EXCALIBUR MEGACALCULATORUL COSMIC Principalele linii directoare ale noului zeitgeist, realismul tehno, ar putea fi sintetizate în felul următor. În concepţia pionierilor realismului tehno, cosmosul este un sistem oscilant deschis format din energie, informaţie, substanţă şi conştiinţă, care comportă mai multe pachete de realitate, structurate ierarhic. La rândul său, omul este un circuit oscilant deschis, format din energie, informaţie, substanţă şi conştiinţă, capabil să perceapă doar un spectru limitat din pachetele de realitate ce compun cosmosul. Noile teorii ale realismului tehno vorbesc tot mai insistent despre existenţa unui câmp informaţional fundamental al cosmosului, care conţine, în stare latentă, toate formele arhetipale din care se formează manifestările particulare. Toate elementele ce compun cosmosul sunt legate între ele, interacţionând prin conexiuni energetico-informaţionale cu dublu sens: feadback. Cosmosul este format din subsisteme mai mici, fiecare subsistem fiind inclus în sisteme mai mari şi mai complexe. La rîndul său, fiecare subsistem reproduce structura întregului, fiind format din energie, informaţie, substanţă şi conştiinţă. Fiecare parte componentă este în legătură permanentă cu toate celelalte elemente, dar şi cu cosmosul în ansamblu. (22) Cosmosul conţine numeroase pachete de realitate dispuse ierarhizat, în funcţie de un sistem de constante fundamentale. La baza funcţionării cosmosului stă legea continuităţii informaţiei, Read More …
Autor: Cristian Ganescu
TEHNOREVOLTAŢII
EXCALIBUR OPOZIŢIA GULERELOR ALBE: TEHNOREVOLTAŢII La început timid, apoi din ce în ce mai îndrăzneţ, noile concepţii ale celui de-a treilea val au creat breşe adânci în concepţia realismului industrial, permiţând modelarea unei alternative viabile. În acest context, promotorii realismului tehno au încercat să pună la punct un nou scenariu coerent al istoriei cosmice şi umane, total diferit de cel prezentat de exponenţii realismului industrial. Evident, fiind abia la început, scenariul istoriei cosmosului realizat din perspectiva realismului tehno are încă multe lacune, dar debutul este relevant. Astfel, dacă s-ar realiza un film de o oră şi jumătate după scenariul promovat de către promotorii realismului tehno, succesiunea evenimentelor ar fi total diferită de cea prezentată în filmul promovat de realismul industrial. N-am vedea în film nici o explozie iniţială de tipul Big-bang-ului, care să genereze cosmosul, nici o mutaţie accidentală a vreunei specii de plante sau animale, n-am vedea nici o urmă de selecţie naturală, după cum nu am remarca vreo formă de evoluţie a speciilor de la simplu la complex. De asemenea, nu am fi martorii transformării maimuţei în om. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, că o mare parte dintre noii promotori ai realismului tehno Read More …
INTELLIGENT DESIGN
EXCALIBUR INTELLIGENT DESIGN Henry M. Morris argumentează în mod ştiinţific, pe baza legilor termodinamicii, că modelul evoluţionist propus de realismul industrial este fals de la un capăt la altul. “Evoluţionismul – afirmă Henry M. Morris – pretinde că descrie un cosmos în care totul ia fiinţă şi se edifică treptat, la nivele de existenţă superioare şi complexe, prin pure procese naturale, într-un univers care este autonom şi independent. Adică, evoluţia este un principiu universal al inovării şi al integrării, care funcţionează într-un univers-sistem închis. Legile termodinamicii, pe de altă parte, descriu un principiu universal al conservării şi al dezintegrării, care funcţionează în ceea ce trebuie să fi fost, cel puţin la începutul său, un univers-sistem deschis, creat şi activat de un Creator / Activant transcendent lui.” Aşadar, singurul model viabil pentru savantul citat este modelul creaţionist: universul a fost creat de Dumnezeu, iar aceasta este atât premisa, cât şi concluzia pe care au promovat-o toţi cercetătorii Evului Mediu şi ai renaşterii, menţionaţi anterior: Galieleo Galilei, Giordano Bruno, Rene Descartes sau Isaac Newton. Toţi aceşti savanţi şi-au promovat cercetările pornind de la premisa fundamentală: Dumnezeu este Creatorul a tot ce există. Această ultimă opinie este susţinută în mod concret, fără Read More …
MUTAŢIILE ACCIDENTALE
EXCALIBUR MUTAŢIILE ACCIDENTALE O altă teorie fundamentală a realismului industrial respinsă fără drept de apel de nucleul gulerelor albe reunite sub egida “Creation Research Society” este cea a originii accidentale a vieţii (a materiei organice) în supa primordială a protopământului – prezentă şi ea în filmul ipotetic “Un milion de ani într-o secundă.” Se ştie că această teorie, denumită teoria generaţiei spontane, a fost respinsă, la timpul respectiv (secolul al XIX-lea), de Louis Pasteur, care a demonstrat experimental că non-viaţa nu poate produce viaţa; cu alte cuvinte, că materia anorganică nu poate produce materie organică. Pentru ca o celulă să fie vie, afirmă savanţii “tehnorevoltaţi”, chiar şi cea mai simplă dintre toate, trebuie să conţină o structură extrem de complexă şi anume ADN-ul. ADN-ul este modulul genetic care transportă programul necesar funcţionării acelei celule. ADN-ul determină tipul de structură al celulei, tipul de substanţe chimice şi de hormoni pe care le va emite, precum şi locul pe care-l va ocupa în organism. ADN-ul mai controlează consumul de energie, eliminarea reziduurilor şi reproducerea celulei. De aceea, ADN-ul unei simple celule cuprinde o cantitate vastă de informaţie. După cum afirmă John White şi Nicolas Comninellis în studiul citat, “cantitatea de informaţie Read More …
PALEOVRĂJEALA
EXCALIBUR PALEOVRĂJEALA Eforturile promotorilor celui de-al treilea val, tehnorevoltaţii cu gulere albe, de a demonta cărămidă cu cărămidă edificiul conceptual al realismului industrial nu s-au oprit în acest punct. O altă teorie pusă sub lupă de noul val de savanţi, este cea a formării rocilor sedimentare şi a fosilelor. Tehnorevoltaţii resping cu indignare, etichetând-o ca fantezie, teza promotorilor realismului industrial potrivit căreia existenţa rocilor sedimentare şi a fosilelor demonstrează faptul că vechimea pământului este foarte mare, astfel că se măsoară în miliarde de ani. Tehnorevoltaţii cu gulere albe au ajuns, în mod firesc, la concluzia că teoria formulată de promotorii realismului industrial, conform căreia rocile sedimentare s-au format în miliarde şi miliarde de ani, este de la un capăt la altul falsă. Tehnorevoltaţii sunt convinşi de faptul că este la fel de plauzibil ca rocile sedimentare să se fi format într-un răstimp foarte scurt – de exemplu în momentul în care, în urma unei catastrofe planetare, de exemplu a unui potop, o mare cantitate de apă a cimentat rapid uriaşe depuneri de pământ. În acest caz, straturile de pământ s-au cimentat foarte rapid, datorită presiunii imense ale depunerilor succesive. Uimitor este faptul că teoria formării rapide a unor roci Read More …
CUM A FOST POSIBIL ?
