii, stând acasă, ţes… Bărbaţii poartă poverile pe cap, femeile pe umeri”
LEGENDA ARIEŞULUI ŞI A TÂRGULUI DE FETE DE PE MUNTELE GĂINĂ
LEGENDA ARIEŞULUI ŞI A TÂRGULUI DE FETE DE PE MUNTELE GĂINĂ Nori negri treceau sălbateci deasupra vârfurilor muntelui Găina, pe alocurea acoperit de arbori înverziţi ce se profilau pe cer ca nişte străjeri neclintiţi. O! De mult… tare de mult, pe vârful Găina, zidit pe patru mari stâlpi de aur, se ridica un palat mare, locaş de negrăit farmec al unei zâne frumoase, cu ochi albaştri ca cerul, cu părul mare lăsat pe spate, în care adesea şăgalnicul vînt se juca, iar razele bătrînului soare se întreceau în strălucire cu frumuseţea acestei zâne. Şi era zâna de o bunătate îngerească. Şi-şi iubea chinuitul ei popor, ce muncea din greu la poalele, în jurul şi-n-lăuntrul muntelui. Poporul o iubea negrăit de mult. Ce săbătoare mare era când zâna cobora în mijlocul oamenilor săi, mîngîind pe bolnavi, dînd daruri celor nevoiaşi, ascultînd durerea celor cu ochii în lacrimi, durerea celor sbuciumaţi sufleteşte şi cu zîmbetul ei îngeresc, cu mâna ei mică şi albă, fără podoabe lumeşti, dar cu daruri dumnezeieşti, împărţea în juru-i mulţumiri şi pe alocurea fericire. Şi nu era colţ al pămîntului să nu fi aflat de zâna bună şi frumoasă. Nenumăraţi feciori de împăraţi voiau să o ia tovarăşa Read More …
LEGENDA ARICIULUI
LEGENDA ARICIULUI „Ai grijă să nu mă strivești după căderea nopții, piciorușele mele nu îmi permit sa fug repede din calea mașinii . Dacă mă vezi în gradină pune-mi te rog crochete de pisică și apă să beau, doar apă, niciodată lapte. Nu pune insecticide și când treci cu mașina de tuns iarba verifică cu atenție colțurile și pe lângă arbuști să nu mă rănești.… (nota 1) … // … Potrivit mitologiei româneşti, ariciul a participat la actul creaţiei lumii, fiind „sfetnicul” lui Dumnezeu. Astfel ariciul a participat la „încăputarea pămîntului sub cer, ridicarea cerului deasupra pămîntului, ridicarea şi împărţirea apelor pe pămînt”, crearea munţilor, dealurilor, movilelor, văilor şi cîmpiilor. În Mitologia Poporului Român, marele etnolog Tudor Pamfile (1883 – 1921) trece în revistă şase legende mitice despre rolul ariciului în urzirea cerului şi a pămîntului, dintre care ne oprim la aceea care pare arhetipică : „voind [Fărtatul] să facă pămîntul, a început întîi să-l urzească pe sub cer, ca să fie de-o potrivă de mari amîndouă. Pentru asta şi-a luat ajutor pe arici. Dîndu-i un ghem de aţă, l-a trimis să-l depene sau să-l desfăşoare pe sub poalele cerului; ariciul însă socotind în mintea lui că mai bine ar Read More …
MAPPAE MUNDI – HARTA LUI PIRI REIS
MAPPAE MUNDI – HARTA LUI PIRI REIS Mappae mundi – harta lui Piri Reis (anul islamic 919 AH, echivalentul anului 1513 după Hristos) În anul 1929, un grup de istorici descopera, intamplator, in Palatul Topkapi, din Istanbul, o bucata de piele de gazela, care parea sa reprezinte o harta. Peticul ilustra coasta de vest a Africii, coasta estica a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, iar printre insemnarile facute, pe ea statea imprimat, in limba araba: “Aceasta harta a fost scrisa de Piri Ibn Haji Mehmet, nepotul lui Kemal Reis, din Gallipoli, in luna lui muhharem din anul 919”. Data corespundea perioadei 9 martie – 7 aprilie 1513. Era aceeasi harta pe care amiralul turc o realizase cu mai bine de 400 de ani in urma. Harta lui Piri Reis este o hartă a lumii pre-moderne, elaborată în 1513 (anul islamic 919 AH este echivalentul anului 1513 după Hristos) pentru serviciul militar de informații al Imperiului otoman. Harta a fost prezentată sultanului Selim I în 1517. Jumătatea din hartă care s-a păstrat prezintă coastele de vest ale Europei și Africii de Nord, dar și coasta Braziliei, cu o exactitate rezonabilă. Mai multe insule din Oceanul Atlantic, inclusiv Insulele Read More …
