Categorie: 4 – DINASTIA NEGRU VODĂ: ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI ELIMINAREA LUI NEGRU VODĂ DIN ISTORIE Există dovezi că s-a dorit la un moment dat să fie ştearsă amintirea lui Negru Vodă Cel Bătrân nu numai ca nume, ci şi ca imagine. După câte se pare, în ziua de astăzi mai există un singur portret ce ar putea fi atribuit lui Negru Vodă, acesta fiind şi astăzi observat la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Este vorba despre acel misterios “Cavaler fără chip” pictat pe unul dintre stâlpii de susţinere din imediata vecinătate a catapetesmei Bisericii Domneşti; cineva a şters la un moment dat cu un şpaclu chipul şi o parte din capul cavalerului în ţinută princiară pictat pe acel stâlp; după toate probabilităţile şi având în vedere cele afirmate anterior, acel cavaler nu a fost altul decât Negru Vodă. Cel ce a râcîit cu un şpaclu chipul lui Negru Vodă avea tot interesul ca privitorii să nu-i observe culoarea chipului, care probabil a fost redată în frescă aşa cum era în realitate, adică negricioasă. Mai trebuie menţionat că oamenii negri, adică cu pigmentul pielii întunecat – a căror existenţă reală în trecutul realativ recent al arealului carpato-danubiano-pontic este în afară de orice îndoială -, au Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI OAMENII ROŞII DIN TERRA BLACORUM Faptul că Negru Vodă a fost negricios la faţă şi a făcut parte din categoria pe care am denumit-o, deloc metaforic, „Harap Alb”, adică „Negrul Alb”, nu trebuie să constituie un motiv de mirare, deşi poate fi încadrat în categoria enigmelor; istoria poporului român ascunde multe alte enigme, la fel de surprinzătoare. O altă enigmă, din aceeaşi categorie, a fost relatată de un călugăr cisterician care a trăit în secolul al treisprezecelea, pe nume Albericus, care menţiona prezenţa, în jurul anului 1235, a unor călăreţi înarmaţi, de culoare roşie în proximitatea mănăstirii Cârţa, care se află în Ţara Făgăraşului – deci, destul de aproape de Câineni -, acolo unde sursele documentare maghiare plasau existenţa, la începutul celui de-al treisprezecelea secol, a unei Terra Blacorum şi a unei păduri locuite de români, denumită Silva Blacorum. Astfel, în anul 1235, în apropierea mănăstirii Cârţa, pe atunci o filială a unei abaţii din Liege, călugării cistericieni de acolo au avut surpriza să fie vizitaţi, aşa cum mărturisesc mai multe documente ale epocii, de o mică oştire formată din aproximativ două sute de călăreţi roşii. Fiind goniţi de călugări, călăreţii roşii s-ar fi refugiat într-o peşteră. Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI POVESTEA VREMURILOR DE DEMULT Scrierile Evului Mediu constatau existenţa unei etnii (seminţii) numeroase formată din oameni cu pielea roşie sau arămie (mediteraneeană în sensul folosit astăzi) care locuia un teritoriu foarte întins: din nordul Crimeii până la Marea Adriatică, din Ucraina până la Munţii Balcani, de la Marea Neagră până în apropiere de Vistula. Epicentrul teritoriului locuit de oamenii cu piele arămie, care pot fi denumiţi după terminologia basmelor şi legendelor populare oameni „roş”, a fost situat în Munţii Carpaţi. Această etnie „roşie” ce a stăpânit peste mai bine de jumătate din Europa şi Eurasia, este urmaşa triburilor dacice, carpice şi costobocice de odinioară şi, evident, este strămoaşa poporului român de astăzi. Strict vorbind, această etnie roşie poate fi considerată mai mult urmaşa carpilor decât a dacilor ori a costobocilor. După cum se ştie, dacii erau în mare parte blonzi (sau oricum, aşa sunt înfăţişaţi de scrierile antice), dar carpii (care erau superiori ca număr dacilor), aveau pielea arămie. Dacă dacii locuiau cu precădere în zona Munţilor Orăştiei, carpii, despre care există puţine documente istorice, au locuit la început în teritoriile împădurite ale Munţilor Carpaţi (Meridionali şi Orientali), în partea de nord şi de est a Munteniei, Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI CUMANI, COMANI SAU DRACOMANI? Un subiect extrem de controversat îl constituie cucerirea unei întins teritoriu din arealul carpato-danubiano-pontic, la mijlocul Evului Mediu, de către o populaţie de origine asiatică, cumanii. Odiseea migrării cumanilor asiatici dinspre estul îndepărtat spre arealul carpato-danubiano-pontic a fost surprinsă fragmentar de istoriografie. La începutul secolului al IX-lea cumanii se găseau între Ural şi Volga, pentru ca la finalul aceluiaşi secol să migreze deja in corpore în teritoriul dintre Don şi Nipru, acolo unde au înfiinţat un mare stat denumit Cumania Albă. Ceva mai târziu, în urma unei bătălii celebre dusă împotriva mongolilor, bătălia de la Kalka (1223), cumanii s-au refugiat spre apus, aşezându-se într-un vast teritoriu situat între Nipru, Dunăre şi Munţii Carpaţi, teritoriu denumit în vechile surse Cumania Neagră. Pe teritoriile Moldovei şi Ţării Româneşti centrul principal de putere al cumanilor a fost situat în Ţara Făgăraşului (Terra Fagarasiensis), acolo unde a fost înfiinţată în anul 1229 o Episcopie cumană catolică – Episcopia de la Milcovia. De acolo, cumanii au exercitat o dominaţie de aproximativ trei secole asupra Ţării Româneşti şi Moldovei. În cele din urmă, o parte a cumanilor, sub conducerea unui conducător pe nume Kuten, a migrat în Ungaria, fiind Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI COLOANA CERULUI, MASA TĂCERII, BĂTĂTURA HOREI Istoriografia modernă şi-a făcut un titlu de glorie prin a considera că, de-a lungul Evului Mediu, poporul român a fost un popor dacă nu „înapoiat”, atunci cel puţin mediocru (dacă nu cumva a excelat prin lipsă) în contextul popoarelor europene, fiind format din ciobani şi ţărani fără ştiinţă de carte, acesta fiind de altfel motivul invocat pentru lipsa unor vestigii documentare autohtone – scrieri sau artefacte. Mai mult decât atât, mulţi istorici consideră că arealul carpato-danubiano-pontic a fost în bună parte nelocuit în perioada Evului Mediu, respectivii istorici identificând, ca fiind de la sine înţeles, termenii descălecare şi colonizare. Afirmând de exemplu că „legendarul” Negru Vodă sau cel cu care l-au înlocuit pe acesta, Basarab, a descălecat, istoricii respectivi au în vedere de fapt colonizarea teritoriului. Şi mai mult decât atât: există actualmente istorici cu pretenţii (dintre cei care fac actualmente „jocurile” în istoriografia românească), care afirmă că nu poate fi vorba despre o etnie a românilor, urmaşă a dacilor, geţilor şi carpilor de odinoară, populaţia actuală ce locuieşte arealul carpato-danubiano-pontic fiind o amestecătură a urmaşilor populaţiilor migratoare. Nimic mai fals. Se înşeală amarnic toţi cei care privesc trecutul etniei românilor Read More …

VARVARII DIN GOŢIA SCHITELOR DAN I Vs. MIRCEA CEL BĂTRÂN Pentru a înţelege cu claritate ce a însemnat creştinarea în masă a autohtonilor sub Negru Vodă Cel Tânăr, trebuie înainte de toate înţeles ce se ascunde în spatele expresiei “goţi varvari, închinători la idoli”. În acest context, trebuie precizat că, pe de-o parte niciunul dintre istoricii români nu a încercat să analizeze ce înseamnă expresia “închinători la idoli”, iar de altă parte, că nici unul dintre istoricii români nu a încercat să analizeze ce religie avea acea parte “varvară” a poporul român înaintea creştinării (indiferent când s-a produs aceasta), termenul varvar (sinonim pentru păgân în acest caz) fiind aplicat, în acest context, de cei creştinaţi închinătorilor la idoli. De altfel, istoriografia respinge în corpore (fără nici o explicaţie cât de cât inteligentă) faptul că, înaintea creştinării, locuitorii arealului carpato-danubiano-pontic ar fi avut vreo religie. Expresia preferată a multor istorici care expediază rapid subiectul în zona incertitudinii este că “poporul român s-a născut creştin” – o exprimare frumoasă într-adevăr, dar inexactă. Chiar dacă admite, pe drept cuvânt, că arealul carpato-danubiano-pontic a fost cât de cât