EXCALIBUR CUM A FOST POSIBIL ? Antropologia, ştiinţa care cercetează formarea şi apariţia omului, este de asemenea bazată pe principalele teorii ale realismului industrial. Premisa antropologiei este cât se poate de simplă: specia umană s-a format în mod lent, de-a lungul ultimului milion de ani, prin transformări succesive dintr-un trunchi comun al unor maimuţe antropoide (aşa cum a fost menţionat în scenariul “Un milion de ani într-o scundă”). Cu toate că, din punct de vedere genetic, este o mare diferenţă între ADN-ul maimuţelor antropoide şi cel uman, de la Darwin până în ziua de astăzi punctul de vedere al concepţiei antropologice a rămas acelaşi: omul se trage din maimuţă. La baza acestei concepţii fundamentale şi definitorii pentru întreaga concepţie a realismului industrial au stat doar asemănările fizice dintre fosilele primatelor şi aspectul actual al omului: mărimea, volumul şi forma craniului, poziţia maxilarelor, lungimea şi forma dinţilor, lungimea şi forma braţelor şi a picioarelor, forma labei piciorului etc. Deşi toate aceste caracteristici fizice par să fi spus foarte multe celor care, de-a lungul celor aproape 150 de ani scurşi de la apariţia teoriei lui Darwin, au adoptat-o fără să o analizeze temeinic, nu mai spun nimic promotorilor celui de-al treilea Read More …
ISTORIA CREAŢIEI – GENEZA
EXCALIBUR ISTORIA CREAŢIEI – GENEZA După cum se ştie, cea mai completă descriere a creaţiei lumii de către Dumnezeu este expusă în prima parte a Vechiului Testament sub titlul Facerea (Geneza). Facerea sau Geneza face parte din primele cinci cărţi ale Vechiului Testament (Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul) ce-i sunt atribuite lui Moise, şi care formează Pentateuhul. Evreii numesc această primă carte a Vechiului Testament prin termenul Bereşit (adică „La început”), după primul cuvânt al cărţii. Septuaginta (traducerea Bibliei din ebraică în greacă) o numeşte „Ghenesis” (adică Origine sau Naştere), după conţinut. Vulgata (traducerea bibliei în latină) redă ambele denumiri: „Liber Beresith id est Genesis.” Traducerile româneşti preferă denumirea „Facerea”, mai rar „Geneza.” (28) În Facerea (Geneza) Moise a dezvăluit creaţia lui Dumnezeu de-a lungul primelor şase zile ale creaţiei, care a inclus creaţia cerurilor şi a pământului, creaţia tăriei, a apei şi a uscatului, creaţia vegetaţiei, creaţia Luminătorilor, Soarele şi Luna, creaţia vieţuitoarelor din mări şi de pe uscat, creaţia protopărinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva, săvârşirea de către aceştia a păcatului originar, izgonirea din Eden, istoria primelor generaţii, epoca patriarhilor, potopul şi activitatea lui Noe, dărâmarea Turnului Babel, răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului şi formarea principalelor Read More …
BIBLIA, BAZA ŞTIINŢEI MODERNE
EXCALIBUR BIBLIA, BAZA ŞTIINŢEI MODERNE Tehnorevoltaţii şi gulerele albe grupaţi în jurul “Creation Research Society şi Institute for Creation Research”, promotori ai conceptului de “Intelligent Design”, al căror lider de necontestat a fost decenii de-a rândul Henry M. Morris, consideră că expunerea biblică a creaţiei lumii constituie adevărata bază a oricărei cercetări ştiinţifice moderne. Tehnorevoltaţii pornesc de la premisa că expunerea biblică a celor şapte zile ale creaţiei este perfect adevărată şi poate fi explicată în mod ştiinţific. Aşa cum specifică Henry M. Morris în cartea sa “Bazele biblice ale ştiinţei”, există un criteriu fundamental de înţelegere a creaţiei lui Dumnezeu prezentată în Vechiul Testament; acest criteriu are la bază interpretarea corectă a termenilor folosiţi în textul ebraic al Vechiului Testament şi, în special, al Genezei cu privire la activitatea de creaţie a lui Dumnezeu. Aceşti termeni ebraici sunt “bara”, care se traduce prin “a crea”, aceasta fiind de altfel activitatea propriu-zisă de creaţie a lui Dumnezeu, şi “asah”, termen care este tradus prin “a făcut” (uneori acest ultim termen este înlocuit cu “yatsar”, care se traduce prin “a forma”). Henry M. Morris consideră ca punct de plecare în argumentaţia sa că Vechiul Testament, în primele capitole din Geneza, Read More …
POTOPUL DIN VREMEA LUI NOE
EXCALIBUR POTOPUL DIN VREMEA LUI NOE Potopul din vremea lui Noe a marcat un uriaş hiatus între lumea originară, a creaţiei lui Dumnezeu şi lumea pe care o cunoaştem astăzi. După potop s-a modificat totul. Efectele potopului au fost devastatoare, marcând sfârşitul civilizaţiei ce se formase anterior. În răstimpul potopului s-a produs formarea munţilor şi configurarea continentelor, care au ajuns să arate precum în ziua de astăzi. Cu privire la toate aceste aspecte Henry M. Morris este foarte categoric: „despicarea simultană a tuturor izvoarelor adîncului celui mare sugerează nu numai năvălirea unor mari mase de ape înmagazinate anterior, ci şi a unor revărsări gigantice, precum şi mişcările tectonice adiacente, de proporţii inimaginabile. Întregul eveniment a fost un cataclism atît de unic şi de indescriptibil încît sfidează aproape orice încercare de a descifra toate fenomenele ce trebuie să fi fost implicate. Biblia ne spune însă că uneia din cele mai importante întrebări ale geofizicii, şi anume chestiunea orogeniei, despre unde şi cînd s-au format munţii, trebuie să i se răspundă concret în lumina marelui potop. (…) O dată ce topografia antedeluviană a fost nivelată de apele devastatoare, iar pământul inundat complet, au început să se nască munţii uriaşi. Astfel, lanţurile Read More …
TRANSCENDENTUL
EXCALIBUR TRANSCENDENTUL Astăzi, datorită unei obişnuinţe încetăţenite şi amplificate la maximum, realismul industrial consideră că tot ce scapă investigaţiei directe a oamenilor prin organele de simţ este fals, iluzoriu – într-un cuvânt, este lipsit de esenţă ontologică. Concepţia realismului industrial este centrat în jurul ideii că omul, cât trăieşte, nu are altceva de făcut decât să cunoască singurul obiect ce poate fi cunoscut: lumea materială. Totuşi, de-a lungul istoriei umanităţii, de la omul preistoric şi până în ziua de astăzi, s-a propagat o concepţie de un ordin mai special, care s-a bazat mai puţin pe descoperirile ştiinţifice, tehnice sau tehnologice, cât mai ales pe efortul unor persoane – desemnate prin termenul general de „contactori” – capabile, prin activarea unor capacităţi numite astăzi paranormale, să perceapă un spectru al universului diferit de cel accesibil prin percepţia normală. Această concepţie sau, mai corect spus, atitudine formulată conceptual (weltanschauung) devenită zeitgeist a primit diferite denumiri de-a lungul secolelor, supravieţuind paralel cu zeitgeist-ul folosit într-un moment istoric sau în altul. Unii autori au denumit-o „concepţie spirituală”, iar alţii „concepţie ezoterică.” În cele ce urmează, va fi preferat termenul de concepţie transcedental-ezoterică. Concepţia transcedental-ezoterică, propagată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, Read More …