EXEMPAEOS – ANAMNESIS
EXEMPAEOS ANAMNESIS Este uimitor la prima vedere că unul din marii înţelepţi ai antichităţii, filosoful grec Platon, refuza la vremea sa rolul scrisului de motor principal al dezvoltării civilizaţiei omeneşti, considerând tototdată că scrisul este o piedică în calea “adevăratei cunoaşteri”. Este memorabil în acest sens răspunsul pe care Platon, în dialogul Banchetul, l-a pus pe seama zeului Theut (Thoth al egiptenilor, Hermes la greci), care, dialogând cu regele Egiptului, Thamous, spunea următoarele: „Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, dat fiind că oamenii, punându-şi credinţa în scris, nu-şi mai aduc aminte dinăuntru (gr: anamimneskomenous) şi prin puterea lor, ci dinafară cu ajutorul unor întipăriri străine. Leacul pe care tu l-ai dat nu e pentru memorie (gr: mneme), ci doar pentru aducere aminte (gr: hypomnesis)”. Astfel, pentru Platon anamnesis se referă la o reamintire interioară, lăuntrică, iar hypomnesis se referă la utilizarea unui instrumentr exterior, scrisul. Hypomnesis desemna şi acţiunea de a acumula, de a obţine hypomnemata, adică înregistrări, memorii, liste, notiţe, inventare. Hypomnemata este un termen grecesc, folosit în antichitate, pentru a desemna o serie de procese verbale scriptice cu caracter administrativ, un fel de registre de casă sau de credit ale Read More …
EXEMPAEOS – APARIŢIA SCRISULUI ŞI PRINCIPIUL LISTEI
EXEMPAEOS APARIŢIA SCRISULUI ŞI PRINCIPIUL LISTEI Faptul că scrisul a apărut datorită unor necesităţi destul de prozaice – adică pentru clasificarea realităţii – poate fi demonstrat şi prin analizarea termenilor care se foloseau în antichitate. Cuvântul grecesc pentru carte, “biblos”, se referă la aspectul material şi mai puţin la aspectul spiritual al cărţii. Numele biblos, de unde a provenit de fapt cuvântul Biblie, arată numai că sulul de papirus pe care se scria cândva se aducea din oraşul fenician Byblos. Echivalentul ebraic al cuvântului grecesc bibos este sepher. La rândul său, cuvântul sepher, care provine de la rădăcina S P R, are sensul de a număra, de a enumera, iar sopher (participiul prezent activ substantivizat) are sensul de contabil, socotitor sau administrator, cuvânt tradus destul de inexact în versiunile moderne ale Septuagintei sau ale Vulgatei, prin termenul de scrirb sau scriitor. Sensul cuvântului carte este identic în greacă şi în ebraică: sepher sau biblos înseamnă la origine listă, iar principiul narativ al expozeului este structurat după modul de alcătuire al unui proces verbal. Sensul cuvântului carte şi ce însemna acest termen în vechime este dezvăluit în Vechiul Testament, chiar în Facerea, cap 5;1, atunci când se afirmă „aceasta este cartea Read More …
EXEMPAEOS – BAB ILU – POARTA ZEILOR
EXEMPAEOS BAB ILU – POARTA ZEILOR De-a lungul a aproape patru mii de ani, în arealul mesopotamian s-a format o uriaşă sinteză etnică, culturală şi religioasă ce a culminat cu construirea Babilonlui. Sinteza etnică s-a produs prin aportul a patru populaţiii diferite. Prima populaţie ce a locuit Ţara dintre cele două fluvii a fost forma tă din sumerieni, o populaţie nesmitică, cu aspect mediteraneean, sedentară, care a creat o civilizaţie de mare complexitate şi rafinament. Sumerienii, care au fost menţionaţi în Vechiul Testament prin numele Sinar, au creat primele oraşe, precum Uruk, Ur şi Lagaş, au revoluţionat tehnologia, au folosit pe scară largă scrierea cuneiformă, au realizat primele construcţii monumentale – ziguratele. Apogeul civilizaţiei sumeriene s-a produs în perioada 3200-2300 înainte de Iisus Hristos. Ulterior, sumerienii au fost cuceriţi de trei mari valuri de triburi semitice: akkadienii, babilonienii (amoriţi) şi asirienii, realizându-se astfel sinteza etnică, culturală şi religioasă menţionată, iar Babilonul a devenit cel mai mare oraş al antichităţii. În perioada sa de glorie, Babilonul, aşa cum menţiona Herodot, era înconjurat de două rânduri de fortificaţii străjuite de turnuri de apărare, iar intrarea în cetate se realiza prin opt porţi monumentale, cea mai importantă fiind poarta zeiţei Ishtar. De la Read More …
