Galerii

  AEGYPTIACA PRIMORDIUM: SOARELE COPIL De-a lungul istoriei Egiptului, fiecare şcoală teologică şi fiecare confrerie sacerdotală a căutat să-şi impună propria sa concepţie cosmogonică. Prin acest act, şcolile teologice, confreriile sacerdotale sau consiliile administrative ale templelor încercau să promoveze propriul zeu la gradul de zeu universal. Din acest motiv au existat mai multe variante cosmogonice egiptene. În esenţă, după majoritatea scrierilor egiptene, la originea universului se afla Nun, starea virtuală dinaintea creaţiei, simbolizată prin apele primordiale şi reprezentată grafic prin hieroglifa NW. Nun, apele primordiale erau înconjurate de Tenebre – Keku. Nun simbolizau, de fapt, haosul, starea sau, mai corect spus, non-starea dinaintea creaţiei lumii. Nun, după textele egiptene, nu era o formă sau o suprafaţă, ci o esenţă spirituală care umplea cu ideea de sine întreg universul. Nun avea patru denumiri extrem de sugestive: Nimic, Nicăieri, Infinit şi Întuneric. Deşi semnifica apele primordiale existente înaintea creaţiei, Nun era reprezentat pictografic printr-un zeu cu aspect de bărbat bărbos cu cap de şarpe, cu trupul în apă până la brâu, care susţinea barca solară a lui Ra. (16) Cosmogonia egipteană atribuia actul creaţiei unui singur zeu. Problema este că numele acestui zeu varia de la o nomă la alta, de la Read More …

  AEGYPTIACA ARTA LUI HERMES Pătrunderea în vastul patrimoniu mitic şi filosofic al umanităţii presupune un proces hermeneutic, adică un proces de descifrare. Hermeneutica – afirma Mircea Eliade – este cheia care decodifică sensul ascuns al oricărui text sacru, iar dezvăluirea ezotericului este o reorientare spre sursa primară, spre “originile pierdute”, ceea ce echivalează cu o transmutare ontologică a fiinţei umane – scopul oricărei Opera Magna. După cum se ştie, cuvântul modern hermeneutică provine din cuvântul grecesc ermeneuien, cuvânt derivat din numele zeului Ermes-Hermes. Zeul Hermes, numit Thoth la egipteni, era mesagerul zeilor şi călăuza tuturor oamenilor care căutau cunoaşterea. Hermes, la vechii greci, era păstrătorul “cheilor cunoaşterii”, “cel care înnoda şi deznoda”, mediatorul prin excelenţă între zei şi oameni. În religia creştină, acest rol este îndeplinit de Arhanghelul Gabriel, care este adevăratul Mesager şi Vestitor al lui Dumnezeu, creatorul cerurilor şi al pământului. În limbajul actual, după cum ne informează F. Bonardel într-un studiu dedicat acestui subiect, se face distincţia între hermetism şi hermeticism. Prin hermetism se înţelege, de regulă, ansamblul de comentarii ale doctrinei atribuită lui Hermes Trismegistul, reunite într-o scriere apărută sub numele de Corpus Hermeticum sau Tabula Smaragdina, care a fost publicată în primele secole creştine. Read More …

AEGYPTIACA HIEROGLIFA “NTR” Aşadar, specialiştii conectării, mitografii şi iniţiaţii vechiului Egipt erau conştienţi de existenţa unei categorii distincte de fiinţe spirituale pe care le desemnau prin hieroglifa n t r – zeu -, iar vestigiile materiale ce au parvenit până în zilele noastre demonstrează cu prisosinţă acest aspect. Specialiştii conectării, mitografii şi iniţiaţii vechiului Egipt nu erau naivi sau ignoranţi, aşa cum presupune concepţia materialistă actuală, ci erau fiinţe suficient de mature şi de avansate din punct de vedere intelectual pentru a vorbi în cunoştinţă de cauză atunci când se refereau la zei. Ei clasificau zeii într-o vastă organigramă, care a primit numele generic de Panteon.  Panteonul egiptean era structurat atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Fiecare zeu avea rolul său bine definit în organigramă. Într-un fel, este foarte greu de a face distincţia între funcţia şi entitatea care o ocupă în organigramă, pentru că, de cele mai multe ori, zeul se identifica cu funcţia. Fiecare zeu avea propria sa „zonă” pe care o stăpânea şi propriile sale atribuţii. Zeii erau constituiţi în Enneade, Ogdoade sau Familii. În general, existau raporturi stricte de subordonare sau de înrudire între zei sau între familii de zei. Cea mai importantă grupare de Read More …

