Categorie: 5 – PERLA VALAHIEI: CRĂIA LUI IOVA(N)

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI PRECISTA OT DUD  Icoana Precista ot Dud a rezistat tuturor vicisitudinilor de-a lungul secolelor: în anul 1801 a rezistat incendiului provocat de hoardele turceşti care au incendiat trei sferturi din Craiova, fiind singurul odor găsit intact printre dărămăturile carbonizate, iar în anul 1840 a rezistat fără nici o zgârietură cutremurului devastator ce a afectat mai toată Valahia. După cum afirmă preotul Petre Mocanu, “Maica Domnului a răspuns grabnic tuturor celor care soseau aici cu teamă şi iubire de Dumnezeu, cu multă smerenie şi recunoaşterea păcatelor. Fiecare a primit ce i se cuvenea, după măsura credinţei sale, dar toţi s-au întors la casele lor alinaţi şi îmbunătăţiţi. (…) În 1992, un grup de cercetători germani de la un institut din Bonn au vizitat parohia noastră. Specialiştii germani dispuneau de un echipament tehnologic foarte modern, de măsurare a câmpurilor electromagnetice, pe care îl mai folosiseră şi la cercetarea altor icoane din spaţiul ortodox răsăritean. În momentul în care au făcut aceeaşi măsuratoare, indicatoarele electronice ale aparatelor au arătat un punct energetic maxim, fapt ce i-a emoţionat profund. Eram de faţă şi mi-au mărturisit, cu mare tulburare, că n-au mai întâlnit niciodată, în lungile lor călătorii, o astfel de Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI MOŞIE DIN STRĂMOŞIE Anul 1750 a reprezentat un an de cotitură, fiind anul celei de-a treia reîntemeieri a oraşului Craiova – de data aceasta sub auspiciile Precistei din Dud, fiind vorba aşadar despre o reîntemeiere de ordin mistic -, după o lungă perioadă de haos social, politic şi economic. Fără această reîntemeiere, doar cu patru mii de locuitori, Craiova s-ar fi scufundat în uitare, precum alte oraşe sau târguri importante, precum Târgul de Floci. Urmarea acestei reîntemeieri de ordin mistic a constat într-o reordonare benefică a vieţii sociale, economice, politice, adminstrative şi edilitare a oraşului, care s-a concretizat prin repopularea treptată a oraşului, prin dezvoltarea mahalalelor existente şi apariţia altora noi, precum şi prin construirea unor biserici noi ori prin reconstruirea, uneori din temelii, a celor vechi. Cea mai importantă biserică ortodoxă din Craiova, construită încă de pe timpul Kraiului Iova, a fost, fără nici o îndoială, biserica Sfântul Dumitru (Hramul Sfântul Dumitru Purtătorul de Mir). Edificiul bisericii Sfântul Dumitru a cunoscut mai multe perioade succesive de înflorire, de deteriorare şi de reconstruire. Aşa cum indică site-ul oficial al bisericii, cercetările arheologice din anul 1888 au evidenţiat faptul că prima întocmire datează din secolele VIII-IX, aşadar Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI MAHALALELE De-a lungul secolelor al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea, Craiova a avut aspectul unui târg sau mai degrabă al unui bazar mai întins. Magazinele importante erau dispuse în centru, adică în jurul Dealului Sfântul Dumitru, iar spre periferie se rânduiau, fără o sistematizare riguroasă, mahalalele; fiecare mahala avea, aşa cum, a fost menţionat, propria sa biserică parohială. În anul 1780 existau 46 de biserici, dintre care 33 din cărămidă şi cinci mănăstiri. În 1835 mai existau doar 27 de biserici; numărul bisericilor a scăzut datorită în special cutremurelor ce se produseseră între timp (cel din 1790 fiind cel mai puternic), incendiilor, precarităţii materialeor de construcţie, lipsei de bani pentru întreţinere. Bisericile erau de obicei proprietatea unei familii boiereşti de vază sau chiar a întregii colectivităţi ce locuia în mahalaua respectivă. Numele mahalalei a fost iniţial acordat după numele