EZOTERIKA
EXCALIBUR EZOTERIKA Concepţia rezultată în urma unor operaţiuni de transcendere nu este chiar atât de nouă precum se afirmă uneori. Ea a reuşit, asemenea unei avalanşe, să se propage din antichitate şi până în ziua de astăzi, fiind continuu îmbogăţită şi împrospătată, fără a ţine seama de schimbările produse la interfaţa scenei istorice, ca şi cum n-ar fi avut nici un fel de incidenţă cu acestea. Mai mult decât atât, ea a fost permanent adaptată fiecărei epoci, astfel încât, de-a lungul timpului, a îmbrăcat diferite forme de expresie. La o analiză superficală realizată numai din perspectiva realismului industrial se poate spune că concepţia rezultată în urma unor operaţiuni de transcendere s-a perpetuat la “marginea” sau “în afara” cunoaşterii ştiinţific-raţionale. La o analiză mai atentă, lucrurile sunt ceva mai complexe şi nu pot fi reduse, simplist-reducţionist, la astfel de etichetări facile. Fireşte, concepţia rezultată în urma unor operaţiuni de transcendere nu este rodul gândirii raţionale, care analizează şi sintetizează felii ale realităţii, alcătuind modele teoretice, ci este bazată pe efortul cognitiv ale celor care au reuşit să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, atât al celor din vechime cât şi al celor din epoca modernă. Datorită faptului că, în Read More …
MISTICA, TRANSA, EXTEZUL
EXCALIBUR MISTICA, TRANSA, EXTEZUL Atât psihologia sinergetică (transpersonală), cât şi parapsihologia constituită ca ştiinţă au căutat să elucideze mecanismele modalităţilor de transcendere, care realizează trecerea dinspre aspectul fenomenal spre aspectul ortoexistenţial. În urma cercetărilor experimentale realizate de parapsihologie şi de psihologia transpersonală de-a lungul secolului al XX-lea s-a convenit că există mai multe tipuri de transcendere. Dintre acestea trebuie evidenţiate fenomenele bioinformaţionale, denumite Psi-Kappa şi fenomenele bioenergetice, denumite Psi-Gamma. Aşa cum specifica scriitorul şi cercetătorul Adrian Pătruţ într-un amplu tratat cu privire la acest subiect, în categoria fenomenelor bioinformaţionale de tip Psi-Kappa intră toate tipurile de achiziţie exotică de informaţie: percepţia extrasenzorială, biocomunicaţia şi percepţia extrasenzorială extinsă. La rândul ei, percepţia extrasenzorială extinsă se poate manifesta în mai multe forme particulare, precum telepatia, clarviziunea, pre şi retro-cogniţia, paradiagnoza şi psihomertria. Prin percepţie extrasenzorială se înţelege achiziţionarea de informaţie exogenă. În categoria fenomenelor bioenergetice – Psi-Gamma – intră psihokinezia, adică mişcarea unor obiecte materiale prin intermediul minţii conştiente. În această categorie mai intră fenomenele de biocontrol – controlul proceselor fiziologice involuntare (inedia, invulnerabilitatea, stigmatizarea, combustia spontană, elongaţia, levitaţia) şi fenomenele de condensare. În categoria fenomenelor de condensare intră aptraportul, asportul, teleportarea, penetrarea şi materializările, adică apariţiile în lumea materială ale Read More …
TRAVELING CLARVOYANCE, MEDIUMITATEA, POSEDAREA
EXCALIBUR TRAVELING CLARVOYANCE, MEDIUMITATEA, POSEDAREA A doua categorie de contactori este formată din subiecţii denumiţi clarvăzători, care sunt capabili să perceapă aspectul ortoexistenţial al cosmosului prin intermediul unor simţuri transfizice, echivalente până la un punct celor fizice: văz, auz, miros. Clarvederea sau a doua vedere (desemnată adesea prin termenul the second sight în literatura anglo-saxonă) este capacitatea prin care un om poate obţine informaţii exogene prin intermediul unor canale neconvenţionale. Parapsihologia defineşte această capacitate prin formula percepţie extrasenzorială extinsă. Clarvăzătorii sunt capabili să perceapă, prin intermediul simţurilor transfizice (văz, auz, miros) un aspect sau mai multe ale lumii spirituale. Simţurile transfizice devin în acest caz prelungirile simţurilor fizice. O parte dintre clarvăzători au capacitatea de a se conecta prin văz – văd anumite structuri transfizice, precum aura sau fiinţele umane sau non-umane lipsite de trup material. În schimb, alţii au capacitatea de a se conecta prin auz – aud voci sau acorduri muzicale. Există şi clarvăzători care au capacitatea de a detecta anumite mirosuri transfizice. Există, de asemenea, clarvăzători care pot combina două sau mai multe astfel de capacităţi. A treia categorie de contactori este formată din subiecţii care au reuşit să se dedubleze în “lumea de dincolo.” Această Read More …
DEPARTE DE HOLYWOOD
EXCALIBUR DEPARTE DE HOLYWOOD RUPTURA DE NIVEL Opinia comună îşi imaginează, mai ales datorită cinematografiei, că oamenii care reuşesc să spargă barierele “normalului” şi să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale (transcendentale) ale cosmosului sunt un fel de semizei în viaţă, adevărate pachete de muşchi, cu sabia de foc la îndemână sub pulpana trenciului sau cu bazooka de ciuruit extratereştrii pitită în porbagajul maşinii decapotabile. Totuşi, experienţele contactorilor au demonstrat faptul că aspectele ortoexistenţiale (transcendentale) ale cosmosului au o altă natură decât o indică punerile în scenă made in Hollywood, care, voit sau nu, au imprimat acestui subiect o aură de mister ieftin. Abordarea de tip made in Hollywood a fost amplificată, în primul rând, de poziţia pe care realismul industrial o are faţă de astfel de fenomene. De altfel, realismul industrial nu a reuşit să pătrundă prea adânc în cercetarea şi în definirea clară a fenomenului conectării la aspectele ortoexistenţiale, ascunse, nevăzute, transcedentale ale cosmosului, motiv pentru care le-a trecut în afara cunoaşterii “raţionale.” Nici n-ar avea cum, din moment ce realismul industrial are la bază motto-ul “ceea ce nu poate fi explicat, nu există.” Cu toată reticenţa promotorilor realismului industrial, în ultima perioadă de timp, spre deosebire de Read More …
REFOCALIZAREA ATENŢIEI
EXCALIBUR REFOCALIZAREA ATENŢIEI Pentru ca oamenii să poată recepta informaţiile furnizate de emisfera cerebrală din partea dreaptă, trebuie să determine „mintea” – emisfera cerebrală din partea stângă – să tacă. Cu alte cuvinte, oamenii trebuie să oprească atât fluxul gândurilor, cât şi ceea ce provine de la simţuri. Abia în acest caz, informaţiile accesate prin intermediul emisferei cerebrale din partea dreaptă pot fi decodate şi transpuse într-un limbaj comprehensibil. În acest mod singular oamenii pot deveni capabili să se deschidă către cosmosul integral, care este format din cele două aspecte – existenţial şi ortoexistenţial. Totodată, oamenii pot, în sfârşit, să determine cosmosul să-şi reveleze secretele. După cum au remarcat cu multă acurateţe pionierii realismului tehno, conectarea la aspectul ortoexistenţial al cosmosului se poate realizeaza doar printr-o ruptură de nivel. Ruptura de nivel poate fi realizată prin redirijarea atenţiei, pe fondul stopării activităţii mentalului şi a simţurilor. Întotdeauna, redirijarea atenţiei presupune descoperirea unui nou punct de focalizare al conştiinţei, dat fiind faptul că, în mod normal, conştiinţa oamenilor este focalizată într-un punct ce permite doar percepţia lumii materiale. Nimic nou sub soare. După cum se ştie, specialiştii conectării afirmă de sute de ani aceleaşi principii ca şi cele promovate recent Read More …