LEGENDA LACULUI CRAIOVIŢA
LEGENDA LACULUI CRAIOVIŢA 1 – Legenda Era odată de mult, foarte de mult, un oraş aşezat în locul unde se află astăzi lacul tăcut, un oraş mare, cu case înalte, o veche fortăreaţă, ale cărei înalte turnuri erau scăldate de râul Jiului… Un popor fericit locuia această cetate; un voievod puternic o guverna, prăvăliile mahalalelor de neguţători erau pline de tot ce-şi poate cineva închipui mai frumos, poporul era totdeauna sătul, şi boierii nu se strîngeau la divan fără procese. Bunul voievod avea o fată, despre care se spuneau minuni de frumuseţe, deşi n-o văzuse nimeni, afară de tata-său şi de doica care o servea. Când s-a născut, părinţii ei au uitat să facă ospăţ pentru ursitoare, şi, ca să-i pedepsească pentru aceasta ofensă, cele trei surori legară soarta prinţesei cu a oraşului, declarînd că îndată ce aceasta ar trece pragul camerei unde s-a născut, Craioviţa şi locuitorii sai vor dispărea. Aşa că, sărmana domniţă ajunsă fată mare, murea de urât, torcând lână între patru pereţi. Într-o zi, un tânăr împărat, aliat al voievodului, ceru în căsătorie pe frumoasa prinţesă. Era în aprilie; păsări cu gâtul roşu ciripeau în tufişuri şi mici violete surâdeau la umbra boschetelor verzi; soarele Read More …
COIFUL DE ARGINT AURIT DE LA PERETU
COIFUL DE ARGINT AURIT DE LA PERETU FRĂŢIA REGILOR GETO-DACI LEGENDA FRĂŢIEI REGILOR GETO-DACI SPUNE CĂ, LA ÎNCEPUTURILE ISTORIEI, REGII GETO-DACI DESPRE CARE HOMER A SCRIS CA ERAU STĂPÂNITORII LÂNII DE AUR, ERAU UNIŢI ÎNTRE EI PRINTR-UN JURĂMÂNT TAINIC. LEGENDA MAI SPUNE CĂ , PE TERITORIUL ROMÂNIEI, TRIBURILE GETO-DACICE ERAU UNITE CU MULT TIMP ÎNAINTE DE BUREBISTA. CEI ALEŞI ERAU INIŢIAŢI ÎN ” TAINA JURĂMÂNTULUI”, UN JURĂMÂNT CARE GARANTA TĂCEREA ÎN FAŢA DUŞMANILOR. EI PURTAU COIFURI DE AUR SAU DE ARGINT AURIT CU ÎNSEMNE CARE AVEAU O ANUMITĂ SEMNIFICAŢIE. EI FORMAU FRĂŢIA COIFURILOR. MISTERIOASA MOARTE A ARHEOLOGULUI CARE S-A OCUPAT DE COIFUL DE ARGINT AURIT DESCOPERIT LA PERETU. Un mormânt traco-getic, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit de un ţăran din localitatea Peretu, în urmă cu mai bine de trei decenii. Coiful de argint aurit descoperit la Peretu, asemănător cu cele dgăsite în alte colţuri ale ţării, a lansat în rândul unor istorici ipoteza unei misterioase Frăţii a Regilor Traci, existente pe teritoriul României cu mult înaintea epocii lui Burebista. Tezaurul de la Peretu a fost descoperit întâmplător de un localnic în 1971. Lama tractorului cu care săteanul lucra pe pământul CAP-ului din localitate s-a împiedicat în obiectele Read More …
AMAZING GRACE
AMAZING GRACE Un cintec drag oricui…batrin, tinar, mic, mare…si cu siguranta cunoscut de multi dintre noi. O cintare ce poarta in spate o poveste importanta de-alungul istoriei si cu mare greutate in sufletele noastre, celor care o indragim, celor carora le-am cintat si ascultat versurile cu inima deschisa, simtindu-i importanta chiar si azi, in secolul XXI, adinc in inimile noastre. O cintare cu o traiectorie de 240 de ani care de-alungul vietii sale a reusit sa stringa cu sine povesti, taine, dorinte, sperante, bucurii sau dureri, marturii sau cereri…o cintare pe care trebuie