locuit în perioada de o mie de ani ce a urmat retragerii aureliene din anul 270, Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI BOGOMILISMUL Deşi creştinismul a câştigat rapid teren în arealul carpato-danubiano-pontic, la un moment dat pare să fi intrat într-un con de umbră, producându-se un reviriment al vechii religii zalmoxiene. O asemenea stare de fapt reiese chiar din cuvintele Ieromonahului Ştefan: a fost o vreme în care “nici o Biserică Chreştinească cu sânt jertfelnic nu mai era în pămenturile acestea, adică, în Moldavia, în Valachia şi dincoace de Olt, întru aceste cinci Judeţe ale Băniei Severinului. Şi foarte se împuţinase pământurile ace­stea de christiani, din pricina mai sus zişilor varvari, înkinători de idoli.” (24) În acest punct trebuie argumentat că “varvarii, înkinători de idoli” menţionaţi de Ieromonahul Ştefan au fost aceiaşi cu cei care au optat pentru religia zalmoxiană şi, implicit, că religia zalmoxiană nu a dispărut după cucerirea Daciei de către romani – aspecte pe care istoriografia nu le ia în nici un fel în considerare şi le taxează ca fiind anacronisme şi grave erori de interpretare. Pentru a argumenta în mod optim aceste aspecte trebuie pornit de la faptul, pe deplin documentat, al continuităţii etniei românilor pe aceste teritorii, ceea ce este în afară de orice discuţie. Acest aspect a fost deja trecut în revistă. În Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI MORMÂNTUL LUI NEGRU VODĂ Încetul cu încetul tainele veacului al treisprezecelea, veacul de adâncă singurătate al poporului român, în care a stat singur în faţa vicisitudinilor istoriei, încep să fie descifrate. De-a lungul secolului al treisprezecelea şi începutul celui de-al paisprezecelea s-au succedat trei Negru Vodă, pe care, pentru a nu fi confundaţi între ei, i-am denumit Negru Vodă Cel Bătrân (“Cel Vechi” sau “Cel de Demult”), Negru Vodă Cel Tânăr şi Mihail Negru Vodă. Cei trei membri ai Dinastiei Negru au fost reprezentaţi schematic prin cele trei capete de negroizi cu faţa orientată spre stînga, cu panglici albe pe frunte, în heraldica scutului prezentat în Cronologia lui Levinus Hulsius (Nürnberg, 1596). Ulterior, din interese meschine, cei trei membri ai Dinastiei Negru au fost eliminaţi din amintirea oamenilor, fiind înlocuiţi cu membrii Dinastia Basarabilor, începând cu Basarab şi continuând cu Nicolae Alexandru, Vlaicu Vodă şi Radu I, supranumit ulterior Negru pentru că, foarte probabil, dinspre mamă a făcut parte din Dinastia Negru, iar dinspre tată din Dinastia Basarabilor. Fireşte, Dinastia Basarabilor a avut meritele sale, la fel ca Dinastia Negru, dar faptele acestora nu trebuie confundate cu cele ale Dinastiei Negru. Unele dintre mormintele în care odihnesc Read More …

ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI PE ARGEŞ ÎN JOS, PE UN MAL FRUMOS … Când a apărut un nou personaj Negru Vodă din aceeaşi Dinastie Negru, care a recucerit ceea ce fusese risipit. Acesta a fost Negru Vodă Cel Tânăr. Negru Vodă Cel Tânăr i-a alungat într-o perioadă lungă pe tătari şi a recucerit ceea ce fusese descălecat şi întemeiat de tatăl său, Negru Vodă Cel Bătrân. Când Negru Vodă cel Tânăr a poposit la Curtea de Argeş, după ce coborâse pe Defileul Oltului, nu a mai găsit decât ruine, astfel că s-a apucat să reconstruiască totul. Iar primul edificiu pe care l-a construit a fost, evident, o biserică – cea construită de Meşterul Manole. Negru Vodă Cel Tânăr a construit Mănăstirea Meşterului Manole chiar pe locul unde se aflase biserica construită de Negru Vodă Cel Bătrân; mai mult decât atât, în acea biserică aflată în stare de ruină se afla, în acel moment, chiar mormântul tatălui său. Toate aceste afirmaţii pot fi argumentate cuvânt cu cuvânt făcând apel la cea mai cunoscută baladă populară românească, Legenda Meşterului Manole (varianta Vasile Alecsandri). “Pe Argeș în jos / Pe un mal frumos, / Negru-vodă trece / Cu tovarăși zece, / Nouă meșteri mari, Read More …