CONTACTORII “CIVILI”
EXCALIBUR CONTACTORII “CIVILI” IEŞIREA DE AVARIE Epoca modernă poate fi caracterizată prin apariţia unor oameni obişnuiţi care au reuşit să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului în mod accidental, fără să-şi fi dorit aceasta sau fără să fi manifestat aptitudini în acest sens. Oamenii din această categorie pot desemnaţi prin termenul de “contactori civili.” Termenul “civil” este folosit, pe de-o parte, în sensul că persoanele în cauză nu sunt înregimentate vreunei grupări ce promovează tehnici spirituale în sensul clasic al cuvântului; pe de altă parte, termenul “civil” indică faptul că persoanele în cauză sunt oameni obişnuiţi, care au devenit contactori fără să fi manifestat vreodată aptitudini în acest sens şi chiar fără să fi dorit. Toţi subiecţii ce pot fi încadraţi în această categorie au realizat conectarea la aspectele ortoexistenţiale în mod accidental, în cadrul unor evenimente dramatice, ce pot fi denumite evenimente-stimul. Printre cele mai dese evenimente-stimul pot fi menţionate: crizele existenţiale profunde, şocurile, sperieturile, pierderea cunoştinţei prin leşinuri, accidente, experienţe la limita morţii şi, mai ales, morţi clinice. Toate aceste evenimente-stimul au avut darul de a provoca subiecţilor conectarea la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului. În astfel de cazuri, durata conectării este variabilă, în funcţie de caracteristicile Read More …
THANATOLOGIA
EXCALIBUR THANATOLOGIA NEAR DEATH EXPERIENCE De-a lungul secolului XX şi începutul celui de-al XXI-lea, cele mai dese conectări accidentale la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului aparţin celor care care au trecut printr-un eveniment de moarte clinică sau petrecut „la limita morţii”, desemnat în literatura anglo-saxonă prin expresia „near death experience”, motiv pentru care protagoniştii unor astfel de experienţe dramatice pot fi lesne clasificaţi în categoria contactorilor „civili.” Înmulţindu-se astfel de cazuri de contactori civili pe toată suprafaţa pământului, în mediile ştiinţifice a apărut necesitatea unei cercetări aprofundate a acestor evenimente. Astfel, chiar în perioada de început a celui de-al treilea val, un cercetător american pe nume Raymond Moody s-a gândit să studieze îndeparoape evenimente desfăşurate la limitra morţii, astfel că a fondat o nouă „ştiinţă de graniţă” pe care a denumit-o thanatologia (Thanatos era zeul morţii la vechii greci). Ulterior, cercetările lui Raymond Moody au fost continuate şi de alţi cercetători. De-a lungul unei perioade mai lungi de timp, Raymond Moody a investigat nenumăraţi oameni care au trecut printr-o experienţă de moarte clinică sau petrecută „la limita morţii” („near death experience”), evidenţiind anumite constante ale trăirilor pe care le-au experimentat aceştia. Punctul de pornire al cercetărilor lui Raymond Moody a Read More …
EXPERIENŢE LA LIMITA MORŢII
EXCALIBUR EXPERIENŢE LA LIMITA MORŢII Pentru exemplificarea acestui fenomen, dintre cazurile cele mai recente şi relatate în presă de persoane civile care au trecut prin evenimente desfăşurate la limita morţii, pot fi evidenţiate trei: cel a lui Ilie Dobre din Craiova, cel a lui Gavril Bărnuţiu din judeţul Satu Mare şi cel al lui Adam Grecu din satul hunedorean Târşa. În cele trei cazuri, persoanele implicate au suferit un accident, au trecut printr-un eveniment de moarte clinică, apoi au înviat şi au povestit evenimentele la care au fost martori în răstimpul decorporării. Cazurile au fost prezentate pe larg în articole din presă, articole redate în cele ce urmează fără nici o prelucrare pentru păstrarea autenticităţii. Primul caz este al unei persoane din Craiova, pe nume Ilie Dobre. Aşa cum menţionează ziarul local Gazeta de Sud, Ilie Dobre “a murit de ciroză hepatica pe 21 ianuarie, la 37 de ani. Sau… aşa au crezut toţi. L-au plâns copiii şi rudele. Toți au trecut pe rând pe lângă Ilie, aflat în coşciug, îmbrăcat în costumul nou, de moarte, cu lumânarea alături. Şi tocmai în ziua când trebuia să fie îngropat, mortul s-a ridicat dintr-o dată în capul oaselor, uitându-se la cei Read More …
OUT OF BODY EXPERIENCE
EXCALIBUR OUT OF BODY EXPERIENCE O categorie aparte de contactori este cea a celor care au reuşit să realizeze „dedublări” (traveling clarvoyance) sau experienţe în afara trupului (out of body experience). Şi, poate nu ar trebui să constituie un motiv de uimire faptul că, cel puţin în prima etapă, senzaţiile persoanelor care au trecut printr-o experienţă de moarte clinică sau petrecută „la limita morţii” („near death experience”) sunt asemănătoare cu cele raportate de cei care au realizat „dedublări” – denumite în literatura anglo-saxonă „out of body experience”: experienţă în afara trupului – adică cu cele raportate de contactorii „călători” (traveling clarvoyance), menţionaţi anterior. Diferenţa dintre cele două categorii de contactori este una singură: persoanele care au trecut printr-o experienţă de moarte clinică sau petrecută „la limita morţii” („near death experience”) au avut parte de experienţa conectării la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului în mod accidental, iar contactorii „călători” au trecut prin aceeaşi expereinţă voluntar şi conştient, antrenându-se special în acest scop. Dintre cei mai cunoscuţi contactori moderni din această ultimă categorie pot fi enumeraţi englezii Robert Monroe, Sylvan Moldoon şi Hugh Caloway, ultimul fiind cunoscut sub pseudonimul Oliver Fox, francezul Marcel Forhan, cunoscut sub pseudonimul YRAM, francezul Patrick Drouot sau Read More …
EMMANUEL SWEDENBORG