moşiei iniţiale ori după numele întemeietorului acesteia (în cazul în care numele întemeietorului nu corespundea cu cel al moşiei); ulterior, mahalalele au fost denumite după principala îndeletnicire a locuitorilor (cizmari, tăbăcari, pielari etc) sau după hramul bisericilor construite pe teritoriul respectiv. Chiar dacă, iniţial, fiecare mahala a fost locuită de o breaslă de meşteşugari ori de negustori (pielari, Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI BISERICA GĂNESCULUI La mijlocul secolului al optsprezecelea, datorită dezvoltării comerciale a oraşului, centrul economic s-a mutat dinspre Dealul Sfântul Dumitru şi Piaţa Elca (Piaţa Veche) spre zona unde se află astăzi edificul emblematic al Univeristăţii. La început, între anii 1700-1785, zona ce se întinde de la actualul sediu al Prefecturii spre edificiul Universităţii s-a numit Mahalaua Berindei; între anii 1785-1810 s-a numit Mahalaua Sfeti Nicolae, iar după anul 1810 s-a numit Mahalaua Gănescului sau Mahalaua Episcopia (Piscupia). Dezvoltarea întregii zone a pornit de la construirea de către boierul Barbu Gănescu, pe propria sa moşie, între anii 1752-1759, a unei biserici închinate Sfântului Nicolae, motiv pentru care întreaga zonă a primit denumirea Mahalaua Sfeti Nicolae sau Mahalaua Gănescului. Mahalaua Gănescului a primit ulterior numele Mahalaua Episcopia datorită faptului că biserica a devenit între timp mănăstire şi metoc al Episcopiei Râmnicului. În jurul bisericii au fost construite mai multe chilii şi un gard. În mănăstirea Gănescului a locuit, în ultima parte a vieţii sale, cronicarul Dionisie Ecleziarhul, iar după anul 1830 a locuit Vlădica Chesarie (Kesarie), episcop al Râmnicului. Peste drum de biserică se afla casa impunătoare a boierului Gănescu. “Gănescu biv vel stolnic” a fost un boier Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI VALAHII SE TRAG DIN DACI, IAR BOIERII DIN SLAVI Drama ţăranilor români a început cu mult timp înainte de domnia fanarioţilor, dar a fost exacerbată la limite aproape paroxistice pe timpul acestora. Dacă pe timpul Kraiului Iova sau chiar a lui Negru Vodă încă se constată existenţa moşiilor tradiţionale, în care ţăranii stăpâneau liberi pământul (de unde provine denumirea de moşneni în Valahia şi cea de răzeşi în Moldova), în veacurile următoare situaţia s-a deteriorat constant, ajungându-se la situaţii de un dramatism strigător la cer. De-a lungul acestor secole opoziţia ţărani-boieri a devenit absolută, în condiţiile în care tot mai mulţi ţărani au fost nevoiţi, datorită fiscalităţii accentuate, să-şi vândă pământul deţinut din moşi-strămoşi şi să devină iobagi pe moşiile boierilor. Înainte de toate, trebuie menţionat faptul, prea puţin recunoscut de mulţi istorici din ziua de astăzi, că în perioada existenţei şi înflorii moşiilor tradiţionale în arealul carpato-danubiano-pontic nu existau boieri; nici măcar termenul de boier nu era cunoscut de către autohtoni. Strucura unei moşii şi, în special, organigrama stratificării sociale a unei moşii excludea deţinerea pământului de către o persoană privilegiată; fiecare membru al unei moşii avea terenul său bine delimitat pe care-l lucra; terenurile Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI DRAMA ŢĂRANILOR În procesul de asuprire a populaţiei autohtone, boierilor slavi li s-au adăugat în secolele următoare (mai ales după secolul al XV-lea) boierii greci, care au găsit în Valahia un veritabil “tărâm al făgăduinţei”. Câteva sute de ani (cu aproximaţie între secolele XV-XIX) boierii greci au făcut prăpăd în Valahia; apogeul ascensiunii lor politice, economice şi sociale s-a produs mai cu seamă în timpul domniilor fanariote (1716-1821), când s-au succedat 31 de domnitori din 11 familii greceşti. Astfel s-a ajuns