sa o cunosti, la fel ca intreaga ei poveste. Autorul ei este John Newton, nascut in Londra 1725, al carui tata a fost capitan, iar a carui mama, bolnava fiind si constienta de putinul timp ramas pe pamint a avut grija sa-l invete Biblia pe fiul ei. Mama sa a murit cind el avea 7 ani, devenind, asa la o virsta frageda ajutor pe o barca de pescuit cu experiente de-a lungul anilor, periculoase, emotionante, inclusiv dureroase. Mai tirziu s-a inrolat pe o barca de sclavi unde a ajuns capitan, uitind in tot acest timp de Dumnezeul mamei lui si a Bibliei, devenind unul dintre cei mai Read More …
ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA
ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA Într-un articol de semnat de Daniel Guţă se afirmă următoarele: zeci de mii de turişti vizitează anual ruinele metropolei antice întemeiate de Traian, dar mulţi dintre oaspeţii ei ajung aici din greşeală.„Deseori, turiştii vin la Ulpia Traiana Sarmizegetusa crezând că aici se află Sarmizegetusa Regia, iar unii sunt nemulţumiţi când aud că aici nu este aşezarea dacilor din Munţii Orăştiei, pe care voiau să o viziteze”, spune arheologul Gică Băeştean, custode al Muzeului Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Alţi vizitatori se declară de-a dreptul revoltaţi că au greşit destinaţia şi nici nu mai intră în sit, chiar dacă au străbătut sute de kilometri până la el. „Spun că ei au venit să vadă ruinele cetăţii dacice, construită de strămoşii lor, şi că nu vor să audă de romani”, spune un localnic, obişnuit cu lipsa de cunoştinţe şi reacţiile multor turişti. (Fragment dintr-un articol de Daniel Guţă). COMENTARIU 1 – În străvechime, teritoriile considerate sacre erau delimitate şi marcate magic cu un plug. Romulus, întemeietorul Romei, la timpul său, a delimitat pentru prima oară cu un plug perimetrul viitorului oraş; cine pătrundea neinvitat în teritoriul delimitat astfel, era ucis. Primul care a pătruns pe teritoriul pe care-l delimitase Romulus Read More …
PRAGA – CEASUL ASTRONOMIC
PRAGA – CEASUL ASTRONOMIC Conform legendei, acest ceas ar fi fost construit în 1410 de Nicolae de Kadau și renovat în jurul anului 1490 de meșterul Hanus de la Rose (Jan Ruze). Aceeași legendă afirmă că ulterior i s-ar fi scos ochii ceasornicarului Hanus pentru a-l împiedica să mai realizeze vreo capodoperă asemănătoare în vreun alt oraș din Europa. Ceasul se animă în fiecare zi până la ora 21: cei 12 apostoli defilează deasupra cadranului superior ce servește la citirea orei (este un cadran având 24 de ore) și afișează de asemeni poziția Soarelui și a Lunii în timp ce cadranul inferior afișează numele sfântului sărbătorit în ziua respectivă iar în același timp și semnele astrologice. În acel moment Praga depindea de Universitatea din Louvain și acest fapt explică existența unui orologiu asemănător dar fără figurile automate în catedrala din Saint-Omer. Acest ceas a cunoscut mai multe reparații din momentul creării sale în secolul al XV-lea, dintre care una din cele mai importante a avut loc în anul 1948 după ce fusese incendiată de germani în timpul retragerii lor din Praga în 1945, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. A fost din nou reparat în anii 1994 și 2006. Read More …
HIERAPOLIS – PAMUKKALE
