Categorie: 9.1 – EXAMPAEOS, CĂILE ZEILOR DIN ORIENTUL ANTIC

Faptul că scrisul a apărut datorită unor necesităţi destul de prozaice poate fi dedus şi din analiza termenilor care se foloseau în antichitate. Bunăoară, cuvântul grecesc pentru carte, “biblos”, se referă la aspectul material şi mai puţin la aspectul spiritual al cărţii. Numele biblos, de unde a provenit de fapt cuvântul Biblie, indică doar faptul că sulul de papirus ce servea scrisului era procurat din oraşul fenician Byblos, care livra în arealul mediteraneeean materia primă necesară scrisului. Echivalentul ebraic al cuvântului grecesc biblos este sepher, al cărei sens este de a număra, de a enumera; la rândul său, cuvântul sopher are sensul de contabil, socotitor sau administrator, cuvânt tradus destul de inexact în versiunile moderne ale Bibliei, prin termenul de scrib sau scriitor. Aşadar, sensul cuvântului modern “carte” este identic în limba greacă şi în limba ebraică; sepher sau biblos înseamnă listă, iar principiul narativ al expunerii este structurat după modul de alcătuire al unui proces verbal. Fiind scrise aşadar după principiul listei, miturile primistoriei trebuie interpretate ca atare. Tot astfel, cărţile, denumite sepher, ale Vechiului Testament au fost concepute, începând chiar cu Geneza, sub forma unor liste: lista zilelor creaţiei şi ale activităţilor Creatorului, lista generaţiilor de la Adam, Read More …

Analiza miturilor nu poate pleca decât de la premisa fundamentală că miturile sunt rezultatul conectării la aspectele spirituale ale lumii, în urma unor operaţiuni transconştiente, reliazată de persoane cu vocaţie, care pot fi desemnate prin titulatura generică de specialişti ai conectării. La început, miturile au fost transmise doar în mod oral datorită faptului că o lungă perioadă de timp a existat o interdicţie de ordin magic în ceea ce priveşte transmiterea miturilor prin scris. Iniţial, s-au format şcoli iniţiatice, în cadrul cărora informaţiile de natură mistică furnizate de contactori – aleşi, iniţiaţi, şamani etc – erau transmise aproape exclusiv prin viu grai, de la maestru la discipol, într-un lanţ iniţiatic, ce s-a perpetuat secole de-a rândul. Textele erau memorate cât mai fidel, discipolul învăţând cu precizie modul de recitare, intonaţia şi procedeele respiratorii ce trebuiau respectate. Într-un fel, se proceda la fel ca în institutele de actorie din zilele noastre, în care elevii învaţă cum să recite corect un anumit text. În perioada transmiterii orale, miturile au fost transmise în versuri nu atât pentru frumuseţea exprimării, cât mai ales pentru că, versificate, puteau fi memorate mai uşor. În şcolile iniţiatice exista o „diviziune a muncii” foarte strictă. Maestrul, ca un Read More …

Analiza miturilor nu poate pleca decât de la premisa fundamentală că miturile sunt rezultatul conectării la aspectele spirituale ale lumii, în urma unor operaţiuni transconştiente, reliazată de persoane cu vocaţie, care pot fi desemnate prin titulatura generică de specialişti ai conectării. La început, miturile au fost transmise doar în mod oral datorită faptului că o lungă perioadă de timp a existat o interdicţie de ordin magic în ceea ce priveşte transmiterea miturilor prin scris. Iniţial, s-au format şcoli iniţiatice, în cadrul cărora informaţiile de natură mistică furnizate de contactori – aleşi, iniţiaţi, şamani etc – erau transmise aproape exclusiv prin viu grai, de la maestru la discipol, într-un lanţ iniţiatic, ce s-a perpetuat secole de-a rândul. Textele erau memorate cât mai fidel, discipolul învăţând cu precizie modul de recitare, intonaţia şi procedeele respiratorii ce trebuiau respectate. Într-un fel, se proceda la fel ca în institutele de actorie din zilele noastre, în care elevii învaţă cum să recite corect un anumit text. În perioada transmiterii orale, miturile au fost transmise în versuri nu atât pentru frumuseţea exprimării, cât mai ales pentru că, versificate, puteau fi memorate mai uşor. În şcolile iniţiatice exista o „diviziune a muncii” foarte strictă. Maestrul, ca un Read More …

