64 – SCLAVIA SUFLETELOR (3) Totuşi, pentru a desluşi tainele procesului prin care oamenii cumsecade (căldiceii) au ajuns în iad, trebuie reiterat pe scurt procesul auric al morţii. La moarte, toate structurile aurice exterioare – corpul astral, corpul mental etc – sunt resorbite, prin intermediul chakrelor, în suflet, mai precis în corpul sufletului. La scurt timp după aceea, energiile modulate energetico-informaţional din corpul sufletului sunt aspirate în corpul duh, care îşi continuă, în mod autonom, existenţa post-mortem. O perioadă variabilă de timp după acest proces, la nivelul corpului duh rămâne imprimată o imagine remanentă a corpului sufletului – de fapt, a fizionomiei omului din momentul morţii (nu din momentul înmormântării). De exemplu, dacă un om a murit cu hainele sfâşiate şi cu o rană pe frunte, atunci, după moarte, păstrează această imagine, indiferent cu ce veşminte a fost înmormântat sau indiferent de înfrumuseţările cosmetice ce au fost aplicate cadavrului. După cum se poate remarca, este vorba doar despre o imagine, formată dintr-o energie karmică specifică, ce se imprimă în corpul duh, nu despre corpul sufletului propriu-zis, care dispare la scurt timp după moarte. În condiţii normale, această imagine se şterge după o perioadă petrecută de corpul duh în lumea de Read More …
Autor: Cristian Ganescu
CUFĂRUL CU ESEURI – 65
65 – SCLAVIA SUFLETELOR (4) Ceea ce păţesc oamenii obişnuiţi (căldiceii) în adâncurile iadului, ca locuitori ai zonei inferioare – zona a treia – depăşeşte orice imaginaţie. Deveniţi umbre fără identitate, oamenii au senzaţia că s-au născut în momentul în care au pătruns în iad. Oricum, nici nu-şi amintesc că au existat înainte de a pătrunde acolo (la fel cum nu-şi amintesc nici atunci când se nasc în lumea materială). Se văd, dintr-o dată, într-un ţinut dezolant, în mlaştini, în nămol sau în ţinuturi aride, brăzdate de fulgere sau biciuite de ploi foarte violente. Jur împrejur, există doar cioturi de copaci, pământ crăpat, iarbă arsă. Uneori resimt un frig năpraznic, alteori resimt o umezeală pătrunzătoare, care le dă o senzaţie de îngheţ interior. Deasupra se întinde un cer negru, ca un hău imens, care ucide şi ultima fărâmă de speranţă. De fapt, în iad nu există nici un fel de speranţă, pentru că nu există Dumnezeu. În iad există doar opusul caracteristicilor lui Dumnezeu. Dumnezeu este viaţa. Trupul (de natură sufletească, evident) în care se înfăţişează oamenii care ajung în iad este de plâns; au aceleaşi haine în care au murit. Deşi este vorba doar despre imaginea corpului sufletului, care Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 66
66 – SCLAVIA SUFLETELOR (5) Fiinţele luciferice au tot interesul ca oamenii din lumea materială să nu-şi descopere potenţialităţile – puterile dumenzeieşti de Preoţi în devenire ai lui Dumnezeu. Ele vor să profite de puterile potenţiale ale oamenilor, pentru a le folosi în scopuri proprii. Cei mai importanţi oameni care îşi duc existenţa în iad sunt cei care pot fi denumiţi Învăţători. Ei formează o categorie foarte mică de oameni, cam zece la un milion, care prin exercitarea liberului arbitru, aleg să devină educatori ai semenilor lor aflaţi în iad. Învăţătorii sunt oameni evoluaţi, care au ajuns în iad în urma unor evenimente ceva mai speciale. Majoritatea dintre ei au ajuns în iad datorită faptului că, aflaţi în lumea materială, au fost copleşiţi de nedreptăţile unor semeni de-ai lor şi au ales să se răzbune în mod personal. Totuşi, ca amploare, răzbunarea lor a transcens atât nivelul omenesc, cât şi nivelul Fiilor întunericului, în sensul că acţiunile lor distructive nu au fost influenţate de nici o altă fiinţă – nici chiar de fiinţele luciferice. Şi ca putere, răzbunările lor au transcens atât nivelul omenesc, cât şi nivelul Fiilor întunericului. Un om devenit învăţător în iad are ca antecedent karmic o Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 67
67 – REGATUL MORŢILOR VII De-a lungul celui de-al treilea ciclu, oamenii care au devenit victime ale răului şi ale brutalităţii au pătruns în Regatul morţilor vii, care a fost inaugurat de către Abel, primul mort. Denumirea de Regat al morţilor vii nu este defel o metaforă, ci exprimă în mod explicit structura aurică a oamenilor care ajungeau acolo. Un mort este un om căruia i-a murit corpul fizic şi sufletul. Oamenii cărora le murea sufletul – inclusiv cei cărora sufletul le era furat – ajungeau în iad. Fiindu-le furat sufletul, aceşti oameni nu mai aveau „amintirea a toate”. În schimb, oamenii din Regatul morţilor vii păstrau încă „amintirea a toate”, semn că sufletul lor (corpul sufletului) nu a fost furat, imediat după momentul morţii. Morţii erau „vii” în sensul că aveau „amintirea a toate” şi îşi păstrau indentitatea după moarte. Deşi erau lipsiţi de trup material, ei erau vii – erau „morţi vii”. Ca structură aurică, morţii vii erau formaţi din spirit, corpul duh şi corpul sufletului. Ei aveau înfăţişarea unor fantome albicioase. Aveau chipuri idealizate, păstrau veşmintele şi semnalmentele fiziologice din momentul morţii. Dacă aveau răni, acestea păreau cicatrizate, nu deschise precum în cazul oamenilor care ajungeau în Read More …
NEMURITORI ŞI XENOFOBI
ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE NEMURITORI ŞI XENOFOBI Unul dintre efectele directe ale agresiunii neîncetate ale populaţiilor migratoare asupra autohtonilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic l-a constituit accentuarea sentimentului de xenofobie. Până în prezent, puţini istorici s-au pronunţat în mod tranşant cu privire la originea xenofobiei la români, iar dintre cei care s-au pronunţat, mulţi au blamat-o în mod nejustificat, considerând că a fost cauza principală a “înapoierii” românilor ca popor. Lucrurile stau, de fapt, invers: xenofobia poporului român, pe deplin justificată, a constituit secole de-a rândul principalul combustibil ce a alimentat motorul perpetuării poporului român pe aceste meleaguri. Xenofobia trebuie căutată, în mod evident, la nivel etnic şi la nivel cultural, dar nu trebuie redusă doar la aceste niveluri. În spatele acestor niveluri se află un altul, care reprezintă de fapt cauza principală: nivelul spiritual. Xenofobia de ordin spiritual poate fi explicată în felul următor: din punct de vedere spiritual, autohtonii – indiferent ce denumire de trib aveau – se considerau diferiţi ca esenţă spirituală de toţi ceilalţi oameni, de străini în general, şi nu acceptau simbioza cu populaţiile exogene. Acest sentiment s-a perpetuat nealterat din antichitate până pe la mijlocul secolului al XX-lea. Un indiciu esenţial (definitoriu şi suficient) al acestei Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 68