HIERAPOLIS – PAMUKKALE Bazinele de travertin din Pamukkale au în total 2 700 de metri lungime și 160 de metri înălțime. Aici există cinci izvoare termale; temperatura apei variază între 35-36 ºC. Se consideră că apa de aici tratează o mare varietate de afecțiuni… Lângă Pamukkale se află ruinele oraşului antic Hierapolis, al cărui nume provine de la Hiera, sotia fondatorului legendar al Pergamului, Telephus, fiul lui Hercule. În limba greaca, „hierapolis” înseamna „orasul sfânt”. Hierapolis a fost fondat de către regele Eumenes al II-lea din Pergam, care a dorit să construiască un oraş mai strălucitor decât Pergamul. Eumenes al II-lea, regele din Pergam a început ridicarea oraşului în jurul anului 190 înainte de Hristos, iar în anul 133 a ajuns în stăpânirea Romei. Evanghelistul Filip, unul din apostoli, a fost ucis pe aceste taramuri, fapt care a transformat zona in loc sacru si de pelerinaje pentru crestini. Mormantul său se afla pe culmea unui deal din nord-estul orasului Hierapolis, in afara zidurilor cetatii. O echipă de arheologi italieni a descoperit la Hierapolis „intrarea în Infern”, o peşteră plină de gaze toxice, despre care oamenii Antichităţii credeau că ar reprezenta intrarea în împărăţia subpământeană a zeului morţii. Cunoscută sub Read More …
EVOCARE – O ANTOLOGIE A LITERATURII DE ANTICIPAŢIE ROMÂNEŞTI – DARNE ŞI CHARIS
EVOCARE O ANTOLOGIE A LITERATURII DE ANTICIPAŢIE ROMÂNEŞTI 1983 ANTOLOGIE ÎNGRIJITĂ DE ALEXANDRU MIRONOV, ION ILIE IOSIF, RADU HONGA GEORGE GĂNESCU – DARNE ŞI CHARIS Darne îmi surise trist. Interviul nu se desfăşurase aşa cum aş fi dorit; era într-adevăr celebritatea cea mai dificilă pe care o întâlnisem. Părul aproape alb; ochii albaştrii cu sclipiri întunecate; bărbia proeminentă, distonând oarecum cu expresia melancolică. Un taciturn greu de scos din izolarea sa. Un om cu seisme interioare dificil de analizat. Creţurile mărunte şi unghiurile feţei îi dădeau un aer care nu promitea bunăvoinţă. Când zîmbea însă… Era instructor şef la un Centru de lansări galactice, Planul galactic D, şi auzisem prea multe povestindu-se despre el pentru a nu mă simţi ispitită să-l întâlnesc. Ştiam că evită publicitatea, dar nu-mi închipuiam să fie atît de inabordabil. Am reuşit să-l prind, totuşi, în pauza unor verificări şi l-am rugat să salveze o proaspătă reporteră. – Să salvez?! Păi, asta-i specialitatea mea!… Şi, pentru că nu dădusem vreun semn că aş pricepe despre ee-i vorba, m-a invitat să iau loc. Am să mă justific, a rostit el c-o ironie detaşată. Am să relatez un caz de salvare… Poate ar fi cazul să merg mai Read More …
FANDOM – STAR WARS
JURNAL DE CINEFIL STAR WARS POVESTEA COMPLETĂ EPISODUL I AMENINȚAREA FANTOMEI Star Wars: The Phantom Menace (1999) Cu mult timp în urmă, într-o galaxie foarte îndepărtată, existau două mari puteri: Republica Galactică și Federația de Comerț. Republica îi are ca aliați pe cavalerii Jedi, vechii păzitorii ai păcii care dețin arme cunoscute ca și săbii laser și pot folosi Forța, energia magică care unește și leagă totul din univers. Federația are ca aliați secreți pe Maestrul Sith Darth Sidious și ucenicul său, Darth Maul, care le conduc fiecare mișcare, din umbră. Federația amenință să cucerească planeta Naboo, astfel că Republica îi trimite pe doi Jedii să negocieze: pe Maestrul Qui-Gon Jinn și ucenicul său, Obi-Wan Kenobi. Însă Viceregele Federației, Nute Gunrai, le întinde o capcană și îi atacă cu soldații fără creier ai Federației, droizii de luptă. Cei doi reușesc să scape, dar Federația invadează cu succes planeta. Pe Naboo, Qui-Gon și Obi-Wan o salvează pe Regina Padme Amidala, cu ajutorul unui gungan naiv pe nume Jar Jar Binks. Ei evadează la bordul navei regale împreună cu un mic droid astromech, pe nume R2-D2, dar nava lor este lovită și sunt nevoiți să aterizeze pe planeta deșert Tatooine. Acolo Qui-Gon Read More …
ICOANA UNICĂ DE LA DENSUŞ