EXCALIBUR EMMANUEL SWEDENBORG Aşa cum a fost menţionat, contactorii “civili” sunt acele persoane obişnuite care au trecut prin experienţe atipice, cel mai adesea accidente urmate de morţi clinice, care le-au provocat descoperirea „ieşirii de avarie” şi accesarea, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, a aspectelor ortoexistenţiale ale cosmosului. După închierea experienţei atipice, contactorii civili s-au reîntors la starea obişnuită, iar ulterior au povestit şi celorlalţi oameni ceea ce au simţit în decursul stării decorporate – evident, în măsura în care au păstrat amintirea evenimentelor. Totuşi, stadiul atins de un contactor civil este doar prima etapă a unui proces ceva mai lung. A doua etapă este cea de specialist al conectării. În categoria specialiştilor conectării pot intra toate acele persoane care au capacitatea de a se conecta la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului în mod voluntar, ori de câte ori doresc. Fireşte, între contactorii civili şi specialiştii conectării există asemănări, dar şi deosebiri semnificative. La fel ca contactorii „civili”, specialiştii conectării au reuşit să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale în urma unui eveniment-stimul ce a provocat o ruptură de nivel şi modificarea punctului de focalizare. Spre deosebire însă de contactorii civili, a căror conectare la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului durează Read More …
JACKOB LORBER
EXCALIBUR JACKOB LORBER Supranumit la vremea sa „Scribul Domnului”, Jacob Lorber 1800-1864) a fost un umil profesor de muzică, violonist şi compozitor, care a trăit la Graz, în Austria. “La vârsta de 40 de ani, acestuia i sa oferit postul de director al teatrului din Trieste, post pe care l-a primit cu recunoştinţă, întrucât îi aducea mult sperata recunoaştere în lumea artei, precum şi securitatea materială. Dar nu a fost să fie aşa. Chiar în dimineaţa în care trebuia să plece la Trieste pentru a-şi lua în primire noua slujbă, într-un mod asemănător lui Emanuel Swedenborg, Jakob Lorber a auzit o voce care i-a poruncit. “Ridică-te, ia pana şi scrie.” Ascultător, Jakob Lorber s-a aşezat la masă şi a început să scrie după „audiţie interioară.” Primele rânduri pe care le-a scris au constituit partea introductivă la cartea „Casa Domnului”, care poate fi considerată una dintre cele mai importante din cele peste 25 de cărţi pe care le-a scris, fiind inspirat, după cum singur afirmă, direct de „Vocea Domnului.” „Când dictarea a început, Lorber şi-a dat seama că ceea ce auzea era începutul unei cărţi care necesita continuarea muncii sale un timp îndelungat. Citind ceea ce scrisese, a fost copleşit Read More …
EDGAR CAYCE
EXCALIBUR EDGAR CAYCE Un caz aparte de specialist al conectării, intens mediatizat în prima jumătate a secolului al XX-lea (poate cel mai mediatizat caz), a fost cel al „profetului adormit” Edgar Cayce. Simplu ţăran din Kentucky, scriu biografii săi, Edgar Cayce (1877-1945) era obişnuit cu viaţa la ţară şi mai puţin cu învăţatul. Totul a început într-o bună zi, când tatăl său, un onorabil judecător al cantonului unde locuia, s-a supărat pe micul Edgar care devenise leneşul clasei şi i-a dat o palmă că nu reuşea să înveţe lecţia; în secundele următoare, furios, tatăl s-a dus în bucătărie să bea ceva pentru a se calma, dar când s-a întors şi-a găsit odrasla … dormind. Evident că l-a trezit mânios nevoie mare pe leneş, dar micul Edgar s-a apărat cum a putut: „Stai, tată, acum ştiu lecţia! Trebuia să dorm puţin. Pune-mi întrebări, ai să vezi, e adevărat…!” i-a răspuns micul Edgar tatălui aflat în plină criză de nervi. Şi, într-adevăr, aşa era. De atunci Edgar a devenit curiozitatea şcolii: dormea pe cărţi, iar a doua zi ştia lecţiile. Nu după mult timp, Edgar a fost lovit puternic în spate sau în ceafă cu o minge, astfel că în Read More …
FENOMENUL VALENTINA
EXCALIBUR FENOMENUL VALENTINA În ultima perioadă de timp şi-au manifestat prezenţa în mass media o pleiadă de contactori care au declarat pe proprie răspundere că pot observa prin clarvedere aura oamenilor, adică acel halo energetico-informaţional ce învăluie trupul fizic al oamenilor, animalelor şi plantelor. Din această categorie de contactori pot fi evidenţiate, pentru exemplificare, două cazuri care au produs o oarecare vâlvă în mass media: românca Valentina Gârlea şi cercetătoarea americană Barbara Ann Brenen (în această exemplificare au fost trecuţi în revistă doar cazuri de contactorii „civili”, astfel că nu sunt tratate cazurile de iniţiere în radiestezie, reiki, teosofie, antroposofie, rosecrucianism, yoga etc) O contactoare din această categorie, în jurul activităţii căreia, la un moment dat, mass media din România a creat oarecare vâlvă a fost Valentina Gârlea din satul Dobrovăţ, Jud Iaşi, cunoscută şi sub numele „clarvăzătoarea din Iaşi.” Cel care a propulsat-o în atenţia publicului a fost scriitorul Florin Gheorghiţă care, în lucrarea „Fenomenul Valentina”, specifica faptul că aceasta este capabilă să vadă prin clarvedere structurile aurei umane. După cum afirmă autorul citat, Valentina afirma că fiecare om are în jurul său o aură bioenergetică, formată la rândul ei din şapte straturi; fiecare stat a fost desemnat Read More …
BARBARA ANN BRENNAN
EXCALIBUR BARBARA ANN BRENNAN O contactoare care poate fi clasificată în aceeaşi categorie a “civililor” este americanca Barbara Ann Brennen, ale cărei eforturi au fost îndreptate în două direcţii: prima direcţie a constat în cercetarea structurii energetico-informaţionale (aurice) a fiinţei umane şi punerea la punct a unei metode inedite de tămăduire; a doua direcţie de cercetare a constat în cercetarea naturii sau, mai exact spus, a entităţilor spirituale invizibile percepţiei normale, ce se manifestă în natură. Cercetările Barbarei Ann Brennen sunt cu atât mai interesante cu cât aceasta are o solidă pregătire ştiinţifică, obţinute înainte de a se dedica activităţii de tămăduire spirituală, energetico-informaţională şi fizică. Înainte de a deveni tămăduitoare, Barbara Ann Brennen a fost cercetător ştiinţific. După propriile sale mărturii, „după obţinerea licenţei în fizica atmosferică la Universitatea din Wisconsin, a lucrat în cercetare ştiinţifică pentru NASA, la Centrul de Zboruri Spaţiale Goddard. În ultimii cincisprezece ani s-a ocupat de studierea şi aplicaţiile câmpului energetic uman şi a luat parte la proiectele de cercetare desfăşurate în cadrul Universităţii Drepxel.” (20) Aşa cum singură mărturiseşte, Barbara Ann Brennen a fost crescută la o ferma din Wisconsin. „Cum prin preajmă nu prea am avut tovarăşi de joacă, o bună Read More …
VANGA
EXCALIBUR VANGA O contactoare celebră ce şi-a impus opiniile de-a lungul secolului XX şi a cărei activitate merită trecută în revistă în câteva rânduri a fost Vanghelia Pandeva Dimitrova, cunoscută sub numele Vanga (1911-1996). Născută în anul 1911 într-o localitate care a aparţinut Bulgariei, dar care astăzi face parte din Rep. Macedonia, Vanga a avut la vârsta de 11 ani un accident dramatic în urma căruia a devenit oarbă. Accidentul s-a produs în timpul unei furtuni puternice (cel mai probabil o tornadă izbucnită spontan), când micuţa Vanga a fost luată pe sus şi purtată o distanţă considerabilă; când şi-a revenit, ochii îi erau plini de praf, astfel că nici nu mai putea să-şi ridice pleoapele. Datorită faptului că tratamentele eficiente pentru vindecare costau mult în acea perioadă (sau poate nu existau), micuţa Vanga a orbit. Înainte de a orbi, micuţei Vanga i s-a arătat în vis un înger care a întrebat-o dacă doreşte să-şi recaptele vederea ori doreşte să dobândească o altă vedere – cea spirituală -, prin intermediul căreia va putea să-i ajute pe oameni în procesul de tămăduire trupească şi sufletească. Vanga a ales a doua variantă, iar din acel moment a devenit vindecătoare, dar a orbit Read More …