68 – SCINDAREA MORŢILOR VII În jurul anului 1000 sau în jurul 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, s-a petrecut un eveniment dramatic, care s-a concretizat printr-o scindare a morţilor vii. Cauza principală a constituit-o un om, care poate fi considerat, cronologic, „al unsprezecelea mort”. Acest om a pătruns în Regatul morţilor vii în ciclul al treilea, la scurt timp după Abel, fiind probabil ucis de un semen de-al său. Cronologic, el a fost al unsprezecelea mort care a ajuns în Regatul morţilor vii. Acest om a rămas în Regatul morţilor vii o lungă perioadă de timp, fără a se mai întrupa în lumea materială. În toată această perioadă, el a păstrat dorinţa de răzbunare pe cei care l-au ucis. De fapt, starea psiho-mentală în care a murit a fost perpetuată de-a lungul întregii sale existenţe postmortem. Acest fenomen se produce foarte des la defuncţii care au fost ucişi. Mulţi oameni din această categorie mor supăraţi, fiind animaţi de o dorinţă intensă de răzbunare, şi cad într-o stare existenţială nefastă, ce pare a se prelungi la infinit. Aşadar, în jurul anului 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, al unsprezecelea mort din Regatul morţilor vii a suferit Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 69
69 – AL ŞASELEA CENTRU DE PUTERE Aşa cum a fost menţionat, oamenii surprinşi în lumea materială de marea ştergere, au fost retraşi din circuitul palingeneziei. Corpurile duh au fost „şterse” (au intrat în disoluţie), iar oamenii au redevenit spirite, fiind retraşi în Lumea fără formă. Totuşi, marea ştergere a afectat doar palierul material, nu şi celelalte paliere cuantice, care au rămas intacte. În răstimpul marii ştergeri, lumea eterică, iadul (iadurile), palierele cuantice ale fiinţelor luciferice şi Regatul morţilor vii (infraetericul) au rămas intacte. În consecinţă, au supravieţuit marii ştergeri cei care locuiau în momentul respectiv aceste paliere cuantice (în această clasificare nu sunt incluşi Primordialii Luminii, Primordialii independenţi şi Primordialii întunericului, care, oricum, au supravieţuit tuturor perioadelor de nemanifestare, începând din primul ciclu cosmic). Prima mare categorie care a supravieţuit a fost formată din oamenii care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în iad. A doua mare categorie a fost formată din oamenii care formau sămânţa cea rea, şi care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în palierele cuantice luciferice. A treia mare categorie a fost formată din oamenii care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în Regatul morţilor vii. A patra mare categorie a fost Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 70
70 – OAMENII NEUTRI DIN LUMEA ETERICĂ Prima categorie de oameni din lumea eterică este formată din „oamenii neutri”. Această categorie de oameni – majoritatea fac parte din cea de-a treia generaţie -, au reuşit să se salveze la marea ştergere şi să pătrundă în lumea eterică. Actualmente, aceste fiinţe omeneşti stau în zona lor din lumea eterică, au propria lor politică şi nu se aliază cu niciuna dintre părţi – nici cu Fiii Luminii, nici cu Fiii întunericului. Aceste fiinţe umane, cu o înfăţişare aurică impunătoare, sunt posesoarele unei înalte ştiinţe spirituale. Structura lor aurică este diferită de cea a oamenilor din cea de-a patra generaţie. Oamenii neutri nu sunt mulţi ca număr şi locuiesc în propriile zone din lumea eterică, aşteptând timpul în care, după spusele lor, se vor alipi programului evolutiv uman. Deocamdată, afirmă ei, „încă nu a sosit timpul”, căci umanitatea trece prin perioade destul de grele. Oamenii neutri trăiesc în comunităţi închise, un fel de colonii, situate în diferite zone din lumea eterică. Locuitorii unei astfel de colonii au o înfăţişare asemănătoare cu cea a oamenilor decorporaţi actuali, cu deosebirea că au părul lung, alb strălucitor, ochii albaştri sau verzi şi trăsăturile feţei foarte frumoase. Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 71
71 – OAMENII PROMETEICI A doua categorie de oameni care se găseşte astăzi în lumea eterică este formată din oamenii prometeici. În lumea eterică ei sunt numiţi ment. Această categorie de oameni a ales un alt drum şi o altă „politică” decât restul. Oamenii din această categorie, lipsiţi şi ei de linie divină, au ales calea independenţei absolute: s-au rupt de Dumnezeu, s-au rupt de Ierarhia Fiilor Luminii, s-au rupt chiar şi de Fiii întunericului, s-au rupt de ceilalţi oameni din Terra aurica care urmează traseul firesc: naştere în trup fizic, moarte, post-existenţă în lumea astrală, renaştere. Pseudomodelul de evoluţie pe care încearcă să-l construiască aceste fiinţe omeneşti are la bază „principiul prometeic”. Se ştie, Prometeu a fost un semizeu din mitologia vechilor greci, care a furat focul zeilor şi l-a dăruit oamenilor pentru ca aceştia să evolueze independent de zei. Pentru a-l pedepsi pentru fapta sa, Zeus l-a legat pe Prometeu de o stâncă şi a pus un vultur să-i mănânce ficatul, care se refăcea de la sine. „Principiul prometeic” este, aşadar, principiul potrivit căruia omul crede că poate evolua independent, nesocotind Planul lui Dumnezeu. âÎn ciclul al treilea, oamenii prometeici au fost în relaţii foarte bune cu fiinţele Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 72
72 – OZN-URILE DIN LUMEA ETERICĂ Zona în care-şi desfăşoară activitatea fiinţele prometeice se află la marginea lumii eterice. Ea se află la marginea lumii eterice din punctul de vedere al calităţii energiei din care este formată, iar nu din punct de vedere spaţial. O fiinţă omanească întrupată poate pătrunde în zona fiinţelor prometeice, doar însoţit de o călăuză. Acest lucru i s-a întâmplat şi lui Eugen. Călăuza a fost şi de această dată Îngerul Gabriel. Evident, în lumea materială, Eugen nu se mişcă de pe locul pe care stă; el nu poate pătrunde corporal în lumea eterică, ci doar o poate observa prin simţurile de care dispune. Eugen nu se mişcă de pe locul său, el aflându-se în stare de conştiinţă de veghe, la fel ca orice alt om care observă un peisaj din lumea materială; el doar vede, atât cât îi permite capacitatea vizuală, iar prin faţa lui se derulează fiinţe, peisaje, evenimente etc. În acelaşi timp, fiinţele, peisajele ori lumile par a veni spre el. Întotdeauna când observă peisaje ori fiinţe din diferite locuri ale lumii eterice, altele decât cele care se găsesc în faţa lui, are senzaţia că ceva din fiinţa sa – şi anume corpul Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 73