ca la mijlocul secolului al XIX-lea, un observator italian, G. Vegezzi Ruscala, să constate că „cincisprezece sau douăzeci de familii stăpânesc, direct sau indirect, peste o treime din teritoriul Principatelor.” La fel ca omologii lor slavi, venind în arealul carpato-danubiano-pontic (în Valahia şi Moldova) boierii greci şi-au schimbat numele, luând nume româneşti. Istoricul Neagu Djuvara observa în mod pertinent că “infiltraţia grecească a venit ceva mai târziu, dar, aşa cum am văzut, a fost mai puternică. Unele familii urcă, chiar de la prima generaţie, până la cele mai înalte dregătorii şi se asimilează, neîntârziat, prin căsătoria cu fete de boieri pământeni. Cei mai mulţi îşi păstrează numele grecesc, aşa cum au făcut familiile Cantacuzino, Catargi, Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI “ASTA-I MUZICA CE-MI PLACE” Fără rezolvarea problemei ţărăneşti şi diminuarea urii ancestrale pe care ţăranii o purtau „ciocoimii”, îndeplinirea scopurilor fundamentale ce stăteau în faţa poporului român – obţinerea independenţei şi eliminarea suzeranităţii Înaltei Porţi de la Constantinopole – nu era posiblă. Primul pas a fost înfăptuit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin punerea în practică a reformei agrare din anul 1864. La rândul său, pentru a-şi apropia clasa ţărănească, Carol I (devenit în anul 1881 primul rege al României) a pus un accent deosebit pe îmbunătăţirea situaţei acesteia. De asemenea, pentru obţinerea independenţei de sub suzeranitatea otomană, în primii ani ce au urmat suirii pe tron, domnitorul Carol I a avut grijă să înarmeze corespunzător armata, să o pregătească pentru război şi să întărească punctele strategice din proximitatea Dunării; fără susţinerea ţărănimii, care a fost mobilizată masiv în timpul războiului, aceste măsuri nu aveau nici o şansă se izbândă. Primele preparative în vederea obţineri independenţei de stat a României s-au desfăşuat de-a lungul anului 1876, în contextul prefigurării unui iminent război ruso-turc; din punct de vedere diplomatic, primul pas a fost făcut în septembrie 1876, la Livadia, când guvernul României a negociat cu Imperiul Ţarist Read More …

   CRAIOVA, PERLA VALAHIEI CÂND „MUZICA” A ÎNCETAT După încheierea războiului de independenţă, când “muzica” ce-i plăcea domnitorului Carol I a încetat să se mai audă, au apărut câteva evenimente neplăcute ce i-au avut în centrul atenţiei chiar pe ostaşii Armatei I cu sediul la Craiova. Ostaşii Armatei I erau nemulţumiţi de faptul că bravura lor nu a fost în mod corect reflectată la nivel naţional şi că, astfel, nu li s-au recunoscut meritele; în fond, datorită efortului şi vitejei lor, au căzut principalele redute de la Griviţa, Rahova, Plevna. Drept consecinţă, în semn de protest, ostaşii Armatei I nu au participat la parada care a consfinţit câştigarea independenţei, când trupele româneşti au trecut pe sub Arcul de Triumf din Bucureşti. În schimb, la Craiova s-a realizat o paradă locală, la care au participat doar ostaşii Armatei I. Pentru a atenua tensiunile ivite, Principele Carol a venit personal la Craiova, unde a stat aproape 3 săptămâni. Situaţia s-a aplanat când domnitorul Carol I a recunoscut în mod public meritele ostaşilor craioveni din Armata I, oferind medalii şi înaintări în grad ofiţerilor şi, deloc surprinzător, loturi de pământ soldaţilor. Oricum, drept compensaţie pentru eroismul ostaşilor din Armata I în războiul de Read More …