Miturile s-au bazat aşadar, pe cunoaşterea experiementală a oamenilor. Cu alte cuvinte, miturile au luat naştere în urma experienţei directe a oamenilor. Nimic nu poate pătrunde în conştiinţa oamenilor, dacă nu provine din experienţa directă. Prin mituri, oamenii arhaici au încercat să înţeleagă lumea şi să se înţeleagă pe sine. Cu toate că de-a lungul secolului XX s-a realizat un imens salt înainte, cercetarea mitologiei s-a oprit însă la jumătatea drumului. Chiar dacă marea majoritate a cercetătorilor a recunoscut că miturile reflectă fenomene şi evenimente reale, statutul lor de “istorisire adevărată” nu a fost acceptată decât, cel mult, teoretic. Ceea ce însamnă că cercetarea mitologiei s-a oprit cu mult înainte de jumătatea drumului. Miturile s-au bazat pe un tip specific de cunoaştere experiementală. Totuşi, departe de a fi avut o origine profană, psihologică sau socială, trebuie constatat că miturile nu au fost creaţii ale unor persoane dotate întâmplător cu calităţi literare. Dimpotrivă, miturile transcend nivelurile inconştientului personal sau inconştientului colectiv, fiind, în marea majoritate a cazurilor, producţii iniţiatice. De aceea, originea miturilor este căutată degeaba în cauze sociale, culturale sau psihologice. Originea miturilor, în mod necesar, trebuie raportată la caracteristicile definitorii ale cunoaşterii umane. Miturile descriu fenomene şi evenimente reale Read More …

După demersurile lui Carl Gustav Jung, care a fost unul dintre primii autori care a acordat un statut obiectiv miturilor în sensul că nu sunt chiar plăsmuiri ale unor persoane cu imaginaţia înfierbântată, dar şi ale filozofului structuralist Claude-Levi Strauss, care afirma că mitologia este rezultatul unei “gândiri sălbatice”, un nou suflu a început să-şi facă simţită prezenţa în ceea ce priveşte interpretarea miturilor. Astfel, în cea de-a doua parte a secolului al XX-lea, cercetătorii au convenit, în marea lor majoritate, că miturile sunt naraţiuni complexe care încearcau, în perioada când au fost formulate, să explice fenomenele şi evenimentele cu care erau confruntaţi oamenii. Studiul mitologiei a cunoscut un mare pas înainte prin opera savantului român Mircea Eliade, care a dezvoltat cea mai amplă analiză a mitologiei din cultura contemporană. Mircea Eliade a fost unul dintre pionierii culturii umaniste ai secolului XX, care a reliefat în opera sa faptul de maximă importanţă că, departe de a fi simple poveşti de adormit copiii sau plăsmuiri ale imaginaţiei, sub mesajul epic adesea înşelător, miturile ascund o înţelepciune profundă. Mircea Eliade este de părere că “mitul este o naraţiune adevărată şi sacră”. Mitul povesteşte “o istorie sacră care relatează un eveniment care a Read More …

În limbajul comun, creaţie a societăţii contemporane şi a modului actual de a înţelege lumea, cuvântul mit a suferit alterări serioase, pierzându-şi sensurile adânci pe care le-a avut cândva. Prin mit, majoritatea contemporanilor înţeleg îndeobşte o ficţiune sau o plăsmuire a unor visători. Marea majoritatea a oamenilor – şi acesta este chiar sensul conferit cuvântului în vorbirea curentă – înţelege prin mit ceva ce este situat în afara realităţii concrete. Astfel s-a ajuns ca, în limbajul comun, liber consimţit, mitul să reprezinte ceva cu care un om obişnuit nu are de ce să-şi bată capul prea mult, motiv pentru care a fost împins undeva, departe, la marginea cunoaşterii umane, fiind considerat mult prea depărtat de interesul îndreptăţit pe care fiecare persoană care se respectă şi care trăieşte în această lume şi nu cu capul în norii rozalii ai visării trebuie să-l acorde existenţei cotidiene. Opiniile divergente şi adesea contradictorii cu privire la ce reprezintă miturile au apărut pentru prima oară în antichitatea grecească, acum mai bine de 2500 de ani. Astfel, referindu-se la ceea ce înţelegea prin termenul mit, un filozof grec din secolul al V-lea înainte de Iisus Hristos, pe nume Prodikos, originar din oraşul grecesc Keos, considera că Read More …

