În anul 409, Paulin de Nola menţionează coroana de spini printre relicvele bisericii de pe Muntele Sion din Ierusalim. În anul 570, Martirul Antonie o găseşte in aceeaşi biserică din Sion. În 575, Cassiodor, în Comentariul său la Psalmul 75, scrie ca coroana de spini este la Ierusalim. În 870, Călugărul Bernard afirma ca coroana era încă la Ierusalim.

Între secolele VII-X, relicvele au început să fie transferate la Constantinopole, la Capela Împăraţilor bizantini, din cauza tâlharilor care atacau tot mai des bisericile din Ierusalim. În 1238, Bizanţul cucerit de cruciaţi era condus de Baudouin de Courtenay, un împărat latin. La un moment dat, acesta a decis să vândă din relicvele luate de la Constantinopole bancherilor veneţieni, pentru a face rost de bani.

Louis, Regele Franţei a plătit compensaţii mari veneţienilor pentru a intra in posesia unor relicve, printre care şi coroana de spini, şi, în 19 august 1239, procesiunea condusă de rege a sosit la Paris. Regele şi-a dezbrăcat toate însemnele şi veşmintele regale, a îmbrăcat o tunică simplă şi, cu picioarele goale, ajutat de fratele său, a purtat Sfânta Coroană de Spini până la Catedrala Notre Dame din Paris, unde a fost construit un relicvariu.

În timpul revoluţei franceze, relicvele – inclusiv coroana de spini – au fost păstrate la Biblioteca Naţională, iar din 1801 au fost restituite Catedralei Notre Dame. Împăraţii Napoleon I şi Napoleon al III-lea au oferit câte un relicvariu pentru păstrarea acestora.

La fel ca în cazul giulgiului de la Torino, unii savanţi susţin că coroana este autentică, iar alţii îi contestă autenticitatea; totuşi, şi aceştia din urmă acceptă faptul că coroana datează din primele secole ale erei creştine.

Se mai spune ca coroana de spini a lui Iisus este pusă în suportul de aur al coroanei Împăratului Tiberius.