Categorie: 3 – A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ: HARAP ALB

UN BULGĂRE DE HUMĂ ION CREANGĂ „AM SCRIS LUNG PENTRU CĂ NU AM AVUT TIMP SĂ SCRIU SCURT. DAR CE AM SCRIS ŞI CUM AM SCRIS, AM SCRIS” „SE VEDE C-A ŞI VENIT, DE VREME CE N-A MAI VENIT…” (ION CREANGĂ) HUMULEŞTI: BOJDEUCA LUI ION CRENGĂ (FOTO: CG) AM FOST ŞI EU ÎN LUMEA ASTA UN BULGĂRE DE HUMĂ ÎNSUFLEŢITĂ DE HUMULEŞTI, CARE NICI FRUMOS PÂNĂ LA 20 DE ANI, NICI CUMINTE PÂNĂ LA 30, NICI BOGAT PÂNĂ LA 40 NU M-AM FĂCUT, DAR ŞI SĂRAC CA ANUL ACESTA, CA-N ANUL TRECUT ŞI DE CÂND M-AM NĂSCUT, N-AM FOST NICIODATĂ …. În cinematografia românească puţine filme au avut un final realizat în mod spectaculos. Printre aceste, un loc de frunte îl ocupă filmul UN BULGĂRE DE HUMĂ realizat în anul 1989 de regizorul Nicolae Mărgineanu, cu Viorel Vişan în rolul lui lui Ion Creangă La sfârşitul filmului, Ion Creangă moare: în mijlocul iernii, Creangă era în mijlocul copiilor care-l salutau cu Să Trăiţi Dom Profesor. Apoi cade din picioare pe omătul proaspăt, îi scapă clopoţelul şi căciula, iar când dă să se ridice îl vede pe Moş Nichifor care-l aştepta cu sania. „Am venit să te iau”, spune acesta. Unde Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 2 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Au existat odată, scrie Ion Creangă chiar la debutul basmului, doi fraţi, denumiţi Craiul şi Împăratul Verde, ale căror Împărăţii erau la antipozi. “Amu cică era odată într-o ţară un Crai care avea trei feciori. Şi craiul acesta mai avea un frate mai mare, care era Împărat într-o ţară îndepărtată. Şi Împăratul, fratele craiului, se numea Verde Împărat; şi Împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecuseră la mijloc, de când aceşti fraţi nu mai avuseseră prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuseră niciodată, de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea, de nici Împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici Craiul nepoatele sale, pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era la o margine a pământului, şi crăia istuilalt, la altă margine”. Dar a venit un timp în care, îmbătrânind, “căzând în zăcare”, Împăratul Verde i-a scris “frăţâne-său”, Craiul, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi, ca să-l lase Împărat în locul lui. Fireşte, Craiul a stabilit că doar cel mai vrednic dintre cei trei Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 3 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Procesul iniţiatic al fiului Craiului începe aşadar cu prima mare probă iniţiatică, iar aceasta nu poate fi decât testarea capacităţii de a dărui: milostenia. Fiul Craiului a trecut cu succes prima probă, dăruindu-i babei un bănuţ; dacă nu i-ar fi dăruit bănuţul, mezinul ar fi avut soarta celor doi fraţi mai mari, care au eşuat în demersul lor. A doua probă la care a fost supus fiul Craiului a fost descoperirea, în ciuda înfăţişării aparent umile, a calului năzdrăvan. Basmul narat de Ion Creangă descrie foarte frumos cum mezinul, pentru a alege calul, pune în mijlocul grajdului o tavă plină cu jăratic. Spre disperarea sa, numai o “ghijoagă uricioasă” de cal se apropie de tavă şi mâncă din jăratic. Supărat că bidivii frumoşi din herghelie nu se apropiară de tavă, mezinul lovi “ghijoagă uricioasă” de cal de trei ori cu căpăstrul peste cap. A treia oară însă, “calul se scutură de trei ori şi îndată rămase cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era mânzoc mai frumos în toată herghelia”. Calul, “recunoscându-şi stăpânul”, îl instruieşte cu temeinicie asupra posibilităţilor de Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 4 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya După revenirea din cele trei călătorii, mezinul trebuie să dovedească prin fapte că este capabil să înfrângă piedicile puse în cale, astfel că trebuie să se prezinte tătâne-su, Craiul, pentru a cere permisiunea să plece la drum. În cele din urmă, mezinul primeşte de la tatăl său ceea ce a cerut: hainele de mire şi armele. Totuşi, pentru a părăsi casa părintească, mezinul trebuie să treacă podul ce separă crăia părintească de lumea largă, iar la trecerea podului, trebuie să se confrunte cu “tătâne-su”, camuflat în urs. Înarmat cu armele şi hainele de mire ale tatălui său, călare pe calul năzdrăvan, mezinul