AEGYPTIACA “TEP ZEPI”: EVUL DE AUR Dacă pentru istoriografia modernă, evoluţia umanităţii se desfăşoară liniar, de la simplu la complex, pentru concepţia ezoterică istoria se desfăşoară în cicluri succesive. Ceea ce numim astăzi „istoria umanităţii” reprezintă numai faţa văzută a unui aisberg uriaş, a cărui parte nevăzută pare să întreacă în insolit şi în fabulos chiar şi imaginaţia cea mai înflăcărată. Cronologia dinastiilor egiptene este bazată pe cercetări şi pe date disparate care, puse cap la cap, au dat ceea ce se ştie astăzi. Deşi opinia unanimă a istoriografiei îl creditează pe Menes ca fiind întemeietorul statului egiptean, descoperiri recente par să contrazică acest fapt. În Egiptul de Sus, lângă Hierakopolis, a fost descoperită o măciucă de calcar a unui faraon, care a domnit într-o perioadă anterioară lui Menes. Pe această măciucă de calcar era reprezentată pictografic victoria militară a unui faraon asupra unui rival din sud, şi unificarea temporară şi de scurtă durată a celor două Egipturi. Cum pe sigiliul său era reprezentat un scorpion, egiptologii au convenit să-l numească Regele Scorpion. Succesorul Regelui Scorpion a fost Regele Narmer care, după cum indică o plăcuţă de argilă denumită astăzi „paleta lui Narmer”, pare să fi unificat o bună perioadă Read More …

AEGYPTIACA SECUNDA DE LUMINĂ Pentru a putea pătrunde înţelesul procesului subtil al coagulării unei concepţii despre lume (weltanschauung) şi, cu atât mai mult, al concepţiei ezoterice, trebuie întreprinsă o scurtă digresiune în structura aurică a fiinţei omeneşti. Pentru aceasta, trebuie apelat la cercetările contactorilor (antici sau moderni) cu privire la structura aurică a fiinţei omeneşti. După cum se ştie, pentru contactorii antici şi moderni şi, implicit, pentru întreaga concepţie spiritualist-ezoterică, în afara trupului material, fiinţa omenească este compusă din mai multe structuri energetico-informaţionale desemnate global prin termenul de aură, după cum urmează: corp eteric, corp astral, corp mental inferior, corp mental superior, corp mental luminat, spirit (identificat în epoca modernă cu sinele, cu supraconştientul sau cu supra-eul). Evoluţia spirituală a fiecărui om are drept scop final cunoaşterea sinelui propriu, a supra-eului, ceea ce din punctul de vedere al psihologiei analitice promovată de psihologul german Carl Gustav Jung constituie ultimul stadiu al „procesului de individuaţie”. Fiecărei etape a procesului de individuaţie (de evoluţie spirituală) îi corespunde un weltanschauung (o concepţie despre lume). Procesul este, în linii generale, următorul: pentru a ajunge la scopul final, care este cunoaşterea spiritului, a sinelui, oamenii trebuie să-şi dezvolte structurile aurice menţionate: corp eteric, corp astral, Read More …