LA LIMITA MATRIXULUI – PATRICK DROUOT
EXCALIBUR LA LIMITA MATRIXULUI PATRICK DROUOT Un contactor contemporan care s-a specializat în investigarea unor stări mentale mai puţin cercetate este francezul Patrick Drouot. În cercetările sale, contactorul francez a încercat să certifice în mod experimental că este într-adevăr posibilă accesarea aspectelor ortoexistenţiale ale cosmosului printr-o ruptură de nivel ce presupune redirijarea şi refocalizarea atenţiei. Mijlocul prin care, pentru Patrik Drouot, este posibilă oprirea fluxului mental şi redirijarea atenţiei a constat în descoperirea unui nou punct de focalizare a conşiinţei. Acest nou punct de focalizare, afirmă Patrik Drouot, este situat la limita aurei umane, undeva la aproximativ 80 de centimetri de limta epidermei. În opinia autorului citat, punctul de focalizare poate fi localizat prin anumite tehnici de vizualizări mentale – de exemplu, prin viziunea unei sfere de lumină aurie. (28) Referitor la acest aspect destul de puţin cunoscut al existenţei şi localizării unor puncte de focalizare situate la nivelul aurei trebuie aduse câteva completări. Alţi cercetători ai acestui domeniu consideră că există nu unul, ci mai multe puncte de focalizare. Un alt punct de focalizare al conştiinţei se află undeva la 80 de centimetri de trup, cam în dreptul celui de-al “treilea ochi” (centrul de energie dintre sprâncene, denumit Read More …
CARLOS CASTANEDA – ARTA VISATULUI
EXCALIBUR CARLOS CASTANEDA ARTA VISATULUI Un autor ale căror experienţe destul de spectaculoase au reţinut la un moment dat atenţia mas mediei mondiale a fost americanul Carlos Castaneda (1925-1998) care, deşi nu poate fi inclus printre contactorii „civili” întrucât nu şi-a însuşit cunoştinţele în urma unui accident ori morţi clinice, ci în urma unei veritabile iniţieri, prezintă unele asemănări cu contactorii menţionaţi. Antropolog de profesie, Carlos Castaneda a dorit să cunoască sistemul de credinţe şi practici mistice ale indienilor yaqqui din regiunea centrală a Mexicului. Pe fondul unei iniţieri voluntare, Carlos Castaneda şi-a însuşit o concepţie mistică ce are multiple elemente comune cu vechile forme iniţiatice ale mayaşilor, toltecilor şi zapotecilor. Mijlocul prin care Carlos Castaneda a accesat aspectul ortoexistenţial şi transendent al cosmosului a constat în descoperirea unor puncte de focalizare (precum YRAM sau Patrik Drouot). În cărţile sale – Povestiri despre putere, Cealaltă Realitate, Arta visatului, Darul Vulturului etc – Carlos Castaneda a denumit aceste puncte de focalizare prin formula puncte de asamblare. Mai mult decât atât: Carlos Castaneda a menţionat nu unul ci mai multe puncte de asamblare, fiecare dintre ele având corespondanţă cu o altă lume, de fapt cu un alt palier cosmic. Cel care Read More …
SUB SEMNUL LUI ENOCH
EXCALIBUR SUB SEMNUL LUI ENOCH În mod evident, conectarea la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului nu a fost descoperită în secolul XX. Specialişti ai conectării la aspectele ortoexistenţiale şi-au manifestat prezenţa încă din cea mai îndepărtată antichitate. La fel ca în cazul contactorilor moderni, caracteristica principală a celor din antichitate este că, iniţial au fost oameni obişnuiţi care, la un moment dat al vieţii lor, în urma unui eveniment-stimul, au devenit canale de contact între oamenii obişnuiţi şi aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului; la fel ca cei din ziua de astăzi, contactorii din antichitate s-au conectat fie la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, fie la entităţile ce le populează: fiinţe omeneşti decorporate, îngeri sau chiar la Dumnezeu. Evident, cei mai înalţi contactori din antichitate au fost cei care s-au conectat la Sursa Primă – Dumnezeu. Totuşi, acei contactori care în antichitate s-au conectat la Sursa Primă, Dumnezeu, nu au realizat saltul de esenţă datorită capacităţilor proprii, adică datorită unei iniţieri, ci pur şi simplu datorită faptului că au fost aleşi. Datorită faptului că contactorii din această categorie au fost aleşi de către Dumnezeu, pot fi denumiţi prin termenul de “Aleşi.” Dat fiind faptul că contactorii din această categorie au fost aleşi de Read More …
MOISE
EXCALIBUR MOISE Cel mai important Ales din perioada veterotestamentară a fost Moise. Deşi există unele variante alternative ale istoriei vieţii şi activităţii lui Moise, care afirmă că acesta s-ar fi iniţiat în templele egiptene, Vechiul Testament specifică doar faptul că Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a îndeplini mai multe misiuni. Lui Moise, Dumnezeu i s-a revelat prin teofanii grandioase în mai multe rânduri. Moise a fost ales de către Dumnezeu să dezvăluie oamenilor tainele cerurilor şi ale pământului; pe scurt, Moise, la vremea sa, a fost desemnat de către Dumnezeu să comunice oamenilor tainele creaţiei Sale, la fel cum, în alt timp, Enoch a fost ales de către Dumnezeu pentru a le dezvălui celor din epoca sa. Atât Enoch, cât şi Moise nu au fost simpli contactori, ci au fost aleşi de către Dumnezeu. Evenimentul primordial al contactului dintre Dumnezeu şi Alesul Său, Moise s-a produs pe Muntele Horeb, când Moise, aşa cum specifică textul Vechiului Testament (Exodul cap. 3, versetele 1-3), a văzut un rug care ardea cu văpaie, dar nu se mistuia. „În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până Read More …
BARTOLOMEU
EXCALIBUR BARTOLOMEU În mod firesc, şi după răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos şi-au manifestat prezenţa o largă pleiadă de contactori care au reuşit să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului. Toţi contactorii de acest tip au fost aleşi direct de Iisus Hristos. Primul contactor documentat istoric, adică cu privire la care există o sursă documentară certă, a fost Apostolul Bartolomeu (Nathaniel). Acest aspect reiese din două scrieri apocrife (apocrif: a-po-cript: secret), intitulate „Evanghelia lui Bartolomeu” şi, respectiv, „Cartea învierii lui Iisus Hristos.” După cum este scris în „Evanghelia lui Bartolomeu”, Bartolomeu a văzut prin clarvedere evenimentele tulburătoare ce au urmat răstignirii şi morţii pe cruce ale lui Iisus Hristos. „Apoi, după ce a suferit şi a înviat, toţi apostolii la vederea Lui nu au îndrăznit să îl întrebe ceva, fiindcă înfăţişarea Lui nu era asemenea celei dinainte, ci şi-a descoperit plinătatea dumnezeirii. Şi Bartolomeu a mers la el şi i-a zis: „Doamne, vreau să-ţi vorbesc.” Iisus i-a zis: „Preaiubitule Bartolomeu, Eu ştiu ce vrei tu să-mi spui. Întreabă aşadar orice şi eu îţi voi spune tot ce vrei să cunoşti.” Bartolomeu i-a zis: “Doamne, când Tu ai mers să fi atârnat pe cruce, eu te-am urmărit de Read More …
