ATLANTIDA – ÎN DIALOGULLUI PLATON: TIMAIOS

64343480_680113272420112_6801235168829898752_n

ATLANTIDA

ÎN DIALOGUL LUI PLATON:

TIMAIOS

62262966_680112262420213_6715638600924397568_n

 

PLATON – CRITIAS

 

„În Egipt”, spuse Critias, „în Deltă,   în   preajma locului unde braţele Nilului se despart, se află o re­giune numită Saiticos; iar cea mai mare cetate a aces­tei regiuni este Sais, de unde era şi regele Amasis. Pentru locuitorii acestei cetăţi, întemeietorul ei era o zeiţă, numită Neith în egipteană, iar în greceşte Atena. Ei sînt buni prieteni ai atenienilor şi spun că, într-un fel, sînt rudele lor. Ajungînd acolo, Solon a dobîndit a o mare cinste printre ei. Şi întrebînd într-o zi despre cele din vechime pe aceia dintre preoţi care le ştiau cel mai bine, şi-a dat seama că, despre acele lucruri, nici el şi nici vreun alt grec nu ştia mai nimic. Odată, vrînd să-i ademenească, a început să le vorbească des­pre cele mai vechi tradiţii ale cetăţii noastre: despre Phoroneus, cel numit şi primul om, şi despre Niobe; apoi despre ce s-a petrecut după potop: cum s-au născut Deucalion şi Pyrrha şi ce şir de urmaşi au avut. După care, recapitulînd durata evenimentelor povestite, a încercat să stabilească cît a trecut de atunci.

Unul din preoţi, care era foarte bătrîn, i-a spus:

«Solon, Solon, voi grecii sînteţi mereu copii; nu există grec bătrîn.»

Auzind acestea, Solon l-a întrebat: «Cum poţi spune aşa ceva?»

Şi preotul i-a răspuns: «Sînteţi toţi tineri! la suflet, căci nu aveţi în el nici vreo opinie veche şi nici vreo  învăţătură încărunţită de vreme. Iar cauza este aceasta: multe şi felurite au fost, şi vor mai fi, modurile în care au pierit oamenii: cele mai importante s-au da­torat focului şi apei, iar altele, mai neînsemnate, mul­- tor altor cauze. Căci, după cum se spune şi la voi, Phaethon, fiul lui Helios, după ce a înhămat odată caii la carul tatălui său, nefiind în stare să-1 mîne pe drumul părintesc, a incendiat tot ce era pe Pămînt, el însuşi pierind lovit de trăsnet. Toate acestea par a alcătui un mit. Adevărul este însă că la intervale mari de timp are loc o deviaţie a corpurilor cereşti ce se mişcă în jurul Pămîntului, iar toate de pe Pămînt pier într-un mare incendiu. Atunci, toţi cei care locuiesc în munţi, în locuri înalte şi în regiuni uscate sînt nimi-ciţi mai degrabă decît cei ce locuiesc în preajma rîuri lor şi mării.

În schimb pe noi, Nilul, salvatorul nostru şi în . alte dăţi, ne-a scăpat şi atunci, în acea încercare, re-vărsîndu-se. Pe de altă parte, ori de cîte ori zeii inundă pămîntul cu apă, purifkîndu-1, se salvează nu­mai păstorii de cirezi şi de turme din munţi; pe cînd cei ce locuiesc în cetăţile de la voi sînt duşi de către rîuri în mare. în ţinutul acesta însă apele nu se re- e varsă niciodată din înălţimi spre şes, ci, dimpotrivă, ele ţîşnesc firesc, întotdeauna, din adîncuri către supra­faţă. De aceea aici au fost salvate cele mai vechi tra­diţii. Adevărul eşte că în toate locurile unde nu stau împotrivă nici gerul, nici arşiţa, există întotdeauna oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini.

Toate  a cîte. le ştim prin tradiţie. orală despre ce a fost fru­mos, măreţ sau în alt fel deosebit, fie la voi, fie aici sau în altă parte, toate acestea au fost consemnate aici, la noi, şi păstrate, încă din vremuri străvechi, în tem­ple. Pe cînd la voi şi la celelalte popoare, ori de cîte ori se întîmplă ca lucrurile să fie cît de cît orînduite în ce priveşte scrisul şi toate cîte sînt de trebuinţă ce­tăţilor, vine asupra voastră, la sorocuri prescrise, pre­cum o boală, potopul ceresc ce îi cruţă numai pe cei inculţi şi lipsiţi de harul Muzelor. Astfel încît voi de­veniţi iarăşi neştiutori, ca nişte tineri, fără să cu- b noaşteţi cîte se petreceau în vremurile străvechi, nici aici, nici la voi. Iar genealogiile înfăţişate de tine, Solon, cu privire la legendele voastre, cu puţin se deo­sebesc de basmele copiilor. Intîi de toate, voi nu vă amintiţi decît de un singur potop, deşi au fost mai multe. Şi încă ceva: voi nu ştiţi că cel mai frumos şi mai bun nea’rn omenesc s-a născut pe me­leagurile voastre, neam din care te tragi şi tu şi în­treaga voastră cetate de acum, căci din el a dăinuit cumva o mică sămînţă.