  AEGYPTIACA ORIZONTUL DE APUS Pentru vechii egipteni, ideea de „lume” semnifica altceva decât pentru oamenii din ziua de astăzi. În mod generic, termenul de „lume” are conotaţii diferite, în funcţie de perspectivă. De exemplu, pentru un creştin cuvântul „lume” conectează automat o serie de idei, precum: Dumnezeu, facerea lumii în şapte zile, istoria lui Adam, căderea în păcat sau promisiunea mântuirii. Pentru un chimist sau pentru un fizician, lumea nu poate fi înţeleasă decât din perspectiva combinaţiilor substanţelor chimice şi a legilor naturii cunoscute până în prezent, iar pentru un astronom, „lumea” înseamnă cerul înstelat, format din metagalaxii, galaxii, sisteme solare, care se mişcă în spaţiu după anumite legi. Pentru un înţelept indian, lumea este maya, iluzie cosmică, iar pentru tradiţia ezoterică lumea trebuie raportată la paliere cosmice, la legi imuabile precum transmigraţia sau karma. Un spiritualist, prin „lume” va înţelege negreşit şi “lumea de dincolo”, pe când un materialist nu va vedea decât lumea materială, singura posibilă în opinia sa. În acest context, trebuie remarcat că modul actual de a înţelege lumea este rezultatul concepţiei materialiste, concepţie care nu are de ce să fie absolutizată sau să fie considerată o culme a gândirii omeneşti. În concepţia mistică a Read More …

  AEGYPTIACA TIMPUL CICLIC ŞI LEGEA CICLULUI ENTROPIC Există numeroase elemente comune între concepţia spiritualist-ezoterică ale cărei paradigme au fost schiţate la începutul lucrării şi concepţia mitică. În acest context, este lesne de înţeles că folosirea unor concepţii aparent diferite, provenite din diverse arii geografice, culturale şi istorice, situate uneori la antipozi, poate arunca o lumină nouă şi, de cele multe ori, clarificatoare asupra temelor aflate în discuţie. Din acest punct de vedere devine limpede că înţelegerea documentelor arhaice egiptene cu ajutorul concepţiei spiritualist-ezoterice, precum şi cu ajutorul documentelor provenite din alte arealuri – sumeriene, hinduse, ebraice sau creştine -, sau cu ajutorul concepţiilor ştiinţifice moderne, nu are de ce să fie dăunătoare, ci dimpotrivă, edificatoare şi întregitoare. Numai în urma analizei comparative, prin folosirea unor concepţii provenite din diferite arealuri, poate fi descifrată complexitatea unei concepţii mitice de o asemenea anvergură, precum a fost cea egipteană. Între concepţia spiritualist-ezoterică cu privire la trecutul umanităţii şi concepţia istoriografiei moderne, care este bazată pe concepţia materialistă, există o deosebire radicală. La baza acestei deosebiri se află o înţelegere diferită a factorului timp. Astfel, dacă la baza concepţiei spiritualist-ezoterice stă conceptul de timp ciclic, la baza concepţiei materialiste stă conceptul de timp Read More …

AEGYPTIACA SPAŢIUL SACRU – CENTRUL LUMII Pentru concepţia materialistă, eminamente profană, lumea este compusă din fragmente disparate. Ea nu este o lume în adevăratul sens al cuvântului, nu este o unitate, un cosmos, ci mai degrabă este un univers “sfărâmat”. Spaţiul, spunea cândva Mircea Eliade, nu este omogen; în vastitatea sa, el cuprinde numeroase zone sacre, diferite calitativ de zonele profane. Dacă spaţiul obişnuit, profan, reprezintă o întindere informă, fără calităţi speciale, în schimb, zonele sacre reprezintă inserţii ale “numinosului” în lume. Evoluţia lumii, erau de părere vechii specialişti ai conectării şi iniţiaţi, se produce dinspre haos spre cosmos, dinspre adharma (dezordine) spre dharma (ordine), dinspre nediferenţiat spre diferenţiat. Spaţiul obişnuit, spaţiul profan, reprezintă haosul, iar spaţiul sacru reprezintă cosmosul; la vechii greci, termenul kosmos desemna o lume organizată şi ordonată. Cosmosul, opera Unicului Dumnezeu, este spaţiu sacru. Manifestarea sacrului fundamentează lumea. Prin descoperirea spaţiului sacru, omul introduce ordinea în haos: astfel, haosul devine un cosmos. De aceea – scria Mircea Eliade – omul este dator să descopere “locul particular în care a avut loc intruziunea sacrului în lume”. (30) Acelaşi autor afirma că intruziunea sacrului în spaţiul profan poartă numele de hierofanie. Hierofania, intruziunea sacrului, se dezvăluie şi se Read More …