nu se sperie de arătarea ameninţătoare. Când era pe punctul de a învinge ursul, tătâne-su, Craiul, i se revelează de sub pielea ursului şi-i dă ultimile sfaturi. Podul – puntea – pe care trebuie să treacă fiul mezin al Craiului desparte două zone antagonice: crăia părintească de “pustie”. În basmul lui Ion Creangă, podeţul de lemn are aceeaşi semnificaţie ca şi curcubeul (denumit Podul lui Dumnezeu) sau ca podul peste care, după moarte, trec sufletele defuncţilor. În vechile mitologii, podul separă Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 5 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Ajuns în lumea largă, mezinul merge o zi, merge nouă, merge patruzeci şi nouă, până ce pătrunde în “codru”. Pentru români, codrul era un loc primejdios. În vechime, teritoriul României era străbătut aproape în întregime de codri seculari. Asfel, chiar şi la începutul evului mediu Ţara Românească era acoperită pe multe mii de hectare de codri, care se întindeau de la Turnu Măgurele şi din zona Bucureştilor până la dealurile subcarpatice şi până la Turnu Severin şi Porţile de fier. Şi unde altundeva îl putea întâlni mezinul, fiul Craiului pe Spân, decât în adâncurile codrului. De trei ori s-a prezentat Spânul la mezin pentru a-şi prezenta serviciile de … slugă credincioasă. Dar numai de două ori a fost refuzat, iar a treia oară a fost angajat. Şi cine să fie Spânul, dacă nu Umbra – Nefârtatul sau una din formele sale de manifestare – de care mezinul fusese sfătuit de tătâne-su să se ferească. Şi la fel cum, la un alt ceas al istoriei, Iisus Hristos a fost ispitit (dar nu sedus) în pustie de Adversar, mezinul, fiul Craiului este ispitit şi sedus Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 6 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Nu multă vreme după ce s-a substituit adevăratului fiu al Craiului, Spânul îl trimite pe acesta în prima mare misiune iniţiatică, poruncindu-i să culeagă salăţile din grădina ursului, situată undeva pe ostrovul verde. Şi Harap Alb, ce să facă, porneşte să îndeplinească porunca stăpânului. “Şi odată zboară calul lui Harap Alb până la nouri, apoi o ia de-a curmezişul pământului… Şi după aceea se lăsă încet-încet într-un ostrov mândru din mijlocul unei mări, lângă o căsuţă singuratică, pe care era crescut nişte muşchi pletos pe o podină de gras, moale ca mătasea şi verde ca buratecul”. Acolo, în “ostrovul mândru din mijlocul unei mări” (centru de putere) locuia Sfânta Dumninică. După ce Harap Alb îi povesteşte “de-a fir” cumplita năpastă ce se abătuse asupra sa, Sfânta Duminică îi prepară un amestec de somnoroase, o vadră de lapte dulce şi o vadră de miere care, vărsat în fântână, va adormi Ursul care stăpânea grădina salăţilor. Noaptea, văzând că Ursul adoarme, Sfânta Duminică îl trezeşte pe Harap Alb care culege repede sălăţile, dar, când s-o ia la sănătoasa, are supriza să constate că ursul se Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 7 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya După această aventură teribilă, Harap Alb primeşte ultima şi cea mai grea “muncă”. Într-o bună zi, Împăratul Verde a dat un mare ospăţ în cinstea oaspeţilor săi. În trecere, trebuie spus că ospăţul corespunde unei agape în sensul tradiţional al cuvântului, în care pâinea nu se tăia, ci se frângea, şi în care cei ce erau pe cale de a deveni iniţiaţi se împărtăşeau înaintea ultimei mari încercări. Banchetul sau agapa este până la un punct precursoarea Cinei celei de taină. Spre asfinţit, cum spune basmul, deci când soarele se pregătea să pătrundă în tainica lume aflată dincolo de orizont, când oaspeţii începuseră “să se ameţească”, apare la fereastă Pasărea Măiastră care le spune: “Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi că de fata Împăratului Roş nici nu gândiţi”. Atunci între meseni începu o ceartă: unii spuneau că fata este o vrăjitoare, alţii spuneau că, ea, personal, a venit la ospăţ sub înfăţişarea Păsării Măiestre, iar alţii spuneau că Împăratul Roş avea o periculoasă şi sângeroasă meteahnă: îi decapita pe toţi peţitorii fiicei sale. Probabil că mesenii aveau cu toţii dreptate, fiecare în felul său. Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 8 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Din punct de vedere spiritual, fiinţele de mare anvergură mitică Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi Lungilă sunt personificarea unor capacităţi fiinţiale, puteri sau siddhisuri dobândite prin iniţiere de eroul principal al basmului. Fiecare dintre acest fiinţe reprezintă o chakră, un element al naturii şi o putere pe care un iniţiat şi-o însuşeşte în urma procesului iniţiatic. Astfel, muladhara, poarta pământului, corespunde elementului pământ şi are culorea roşie; svadistana, poarta lunii, corespunde elementului apă şi are culoarea portocalie; manipura, poarta soarelui, corespunde elementului aer şi are culoarea galben; anahata, poarta vânturilor, corespunde elementului foc şi are culoarea verde; vishuddi, poarta spaţiului şi a timpului corespunde elementului akasha, eterul cosmic şi are culoarea albastru strălucitor; ajna, al treilea ochi care corespunde lui menes, simţul intern, are culoarea indigo. Sau, în ordine: Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi Lungilă, Gerilă şi Ochilă. Toate aceste capacităţi fiinţiale trebuie însă probate. Şi unde altundeva pot fi ele probate decât la curtea Împăratului Roş, unde Harap Alb, în numele stăpânului său, Spânul, merge pentru a cere mâna fetei de împărat. Prima probă la care îl supune Împăratul Roş pe Harap Alb este Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 9 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya     Dar proba cea mai grea, pe care Harap Alb o are de trecut la curtea Împăratului Roş abia începe. Împăratul Roş îl pune pe Harap Alb să-i păzească fata pe timpul nopţii. “Dar fata mea are să se culce deseară unde se culcă întotdeuna, iar voi să mi-o străjuiţi toată noaptea. Şi dacă mâine dimineaţă s-a afla tot acolo, atunci poate o să ţi-o dau; iar de nu, ce-i păţi, cu mine nu-i împărţi”, spune ameninţător Împăratul Roş. Aşadar, după ce Harap Alb a trecut cu bine toate probele anterioare, după ce a străbătut pădurea în care l-a întâlnit pe Spân, alter-egoul său întunecat, umbra cum spun psihanaliştii şi a coborât în fântână unde se afla “chima răului/ pe malul pârâului”, după ce a furat salatele şi capul cerbului, după ce şi-a însuşit discernământul, a cunoscut binele şi răul, şi a putut face distincţia dintre adevărat şi fals, nelăsându-se înşelat de maya, iluzia cosmică, Harap Alb trebuie acum să vegheze ca fata Împăratului Roş să nu-şi părăsească iatacul “pe timpul nopţii”. Fata Împăratului Roş “se culcă acolo unde se culcă întotdeuna”, spune Ion Read More …

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB – 10 – © EDITURA ALAYA  Toate drepturile aparţin Editurii Alaya Dar, tocmai când Harap Alb ajunge cu “trofeul” la curtea Împăratului Verde, evenimentele se precipită într-un mod dramatic. “Şi văzând Spânul cât e de frumoasă fata Împăratului Roş, odată se răpede s-o ia în braţe de pe cal. Dar fata îi pune atunci mâna în piept, îl îmbrânceşte cât colo şi zice: “Lipseşte dinaintea mea Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ş-am venit pentru Harap Alb, căci el este adevăratul nepot al Împăratului Verde”. Atunci Împăratul Verde şi fetele sale au rămas încremeniţi de ceea ce au auzit. Iară Spânul, văzând că i s-a dat vicleşugul pe faţă, se răpede ca un câne turbat la Harap Alb şi-i zboară capul cu o singură lovitură de paloş, zicând: “Na! aşa trebuie să o păţească cine calcă jurământul !” Dar calul lui Harap Alb îndată se răpede şi el la Spân şi-i zise: “Pân-aici Spânule!” Şi odată mi ţi-l înşfăcă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere”. Finalul basmului narat de Ion Creangă îi aparţine însă fetei Împăratului Read More …

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE … CINE A FOST FĂT FRUMOS? Făt Frumos este o expresie generică care desemnează un om cu suflet/radiaţia aurei curată, pură; există lângă Sarmizegetusa Regia (Sarmizegetusa Basilion) o locaţie denumită „Feţele Albe”, unde s-au aflat mai multe temple ale dacilor; expresia „Feţe albe” nu se referă la faptul că acolo toţi aveau feţe albe, întrucât toţi erau arieni cu faţa albă, ci se referă la radiaţia luminoasă a feţei; tot astfel expresia Român se trage din cuvântul Rohman, care nu are nimic de-a face cu Roma sau cu Imperiul Roman, ci cu un strămoş al poporului român denumit Rohman; cuvântul Rohman are acelaşi sens de „faţă luminoasă”: Rohman este un cuvânt arhaic autohton care înseamnă „om luminos”, având aceeaşi rădăcină etimologică ca şi supranumele acordat în antichitate Cavalerului trac: „Zeind-Roymenos” (Sfântul Luminos). La rândul său, cuvântul „blajin” – care are o etimologie slavă – este echivalentul termenului autohton „rohman”. Aşadar, atât blajin, cât şi rohman se pot traduce prin expresia „om luminos” (consecinţa logică este că cuvântul rohman şi, prin extensie cuvântul român, nu au legătură cu Roma, oraş întemeiat de Romulus). De fapt, ambele denumiri, rohman şi blajin, sunt epitete primite Read More …

