De la gara din Baile Herculane mergem o portiune din drumul european DN 70 spre Orsova unde ajungem la podul de beton peste riul Cerna . La capatul podului gasim un drum de tara care trece pe linga gradinile oamenilor . O luam pe acest drum in circa 3 km ajungem la Sfinx . Pe marginea drumului pe dreapta este o fintina dar apa , nu este potabila . Sfinxul reprezinta o figura dacica un cap de om cu un coif dacic orientat cu fata spre vest . Nici pina in momentul de fata nu se stie cum a fost posibila o sculptura a naturii atit de perfecta . Stinca are o inältime de 16 m si latime de 8 m putind fi usor observata de la distanta de pe drumul european E 70 Bucuresti – Timisoara .

Descriere
Stinca are o inaltime de 16 m si o latime de 8 m, putind fi usor observata de la distanta inaintea aparitiei vegetatiei inalte.
„Sfinxul” este numit asa din cauza asemanarii sale cu un cap uman si nu orice fel de cap, ci unul impunator, misterios, degajand o forta si autoritate greu de obtinut si de catre un sculptor talentat. Spatiul liber din jurul acestui simulacru, te duce cu gandul la un amplasament anume ales. Stanca pare sa vegheze ca un adevarat “Pazitor al pragurilor”.

*** *** ***

Referitor la Sfinxul de la Topleţ meită citat în întregime un articol semnat Ing. Dan Corneliu Brănean:

„Cine călătoreşte cu trenul spre Timişoara trecând prin dreptul localităţii Topleţ situată la 10 km. de la Orşova spre Herculane (sau în sens invers la 7km. de gara staţiunii balneoclimatice) sau mergând spre şosea, în dreptul unde aceasta intersectează calea ferată- la un moment dat- privind înspre Cerna, va rămâne stupefiat de apariţia unei clare figuri umane, a unei stânci izolate ieşind din malul stâng al văii şi cursului de apă, care curge paralel cu aceste căi de comunicaţie la o distanţă de mai puţin de un kilometru.

Stânca este albă şi strălucitoare pe fondul închis al vegetaţiei malului dacă mai avem şi puţin soare. Impresia este măreaţă, dar trebuie gustată rapid, căci este repede trecătoare din cauza conformaţiei terenului şi poziţiei copacilor. Situată în afara localităţii Topleţ (spre Herculane) la circa 2km., stânca, care reprezintă cea mai perfectă sculptură megalitică din ţara noastră şi după cunoştinţa mea şi din lume, nu a fost remarcată, semnalată ÎN MOD CLAR şi analizată nici măcar de N.Densuşianu în celebra sa lucrare „Dacia Preistorică” din anul 1913 deşi aceasta -pe bună dreptate-acorda acestei zone o importanţă deosebită de-a lungul istoriei ţării noastre şi implicit a Europei. Este adevărat că el scrie despre un chip colosal al lui Hercule, de un curios simulacru al aceluiaşi Hercule, dar nu precizează că acesta ar fi fost amplasat lângă Topleţ, ceea ce ar fi fost necesar întrucât puţin în amonte de Băile Herculane, dar tot pe malul Cernei, se mai găseşte un cap de bărbat, dar mai puţin retuşat decât cel de la Topleţ, situat însă la o înălţime mult mai mare, dominând valea.

Prima fotografie a Sfinxului pe care o cunoaştem a fost făcută de ing. Vasile Ionescu prin anul 1932 pe placă de sticlă, fotografie istorică. Se poate constata pe margine în imediata apropiere a stâncii a unei căsuţe între timp de mult dispărută. Soţia sa, pictoriţa Eliza Ionescu realizează în acelaşi an (1932) un tablou în ulei al Sfinxului de la Topleţ. Ing. Vasile Ionescu merită atenţia noastra pentru că îl vom regăsi mult mai târziu în Munţii Bucegi, însoţindu-l în anul 1968 pe celebrul specialist în sculpturi megalitice Daniel Ruzo din Peru. Vasile Al. Ionescu s-a născut în judeţul Botoşani în anul 1898. Absolvent al Facultăţii de Silvicultură din Politehnică, a lucrat la Ocoalele Silvice din Tismana (în 1924) şi Herculane (1932). S-a stabilit în anul 1937 în Sinaia, unde a şi decedat în 1980.