AEGYPTIACA  VRĂJITORII Întreaga cultură spirituală a vechilor egipteni era suprasaturată de magie, de lucrări magice sau vrăjitoreşti sau de folosirea, în cele mai diferite scopuri, a puterilor conferite de tehnicile iniţiatice. Vechii specialişti ai conectării afirmau că la baza tuturor lucrărilor magice se afla o forţă obiectivă, un fel de fluid universal, numit Hike. Ulterior, Hike a fost personificat printr-un zeu. Termenul Hike, folosit de vechii egipteni, poate fi omologat cu termenul folosit încă din Evul Mediu, de “Lumină astrală”, “Liqour Vitae” sau “Anima Mundi”. Toţi magicienii şi vrăjitorii Egiptului antic aveau convingerea fermă că, prin mijlocirea ritualurilor magice, puteau acţiona direct asupra energiei Hike. Hike era considerată a fi liantul dintre lumea oamenilor şi lumea zeilor, iar mijlocul de acţiune cel mai eficient, prin care se putea lucra asupra energiei universale Hike, a fost cuvântul. Pe de altă parte, credinţa străveche că totul este plin de zei, de entităţi spirituale de cele mai diferite forme şi înfăţişări, i-a condus pe iniţiaţii egipteni la concluzia că, prin intermediul acestora, pot influenţa totul, atât în lumea oamenilor cât şi în lumea zeilor. “Pentru egipteanul de odinioară – scria Serge Suneron de la Institutul Francez de Arheologie Orientală, unul dintre comentatorii moderni Read More …

AEGYPTIACA FARAONUL, CHIPUL VIU AL ZEULUI Faraonii Egiptului, consideraţi fii ai zeilor – în special ai lui Ra -, au fost pregătiţi încă din copilărie să îndeplinească o dublă funcţie – cea de rege şi cea de mare preot. Ei au devenit astfel “mandatarii” zeilor în lumea oamenilor; de aceea, prerogativele regale au fost transmise ereditar prin investire şi consacrare într-o succesiune neîntreruptă. Primul faraon care a fost considerat “fiul lui Ra” a fost Menes, care a domnit la începutul Erei astrologice a Taurului. Chiar dacă mulţi egiptologi moderni se îndoiesc de existenţa istorică a lui Menes, mulţi cercetători lipsiţi de prejudecăţi au încercat să soluţioneze această problemă spinoasă, nesoluţionată complet de concepţia materialistă şi să accepte fără rezerve faptul că Menes a existat în realitate. Urmaşii primului faraon Menes, au fost, la rândul lor, consideraţi fii ai lui Ra. Î n plan terestru, faraonii au preluat de la zei misiunea de a conduce poporul, iar actul încoronării reprezenta chiar elementul de continuitate în timp. În antichitatea egipteană, se credea că, dacă faraonul nu-şi îndeplineşte menirea, iar cultul zeilor, realizat în temple de către acelaşi faraon prin intermediul sacerdoţilor, nu era realizat aşa cum trebuia, întregul cosmos – nu numai Read More …

AEGYPTIACA FIINŢA OMULUI TRUP, SUFLET, SPIRIT: KA, BA, ACH, REN Cheia descifrării vestigiilor trecutului misterios precum şi a mentalităţii vechilor iniţiaţi egipteni rezidă în înţelegerea modului în care aceştia concepeau fiinţa omenească. Fără înţelegerea modului complex în care vechii iniţiaţi egipteni concepeau fiinţa omenească, orice încercare de interpretare are puţine şanse de izbândă, mentalitatea acestora rămânând la fel de enigmatică ca şi până acum. Dacă pentru modul actual de înţelegere, eminamente materialist, omul este format numai din trupul fizic, pentru vechii egipteni lucrurile stăteau cu totul altfel. Astfel, un vechi mit egiptean afirma că oamenii au fost creaţi din “lacrimile lui Ra.” De fapt, „om” şi „lacrimă” erau desemnaţi prin acelaşi cuvânt: „erme„. La fel ca şi iniţiaţii celorlalte popoare ale antichităţii – sumerieni, fenicieni, daci, greci, chinezi sau indieni – iniţiaţii egipteni considerau că fiinţa omenească este formată din trup, suflet, aură energetică şi spirit. Concepţia vechilor iniţiaţi egipteni – denumită save, sofe sau sophia – nu mai poate fi astăzi înţeleasă decât dacă este raportată la o concepţie asemănătoare. În zilele noastre, singura concepţie asemănătoare este concepţia spiritualist-ezoterică. De aceea, pentru a evita confuziile, demersul de descifrare a modului în care vechii iniţiaţi egipteni concepeau fiinţa omenească trebuie Read More …