PE DRUMUL DAMASCULUI
EXCALIBUR PE DRUMUL DAMASCULUI Tot din categoria contactorilor “aleşi” a făcut parte Ucenicul lui Iisus Hristos, Sf. Apostol Pavel. Cu privire la folosirea termenului de apostol trebuie făcute câteva precizări necesare: în primul rând trebuie precizat că potrivit DEX-ului termenul de apostol (apóstolos) provine din apó, departe, și stéllo, trimis. Totuşi, Noul Testament a atribuit titlul de Apostol doar lui Iisus Hristos. Iisus Hristos a fost unicul Apostol. În ziua de astăzi, în vorbirea curentă s-a ajuns ca fiecăruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Iisus Hristos să-i fie atribuită titulatura de apostol, ceea ce nu este în conformitate cu textul Noului Testament; totuşi, datorită faptului că termenul a fost extins şi la ceilalţi ucenici ai Săi, intrând astfel în limbajul comun, pentru a nu crea confuzii nedorite, în cele ce urmează termenul de apostol va fi folosit şi pentru ucenici; însă în cazul ucenicilor lui Iisus Hristos, înţelesul termenului “apostol” este de “trimis” sau de “propovăduitor.” Aşadar, precum Enoch în timpurile antediluviene şi precum Moise în perioada de aur a Vechiului Testament, Pavel, ucenicul lui Hristos, a fost ales pentru a îndeplini o misiune. Iar în acest sens, biografia Sf. Apostol Pavel este edificatoare. Iniţial prigonitor al creştinilor, Read More …
QUO VADIS
EXCALIBUR QUO VADIS Toate aceste atitudini conceptual formulate – weltanschauunguri devenite zeitgeisturi – sunt Săbii ale Cunoaşterii. Unele dintre ele sunt false şi duc spre haos şi distrugere; altele sunt adevărate pentru că corespund realităţii, astfel că aduc pacea şi liniştea sufletească, condiţii fără de care modificarea în bine a viitorului nu va fi posibilă. În acest context se pot pune, cu deplină îndreptăţire, două întrebări fundamentale. Prima întrebare: care dintre aceste Săbii ale Cunoaşterii este cea adevărată ? A doua întrebare: Cine este capabil să mânuiască o astfel de Sabie, astfel încât să devină un Cavaler al Cunoaşterii. Atitudinile conceptuale analizate pe scurt – realismul industrial, realismul tehno, paleoastronautica, concepţia transcendental-ezoterică specifică contactorilor – s-au aplecat asupra marilor probleme ale cunoaşterii, în speranţa de a elucida misterele cosmosului, omului şi istoriei. Fiecare dintre ele a încercat, în felul ei specific, să deceleze sensurile şi semnificaţiile tuturor necunoscutelor cunoaşterii şi să ofere un model conceptual şi o cale de urmat celor ce le adoptă. Cei care trebuie să aleagă suntem noi, oamenii care trăim la răscrucea dintre timpul de acum şi timpul ce va veni. Pentru elucidarea marilor probleme ale cunoaşterii concepţiile amintite au recurs la un demers specific. Read More …
DESCHIDEREA CARE S-A DESCHIS
EXCALIBUR DESCHIDEREA CARE S-A DESCHIS Apărut la debutul celui de-al doilea val, realismul industrial (şi aplicarea lui în practică: pragmatismul industrial) a rămas, fără nici o îndoială, cea mai răspândită atitudine conceptuală a prezentului. Cei mai mulţi dintre oameni sunt tributari concepţiei promovate de realismul industrial, datorită faptului că reprezintă canavaua sistemului educaţional modern. Întregul sistem educaţional modern, şcolile de toate gradele şi de toate orientările sunt bazate pe realismul industrial, chiar dacă, uneori, în mod parţial, lasă loc şi celorlalte concepţii. De asemenea, tot ce ţine de infosferă – ziare, reviste, cinematografia, posturile de radio şi televiziune etc – , este tributar, ca mentalitate, realismului industrial. În mass media se fac foarte rar referiri la concepţia specifică celui de-al treilea val, realismul tehno, deşi – în mod paradoxal -, marea majoritate a oamenilor beneficiază de realizările tehnologice construite pe baza sa: calculatoare, telefonie mobilă, comunicaţii prin satelit etc. Aceasta nu înseamnă altceva decât că realitatea economico-socială a luat-o înaintea atitudinii conceptuale. Pentru realismul industrial şi pentru tipul de hermeneutică pe care l-a promovat cu consecvenţă, cosmosul, omul şi istoria au o singură faţetă: cea materială, detectabilă prin intermediul organelor de simţ şi a prelungurilor tehnologizate ale acestora: telescoape, Read More …
DECĂDEREA UNEI IDEOLOGII: MARXISMUL
EXCALIBUR DECĂDEREA UNEI IDEOLOGII: MARXISMUL În ziua de astăzi are mai puţină importanţă faptul că întemeietorii realismului industrial, printre care trebuie menţionaţi Giordano Bruno, Johannes Kepler, Galileo Galilei sau Isaac Newton, au demarat cercetările lor ştiinţifice doar din dorinţa fierbinte de a înţelege mai bine opera lui Dumnezeu care este cosmosul. Este, de altfel, elocvent în acest sens epitaful de pe mormântul marelui savant care a fost Isaac Newton, care defineşte o stare de fapt ce era omniprezentă în acea vreme: „Aici se odihneşte sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acestea, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filosofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul să exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane.” Cu toate aceste intenţii bune, nu după mult timp urmaşii întemietorilor realismului industrial au ajuns la un moment de cotitură care a influenţat viaţa a milioane de Read More …
PALEOASTRONAUTICA: IGNORATIO ELENCHI
EXCALIBUR PALEOASTRONAUTICA: IGNORATIO ELENCHI La rândul ei, concepţia paleoastronautică şi hemeneutica aferentă, datorită boom-ului mediatic iniţial, a câştigat nenumăraţi adepţi în cadrul societăţii celui de-al treilea val, ce e pe cale să se insereze în pesajul social al prezentului. Nenumărate articole presărate în ziare şi reviste, dar şi nenumărate lucrări dedicate acestui subiect nu contenesc să adauge noi şi noi interpretări tezelor deja prezentate, astfel încât concepţia paleoastronautică în ansamblu a cunoscut un salt spectaculos atât pe orizontală – în ceea ce priveşte aria de acoperire – cât şi pe verticală, ca profunzime conceptuală ori ca penetrare a conştiinţelor oamenilor. Conştientă fiind de limitările inerente ale realismului industrial, care nu a reuşit încă să ofere o imagine suficient de cuprinzătoare a cosmosului, a omului şi a dezvoltării societăţii omeneşti, concepţia paleoastronautică, devenită zeitgeist uimitor de repede, a încercat să ofere un nou sens marilor enigme ce frământă conştiinţa omului modern. Prin interpretările sale, paleoastronautica a pus în faţa conştiinţelor oamenilor o serie de probleme provocatoare, ce au darul de a extinde cunoaşterea în direcţii încă insuficient explorate. Prin modul său inedit de a pune problema, paleoastronautica a modificat unghiul de percepţie al lumii şi sistemul de referinţă după care Read More …