Ulterior, dar mult mai târziu, Stânca măiastră a fost popularizată pe ilustrate sub denumirea de Sfinxul Bănăţean,dar atenţia asupra ei a cercetătorilor mai avizaţi a fost atrasă de sculptorul Constantin Iordache din Bucureşti, decedat în 1994, prin intervenţii scurte dar repetate în presa zilnică a anilor 1970, intervenţii care m-au intrigat şi pe mine, determinând deplasarea la faţa locului şi realizarea primelor fotografii cu un teleobiectiv de 135mm. în ziua de joi 13 iunie 1974.

Pe malul stâng al Cernei există un drum de ţară pe care se poate ajunge cu uşurinţă din Topleţ. La un moment dat se zvonise că acest drum va fi modernizat ceea ce ar fi periclitat în mod evident integritatea acestei Stânci-mesager din vremuri de mult trecute. O asemenea situaţie s-a mai întâmplat în zonă în secţiunea Porţilor de Fier, unde, cu ocazia realizării căii ferate, au fost distruse componente ale formaţiei de stânci „Baba şi Moşul” (cei care au efectuat propriu-zis operaţiunea au decedat la scurt timp întrun straniu accident de vagonet).

Mai târziu, în anul 1977, când am ajuns la poalele stâncii (având cca.10m. înalţime) şi plecând din Topleţ, ţăranii mă întrebau miraţi ce am avut de văzut la o stâncă pe care ei o numesc „Capul Turcului” (bine măcar că au remarcat totuşi că este vorba de un cap de om). Ignoranţa şi nepăsarea nu este specifică zonei sau poporului român, ci reprezintă stadiul de evoluţie la care a ajuns la un moment dat ciclul umanităţii în care ne aflăm.

Referitor la denumire este evident că cea de Sfinx nu este corectă pentru că nici nu aduce cu aşa ceva fie că ne gândim la Sfinxul de la Gizeh, fie la probabil prototipul lui: Sfinxul din Bucegi. Pentru că este mai simplu, pentru că şi alte sculpturi asemanatoare sunt denumite tot Sfinx, vom păstra în continuare aceasta denumire, cu delimitările menţionate mai sus. Credem că deja încetăţenită în mintea oamenilor care cunosc zona, aceasta denumire este extrem de greu de schimbat, mai ales pe parcursul unor intervale scurte de timp. De altfel orice atribuire a acestui splendid profil nu poate avea nici o justificare, chiar dacă i sar spune că ar fi al lui Hercule aşa cum ar rezulta din contextul evenimentelor descrise de Nicolae Densuşianu care s-ar fi întâmplat prin zonă. În privinţa stabilirii vechimii lui aceasta nu se poate face prin metodele pe care ştiinţa le deţine la nivelul actual.

O datare prin mijloace parapsihologice este însă posibilă, iar rezultatul ei ar prezenta un mare interes. Singurul neajuns al acestei metode este lipsa unei datări paralele prin altă metodă, pentru comparare şi validare. S-ar putea spune prin apreciere intuitivă că lucrarea are o vechime de peste 35000 de ani înainte de Hristos şi că este foarte complexă.

Complexitatea este spaţială în sensul că pe malul celalalt, aproape în acelaşi profil transversal se găseşte o altă sculptură mai puţin evidentă pentru că este şi mai puţin finisată, dar fiind şi în chip de basorelief. Această imagine de pe malul drept este foarte puţin cunoscută, deşi a fost semnalată şi de dr. Ilie Cristescu în cartea „Tezaurul Cernei” (Ed.Sport-Turism, 1978, pg.94).

Complexitatea este şi locală deoarece – conform unui principiu de eficienţă a realizatorilor, situaţie pe care o vom întâlni şi la alte lucrări, pe o aceeaşi stâncă apar mai multe figuri.