73 – PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL OZN-URILOR Unii cercetători din ziua de astăzi consideră că fiinţele care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor provin de pe alte planete sau sisteme solare. Informaţiile obţinute prin clarvedere infirmă această ipoteză. După cum se poate remarca, nu este vorba despre oameni extratereştri, ci despre despre oameni tereştri, care îşi desfăşoară existenţa în interiorul Terrei aurica, în palierul eteric. De altfel, chiar natura materiei prime folosită în construirea OZN-urilor, poate arunca o lumină clarificatoare asupra provenienţei celor care le fabrică. Formaţiunile bioeterice sferice nu sunt altceva decât porţiuni din corpurile sufletelor furate de oamenii prometeici (care fac parte din cea de-a treia generaţie) de la semeni de-ai noşti, oamenii celei de-a patra generaţii, care au trecut prin poarta morţii. Corpurile sufletelor oamenilor defuncţi servesc aşadar ca materie primă pentru formaţiunile bioeterice sferice ale oamenilor prometeici, la fel cum folosesc şi fiinţelor luciferice la crearea unor „zombi” (aşa cum a fost menţionat în capitolele anterioare, fiinţele întunecate creează „zombi” din corpurile sufletelor unor defuncţi, pentru a-i adula în palierele luciferice). După cum se poate remarca, corpul sufletului este o „materie primă” de importanţă deosebită, datorită caracteristicilor sale energetice. Evident, un corp al sufletului aparţine doar omului Read More …
ENGRAMA ÎNCEPĂTORILOR
ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ENGRAMA ÎNCEPĂTORILOR Poporul român se trage din liniile genealogice născute din coapsa vechilor începători sau babe. De aici derivă extraordinara unitate a poporului român de astăzi în ceea ce priveşte “rasa spirituală”, etnia, substratul lingvistic, portul popular, muzica tradiţională şi obiceiurile. Oricum, în perioada de timp în care urmaşii imediaţi ai începătorilor sau babelor populau deja spaţiul carpato-danubiano-pontic, adică după potopul lui Noe, Europa era pustie. Unitatea spirituală şi etnică a neamului românesc s-a reflectat şi la nivelul conştiinţei individuale a locuitorilor, formând o trăsătură de caracter adânc înrădăcinată; această trăsătură de caracter s-a perpetuat până în ziua de astăzi, persistând ca o paradigmă de ordin ancestral, ca o engramă mentală aflată la nivelul psihismului celui mai adânc – la nivelul inconştientului colectiv – al etniei. Uneori, engrama, defulată la nivelul cel mai adânc al inconştientului colectiv – cum îl denumea Carl Gustav Jung – a fost adusă uneori la suprafaţă în modul cel mai neaşteptat de unul sau de altul dintre urmaşi. O refulare a acestui conţinut subconştient ancestral poate fi descoperită în versurile Horei Unirii: “măi muntene, măi vecine (…) amândoi suntem de-o mamă / de-o făptură şi de-o seamă / ca doi Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 74
74 – TEHOLOGIA BIOETERICĂ Materia primă sufletească furată de la oamenii care trec prin poarta morţii este folosită aşadar la construirea unor produse biotehnologice de natură eterică, iar cele mai cunoscute sunt „Obiectele Zburătoare Neidentificate” – vehicule eterice de forme diverse, care, spre deosebire de navele terestre, par vii şi inteligente. Obiectele zburătoare ale oamenilor prometeici sunt construite în mari laboratoare. Laboratoarele par a fi construite dintr-o formă de energie ciudată, semifluidă, asemănătoare apei. În interiorul acestor laboratoare imense, nenumăraţi savanţi prometeici lucrează în faţa unor panouri de comandă, confecţionate din aceeaşi substanţă stranie, asemănătoare apei, de culoare albastru-marin, albastru-deschis sau verde. În spatele sau, mai precis, în interiorul acestor panouri de comandă se află ceva ce seamănă cu ţurţurii de gheaţă sau cu stalactilele din lumea terestră, de diferite forme, culori şi mărimi. Atunci când vor să atingă aceşti ţurţuri, savanţii prometeici îşi cufundă mâinile în interiorul panourilor confecţionate din misteriosul fluid asemănător apei. Cînd îşi cufundă mâinile în panouri, fluidul face valuri, la fel cum se întâmplă în lumea terestră dacă se introduce mâna într-un vas plin cu apă. Stupefiant este faptul că, introducând mâna prin acele panouri semifluide, savanţii prometeici nu se udă. În momentul în care Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 75
75 – ALTE PRODUSE BIOETERICE În afara vehiculelor de deplasare rapidă – OZN-urile – oamenii prometeici au o gamă foarte diversă de „produse” de acelaşi calibru. Există astfel o gamă largă de aparatură individuală, care este întrebuinţată în diferite scopuri – aparatură montată pe fel de fel de brăţări sau coliere; cele mai căutate sunt armele de diverse forme şi aparatura de deplasare individuală. Brăţările sau colierele sunt acele podoabe sau obiecte de folosinţă personală, pe care oamenii prometeici le poartă în anumite zone ale trupului: la încheieturile mâinilor, la glezne, la gât, la mijloc – ca pe nişte centuri -, sau în jurul capului. După cum lesne se poate remarca, aceste obiecte, care cu greu ar putea fi incluse în categoria podoabelor, sunt dispuse chiar în zonele în care se află principalele chakre. Toate aceste podoabe sunt amplificatoare foarte puternice ale energiilor emise de chakrele persoanelor care le poartă. Brăţările pentru deplasare se ataşază la mâini şi la picioare, în dreptul chakrelor corespunzătoare. Cu aceste brăţări, oamenii prometeici se deplasează extrem de repede, dar nu la fel de repede ca fiinţele îngereşti. De la depărtare, fiinţele care folosesc astfel de brăţări se manifestă ca nişte fulgere globulare, care pulsează Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 76
76 – CEI CE AU PĂRĂSIT DREPTELE ÎNVĂŢĂTURI Cele mai importante fiinţe care se manifestă în zona oamenilor prometeici sunt cele denumite „Cei vechi” sau „Strălucitorii”. Fiinţele din ierarhia îngerească le numesc prin termenul „Cei vechi”, spiritele naturii le denumesc „Strălucitorii”, iar fiinţele tehnologizate le denumesc prin termenul de „semizei”. Mai pe înţelesul nostru, aceste fiinţe sunt, într-adevăr, semizei. Spiritele naturii spun despre aceste fiinţe că au pătruns în lumea eterică cu foarte mult timp în urmă, „pentru a căuta uitare şi linişte”, imediat după ce a avut loc marele război ce a dus la marea ştergere. Cei vechi au fost aduşi în lumea eterică chiar de către zeii alături de care luptaseră. „Cei vechi”, spre deosebire de fiinţele luciferice, au ochi normali, cu iris, la fel ca şi oamenii. Ca înfăţişare, Cei vechi poartă robe lungi, violete, brodate cu fir de aur, iar în picioare sunt încălţaţi cu sandale de culoare violetă, asemănătoare cu cele ale romanilor. Întrucât culoarea violetă pare să fie semnul lor distinctiv, reprezentând probabil nivelul lor, Cei vechi poartă pe degete inele din aur masiv, în mijlocul cărora se află splendide pietre preţioase de culoare violetă. Pe cap poartă coroane din aur masiv, asemănătoare cu Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 77