Voi însă aţi uitat toate acestea, c din cauză că supravieţuitorii, de-a lungul multor ge­neraţii, au murit fără să lase nimic în scris. Căci a fost o vreme, Solon, înainte de marea nimicire pricinuită de ape, cînd cetatea de acum a atenienilor era cea mai pricepută la război şi cu mult cea mai bine legiuită în toate privinţele. Într-adevăr, se spune că cele mai glorioase fapte de arme au fost înfăptuite de către această cetate şi că în ea existau cele mai frumoase rîn­duieli politice din toate cîte am auzit noi aici că se află sub soare.»

Auzind acestea, Solon spuse că se miră peste mă­sură şi, cuprins de o mare curiozitate, îi rugă pe preoţi să-i povestească pe’ dată, cît mai exact, tot ce ştiu despre străvechii săi concetăţeni.

Iar preotul îi răspunse: «Cu mare plăcere, Solon, am să-ţi spun, atît din respect pentru tine şi pentru cetatea ta cît şi, nu rnai puţin, pentru a aduce cuvenita cinstire zeiţei care â fost amînduror cetăţilor noastre părinte şi dascăl. Cetatea voastră e mai veche cu o e mie de ani decît a noastră, deoarece a primit sămînţa voastră de la Gaia şi Hephaistos. Din scrierile noastre sfinte rezultă că cetatea de aici şi-a căpătat orîndui-rea deplină acum 8000 de ani. Am să-ţi arăt deci, pe scurt, legile concetăţenilor tăi de acum 9000 de ani; şi, dintre toate faptele lor, am să ţi-o dezvălui pe cea mai frumoasă. Apoi, curînd, vom recurge chiar la texte şi vom relua totul în amănunt, pe îndelete. Pentru în­ceput, compară legile voastre cu cele de aici.

Multe din legile voastre de odinioară le vei regăsi în rîndu-ielile noastre de acum: în primul rînd tagma preoţilor, separată de toate celelalte, apoi tagma meşteşugarilor, în care fiecare îşi exercită propriul meşteşug fără a se amesteca cu nimeni altul, tagma păstorilor, a vînătorilor şi agricultorilor. Cît despre tagma luptătorilor ţi-ai dat seama desigur că ea este aici separată de toate celelalte, lor fiindu-le prescris de către lege să nu se preocupe de nimic altceva decât de război. Mai mult încă, în ce priveşte felul armelor, lănci şi scuturi, noi am fost primii din toată Asia care ne-am înarmat ast­fel, întocmai cum, pe meleagurile voastre, pe voi v-a învăţat cei dintîi zeiţa. Cît despre cele aile spiritului şi despre buna lor orînduire, vezi bine cîtă grijă le-a acordat aici legea chiar de la început, căci ni le-a dez­văluit pe toate — de la meşteşugul profeţiei pînă la medicina ce se îngrijeşte de sănătate, şi de la ştiinţele acestea divine pînă la cele omeneşti — şi ne-a înzestrat cu toate învăţăturile cîte vin la rînd după ele. Ei bine, cu toată această rînduială şi rostuire zeiţa pe voi v-aînzestrat cei dintîi, după ce a ales locul în care v-aţi născut, dîndu-şi seama că, potrivit amestecului armo­nios al anotimpurilor, el va putea purta oamenii cei mai luminaţi. Şi pentru că zeiţa era deopotrivă iubi­toare de război şi de înţelepciune, a populat întîia oară d tocmai un asemenea loc, menit să-i poarte pe oamenii cei mai asemănători cu ea.

Astfel voi, întrecîndu-i în toate privinţele pe toţi ceilalţi, precum vi se cuvenea ca vlăstare şi învăţăcei ai zeilor, acolo v-aţi aşezat, fo-losindu-vă de legi asemănătoare cu ale noastre, şi gu-vernîndu-vă chiar mai bine decît noi. Multe şi mari fapte ale cetăţii voastre admirăm noi aici, citindu-le în scriptele noastre; există însă una ce le întrece pe toate în măreţie şi în virtute. Scrierile noastre pomenesc de o mare putere stăvilită cindva de cetatea voas­tră putere care, în semeţia ei, pornise împotriva în­tregii Europe şi a întregi-i Asii, năpustindu-se dinspre Marea Atlantică. Căci pe atunci acea mare se putea traversa; iar în fata strîmtorii pe care voi o numiţi Coloanele lui Heracles se afla o insulă. Această insulă era mai mare decît Libya şi Asia la un loc; din ea, călătorii acelei vremi puteau trece pe celelalte insule şi din acestea pe întreg teritoriul din faţă, ce se afla în preajma acelei mări, pe drept cuvînt numită mare. Interiorul strîmtorii de care vorbim pare a fi o fîşie îngustă de apă, avînd un loc strimt de acces. Cît pri­veşte pămîntul care înconjoară acea adevărată mare, el poate fi numit, cu deplină potrivire, continent. In insula aceea, Atlantida, s-a constituit, prin puterea regilor ei, un mare şi vrednic de mirare regat, care stăpînea întreaga insulă, precum şi multe alte insule şi părţi din continent. Pe lîngă acestea mai avea în stăpînire, în partea dinspre noi, Libya pînă către Egipt şi Europa pînă la hotarele Tyrrheniei.