Revenind la Sfinxul nostru, la o primă vedere, se poate constata fără dificultate că de fapt sunt două profile suprapuse, al doilea, mai nefinisat, putând reprezenta o femeie. Dar nu este numai atât. Depăşind profilul (venind dinspre Topleţ) şi fotografiind de pe partea cealaltă, imaginea care apare este total diferită, ea reprezentând un cu totul alt profil, acesta având şi o respectabilă barbă. Mai mult, pe drumul de apropiere în momentul când stânca îşi face apariţia el evidenţiază o a treia figură tot de bărbat având şi ureche şi pe mijlocul nasului o „buba”, situaţie pe care o vom întâlni şi în munţii Căliman.

Mai pot adaugă că stânca este puternic încărcată energetic, situaţie pe care am simţit-o mai ales fiind în situaţia de plafon jos de nori, pe punctul generării unei ploi. Atunci senzaţia a fost de disconfort şi teamă şi ea m-a determinat să părăsesc zona în grabă. Sfinxul de la Topleţ a mai fost vizitat de Dr. Iuliu Floareş din Piatra Neamţ care este un specialist în sculpturi megalitice, dar a impresionat în mod deosebit pe Cornelia Velcescu, pictor şi sculptor, reântoarsă definitiv de la Paris, care a vizitat zona în anul 1981, însoţită de ziaristul Gavrilă Copil şi de fiul ei, Leonard. Şi ei în dreptul Stâncii i s-a tăiat respiraţia, dar consideră colosul ca emanând blândeţe, umanism, o imperială inteligenţă şi o mare stăpânire de sine. Apreciază că statuia reprezintă chipul multimilenar al Strămoşului din Carpaţi şi că trebuie să facem o corelaţie între sanctuarele Daciei, care nu sânt prea departe şi sculpturile megalitice în general, aceasta în special. Statuia nu este făcută de dragul artei: fără doar şi poate ea cuprinde şi un mesaj.

Cornelia Velcescu şi-a publicat în ţara o lucrare finisată la Paris: ”Zeii împăraţi ai vechii Dacii, fondatorii vechii ştiinţe asupra ciclităţii timpului distrugător”, este o vizionară şi în acelaşi timp om de ştiinţă având absolvită şi Facultatea de Matematică. Ea este vizionară şi pentru că întrevede două adevăruri care se vor confirma în curând. Primul, pare a fi o figură de stil, dar nu este aşa, când declară: ”Pământul işi sopteste Tainele”. Al doilea adevăr fiind că într-adevăr Sfinxul de la Topleţ (şi nu toate sculpturile megalitice) contine un mesaj. În lucrarea pomenită, Cornelia Velcescu arată că la strămoşii nostrii Zeul zoomorf al fulgerelor şi trăznetelor se numea Turcu.

Dr. Ilie Cristescu, în lucrarea menţionată, considera că denumirea dată de localnici de Capu Turcului se datorează fesului pe care Sfinxul pare a-l purta pe cap. Interpretarea aceasta vizuală este forţată; în schimb legătura ancestrală cu zeul mai sus menţionat este mai plauzibilă. În acelaşi fel se pot traduce şi o mulţime de toponime din ţara noastră apreciind, cu bun simţ, că poporul nu putea să glorifice – în atâtea locuri- o naţie care i-a făcut numai neplăceri.

Sfinxul de la Topleţ a mai atras atenţia şi prolificului publicist Mihai Rădulescu care în volumul de eseuri ”Împuşcarea călăreţului” Ed. Ramida, 1994, are şi un capitol intitulat ”Sfinxul de pe Cerna”. Bine documentat, bineânţeles plecând de la N. Densuşianu dar folosind toate variantele baladei despre Iorgu Iorgovan precum şi informaţii de teren, autorul creează o impresionantă reconstituire a unui scenariu ancestral realizat pe elementele comune ale acestei balade cu sugestii parapsihologice.

Ca şi Cornelia Velcescu, Leonard Velcescu, Gavrilă Copil, Mihai Rădulescu s-a pătruns de sacralitatea locului, toţi prinzând câmpul de vibraţii descifrat din diferite unghiuri şi puncte de vedere.

(articol semnat Ing. Dan Corneliu Brănean)