77 – EPOCA SCLAVAGISTĂ Sclavia sufletelor, epoca sclavagistă, s-a perpetuat pe fundalul divizării fără precedent a societăţii omeneşti, atât pe pământ, cât şi în lumea de dincolo. Prin aderarea la templele zeilor – zei care erau în principal Oameni Primordiali din primele două generaţii, căzuţi sub mrejele Celui rău încă din primul ciclu al cosmosului – , oamenii s-au divizat continuu în tabere, grupuri şi grupuleţe, astfel că atât societatea oamenilor întrupaţi, cât şi cea a oamenilor decorporaţi a cunoscut o fărâmiţare şi o atomizare continuă. Procesul divizării sociale şi spirituale a oamenilor a fost următorul. Fiecare zeu îşi forma un fel de staff conducător în lumea materială, format din oameni întrupaţi. La început, oamenii care formau staff-ul unui zeu făceau parte din sămânţa cea rea. Ei proveneau fie din zonele superioare ale iadurilor, fie direct din palierele cuantice luciferice. În prima fază a acestui proces, oamenii din sămânţa cea rea au atras diferiţi oameni „căldicei”, pe care îi educau în spiritul propriilor învăţături. Ajutaţi de aceşti oameni „căldicei”, ei au construit temple sau lăcaşuri de cult, în care, în urma unor ritualuri complexe, realizau spargerea palierelor cuantice, chemându-şi magic stăpânii – zeii. Prin aceste ritualuri, zeii se puteau manifesta Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 78
78 – RĂZBOIUL PERPETUU Treptat, comunităţile din lumea materială au început să fie stratificate ierarhic. În vârful piramidei, se situau preoţii-iniţiaţi. Pe treapta următoare se situau cei care formau puterea politică – regele şi nobilii. Urmau războinicii, care erau educaţi să ucidă şi, în cele din urmă, plebea – oamenii de rând, „căldiceii”. Chiar dacă, din punct vedere formal – juridic, cum spunem noi astăzi -, statutul lor social era de oameni liberi, oamenii de rînd erau sclavi. În lumea materială, ei erau obligaţi să muncească pe domeniile templului, nu se puteau strămuta dintr-un loc în altul etc, iar după moarte îngroşau numărul celor din iad. O dată cu formarea capetelor de pod în lumea materială, care erau templele şi cu constituirea oligarhiei conducătoare, a început războiul dintre zeii întunecaţi. Una din caracteristicile zeilor întunecaţi era concurenţa acerbă. Cu cât un zeu devenea mai puternic în lumea materială, cu atât devenea mai puternic în palierul său cuantic. Cu cât zeul avea în lumea materială mai mulţi enoriaşi care faceau după cuvântul său, cu atât creştea în putere şi tărie. Puterea şi tăria zeului erau date de calitatea ofrandelor pe care le primea şi de calitatea oamenilor care i se închinau. Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 79
79 – LUMINA IUBIRII Scrierile sacre creştine, revelate prin inspiraţia Sfântului Duh, dezvăluie istoria tainică a umanităţii şi raporturile dintre oamenii întrupaţi şi Dumnezeu. Punctul central al istoriei sacre a umanităţii, dar şi al raporturilor dintre om şi Dumnezeu-Tatăl, îl constituie întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în lumea materială. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în lumea materială şi, mai ales, activitatea Sa după evenimentele tulburătoare de pe Golgota – răstignirea, moartea, coborârea în iad şi sfărâmarea porţilor iadului, învierea, înălţarea la cer şi deschiderea Împărăţiei cerurilor – sunt evenimente cruciale în istoria umanităţii. Scrierile sacre ale creştinismului sunt scrise sub inspiraţia Sfântului Duh, iar acest lucru nu trebuie interpretat doar ca o banală figură de stil. Dacă scrierile sacre creştine sunt scrise sub inspiraţia Sfântului Duh, este clar că nu pot fi înţelese de cititori decât tot sub inspiraţia Sfântului Duh. Astfel, numai acei oameni care se află, în anumite momente ale existenţei lor, sub inspiraţia Sfântului Duh, pot cunoaşte sensul ascuns al vechilor cărţi sacre ale creştinismului. Sub inspiraţia Sfântului Duh, la început, un om dobândeşte capacitatea de a înţelege semnificaţia unui verset sau a unui pasaj, apoi, dacă persistă în efortul său, poate afla adânca semnificaţie Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 80
80 – PUNCTUL CENTRAL AL ISTORIEI LUMII Iisus Hristos s-a întrupat în lumea fizică, în trup material, o singură dată, acum 2000 de ani, în Palestina, astfel încât nu poate fi vorba despre o reîncarnare, precum în cazul oamenilor care urmează procesul ciclic al palingeneziei. Omul – un spirit învăluit într-un corp duh – se întrupează periodic în lumea materială pentru a evolua, iar acest fapt este vizibil la nivelul structurii sale aurice. Într-un fel, se poate spune că structura aurică actuală a unui om este rezultatul tuturor întrupărilor sale anterioare, iar corpul duh (ca putere şi tărie) este sinteza evoluţiei sale. Scopul final al reîntrupărilor periodice este, în cazul omului, alipirea la Sursa Primă – Dumnezeu. Spre deosebire de toate fiinţele omeneşti, Iisus Hristos nu este un om care să se fi întrupat de mai multe ori în cadrul procesului palingeneziei. Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om. În consecinţă, structurile aurice cu care s-a întrupat Iisus Hristos acum 2000 de ani au fost complet noi. Fiinţele din lumea eterică afirmă că Iisus Hristos s-a întrupat în lumea materială într-un trup fizic nou, cu un corp duh nou şi cu un corp sufletesc nou. Structurile aurice ale lui Iisus Hristos Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 81
81 – DOMNUL SUFLETELOR Fiinţele lumii eterice afirmă că, fiind Unul în Fiinţă, Dumnezeu este întreit ca Persoană. Fiinţa lui Dumnezeu se manifestă ca Trinitate, prin trei Persoane nedespărţibile care acţionează prin împreună-lucrare: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul – care este Iubirea nesfârşită – şi Dumnezeu Sfântul Duh. Cele trei Persoane sunt una şi aceeaşi. Dumnezeu Fiul care este Iubirea nesfârşită, s-a întrupat în lumea materială acum 2000 de ani, în Palestina, iar oamenii o cunosc sub numele Iisus Hristos. Numele prin care, în lumea eterică, este desemnat Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Şhonah Şantiah Şhonah Hamathai – pe scurt Şhonah. În traducere: „Primul nou alcătuit vreodată în desăvârşire„. Tradus într-o limbă omenească, numele acordat lui Iisus Hristos de fiinţele din lumea eterică are o semnificaţie semantică complexă. Şantiah era numele primului om din prima generaţie, Adam primordial, înainte de răzvrătire. După răzvrătire, primul om din prima generaţie a primit numele Şaia. Iisus Hristos este aşadar Noul Adam, Şhonah Şantiah – noul model al tuturor oamenilor, Alfa şi Omega. În limba folosită în lumea eterică, cuvântul Şhonah mai poate însemna, în sens derivat, „strângere de mână”. Deşi în lumea oamenilor, strângerea de mână s-a desacralizat, pentru fiinţele din lumea eterică Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 82