PERLA VALAHIEI EUGENIU CARADA  Născut la Craiova în anul 1836, Eugeniu Carada a fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici români din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea. Fiu al Craiovei, Eugeniu Carada a învăţat slovele cu profesorul Gheorghe Chiţu, apoi a studiat la Colegiu Naţional din localitate, după care şi-a continuat studiile la Paris. Se spune că prima experienţă politică notabilă a lui Eugeniu Carada s-a produs în anul 1848, la vârsta de 12 ani când, alături de alţi cetăţeni ai Craiovei, a jurat cu mâna pe Constituţia paşoptistă. Oricum, Eugeniu Carada a intrat în politica “mare” a Bucureştilor în anul 1854, când a devenit şeful de cabinet al ministrului instrucţiunii din acea perioadă. Între 1866-1869 a fost ajutor de primar sau chiar primar al Bucureştilor. Deşi în 1859 a fost un înfocat sprijinitor al unirii Principatelor şi al alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, fiind la un moment dat arestat pentru recitarea unei poezii revoluţionare la Teatrul Theodorini din Craiova, Eugeniu Carada s-a delimitat ulterior de cel care a realizat “mica unire”, complotând în mod activ pentru aducerea pe tronul Principatelor a unui principe străin, membru al unei familii domnitoare din Europa. Motivaţia lui Carada a fost Read More …

PERLA VALAHIEI ŞARJA DE LA ROBĂNEŞTI Perioada cuprinsă între cucerirea independenţei de stat a României şi, implicit, proclamarea Regatului şi anul declanşării primului război mondial, a fost cea mai prolifică perioadă din istoria Craiovei. Cu aproximativ 40000 de locuitori în ananiei ferate Bucureşti-Craiova, în oraş a fost introdus iluminatul electric, astfel că la debutul secolului al XX-lea 39 de străzi (o porţiune de aproximativ 30 de kilometri) erau iluminate de o reţea de 365 de lămpi. Printre edificiile ce au fost construite în prima parte a a acestei perioade se numără Palatul de Justiţie (sediul actualei Universităţi), Parcul Bibescu (actualul Parc Romanescu), Palatul Vorvoreanu, Palatul Jean Mihail (actualul Muzeu de artă), clădirea Colegiului Naţional Carol I, complexul Minerva, edificiul actualei Biblioteci Aman, actualul edificiu al Catedralei Sfântul Dumitru, actualul edificiu al Catedralei Madona Dudu, Grădina Botanică, Terasa Lunca Jiului. În această perioadă au fost construite, reconstruite sau renovate numeroase biserici. După anul 1910 dezvoltarea oraşului a continuat în acelaşi ritm, mai cu seamă că populaţia oraşului a crescut la aproximativ 50000 locuitori. Dintr-un oraş preponderent meşteşugăresc, Craiova a devenit un oraş aproape burghez. Au fost construite noi edificii impunătoare, dintre care trebuie evidenţiate Palatul Administrativ – sediul Prefecturii Dolj de Read More …

PERLA VALAHIEI “ACESTA ESTE TATĂL MEU” La sfârşitul războiului mondial, pe fondul prăbuşirii celor patru mari puteri hegemoniste Austro-Ungaria, Germania, Imperiul Ţarist şi Turcia, în urma tratatelor de la Versailles şi Trianon, s-a realizat visul de veacuri al poporului român: Marea Unire. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, artizanii noii configuraţii politice şi economice, în primul rând Regele Ferdinand I Întregitorul şi Regina Maria, au trecut la aplicarea în practică a făgăduinţelor pe care le-au făcut populaţiei, în primul rând făgăduinţele cu privire la reforma agrară.  Chiar înaintea izbucnirii războiului – scrie istoricul Neagu Djuvara – “în plin război, în aprilie 1917, regele Ferdinand, pentru a încuraja pe ostaşii ţărani, făcuse o proclamaţie conform căreia, după ce războiul va fi fost câştigat, se vor împărţi pământurile marilor moşii, aşa încât guvernele postbelice erau absolut obligate să pună în practică reforma făgăduită solemn de însuşi regele ţării. Aici trebuie subliniat că această reformă agrară, începută în 1918 şi încheiată în 1922, este cea mai mare reformă agrară făcută vreodată în lume de un guvern burghez sau, în orice caz, de înşişi proprietarii terenurilor agricole.” (22) Craiova, evident, s-a înscris pe această linie a dezvoltării economice a României Mari, devenind Read More …