ICOANA UNICĂ DE LA DENSUŞ: DUMNEZEU TATĂL CU IISUS HRISTOS ÎN BRAŢE. IISUS HRISTOS ESTE ÎMBRĂCAT ÎNTR-O IE Actualul edificiu a fost construit cu blocuri de piatră aduse de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa; chiar şi altarul este construit din pietre aduse de la Ulpia Traiana. Perioada construirii ar trebui încadrată între părăsirea Daciei de legiunile romane şi secolul al şaselea. Probabil vechii goţi nu au fost străini de construirea bisericii, dovadă fiind câteva simboluri ale acestora. În jurul anului 1300 biserica era funcţională, dat fiind faptul că aici slujea un preot pe nume Dalc. Pe coloana din stânga din interiorul bisericii se află o pictură uimitoare, realizată între anii 1300-1400, care este cunoscută sub numele „Sfanta Treime De La Densus”, care-l înfatiseaza pe Dumnezeu Tatal (sub forma unui batran cu plete si barba), pe Dumnezeu Fiul (un tanar imbracat cu port popular romanesc) si pe Dumnezeu Sfantul Duh (sub forma unui porumbel). Este singura icoană cu Iisus Hristos îmbrăcat în port popular românesc. Specialiștii în arheologie medievală pledează pentru apartenența construcției la marea familie a edificiilor cneziale românești din secolele XII-XIV, cu indicarea nobililor hațegani Mușana drept ctitori ai lăcașului, care este datat în ultima treime a anilor 1200. Preluând Read More …
IISUS HRISTOS – COROANA DE SPINI
IISUS HRISTOS COROANA DE SPINI Cele mai multe surse documentare atribuie Împărătesei Elena, mama împăratului Constantin al Bizanțului, meritul descoperirii relicvelor sfinte ale lui Iisus Hristos: lemnul crucii de răstignire, coroana de spini, și instrumente ale patimilor: sulița, cuiele folosite, pe care le-a depus la Biserica Sfântului Mormânt, ridicată la Ierusalim, tot din inițiativa sa, în anul 326. În anul 409, Paulin de Nola menţionează coroana de spini printre relicvele bisericii de pe Muntele Sion din Ierusalim. În anul 570, Martirul Antonie o găseşte in aceeaşi biserică din Sion. În 575, Cassiodor, în Comentariul său la Psalmul 75, scrie ca coroana de spini este la Ierusalim. În 870, Călugărul Bernard afirma ca coroana era încă la Ierusalim. Între secolele VII-X, relicvele au început să fie transferate la Constantinopole, la Capela Împăraţilor bizantini, din cauza tâlharilor care atacau tot mai des bisericile din Ierusalim. În 1238, Bizanţul cucerit de cruciaţi era condus de Baudouin de Courtenay, un împărat latin. La un moment dat, acesta a decis să vândă din relicvele luate de la Constantinopole bancherilor veneţieni, pentru a face rost de bani. Louis, Regele Franţei a plătit compensaţii mari veneţienilor pentru a intra in posesia unor relicve, printre care şi coroana Read More …
SF – (DESPRE FANDOM)
SF – (DESPRE FANDOM) Științifico-fantasticul (numit și știință-ficțiune, SF sau science-fiction, este un gen artistic prezent cu precădere în literatură și cinematografie, a cărui temă principală este impactul științei și tehnologiei asupra societății și persoanelor. Genul literar științifico-fantastic mai este cunoscut și sub denumirea de „literatură de anticipație” sau „literatură științifico-fantastică”. Teme Efectul științei imaginate; Efectul imaginat al științei actuale; Efectul științei și al tehnologiei asupra unor societăți imaginate; Efectul tehnologiei imaginate asupra unui individ; etc. Prin urmare, povestea poate descrie o societate extrem de neobișnuită (spre exemplu o civilizație extraterestră sau o societate dintr-o dimensiune paralelă a spațiu-timpului) și reacția lor la o descoperire care (pentru cititor) este binecunoscută, spre exemplu Căderea nopții de Isaac Asimov. O societate neobișnuită este și cazul unei societăți aflate în trecutul foarte îndepărtat, ca în cazul seriei de filme Războiul stelelor, sau în viitorul îndepărtat, ca in cazul seriei Fundației lui Isaac Asimov. Sau, din contră, societatea poate fi obișnuită și umană, dar individul e o persoană neobișnuită (un mutant – telepat, telekinet sau posedând altfel de puteri sau caracteristici considerate nenaturale/supranaturale), care răspunde neobișnuit la evenimente firești. Chiar indivizii și societatea pot fi obișnuiți, dar supuși unor circumstanțe bizare (cum ar fi Read More …