82 – CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI Dumnezeu făcut om, Iisus Hristos, se poate manifesta în toate palierele cuantice, în toate „perioadele” şi în toate „timpurile”. Ceea ce înseamnă că Iisus Hristos este omniscient, omniprezent şi omnipotent. Deşi, aşa cum spune Scriptura, stă în mod continuu „la dreapta Tatălui”, Iisus Hristos este atotprezent în Terra aurica. De fapt, Iisus Hristos se manifestă oriunde în cosmos, în orice palier cuantic, fără a înceta să se afle la dreapta Tatălui. După răstignire şi înviere, lumea eterică este locul prezenţei continue a lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă. Totuşi, Iisus Hristos se manifestă adesea atât în lumea infraeterică, cât şi în lumea materială. În lumea infraeterică, Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos emite o luminozitate (radiaţie) diferită de cea pe care o emite în lumea eterică. În momentul în care se manifestă în lumea infraeterică, structura Trupului Său de Slavă permite ridicarea nivelului energetic al tuturor oamenilor care se află împrejur. Din acest motiv, Iisus Hristos poate fi observat uneori şi de oamenii obişnuiţi, care nu au vreo formă de clarvedere. Se întâmplă adesea ca Iisus Hristos să se manifeste chiar şi în lumea materială. Atunci când se manifestă în lumea materială, Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 83
83 – CEA CARE MIJLOCEŞTE Alături de Iisus Hristos şi de fiinţele îngereşti din Ierarhia Fiilor Flăcării, în lumea eterică îşi desfăşoară activitatea Fecioara Maria, denumită de Biserica creştină prin expresia „Sfânta Născătoare de Dumnezeu”. Desigur, activitatea din lumea eterică a Fecioarei Maria este subordonată activităţii lui Iisus Hristos. Fecioara Maria este numită în limba lumii eterice Ioaeo sau Anina – în traducere „Cea care mijloceşte pentru sufletele toate„. Despre Fecioara Maria, Îngerul Gabriel spunea următoarele: „nu are nici o putere de la sine, ca tot ce a fost în carne, ci Hauti este puternic în ea. Doar aşa, iubirea ei este mare„. De înălţime medie, aproape 1,70 metri, părul castaniu, ochii mari, căprui, cu sclipiri verzi, nas mic, gura mică, Fecioara Maria este o persoană fascinantă şi remarcabilă. Fecioara Maria are o faţă foarte albă, o adâncitură mică în bărbie, iar atunci când râde face gropiţe în obraji. Uneori poartă părul liber, alteori poartă părul legat cu panglici. În momentele în care poartă părul liber, pletele castanii par drepte, iar în momentele în care îl poartă strâns în panglici, părul devine uşor ondulat. Prezenţa Sa emană mereu un miros suav de trandafiri. De la distanţă, veşmintele Fecioarei Maria par Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 84
84 – MAICA CERURILOR Datorită simbiozei dintre o fiinţă omenească şi Sfântul Duh, transformarea corpului astral la Fecioara Maria a devenit un model universal. Toţi oamenii care s-au încarnat după moartea trupească a Fecioarei Maria au dobândit posibilitatea de a-şi forma, la rândul lor, noul tip de corp astral. Totodată, pe baza impulsului sădit de către Fecioara Maria, la toţi oamenii care s-au întrupat după evenimentele de acum 2000 de ani, a apărut posibilitatea formării, direct din noul tip de corp astral, a corpurilor aurice superioare: corpul mental inferior, corpul mental superior şi corpul spiritual. Nu toţi oamenii au, deocamdată, formate structurile aurice superioare: corpul mental superior şi corpul spiritual. De aceea, în prezent, puţini oameni au drept mijloc de investigare a lumii intuiţia, care este efectul formării acestor două corpuri aurice. Actualmente, la majoritatea oamenilor, aceste structuri aurice sunt în formare. Fără activitatea Fecioarei Maria, oamenii nu ar fi avut un nou tip de corp astral, din care să se formeze corpul mental superior şi corpul spiritual. Astfel, sub atenta ocrotire a Fecioarei Maria, corpul astral a devenit substratul unei îmbunătăţiri sau „îmbogăţiri” continue. Atunci când un om se roagă direct la Fecioara Maria, corpul său astral se îmbibă Read More …
CUFĂRUL CU ESEURI – 85
85- MAREA COMUNITATE HRISTICĂ După cum a fost menţionat, în lumea eterică se manifestă patru mari categorii de oameni. Prima categorie este formată de oamenii luciferici – sămânţa cea rea. A doua categorie este formată din oamenii neutri, care au reuşit să se refugieze în lumea eterică înainte de marea ştergere. A treia categorie este formată din oamenii prometeici, care, la rândul lor, s-au refugiat în lumea eterică înainte de marea ştergere. În fine, a patra categorie de oameni este formată din oamenii care, după moartea fizică, au fost acceptaţi de către Iisus Hristos. Ei formează marea comunitate hristică. După înviere, Iisus Hristos a întemeiat marea comunitate hristică în lumea eterică. Primii oameni care au intrat în marea comunitate hristică au fost chiar cei scoşi din iad. Fireşte, este vorba despre o mică parte din totalul oamenilor scoşi din iad. Ulterior, s-au alăturat acestei părţi Apostolii, Mucenicii, Sfinţii şi mulţi alţi oameni. În marea comunitate hristică se află oameni din toate generaţiile. Printre ei se află mulţi oameni care au trăit în primele trei generaţii. Majoritatea dintre ei au trăit în lumea materială înainte de marea ştergere. Oamenii din prima generaţie au cam 2 metri înălţime, sunt supli, au părul Read More …
NĂŞIREA DACIEI: MOŞUL DIN CARPAŢI
ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE NĂŞIREA DACIEI: MOŞUL DIN CARPAŢII Trebuie amendată opinia istoriografiei care afirma că religia creştină a fost adusă în Dacia, undeva la începutul secolului al treilea, de către refugiaţii din Imperiul Roman; de asemenea, trebuie sancţionată şi opinia acelor istorici care afirmă că nu există nici o dovadă a penetrării religiei creştine în Dacia înainte de perioada menţionată. Şi de această dată, situaţia se prezintă invers decât este prezentată în mod superficial de către mulţi dintre promotorii istoriografiei. Religia creştină şi, implicit, propovăduirea Numelui lui Iisus Hristos a debutat foarte devreme în arealul carpato-danubiano-pontic. Primul propovăduitor al creştinismului a fost Apostolul Andrei, despre care tradiţia orală afirmă că a ajuns în Sciţia (Dobrogea) între anii 60 – 70 ai erei creştine (sau poate puţin mai devreme). Cei care au aderat încă de la început la noua religie creştină în forma sa primară nu a fost “poporul” sau “mulţimea”, aşa cum insinuează astăzi promotorii istoriografiei, ci în primul rând preoţii lui Zalmoxis. Este greşită, de asemenea, ideea că Apostolul Andrei ar fi mers din loc în loc, în târguri şi sate, pentru a propovădui mulţimilor noua religie; o astfel de procedură de propovăduire era din start sortită eşecului Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 1 – ÎNTÂLNIREA CU MISTERUL