Această putere, după ce şi-a adunat la un loc toate forţele, a încercat cîndva să supună, printr-un singur atac, întregul ţinut din părţile voastre, dintr-ale noastre şi din cele de din­coace de strîmtoare. Şi atunci, Solon, s-a arătat pe deplin întregii lumi’ cîtă pricepere şi cîtă dîrzenie se află în puterea cetăţii voastre. Într-adevăr, întrecînd pe toate celelalte prin tăria ei sufletească şi prin meş­teşugul armelor, ea a mers întîi în fruntea elenilor; c apoi, după ce prin forţa lucrurilor a fost părăsită de toţi ceilalţi, a înfruntat singură primejdii cumplite, i-a biruit pe năvălitori şi a ridicat semn de biruinţă, cruţînd de sclavie pe cei rămaşi slobozi şi redîndu-ne cu mărinimie libertatea tuturor celor ce locuiam din­coace de Coloanele lui Heracles În timpul ce a ur­mat, avînd loc năpraznice cutremure şi inundaţii, d într-o singură zi şi în crîncena noapte ce i-a urmat, întreaga voastră armată strînsă la un loc a fost înghi­ţită de pămînt, iar insula Atlantidei a pierit, scufundîn-du-se în mare. De aceea, încă şi azi, marea de acolo este greu de trecut şi de explorat, mîlul aflat la mică adîn-cime, care provine din scufundarea insulei, stînd drept piedică.»”

 

62219790_680113415753431_4869421491122339840_n

ATLANTIDA

Continentul Atlantida se întindea în nordul Oceanului Atlantic de astăzi, undeva în apropierea Groenlandei. Folosirea denumirii Atlantida naşte mereu confuzii. Unii cercetători moderni situează Atlantida în mijlocul Oceanului Atlantic, alţii o situează în apropierea Mării Negre, alţii în Antile, alţii o situează în Marea Egee ş. a. m.d. De fapt, au cu toţii dreptate. Ceea ce astăzi poartă numele de Atlantida nu se referă în mod strict la un continent, la o ţară sau la un perimetru strict delimitat, ci mai degrabă la o epocă. Se ştie, de altfel, că arheologii moderni denumesc epocile trecute cu ajutorul unor denumiri de locuri geografice. Astfel, ei vorbesc despre epoca „aurignaciană”, despre epoca „solutreană” sau despre epoca „magdaleniană”, folosind denumirile localităţilor istorice unde s-a descoperit, pentru prima oară, material arheologic cu anumite caracteristici. Ar fi, bineînţeles, o eroare să considerăm că evoluţia civilizaţiei s-ar fi consumat doar în acel perimetru în care au fost descoperite, pentru prima oară, vestigii arheologice.

64298240_680114045753368_1401555868587130880_n

Caracteristicile respective sunt comune unei anumite epoci istorice, desfăşurate pe întregul glob terestru. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Atlantida. Continentul astăzi dispărut, Atlantida, era doar unul din locurile de pe suprafaţa Pământului, în care s-a desfăşurat istoria celei de-a patra generaţii. Atlantida propriu-zisă era un continent brăzdat de munţi înalţi, pe vârfurile cărora fumegau vulcani. Ulterior, Atlantida s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, datorită unei activităţi vulcanice intense.

62369097_680083789089727_573931635041370112_n
Totuşi, în afara acelui continent situat în nordul Oceanului Atlantic, existau multe alte locuri populate, în care s-a dezvoltat o civilizaţie înaintată – de exemplu, pe teritoriul României de astăzi, atât în Podişul Transilvaniei şi în Munţii Carpaţi, cât şi pe litoralul Mării Negre, chiar în apropierea gurilor Dunării, în insulele din Marea Egee şi în Grecia continentală, în nordul Africii, în Orientul Apropiat, în Extremul Orient, în America de Sud etc. De aceea, este mult mai corect să vorbim despre o epocă atlanteeană, în care putem include activitatea desfăşurată de oameni atât pe continentul Atlantida, cât şi în celelalte locaţii. (Text CG, Ed Alaya)

 

62605659_680112102420229_6325860689495719936_n