IGNORATIO THEOS
EXCALIBUR IGNORATIO DEUS Într-adevăr, printr-un efort hermeneutic autentic, realismul tehno a reprezentat un mare salt înainte în ceea ce priveşte cunoaşterea, a cosmosului, naturii şi omului. Deşi iniţial, realismul tehno a părut doar o prelungire a realismului industrial, în cele din urmă s-a dovedit că lucrurile sunt mult mai complexe. În cele din urmă, realismul tehno a devenit o concepţie aproape opusă realismului industrial, lărgind principalele direcţii ale cunoaşterii pe niveluri nici măcar prognozate de realismul industrial. În ceea ce priveşte cosmosul, realismul tehno a înlocuit concepţia mecanicistă, newtoniană a realismului industrial cu concepţia bazată pe fizica cuantică şi pe modelul holografic. Aşa cum a fost menţionat, universul, în concepţia promotorilor realismului tehno, poate fi comparat cu un imens calculator, care are propriul său hard, propria sa memorie, propriul său soft. La baza existenţei universului se află un „câmp informaţional fundamental” ce conţine, în stare latentă (nemanifestată), toate informaţiile pe baza cărora s-a constituit universul. Informaţiile primare au generat mereu şi mereu alte informaţii, pe baza cărora s-au constituit (obiectivat) manifestările particulare. Informaţia în univers este structurată pe un suport ondulatoriu, care se prezintă atât sub formă de undă, cât şi sub formă de particulă. Universul este un Read More …
DESCHIDEREA CARE RĂMÂNE DESCHISĂ
EXCALIBUR DESCHIDEREA CARE RĂMÂNE DESCHISĂ: CONCEPŢIA SPIRITUALIST-MISTICĂ Cei care, în ultima perioadă de timp, s-au aventurat în lărgirea orizonturilor cunoaşterii nu au fost fizicienii, precum în trecut, ci cei pe care i-am desemnat prin expresia destul de generală de „contactori” sau „specialişti ai conectării.” Ca o constantă generală, se poate constata că, în marea lor majoritate, contactorii şi-au îndreptat eforturile întru cunoaşterea a cinci obiective principale. Primul obiectiv al unui contactor este de a stabili, pe cale experimentală, în mod obiectiv, prin propriile sale puteri, independent de dogmatica religioasă de orice tip, dacă există Dumnezeu. Al doilea obiectiv este de a determina dacă omul are sau nu suflet/spirit/duh/aură sau, oricum, un aspect ortoexistenţial, indiferent cu ce denumire i-a fost acordată şi, în acest context, de a stabili care este structura acestuia (dacă este material sau energetic, din câte straturi este compus etc). Al treilea obiectiv este de a stabili ce se întâmplă cu fiinţa umană după momentul decesului şi, implicit, ce se află dincolo de lumea materială sau, mai exact spus, dincolo de cortina ce separă această lume văzută a fenomenelor de lumea nevăzută (ortoexistenţială). Al patrulea obiectiv este de a stabili care a fost istoria umanităţii pe Terra Read More …
CHRISTIAN ROSENCRENZ – LIBER M
EXCALIBUR CHRISTIAN ROSENCRENZ LIBER M: MAREA CARTE A MISTERELOR LUMII Un caz tipic de contactor care a reuşit nu numai să acceseze aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, ci chiar să provoace un veritabil tsunami prin concepţia pe care a promovat-o a fost Christian Rosencrenz, despre care se afirmă că, la cumpăna dintre secolului al 13-lea şi al 14-lea al erei creştine, a avut experienţa prigonitorului de creştini Saul, devenit apoi Apostolul lui Hristos, pe drumul Damascului. Cazul lui Christian Rosencrenz a intrat în conştiinţa opiniei publice la aproape două sute de ani de la moartea sa. Astfel, prin anul 1614 apărea la Kassel, sub semnătura unui oarecare Adam Haselmayer, o broşurică de 150 de pagini care cuprindea trei texte: Reforma Universală, Fama Fraternitatae Rosae Crucis şi Confesio Fraternitatis. După opinia exegeţilor moderni, aceste scrieri au fost redactate de un pastor luteran, pe nume J. V. Andrae, care a trăit între 1586 şi 1654. Succesul a fost imens şi imediat: broşurica a fost tradusă rapid în mai multe limbi de circulaţie în epocă şi reeditată de câteva ori. Doi ani mai târziu, a apărut un alt text, la fel de interesant, care, în timp, a cunoscut o difuzare la fel de Read More …
ŢI-AM ARĂTAT TOTUL ŢIE
EXCALIBUR SABIA CUNOAŞTERII – ŢI-AM ARĂTAT TOTUL ŢIE “Sabia Cunoaşterii” este, evident, o metaforă, iar cartea lui Thomas Malory, “Moartea lui Arthur” o exprimă cel mai bine. Potrivit acestei cărţi, regele Arthur a avut trei săbii: pe prima a scos-o din piatră, pe a doua a câştigat-o în luptă, iar a treia, care este celebra Excalibur, i-a fost dăruită de Doamna Lacului. Cele trei săbii indică faptul că Arthur a parcurs trei etape în existenţa sa. În prima etapă Arthur a fost un Ales întrucât, datorită calităţilor sale înnăscute, a fost singurul cavaler care a fost capabil să smulgă sabia din piatră şi să devină rege (doar cel ce smulgea sabia din piatră putea deveni rege). Devenind rege, Arthur a întronat Dreptatea şi Adevărul cu ajutorul primei săbii. În a doua etapă, Regele Arthur a trebuit să facă faţă inamicilor săi, astfel că a trebuit să se iniţieze şi să devină Iniţiat-Cavaler. Momentul în care Arthur a devenit cavaler coincide cu câştigarea, pe câmpul de luptă, a celei de-a doua săbii. A treia sabie, denumită Excalibur, i-a fost dăruită regelui Arthur de un personaj misterios denumit Doamna Lacului. Aşadar, pentru a o obţine, Arthur, simplu civil dezarmat cum era Read More …
„STANŢELE LUI DZYAN” – ATROPOGENEZA
TEXTUL ORIGINAL: H.P. BLAVATSKY: DOCTRINA SECRETĂ „STANŢELE LUI DZYAN” ATROPOGENEZA Motivaţie: între anii 1985 şi 1988, în plină „epocă de aur” am reuşit să pun mâna pe versiunea franceză a Doctrinei Secrete a Hellenei Balvatsky, prilej cu care am încercat să realizez o primă traducere a Stanţelor lui Dzyan. Totuşi franceza mea „de baltă” m-a cam trădăt, dat fiind faptul că era vorba despre un text filozofic, destul de dificil de citit chiar şi în limba română. Totuşi, pe parcursul a aproape trei ani, am încercat să realizez pentru „uz intern” o traducere a primelor patru volume din Doctrina secretă. M-au interesat în special Stanţele lui Dyzan. Anul trecut, prin septembrie, am avut surpriza să descopăr o primă traducere profesionistă în limba română a Doctrinei secrete realizată de o editură din Bucureşti (Ed. Ganesha). Evident, având la dispoziţie o traducere profesionistă, prima marea preocupare a fost să verific acurateţea propriei mele traduceri realizată cu 30 de ani în urmă. Vechea mea traducere nu este chiar atât de diferită de cea apărută la editura menţionată, deşi în unele fragmente nu prea mi-am dat notă de trecere. În fine, am corectat lacunele traducerii vechi, iar pe baza lor sunt pregătit pentru cei Read More …