MAREA PIRAMIDĂ ÎNTÂLNIREA CU MISTERUL În momentul în care orice om aude rostit cuvântul piramidă, nu poate să nu resimtă un sentiment difuz de emoţie, dublat şi de un sentiment de contrarietate. Desigur, atunci când aude rostit cuvântul piramidă, omul se gândeşte automat la marea piramidă de pe platoul de la Giza, şi doar după aceea se mai gândeşte la celelalte piramide existente în Egipt. Abia apoi, se mai gândeşte la piramidele descoperite în alte locuri de pe globul pământesc: în America Centrală şi de Sud – în ţinuturile locuite odinioară de mayaşi, incaşi, tolteci şi zapoteci. Totuşi, este evident că, de departe, marea piramidă de la Giza stârneşte interesul general şi că speculaţiile şi ipotezele gravitează cu obstinaţie în jurul ei. Aşadar, se poate vorbi, fără teama de a greşi, despre o fascinaţie exercitată de marea piramidă. Nu este însă la fel de evident dacă la menţinerea interesului uriaş au contribuit doar detaliile tehnice unice, imensitatea construcţiei, perfecţiunea uluitoare a îmbinării celor aproximativ 2600000 de blocuri de piatră – fiecare cântărind între 2 şi 70 de tone – sau popularizarea supoziţiilor ştiinţifice moderne, care afirmă, de exemplu, că piramida împarte globul terestru în două arii perfect egale sau că, Read More …
BISERICILE DE BRAZI
ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE BISERICILE DE BRAZI Fireşte că la debutul difuziunii creştinismului nu exista un cult creştin propriu-zis, după cum nu existau lăcaşuri de cult. De aceea, iniţial, credinţa creştină s-a perpetuat doar pe filierele specifice creştinismului primar: prin botez, care se realiza prin punera mâinilor hierofantului pe capul celui botezat şi (probabil) prin scufundarea într-o apă curgătoare, prin propovăduirea Numelui lui Iisus Hristos şi, uneori, aşa cum a fost menţionat, prin percepţia lui Iisus Hristos înviat în Trupul de Slavă. Un rol important l-a avut invocarea Numelui lui Iisus Hristos prin rugăciuni scurte, specifice creştinismului primar. De fapt, în epoca respectivă, creştini erau numiţi “cei care cheamă Numele Domnului Iisus Hristos în ajutor”; altcumva spus, creştini erau numiţi cei care repetă Numele Iisus Hristos, repetarea având rolul de invocare sau chemare. Primele lăcaşuri de cult din acea perioadă erau ceea ce astăzi poartă numele de “biserici de brazi”. Pentru a fi realizată o astfel de biserică se defrişa o mică poieniţă cu un diametru nu mai mare de 20 de metri, şi se realiza un aliniament circular de brazi, în mijlocul cărora se aşeza o piatră ca altar. Brazii nu erau scoşi din rădăcină, astfel că era Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 2 – PIRAMIDELE NETERMINATE
MAREA PIRAMIDĂ PIRAMIDELE NETERMINATE În Egipt au fost construite, în total, aproape optzeci de piramide, multe dintre ele fiind transformate astăzi în nisip şi moloz. Toate piramidele au fost construite pe malul apusean al Nilului, la marginea deşertului. Ceea ce egiptologii au denumit “epoca piramidelor”, perioada în care se consideră că au fost construite majoritatea piramidelor, a început în jurul anului 2600 înainte de Iisus Hristos, în timpul primelor Dinastii şi a durat până în jurul anului 2100, când a început prima perioadă intermediară, care a coincis cu sfârşitul celei de-a şasea Dinastii. Ulterior, în timpul celei de-a douăsprezecea Dinastii, în jurul anului 1700, a fost reluată construcţia acestora, dar piramidele construite după această perioadă nu au mai atins nivelul celor ridicate anterior. Ele erau doar palide copii ale celor construite odinioară. Ca o constantă a culturii şi civilizaţiei Egiptului antic, ceea ce a fost construit la început, în zorii istoriei egiptene, cât mai aproape de modelele exemplare din Evul de aur, denumit de egipteni Tep Zepi, era apropiat de perfecţiune, în timp ce realizările ulterioare dădeau semne vădite de decadenţă. De aceea, realizările din epocile vechi nu trebuie cântărite cu aceeaşi măsură ca realizările din epocile târzii. În linii Read More …
ICOANA DE LA CELIC DERE
FRAGMENT DIN CARTEA ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ICOANA DE LA CELIC DERE La Mănăstirea Celic-Dere din Dobrogea, aproape de Delta Dunării, se afă o icoană cu totul deosebită, denumită “Icoana Mântuitorului Hristos, Făcătoarea de Minuni” sau “Icoana care se curăţă singură”. Icoana face parte dintr-un tezaur ce mai conţine moaşte, alte două icoane făcătoare de minuni, broderii bisericeşti etc. Specialiştii au constatat că stilul icoanei este destul de puţin obişnuit: nu este nici pur bizantină, nici ortodoxă de rit rusesc, nici clasic românească, ci mai degrabă pare a proveni dintr-o şcoală germanică de pictură religioasă. Oricum, nu este în stilul românesc. Deasupra picturii, pe rama din lemn aurit se află o inscripţie cu caractere gotice. Contrar canoanelor ortodoxe româneşti, icoana îl prezintă pe Iisus Hristos cu ochii aproape închişi. Potrivit canonului ortodox, prezentarea Mântuitorului trebuie să se facă cu ochii deschişi – fireşte, cu excepţie icoanelor ce prezintă crucificarea. Chipul Mântuitorului Iisus Hristos de pe icoană este de o frumuseţe remarcabilă. Icoana mai are un element cu grad ridicat de stranietate: mai mult de jumătate din ea, care cuprinde mare parte din chipul Mântuitorului, este deschisă la culoare. Ea pare scăldată în lumină. A doua jumătate are o culoare închisă, Read More …
ŞTEFANE MĂRIA TA, TU LA PUTNA NU MAI STA
FRAGMENT DIN CARTEA ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ŞTEFANE MĂRIA TA, TU LA PUTNA NU MAI STA Al patrulea aspect inedit legat de Ştefan Voievod rezidă în mai multe legende referitoare la destinul său post-mortem. Legendele figurează într-o lucrare apărută în 1924, “Istorisiri populare şi cântece populare strânse la un loc” scrisă de Simion Kirileanu. Câteva fragmente citate din legendele publicate de Simion Kirileanu sunt edificatoare: “Lumea crede că Ştefan cel Mare n-a murit, făr că s-a înălţat creştineşte la cer cu trup cu tot, ca să dee samă de faptele lui bune şi creştineşti. În vremea lui Ştefan cel Mare iera tare bine în Ţara Moldovei. Iar bătrânii spun că Ştefan nu-i mort. El are să mai vie şi atunci are să fie ferice în ţara aista. Ştefan cel Mare or să învie înainte de învierea cea de obşte, călare pe calul lui şi cu sabia în mâna dreaptă, ţinând-o drept în sus. Atunci are să fie războiul cel mare. Locul războiului are să fie în valea cea mare, de pe Apa Moldovei, la Şese Băi şi atâta vărsare de sânge are să fie acolo, încât caii au să înoate până-n coame în sânge omenesc. Înainte de a muri, Read More …
ŞTEFAN CEL MARE – MORT DE NEMURIRE