IMPERIUL RUM AL OAMENILOR ROŞII  – 2 – TERITORIU VREMELNIC OCUPAT (temporal ne aflăm imediat după cucerirea daciei de către romani – de fapt legiunile romane n-au cucerit mai mult de 19 % din teritoriul daciei) Mulţi istorici leagă ocuparea Daciei de către romani de bogăţia proverbială a daco-geţilor, care a stârnit nenumărate pasiuni. Împăratul Traian s-a întors triumfător la Roma nu doar datorită ecourilor victoriilor militare, ci datorită bogăţiilor – în special aur şi argint – luate de la daci. Roma s-a îmbogăţit considerabil cu aurul daco-geţilor. Dacă se are în vedere faptul că, la scurt timp după reîntoarcerea lui Traian la Roma, monezile romane din aur au devenit mult mai groase şi mai grele, ne putem face o idee cu privire la jaful la care a fost supusă Dacia. În mod similar, afluxul extraordinar al populaţiilor străine în Dacia ce s-a produs după victoria lui Traian, trebuie privită nu ca pe o dorinţă din partea autorităţilor romane de a repopula teritoriilor stăpânite de către Decebal şi, implicit, de a apăra flancul nordic al Imperiului, ci ca o goană după aur. Dacia a devenit un „El Dorado” al antichităţii. Vestea că în Dacia aurul se găseşte din belşug a Read More …

IMPERIUL RUM AL OAMENILOR ROŞII – 3 – RĂZBOIUL SFÂNT DE ELIBERARE Dacia a devenit, întradevăr, un teritoriu vremelnic ocupat, dar populat în mare parte de oameni liberi, care nu s-au supus ocupantului: nu au plătit impozite împăratului şi nu au fost folosiţi ca robi la construirea diferitelor edificii. Aceşti oameni liberi au trăit cu precădere în cadrul focarelor, deloc puţine, de civilizaţie de munte/pădure. Doar acei autohtoni care au continuat să trăiască în aşezările deschide de tip câmpie, au intrat în relaţii cu romanii. Unii dintre ei – cei bogaţi – au continuat să facă comerţ cu romanii, aşa cum au făcut şi înainte de războaie, şi să se îmbogăţească în continuare; alţii – în special cei săraci – au devenit robi ai romanilor. Nu numai că femeile – muierile – dace nu şi-au pregătit paturile în vederea unei simbioze cu ocupantul roman, aşa cum total eronat afirmă istoriografia modernă, ci dimpotrivă; cu multă înţelepciune, ca demne urmaşe ale Dochiei, muierile daco-geţilor au luat rapid toate măsurile posibile pentru a supravieţui, pentru a-şi perpetua neamul şi pentru a rezista în istorie. S-au retras în codri, departe de răsuflarea otrăvită a ocupantului roman, şi-au crescut fiii şi fiicele şi i-au Read More …

IMPERIUL RUM AL OAMENILOR ROŞII – 5 – NOUA DACIE – DACIA RIPENSIS Noua Dacie, constituită la sudul Dunării, a fost o creaţie artificală prin care împăratul Aurelian şi generalii de la Sirmium, au încercat să-şi mascheze înfrângerea atât în faţa Senatul roman, cât şi în faţa propriilor cetăţeni, care le cereau socoteală pentru această pierdere teritorială. Şi, în mod aproape cert, decizia de părăsire a Daciei a fost luată de Aurelian la sugestia generalilor din centrul de comandă de Sirmium. La Sirmium (actuala Sremsca Mitrovica din Voivodina, odinioară teritoriu locuit de vlahi) era sediul central al legiunilor de la Dunăre. Nu mai puţin de şase dintre generalii de vază de la Sirmium, care s-au făcut remarcaţi în lupte, au devenit împăraţi romani, fiind impuşi de legiunile de la Dunăre. Printre aceştia se numără Decius Traianus, Marcus Aurelius, Maximian, Constanţiu al II-lea, Graţian. Şi, bineînţeles, Aurelian. Mai trebuie menţionat şi faptul că funcţionarii şi colonii din Dacia au fost mutaţi nu atât pe teritoriul Moesiei, în Bulgaria de astăzi, aşa cum afirmă în ziua de astăzi mulţi istorici, ci pe teritoriul Serbiei, pe teritoriul cuprins între Morava şi Vukovar. Nici legiunile romane luate de pe teritoriul Daciei n-au rămas pur Read More …