58 – EXPANSIUNEACOSMOSULUI
Dacă nu s-ar fi produs rebeliunea lui Hallshithan şi a lui Shantiah, nu ar fi existat necesitatea formării unor noi paliere cuantice, iar fiinţele din cosmos ar fi trăit etern în Pacea lui Dumnezeu. După prima rebeliune din cosmos, existau două opţiuni: continuitatea creaţiei sau distrugerea sa. De altfel, foarte mulţi oameni se întreabă astăzi de ce răul este tolerat şi de ce, în trecut, au existat atâtea răzvrătiri.
Răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu este Puterea Supremă, Sfinţenia Absolută şi Iubirea Infinită, astfel încât, prin natura Sa, nu distruge ceea ce a construit. Dumnezeu este continuitatea creaţiei. Dacă Dumnezeu i-ar fi distrus încă de la început pe Cei răi, care i-au nesocotit Legile, ar fi acţionat împotriva naturii Sale, a cărei principală caracteristică este continuitatea creaţiei. Binele înseamnă perpetuarea creaţiei, iar răul înseamnă distrugerea creaţiei. Dumnezeu nu distruge ceea ce a creat; nu a făcut-o şi nu o va face niciodată. Teoretic, s-ar putea spune că, în orice moment, Dumnezeu are puterea de a distruge cosmosul, la fel cum are puterea de a crea altul perfect, dar această acţiune ar fi opusă naturii Sale. Dacă ar realiza o astfel de acţiune, s-ar transforma în opusul Său, ceea ce este imposibil.
Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că Dumnezeu a conferit fiecărei fiinţe create de El Însuşi, un mare dar: liberul arbitru. Dumnezeu nu a dorit să construiască un cosmos pentru sclavi sau pentru zombi, ci pentru fiinţe libere. Oferindu-le încă de la început supremul dar, Dumnezeu nu a distrus nici o fiinţă – om, înger, spirit al naturii -, care prin exercitarea liberului arbitru, a ales să se manifeste în afara Legilor Sale.
Toate puterile şi caracteristicile oricărei fiinţe din cosmos – om, înger, spirit al naturii – vin de la Dumnezeu. Dumnezeu este Puterea Supremă, Sfinţenia Absolută şi Iubirea Infinită, iar fiinţele care acţionează diferit, se despart de El şi aleg altceva, prin liberul arbitru. Alegând altceva, prin liberul arbitru, fiinţele se despart de Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a spus, încă de la început, tuturor fiinţelor din cosmos: „Dacă veţi pleca de lângă Mine, veţi muri negreşit„. Acest îndemn, repetat şi primilor oameni din ciclul al treilea, Adam şi Eva, în Eden, a fost consemnat de Vechiul Testament astfel: „Să nu mâncaţi din el (textul biblic se referă la rodul pomului din mijlocul grădinii Edenului), şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi” (Geneza, cap 3; 3). A muri, în acest sens, are o conotaţie diferită de cea acordată în lumea materială. A muri are semnificaţia de „a nu mai fi viu”. Sensul nu se referă însă la moartea trupească, întrucât fiinţele din cosmosul spiritual nu au trupuri materiale. De altfel, nici primii oameni din Edenul eteric nu aveau trupuri materiale.
Fiinţele din lumea eterică fac de multe ori o afirmaţie foarte importantă. Ele afirmă că „Dumnezeu este Unicul Viu. Cine se lipeşte cu sufletul de El rămâne Viu, iar cel care se desparte de El, moare„. Calea prin care o fiinţă se poate despărţi de Dumnezeu, este săvârşirea unei acţiuni contrare Legilor cosmice, care sunt Voinţa lui Dumnezeu. Orice acţiune a unei fiinţe, neconformă cu Legile cosmice, este numită păcat. Când o fiinţă se desparte de Dumnezeu, păcătuieşte şi alege moartea. Alegând păcatul şi moartea, fiinţele nu mai sunt vii.
Fiinţele din lumea eterică mai afirmă că Dumnezeu are două Cărţi: Cartea celor vii şi Cartea celor morţi. Actualmente, în Cartea celor Vii, nu mai există nici un nume de (corp duh de) om. Ceea ce înseamnă că, pentru Dumnezeu, toţi oamenii sunt morţi; Dumnezeu şi-a pierdut fiii săi luminoşi, creaţi după Chipul şi Asemănarea Sa. Toţi oamenii sunt astăzi înscrişi în Cartea celor morţi. Tot în Cartea celor morţi sunt înscrise toate fiinţele Dree şi Lorehh, care au nesocotit Legile şi s-au revoltat.
În momentul în care o fiinţă – omenească sau îngerească – alege altceva decât ceea ce este conform cu Poruncile lui Dumnezeu, păcătuieşte şi moare; pierde, de asemenea, posibilitatea de a mai trăi alături de Dumnezeu. Pentru o astfel de fiinţă există două posibilităţi: fie să dispară efectiv din cosmos, fie să continue să fiinţeze. Alegând să existe în continuare, fiinţa respectivă nu mai poate rămâne alături de Dumnezeu, în palierul Său cuantic – în Locuinţa Sa. Astfel s-au petrecut lucrurile la cumpăna dintre primul şi al doilea ciclu cosmic. Shantiah şi Hallshithan nu au mai ascultat de Poruncile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, au nesocotit Legile, care formează Firea lucrurilor, s-au despărţit de Dumnezeu, au gustat din fructul păcatului şi au murit – n-au mai fost vii. Prin actul lor, fiinţele răzvrătite au introdus ceva nou în cosmos – ceva ce n-a existat anterior. Fiinţele din lumea eterică spun că noul naşte schimbarea. În momentul apariţiei „noului” şi a „schimbării” – care reprezintă momentul declanşării „eternei deveniri” -, fiinţele răzvrătite n-au mai fost în rezonanţă cu palierul cuantic în care trăiau. Astfel, a apărut necesitatea construirii unei noi lumi / sfere / locuinţe / palier cuantic, care să fie în rezonanţă cu ceea ce au devenit fiinţele răzvrătite. Un palier cuantic se formează doar în momentul în care apare necesitatea existenţei sale.
În concluzie, la sfârşitul primului ciclu cosmic, a apărut necesitatea constituirii unui nou palier cuantic, care să constituie reşedinţa „celor morţi” – a Celui rău. Noul palier cuantic a fost Perferul, iar o dată cu formarea acestuia a început al doilea ciclu cosmic. Acelaşi proces s-a desfăşurat şi la începutul celui de-al treilea ciclu cosmic, după a doua perioadă de nemanifestare (marea ştergere).
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)