HĂRŢI VECHI – SCUTUL DE LA DURA-EUROPA
HĂRŢI VECHI – SCUTUL DE LA DURA-EUROPA Scutul de la Dura-Europas: scut de lemn îmbrăcat în piele pe care era desenată o hartă a Pontului Euxin, unde apare si Dobrogea. Portulane: Petro Visconti (1318, 1321), Angelino Dulcerto (1 339), Andreas Wasperger (1148) Mapamondul lui Fra-Mauro din anul 1459 indică denumirea de Zagora pentru întreaga Dobroge. Aflat pe zidurile mînăstirii St. Michel de lîngă Veneţia reprezentarea este orientată cu sudul în partea superioară. Dunărea se varsă prin cinci guri, iar din ultimul braţ sudic există o ramificare (reprezentată aici foarte deformat), ce se scurge în două bălţi. Una dintre primele schiţe ale Razelmului. Harta a fost scanată din lucrarea lui Romulus Seişanu, Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Şerpilor. Schiţă Monografică. Studii şi documente Ed. Ziarului Universul, 1928, pg. 23
VENEŢIA
VENEŢIA Veneția este împărțită în șase părți, numite sestiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule si 354 poduri. Piața San Marco poate fi considerată „centrul centrului” orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găsește Bazilica San Marco, Palatul Ducal (Palazzo Ducale) și campanila bazilicii. Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine.Veneția este bogată în biserici (124) de la stilul romanic (biserica San Zaccaria) până la baroc. Simbolul Veneției ca oraș și pe vremuri ca republică este Bazilica Sfântul Marcu (Basilica di San Marco), care a avut ridicat inițial în stil bizantin altarul pentru moaștele Sfântului Marcu Evanghelistul, cât și biserica Palatului Ducal. În anii 976 până în 1094 a fost o biserică după modelul de la Constantinopol. Mai devreme s-a ridicat bazilica pe Torcello, Santa Maria Assunta. Din secolul al VII-lea este biserica San Giacomo di Rialto (Chiesa di San Giacomo di Rialto), care trece drept cea mai veche biserică din centrul Veneției, deși și aici, ca la majoritatea bisericilor, au fost aduse mari modificări arhitecturale. La biserica San Giovanni Battista Decollato (Chiesa di San Zan Degolà) se menține încă materialul original pe o Read More …
MISTERIOSUL DRUM SECRET DIN DOBROGEA – EXAMPAEOS SAU LIBER PATRIS
MISTERIOSUL DRUM SECRET DIN DOBROGEA, DENUMIT ÎN ANTICHITATE EXAMPAEOS SAU LIBER PATRIS A existat într-adevăr un drum pavat cu dale late de piatră şi cu stâlpi megalitici înalţi de câţiva metri ce străbătea delta dunării, dar în orice caz nu a fost construit de piraţi, aşa cum se afirmă în diferite articole din presă. Piraţii nu construiesc drumuri. Nici măcar dacă beau un vapor plin cu sticle de rom. Nici măcar în filme; nici jack sparrow şi piraţii săi din caraibe n-ar construi un drum care să-i conducă pe alţii la comorile lor. Nici cel mai prost pirat n-ar face aşa ceva. În antichitate a existat într-adevăr un drum cu dale de piatră ce pornea din zona adamclisi (adam-hlisa: ţărâna lui adam), dobrogea, străbătea delta dunării şi se îndrepta spre nord. Drumul străbătea actualul teritoriu al Republicii Moldova până în rusia actuală. În antichitate, acest drum era cunoscut sub numele Termini Liber Patris, Exampaeos sau, în traducere, Calea Sacră a Părinţilor-Întemeietori (întemeietori de linii genealogice). Uneori drumul era denumit „Calea Zeilor-Părinţi”. Documente care să ateste existenţa unei Căi sacre în estul României sunt destul de numeroase, atât la cronicarii antichităţii cât şi la cei ai timpurilor moderne. Astfel, poetul Read More …