AEGYPTIACA SUFLETUL – HIEROGLIFA BA  Vechii egipteni erau în cunoştinţă de cauză nu numai cu cu privire la existenţa corpului eteric pe care l-au denumit Ka, ci şi cu privire la existenţa sufletului, pe care l-au desemnat prin termenul Ba. În picturile murale de pe morminte, sufletul Ba apare figurat printr-o pasăre cu cap de om şi cu barbă, alături de o lampă mică. Cele mai multe informaţii despre sufletul Ba pot fi găsite în ritualurile legate de mumificare, de înmormântare şi în pasajele care se referă la existenţa omului în lumea de dincolo. Astfel, Textele sarcofagelor afirmă că, datorită ritualurilor de înmormântare, Ba rămâne lângă mumie, păzind-o. Ba poate lua orice înfăţişare doreşte şi poate apăra mumia de agresiunile îndreptate împotriva ei. Vechile scrieri egiptene mai afirmă că puterea sufletului Ba al unei persoane al cărei trup a fost mumificat este aproape nelimitată, în timp ce Ba-ul unei persoane al cărei trup nu a fost mumificat, nu are nici o putere. Ba-ul – şi nu mumia, care nu reprezintă decât un suport material – este, de fapt, acel element component al fiinţei umane care se poate bucura de toate utilităţile existente în camera mortuară: hrană, bogăţii, băuturi. În multe Read More …

AEGYPTIACA PRAGMATISMUL METAFIZIC Concepţia materialistă consideră că vechea civilizaţie egipteană era orientată aproape exclusiv spre “lumea de dincolo” şi că marea majoritate a vestigiilor materiale, care au străbătut timpurile până în ziua de astăzi, demonstrează importanţa aproape obsesivă acordată fenomenului morţii. Astfel, dacă ar fi să ne luăm după datele şi interpretările furnizate de istoriografia modernă, vechii egipteni, pe tot parcursul existenţei, nu aveau altceva mai bun de făcut decât să se gândească la moarte, la lumea de dincolo şi la modul în care vor fi înmormântaţi, iar conducătorii lor erau obsedaţi doar de ridicarea unor morminte fastuoase. Această convingere a fost amplificată şi de faptul că majoritatea vestigiilor arheologice sunt, într-un fel sau altul, legate de credinţa în existenţa lumii de dincolo şi în supravieţuirea sufletului după moarte. Herodot însuşi afirma, acum mai bine de două mii de ani, că egiptenii sunt cei mai religioşi oameni pe care i-a cunoscut. Într-adevăr, este lesne de remarcat că cercetările arheologice au scos la iveală numai vestigii legate de credinţa în existenţa sufletului după moarte. Egiptul actual este un imens şantier arheologic brăzdat de ruinele mormintelor şi templelor gigantice. Cu toate acestea, se uită totuşi mult prea uşor că un şantier arheologic Read More …