FRAGMENT DIN CARTEA ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ŞTEFAN CEL MARE – MORT DE NEMURIRE Al doilea aspect inedit legat de Ştefan Voievod este o icoană publicat pentru prima dată în anul 1938, la 2 august, într-un studiu ilustrat, de un cercetător pe nume Petre Manoliu; în acea vreme, icoana se afla în pronaosul Bisericii din Văleni, Judeţul Neamţ, fostă mănăstire de maici. Icoana publicată de Petre Manoliu are 1,10 metri înălţime şi 85 centimetri lăţime. Ea a fost comandată la jumătatea secolului al XVI – lea de câţiva enoriaşi din localitatea Crăcoani şi executată de zugravul Tihomir sau Tugomir, din Ţara Românească. La dreapta icoanei este scris următorul text: “Această icoană a fost făcută din porunca lui IO Vasile Voevod, Domnitorul Ţării Moldovei (Vv. Vasile Lupu), în luna august, veleatul 7156 (1651)”. În partea de sus a icoanei este scris un alt text: “Arhanghelul Mihail, Păzitorul de Dumnezeau al Ţării”. Icoana îl reprezintă pe “Arhanghelul Mihail în picioare, cu sabia scoasă, ridicată în sus cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna stângă ţine teaca goală. Sub picioarele, uşor depărtate, ale Arhanghelului, într-o groapă sau cavernă, stă lungit un voievod înfăşurat într-o mantie. Voievodul pare mort, dar ţine Read More …
ŞTEFAN CEL MARE, ÎMPĂRAT
FRAGMENT DIN CARTEA ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ŞTEFAN CEL MARE, ÎMPĂRAT Istoria poporului român, mai veche ori mai recentă, este plină de evenimente şi personalităţi excepţionale, care au generat nenumărate legende, basme şi mituri. Una dintre personalităţile de primă mărime ale istoriei poporului român a fost, fără nici o îndoială, Ştefan Voievod, care a fost supranumit Cel Mare (n. 1438 – d. 1504; Domn al Moldovei între 1457-1504). Marile fapte de arme ale lui Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan, sunt bine cunoscute. De-a lungul domniei sale îndelungate, Ştefan a fost un erou al creştinătăţii – pavăză şi sabie împotiva tuturor celor care au dorit să cotropească teritoriul Moldovei. În cele ce urmează, vor fi analizate câteva aspecte inedite de ordin spiritual, legate într-un fel sau altul de personalitatea sa: inscripţia de pe Tetraevangheliarul de la Humor, o icoană din anul 1651 (realizată la porunca Voievodului Vasile Lupu), mormântul său de la Putna, o legendă de largă circulaţie în veacurile trecute cu privire la destinul său post-mortem, sabia aflată actualmente într-un muzeu din Constantinopole. Primul aspect inedit este inscripţia de pe Tetraevangheliarul de la Humor, datat 1473, în care Ştefan Voievod este denumit “Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul Împărat”. Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 3 – PLATOUL GIZA
MAREA PIRAMIDĂ PLATOUL GIZA Complexul arhitectural de la Giza, situat la 8,5 km vest de oraşul Cairo, pe un platou artificial de aproximativ 1,5 km pătraţi, este format din patru “piese” de dimensiuni colosale: marea piramidă, atribuită faraonului Keops, piramida atribuită faraonului Kefren, piramida atribuită faraonului Mikerinos şi sfinxul. Elementul central al complexului de la Giza este marea piramidă. Marea piramidă a fost construită din aproximativ 2 600 000 blocuri de piatră, din calcar şi granit, fiecare bloc cântărind între 2 şi 70 tone. Alte surse afirmă că este vorba de “doar” 2 300 000 blocuri de piatră, fiecare cu o greutate medie de 2,5 tone, dar nedepăşind 15 tone. Blocurile sunt tăiate cu o precizie uimitoare, distanţa dintre blocuri nedepăşind mai mult de 5 mm. După cum remarca scriitorul Paul Liekens, dacă s-ar aşeza la rând cele aproximativ 2300000 de blocuri de piatră ale piramidei ar rezulta un zid de un metru înălţime, care ar putea înconjura un teritoriu precum al Franţei. (38) Din pietrele piramidei s-ar putea construi de 30 de ori celebra Empire State Building, iar, în ceea ce priveşte volumul ei, în piramidă ar putea intra Basilica Sf. Petru din Roma, catedralele din Milano şi Florenţa, Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 4 – REDESCOPERIREA PIRAMIDELOR
MAREA PIRAMIDĂ REDESCOPERIREA PIRAMIDELOR După sfârşitul civilizaţiei Egiptului faraonic, s-a uitat până şi locul pe unde se putea pătrunde în interiorul Marii Piramide, astfel încât aceasta devenise un fel de fortăreaţă misterioasă şi inexpugnabilă. Este evident că ultimii sacerdoţi ai Egiptului, atunci când semnele vremurilor arătau sfârşitul iminent al civilizaţiei pe care au construit-o multe mii de ani, au decis conservarea piramidei: au astupat intrările, au blocat culoarele, au ascuns comorile, iar în cele din urmă, piramida a devenit o fortăreaţă inexpugnabilă. Timp de mai bine de o mie de ani, interiorul piramidei nu a fost accesibil. Prin faţa ei s-au perindat o mulţime de căutători de comori, de hoţi şi de “înţelepţi”, care au încercat să-i descopere intrarea, să pătrundă înăuntru şi să-i fure comorile care, se zvonea, s-ar afla acolo. Abia în secolul al VIII-lea s-a reuşit pătrunderea în marea piramidă datorită eforturilor unor lucrători aduşi acolo de califul Abdullah Al Mamun – fiul celebrului calif Harun al Rashid, unul dintre eroii cărţii “O mie şi una de nopţi”. Pătrunderea în marea piramidă s-a produs în urma unei întâmplări banale: după luni de eforturi infructuoase în care lucrătorii aduşi de califul Abdullah Al Mamun au încercat să Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 5 – SCALA ISTORIEI
MAREA PIRAMIDĂ VALOAREA PI ŞI SCALA ISTORIEI UMANITĂŢII Marea piramidă poate fi analizată în funcţie de două mari sisteme de referinţă. Fiecărui sistem de referinţă îi corespunde un anumit tip de interpretare. Primul tip de interpretare se referă la detaliile constructive, privite exclusiv din perspectiva concepţiei materialiste, iar al doilea tip de interpretare se referă la reacţia sufletească declanşată de impozantul edificiu. Al doilea tip de interpretare se bazează pe concepţia spiritualist-ezoterică. În cazul primului sistem de interpretare, detaliile tehnice sunt suficiente. Cercetătorii moderni au scos în evidenţă multiple corelaţii între datele constructive ale marii piramide şi cunoştiinţele matematice, geometrice, geografice sau astronomice actuale. Printre savanţii care s-au ocupat de corelaţiile datelor constructive ale marii piramide cu ecosistemul terestru, din perspectiva primului sistem de interpretare, se numără şi Kurt Mendelssohn, fizician specializat în fizica temperaturilor joase şi a elementelor grele, care a descoperit şi sintetizat câteva din cele mai importante caracteristici tehnice ale piramidei. Kurt Mendelssohn a determinat, printre altele, că cele patru laturi ale piramidei sunt orientate cu precizie spre cele patru puncte cardinale; că laturile bazei au fiecare 230 metri; că înălţimea iniţială a fost de 147 metri, iar înălţimea actuală este de 137 de metri; că Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 6 – HIEROGLIFA “GEB”