EXEMPAEOS ANAMNESIS Este uimitor la prima vedere că unul din marii înţelepţi ai antichităţii, filosoful grec Platon, refuza la vremea sa rolul scrisului de motor principal al dezvoltării civilizaţiei omeneşti, considerând tototdată că scrisul este o piedică în calea “adevăratei cunoaşteri”. Este memorabil în acest sens răspunsul pe care Platon, în dialogul Banchetul, l-a pus pe seama zeului Theut (Thoth al egiptenilor, Hermes la greci), care, dialogând cu regele Egiptului, Thamous, spunea următoarele: „Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, dat fiind că oamenii, punându-şi credinţa în scris, nu-şi mai aduc aminte dinăuntru (gr: anamimneskomenous) şi prin puterea lor, ci dinafară cu ajutorul unor întipăriri străine. Leacul pe care tu l-ai dat nu e pentru memorie (gr: mneme), ci doar pentru aducere aminte (gr: hypomnesis)”. Astfel, pentru Platon anamnesis se referă la o reamintire interioară, lăuntrică, iar hypomnesis se referă la utilizarea unui instrumentr exterior, scrisul. Hypomnesis desemna şi acţiunea de a acumula, de a obţine hypomnemata, adică înregistrări, memorii, liste, notiţe, inventare. Hypomnemata este un termen grecesc, folosit în antichitate, pentru a desemna o serie de procese verbale scriptice cu caracter administrativ, un fel de registre de casă sau de credit ale Read More …

EXEMPAEOS APARIŢIA SCRISULUI ŞI PRINCIPIUL LISTEI Faptul că scrisul a apărut datorită unor necesităţi destul de prozaice – adică pentru clasificarea realităţii – poate fi demonstrat şi prin analizarea termenilor care se foloseau în antichitate. Cuvântul grecesc pentru carte, “biblos”, se referă la aspectul material şi mai puţin la aspectul spiritual al cărţii. Numele biblos, de unde a provenit de fapt cuvântul Biblie, arată numai că sulul de papirus pe care se scria cândva se aducea din oraşul fenician Byblos. Echivalentul ebraic al cuvântului grecesc bibos este sepher. La rândul său, cuvântul sepher, care provine de la rădăcina S P R, are sensul de a număra, de a enumera, iar sopher (participiul prezent activ substantivizat) are sensul de contabil, socotitor sau administrator, cuvânt tradus destul de inexact în versiunile moderne ale Septuagintei sau ale Vulgatei, prin termenul de scrirb sau scriitor. Sensul cuvântului carte este identic în greacă şi în ebraică: sepher sau biblos înseamnă la origine listă, iar principiul narativ al expozeului este structurat după modul de alcătuire al unui proces verbal. Sensul cuvântului carte şi ce însemna acest termen în vechime este dezvăluit în Vechiul Testament, chiar în Facerea, cap 5;1, atunci când se afirmă „aceasta este cartea Read More …

EXEMPAEOS BAB ILU – POARTA ZEILOR De-a lungul a aproape patru mii de ani, în arealul mesopotamian s-a format o uriaşă sinteză etnică, culturală şi religioasă ce a culminat cu construirea Babilonlui. Sinteza etnică s-a produs prin aportul a patru populaţiii diferite. Prima populaţie ce a locuit Ţara dintre cele două fluvii a fost forma tă din sumerieni, o populaţie nesmitică, cu aspect mediteraneean, sedentară, care a creat o civilizaţie de mare complexitate şi rafinament. Sumerienii, care au fost menţionaţi în Vechiul Testament prin numele Sinar, au creat primele oraşe, precum Uruk, Ur şi Lagaş, au revoluţionat tehnologia, au folosit pe scară largă scrierea cuneiformă, au realizat primele construcţii monumentale – ziguratele. Apogeul civilizaţiei sumeriene s-a produs în perioada 3200-2300 înainte de Iisus Hristos. Ulterior, sumerienii au fost cuceriţi de trei mari valuri de triburi semitice: akkadienii, babilonienii (amoriţi) şi asirienii, realizându-se astfel sinteza etnică, culturală şi religioasă menţionată, iar Babilonul a devenit cel mai mare oraş al antichităţii. În perioada sa de glorie, Babilonul, aşa cum menţiona Herodot, era înconjurat de două rânduri de fortificaţii străjuite de turnuri de apărare, iar intrarea în cetate se realiza prin opt porţi monumentale, cea mai importantă fiind poarta zeiţei Ishtar. De la Read More …