AEGYPTIACA SCRIERILE ESCHATOLOGICE Cele mai importante, dar şi cele mai vechi scrieri eschatologice egiptene sunt Textele piramidelor, care reproduc textele funerare înscrise odinioară pe pereţii piramidelor. Textele piramidelor stau la baza tuturor celorlalte scrieri eschatologice egiptene. Textele piramidelor au fost descoperite de marele egiptolog Auguste Mariette şi publicate de Gaston Maspero. Numărul textelor cuprinse în acest corpus, care reproduce textele funerare înscrise pe pereţii piramidelor şi care datează de la sfârşitul Dinastiei a V-a, nu depăşeşte şapte sute, cuprinzând descântece, formule magice sau catartice care trebuiau rostite pentru faraonul defunct. Ele nu se refereau la toţi oamenii, ci doar la faraoni, care erau consideraţi zei încarnaţi. Textele piramidelor afirmă că numai faraonul avea asigurată o postexistenţă fericită şi chiar nemurirea. Faraonul era considerat fiul lui Ra, deci era singurul muritor îndreptăţit să aspire la un loc cât mai înalt printre zei. Textele piramidelor afirmă, în principiu, că sufletul faronului supravieţuieşte morţii în limitele strâmte ale mormântului. După moarte, sufletul îşi desfăşoară existenţa în funcţie de modul în care acesta şi-a trăit existenţa trupească. Textele piramidelor mai afirmă că existenţa sufletului decorporat nu este prea diferită de existenţa pe care a dus-o pe pământ, fiind o continuare a acesteia. Fiind legat Read More …

AEGYPTIACA CARTEA DESPRE AMDUAT Una dintre cele mai importante scrieri egiptene cu privire la structura ortoexistenţială a cosmosului este străvechea Carte despre Amduat. Cea mai completă variantă a Cărţii despre Amduat se află zugrăvită pe pereţii mormântului faraonului Thutmosis al III-lea. Cartea despre Amduat, numită impropriu carte, descrie sub formă de imagini pictate – un fel de benzi desenate uneori pictografic, alteori hieroglific – peripeţiile zeului Ra de-a lungul celor douăsprezece „ore” ale nopţii prin regiunea Amduat, dincolo de “orizontul de apus”. Amduatul, lumea de dincolo, cuprindea, în viziunea vechilor iniţiaţi egipteni, douăsprezece „ore” sau, mai precis, douăsprezece regiuni. Amduat-ul era, aşadar, măsurabil doar din punct de vedere temporal, începând din momentul apunerii Soarelui, până în momentul răsăritului. De-a lungul fiecăreia dintre cele douăsprezece ore, Ra, în baraca sa solară, pătrundea în câte o regiune. Fiecărei regiuni îi corespunde o oră din timpul nopţii. În Cartea despre Amduat pictată pe pereţii faraonului Thutmosis al III-lea, fiecare oră sau regiune este reprezentată pictografic prin trei imagini suprapuse, care formează trei registre distincte (33). Aşa cum este prezentat de pictogramele de pe mormântul faraonului Thutmosis al III-lea, Amduatul este străbătut de la un capăt la altul de un mare fluviu, precum Egiptul Read More …

AEGYPTIACA CARTEA MORŢILOR ŞI INIŢIEREA Spiritul vechilor scrieri egiptene este încă inaccesibil, deşi mai toate textele importante au fost traduse în principalele limbi moderne. Una dintre aceste scrieri enigmatice şi inaccesibile este Cartea egipteană a morţilor. Cartea egipteană a morţilor (“Cartea pentru ieşire la lumina zilei”) rămâne una din cele mai enigmatice lucrări care au străbătut timpurile până în zilele noastre. În epoca actuală, mulţi cercetători vorbesc despre Cartea egipteană a morţilor ca despre “un amestec eterogen de speculaţii pseudometafizice, de ritualuri magice, formule, procedee catartice dispuse neîngrijit, într-o ordine incoerentă”. Trebuie însă evitate, după cum remarca scriitorul francez Jean M. Riviere, analize superficiale care privesc cu dispreţ forme de gândire arhaice. “Nu gramatica este cea care ne împiedică, afirmă autorul menţionat. Ea este, în general foarte simplă, sensul cuvintelor este cunoscut şi, totuşi, se întâmplă deseori ca o frază uşor de tradus să ne prezinte o idee bizară, ce pare puerilă, ca să nu spunem de-a dreptul prostească. Nu am descoperit aceste adevăruri pentru că nu cunoaştem destul de bine modul în care egiptenii redau ideile abstracte. Traducerea Cărţii morţilor este provizorie în multe privinţe.” Dar poate că nu numai dificultăţile legate de limbă împiedică descifrarea corectă a Cărţii Read More …