MAREA PIRAMIDĂ HIEROGLIFA “GEB”: GEEA CEA VIE Iniţiaţii şi specialiştii conectării din vechime afirmau că Pământul este o fiinţă vie. Ei mai afirmau că, la fel cum omul este format din sistemul osos şi din muşchi, pământul este format din munţi şi din celelalte forme de relief; la fel cum omul are un sistem circulator, vase prin care circulă sîngele, pământul are râuri, fluvii şi mări. La fel cum omul are o aură structurată în mai multe corpuri sau straturi energetice, pământul are un câmp eteric, un câmp astral etc. Pământul, la fel ca şi omul, are un spirit – Spiritul Pământului. Vechii specialişti ai conectării egipteni afirmau că pământul se află sub jurisdicţia unui zeu (sau geniu planetar). Ei denumeau acest zeu prin termenul Geb (hieroglifa g b b). Dacă pentru celelalte popoare ale Orientului apropiat, Geniul Pământului avea sexul feminin, pentru vechii egipteni avea sexul masculin, fiind conceput ca un tată. După teologia de la Heliopolis, zeul Geb era soţul zeiţei Nut – Cerul – şi tatăl principalilor zei: Osiris, Seth, Nephtis şi Isis. În urma cercetărilor radiestezice şi geomantice pe care le-au întreprins, iniţiaţii, contactorii şi clarvăzătorii din antichitate au descoperit că Pământul, în afara formelor de Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 7 – EPOCA LEULUI
MAREA PIRAMIDĂ EPOCA LEULUI Determinarea principalelor coordonate geomantice ale amplasării piramidei pe suprafaţa pământului, coroborate cu cercetarea poziţiei şi configuraţiei aştrilor, poate aduce date suplimentare importante cu privire la epoca în care a fost construită piramida şi, de ce nu, cu privire la trecutul îndepărtat al istoriei umanităţii. Se ştie, egiptologia modernă îi atribuie lui Keops, faraon din a IV-a Dinastie, ridicarea marii piramide. Construcţia marii piramide a început – afirmă egiptologia modernă – în jurul anului 2650 înainte de Iisus Hristos. Ea a durat, după estimările cele mai generale, aproape treizeci de ani. Atribuirea construirii piramidei faraonului Keops se datorează, în principal, descoperirii cartuşului regal ce conţinea numele său – în egipteană Hufu sau Khufu – şi a specificării anului 17 de domnie a acestuia. Totuşi, în vechile tradiţii ale umanităţii există consemnate şi alte versiuni cu privire la perioada construirii marii piramide. Astfel, după o veche tradiţie coptă, piramida a fost construită cu trei sute de ani înainte de potop. O tradiţie arabă consemnează că un rege din vechime, pe nume Surid, a luat decizia construcţiei piramidei în urma unui vis, care-l anunţa despre prăbuşirea unui asteroid uriaş asupra pământului. El a construit piramida pentru a păstra cunoştiinţele Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 8 -SFINXUL – POTOPUL – DEŞERTUL
MAREA PIRAMIDĂ SFINXUL – POTOPUL – DEŞERTUL Dintre cercetările cele mai recente cu privire la perioada construirii marii piramide, trebuie remarcate cele efectuate de Robert Bouval, relatate pe larg de scriitorul Graham Hancock. Ele infirmă datarea istoriografiei aceptată unanim în ziua de astăzi şi confirmă datarea vechilor concepţii. În urma unor cercetări ample, cercetătorul britanic Robert Bouval a ajuns la concluzia că ansamblul arhitectonic de la Giza, din care fac parte sfinxul şi cele trei piramide numite de egiptologi a lui Keops, a lui Kefren – fiul lui Keops – şi a lui Mikerinos, nu au fost construite la voia întâmplării, ci după un plan bine gândit până în cele mai mici detalii. Cercetătorul britanic mai afirmă că dispunerea celor trei piramide şi a sfinxului pe platoul de la Giza indică foarte clar obiectivul urmărit şi, mai mult decât atât, indică şi epoca în care aceste monumente au fost construite. Plecând de la un pasaj din Textele Piramidelor, în care faraonul defunct era identificat cu Osiris, iar “locuinţa” lui Osiris era identificată cu constelaţia Orion, Robert Bouval a ajuns la concluzia că amplasarea celor trei piramide şi a sfinxului constituie reflectarea terestră a hărţii cereşti vizibilă pe cerul Egiptului în Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 9 – ABSTRAGEREA DE LA TORS
MAREA PIRAMIDĂ SENSUL ASCUNS – ABSTRAGEREA DE LA TORS Din perspectiva sistemului de interpretare bazat pe concepţia materialistă scopul construirii piramidelor a fost acela de a servi drept morminte pentru faraoni. De altfel, mulţi cercetători moderni leagă construcţia piramidelor de descoperirea celor mai vechi morminte egiptene, denumite mastaba. Ei cred că, cu mult timp înainte de construcţia piramidelor, din punct de vedere funcţional, mastabele îndeplineau acelaşi rol ca şi piramidele. În acest context, arheologii au evidenţiat faptul că, încă din perioada predinastică, defuncţii erau puşi în gropi dreptunghiulare săpate direct în nisip. Treptat, deasupra gropilor au început să fie amplasate construcţii din cărămidă arsă la soare, denumite mastaba. Ulterior, în timpul celei de-a treia dinastii, cărămizile din lut ars, destul de fragile, au fost înlocuite cu piatra. În mastaba, cavoul era construit la capătul unui puţ vertical, într-o nişă orizontală. Deasupra gropii de formă dreptunghiulară, care era împărţită în cinci compartimente, se afla o construcţie trapezoidală, un fel de capelă din cărămidă arsă, care conţinea, la rândul ei, alte douăzeci şi şapte de compartimente, dispuse în nouă şiruri a trei compartimente fiecare. Într-o perioadă ulterioară, alături de mastaba se mai construia o capelă, unde se celebra cultul morţilor. Compartimentele construcţiei Read More …
MAREA PIRAMIDĂ – 10 – HIEROGLIFA “MR”
MAREA PIRAMIDĂ HIEROGLIFA “MR” – FOCUL CARE SE GĂSEŞTE ÎN CENTRU Egiptenii desemnau piramida prin hieroglifa MR, care însemna “munte”. Exprimarea nu era doar metaforică, ci cât se poate de concretă. Atunci când mergeau la piramidă, egiptenii spuneau că “urcă”.Termenul actual de piramidă a fost dat de vechii greci datorită faptului că uriaşa construcţie de pe platoul de la Giza semăna, ca formă, cu o … prăjitură în formă de piramidă, foarte gustată în acele timpuri. Etimologic, cuvântul actual piramidă provine din limba greacă, fiind format din pyros, foc şi amid, care înseamnă “a se găsi în centru”. Sensul cuvântului indică faptul că piramida ascunde în centrul său un foc. Aşadar, misterul piramidei este atât de “ascuns”, încât apare chiar şi în numele său: “focul care se găseşte în centru”. Dar pentru a detecta ce fel de “foc” ascunde piramida, trebuie analizat mai înainte simbolismul figurilor geometrice. Pentru concepţia spiritualist-ezoterică, la baza tuturor formelor se află cercul. Cercul este figura geometrică perfectă, semnificând plenitudinea. Cercul este infinit şi etern: nu are început sau sfârşit, nu are bază sau vârf. Tot ce are formă sferică este viu: ciclurile naturii, corpurile cereşti şi orbitele lor, ciclul vieţii şi al morţii, chakrele, Pământul. Read More …